Este mandria tot timpul un pacat?

În prealabil postat de Mihailc

Proiectul se pare că are succes remarcabil: în civilizaţia occidentală, matricială, mândria a fost primită printre calităţile indispensabile supravieţuirii în lumea căderii globalizate.

Am remarcat fenomenul, inca o sminteala grava adusa din lumea "spalacita". In cazul asta, daca subumana europa o defineste ca "indispensabila supravietuirii", prefer autodistrugerea. Nu traim (doar) ca sa supravietuim, ci ca sa ne mintuim, in primul rind.
Inclin sa cred totusi ca adevarul e mai nuantat, fiind la mijloc intre pozitia ta si a lui AlinB.

[Mihailc]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Am remarcat fenomenul, inca o sminteala grava adusa din lumea "spalacita". In cazul asta, daca subumana europa o defineste ca "indispensabila supravietuirii", prefer autodistrugerea. Nu traim (doar) ca sa supravietuim, ci ca sa ne mintuim, in primul rind.
Inclin sa cred totusi ca adevarul e mai nuantat, fiind la mijloc intre pozitia ta si a lui AlinB.

Prima şi cea mai vizibilă (cu ochiul liber) modalitate de a promova, subtextual, mândria ca pe o virtute secularistă este cultul competitivităţii. Occidentalul este tocat la cap din pempărşi şi până la sicriu că trebuie să fie cel mai bun, că e musai să calce, elegant, pe cadavre la o adică, pentru a atinge un standard de viaţă optim. E drept că occidentul a inventat şi gestionarea decentă a deşeurilor provenite din acestui război rece generalizat. Câştigătorii, întotdeauna de etapă, au o grămadă de argumente să susţină că maşinăria asta monstruoasă are şi multe calităţi, că asigură progresul "speciei" şi al societăţilor, că are la bază meritocraţia şi multe altele. Luzării primesc un pachet minimal de ajutor pentru metabolizarea frustrărilor şi toată lumea pare mulţumită.

[fallen]

Unii confrati poate, care sunt practicanti desavarsiti, se impartasesc constant, tin toate posturile, etc, se simt oarecum nedreptatiti cand vine din urma unul care a postit mai putin, sau a primit dezlegare dupa un canon mai lung sau mai scurt, asemeni fiului risipitor, sau li se pare normal sa fie mandri ca ei nu au pacatuit, asemeni fariseilor. Insa atitudinea corecta ar fi sa fie recunoscatori ca au fost feriti sau au avut puterea sa reziste ispitelor, si sa se bucure pt cei intorsi la pocainta.