Intre medici si preoti - cine cu ce ne ajuta

[antiecumenism]

Uimite de această policlinică fără plată, de numărul impresionant al oamenilor trataţi, dar şi de profesio*nalismul corpului medical, surorile din Nancy au dus în Franţa, la conducerea Congregaţiei, dar şi la cunoş*tinţa oamenilor cu stare şi cu credinţă, vestea extraor*dinarei poveşti a medicilor din Cluj. Şi tot ele au fost cele care au avut iniţiativa construirii unui sediu nou, modern, pentru Policlinica fără plată. "De unde atâta amar de bani?", le-a întrebat medicul Boilă, preşe*dintele fundaţiei caritabile "Familia Sfântă", cea care coordonează activitatea policlinicii. "Ne ocupăm noi de tot. E prea frumoasă ideea aceasta ca să nu merite o investiţie pe măsură! Dăm noi banii pentru cli*nică!", au spus călugăriţele, care au în spate o congre*gaţie cu resurse financiare importante. Ioan Boilă a aflat atunci despre un teren al bisericii greco-catolice din centrul Clujului, iar surorile de la Nancy s-au dus la Episcopul de Cluj-Gherla de pe atunci, regretatul George Guţiu, şi au obţinut concesionarea acestuia pen*tru 45 de ani. Congregaţia de la Nancy a plătit ridi*carea noului sediu al Policlinicii fără plată, care a cos*tat, la vremea ei, 7 miliarde de lei!

Camionul cu medicamente

Paralel cu ajutorul financiar al surorilor, a mai picat din cer un alt ajutor. Într-o zi, medicii de la Policlinică s-au trezit cu un ditai camionul în faţa porţii. Pe ban*cheta de lângă şofer stătea directorul unei asociaţii din Nancy care se ocupa cu colectarea de medicamente din Franţa, pentru a le aduce ca ajutoare în România. Omul auzise depre Policlinica fără plată şi despre fap*tul că la Cluj era o astfel de instituţie medicală care oferea gratuit consultaţii şi medicamente bolnavilor. "A început să ne aducă medicamente, dar nu două fla*coane, ci tone! Le colectau din farmacii, de la bolnavii vindecaţi... Totul a ţinut până acum 3 ani, când s-a dat o lege în Franţa care interzice colectarea de medi*ca*mente. Am rămas de atunci fără acest ajutor şi sun*tem azi obligaţi ca din puţinele donaţii în bani să cum*părăm, strict, pentru bolnavii care nu au", spune Ioan Boilă.

Cabinetul cu somităţi


La 85 de ani, Ioan Boilă e mai determinat ca ori*când să ducă mai departe proiectul Policlinicii fără pla*tă. Măicuţele de la Nancy s-au văzut nevoite să re*tra*gă, la începutul acestui an, sprijinul acordat institu*ţiei de caritate clujene, pentru a-şi putea concentra banii de asistenţă în ţări din lumea a treia, unde nevoi*le sunt mai mari decât în România. Acum e momentul ca şi clujenii să-şi arate solidaritatea cu cei mai bătrâni şi mai neajutoraţi membri ai comunităţii lor. Deja, banii pentru încă o lună de funcţionare s-au strâns, iar medicul Boilă e optimist. A văzut în 20 de ani atâtea miracole...
Dar cel mai mare miracol îl reprezintă chiar me*dicii care au lucrat gratuit pentru pacienţii lor, în toţi aceşti ani. "Nu au fost un medic, doi, nici zece, nici 30 câţi sunt acum, au fost chiar şi 120 de me*dici, printre care foarte multe so*mităţi ale Clujului. Un voluntariat făcut la cel mai înalt nivel de expe*rienţă şi de calitate. Am avut în rân*durile noastre 15 mari profe*sori universitari şi şefi de clinici medicale din Cluj! Dau numai două nume foarte cunoscute, pro*fesorul Coman şi profesorul Lu*can, ambii urologi vestiţi, profe*sorul Duncea şi alţi şi alţi mari pro*fesori. Ce au făcut ei este o ma*re mândrie pentru corpul medical clujean. E o onoare pe care nu am auzit ca cei din Colegiul Medicilor să o fi premiat cândva, dar medicii care s-au perindat pe la noi în 20 de ani chiar fac cinste acestei me*serii! Sunt medici pensionari care vin de două-trei ori pe săptămână. Alţii vin o dată pe săptămână. Fie*care îşi oferă disponibilitatea după cum poate. Avem toate speciali*tă*ţile medicale, în afară de radiolo*gie şi stomatologie, care costă foar*te mult. Aveam, înainte, patru-cinci medici pe specializare, care aco*pereau bine de tot o săptămâ*nă. Au fost ani în care unii medici, care nu puteau ajunge la noi la clinică din pricina programului, ne rugau să le trimitem, cu prio*ritate, pacienţi la cabinetele lor. Noi îi făceam trimitere pacientu*lui, iar el mergea la cele mai bune clinici din Cluj, fără să plătească! Să vă dau şi exemplul fostului şef de secţie şi chirurg oftalmolog, doctorul colonel Ioan Horge, de la Spitalul Militar din Cluj. Când ne-am înfiinţat, în 1994, a apărut la mine în cabinet. «Domnule co*lo*nel, noi nu avem nici un aparat de oftalmologie aici...». «Nu-i ni*mic, fixaţi-mi o zi!». Şi i-am fixat o zi sau două pe săptămână. Incre*dibil, venea cu două geamantane în care avea tot instrumentarul, îl des*făcea, îl monta şi făcea consul*taţii de oftalmologie pentru cei săraci! Apoi urca geamantanele în maşină şi pleca înapoi la muncă, la el, la Spitalul Militar".

Picături într-un ocean de indiferenţă


La orele amiezii, ho*lul Policlinicii de pe Ca*lea Moţilor e mereu plin. Oamenii, pensio*nari cei mai mulţi dintre ei, fac coadă la fi*şier. Doamna Maria, care tocmai iese din ca*binetul doctorului Boilă, îmi spune şoptit că vine aici de ani de zile. S-a obişnuit cu me*dicii, cu atmosfera caldă a locului. "Se vede, domnule, că medicii de aici vin pentru om, că vin cu drag, că nu te fuşeresc numai ca să mai încaseze un plic până se face ora de plecare. Te iau cu frumosul, iar asta con*tează foarte mult". Mai încolo, la avizier, un domn trecut de 80 de ani stă sprijinit într-o cârjă. E îmbrăcat ca de gală. Un sacou în carouri, vechi de decenii, se vede de sub paltonul gros. Mirosul de naftalină e mascat de cel de after-shave. Are o pensie bunicică, îmi spune, dar o dă mai toată pe nişte datorii făcute de câţiva ani, când a avut nişte necazuri. Fără ajutorul celor de la Policlinică nu ştie cum s-ar fi descurcat...
Ca cei doi sunt mii. Mii de oameni nevoiaşi trataţi, vreme de 20 de ani, de me*dicii fără de arginţi. Doctorul Boilă mă ia de braţ şi mă duce în sala cu fişele pacien*ţilor. Aprinde becul, trage sertare după sertare, apoi face un pas în spate, lângă mine, ca să le poată admira în între*gul lor. "Avem 45.000 de fişe personale ale pacienţilor noş*tri. Atâţia bolnavi au fost înscrişi la noi de la început. Avem pacienţi ale căror fişe sunt groase cât o enciclopedie! Sunt oameni care vin de 20 de ani la noi, de când eram în Mănăştur! Sunt dependenţi de noi. Sunt mulţi aşa, oameni pe care îi îngrijim de o viaţă. Mulţi sunt legaţi şi afectiv de noi. Am vrut ca policlinica asta să fie o oază de pace, de bună înţelegere, de ajutor, de dragoste în acest de*şert de ură, de egoism, de neînţelegere şi de indife*renţă faţă de suferinţele celorlalţi, care este lumea de azi. Când oamenii intrau aici, simţeau că e altceva... Iar asta tot doctorilor li se datorează. Nimeni nu zice ca un mare profesionist în medicină, un om care a învăţat şi a muncit o viaţă ca să ajungă la cel mai înalt nivel, să nu câştige bani din munca pe care o face. Dar oricât de ocupat ai fi, poţi o oră pe săptămână să o sacrifici pentru cei săraci... Poţi să-l mulţumeşti şi pe Hippocrate, dar să-l cinsteşti şi pe Dumnezeu, cu o faptă bună".