Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 17.03.2014, 17:40:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit A trecut la cele vesnice Profesorul George Văideanu (1924-2014)

Renumit om de cultură și de înaltă ținută morală, scriitor și mentor al multor generații de studenți, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Pasionat om de știință, profesorul George Văideanu a fost un deschizător de drumuri în domeniul educației și pedagogiei moderne românești.
Fost Secretar General al Comisiei Naționale UNESCO pentru România (1992-1995), a inițiat și realizat acțiuni și cercetări incluse în sute de articole și studii publicate în țară și în străinătate.
A scris și a coordonat lucrări de referință în plan național și internațional pe teme de pedagogia artei, teoria educației, didactică, curriculum, metodologia cercetării științifice, reformele sistemelor educative sau pedagogie comparată.
Bogata sa activitate științifică a fost dublată de vocația, la fel de creatoare, a omului de catedră, a profesorului erudit și entuziast, care a știut să prefacă rutina cursului cotidian într-o invitație la cunoaștere profundă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 17.03.2014, 17:48:12
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Biserica Ortodoxă a Patriarhiei Moscovei din Ucraina s-a angajat într-un dialog cu Patriarhia Kievului


sursa: http://theorthodoxchurch.info


Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului (BOU-PK) a salutat decizia Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei (BOU-PM) de a începe un dialog cu cea dintâi. În această privință, Sinodul Patriarhiei Kievului (BOU-PK) a decis să-și exprime bunăvoința pentru restaurarea pe fundamente canonice a unității Bisericii Ortodoxe din Ucraina și pentru stabilirea unui statut național.
Pentru a îndeplini acest lucru, Patriarhia Kievului (BOU-PK) a creat o comisie de dialog cu Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Moscovei). Patriarhia Kievului a reafirmat că fiecare națiune are dreptul la o Biserică națională deoarece într-un stat independent o Biserică independentă este justificată canonic și inevitabilă din punct de vedere istoric.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 18.03.2014, 18:35:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Marșul pentru viață: «Adopția – o alegere nobilă»

Sectorul Social-Misionar și Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, împreună cu Fundația pentru copii „Sfântul Sava“ din Buzău, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău și cu sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău, organizează sâmbătă, 22 martie 2014, Marșul pentru viață cu tema Adopția – o alegere nobilă, după cum a declarat Pr. Romeo Ene, Inspector eparhial.



Toți cei care doresc să se implice în acest marș, care militează pentru apărarea vieții și luarea în considerare a adopției, cea mai nobilă soluție pentru copiii fără părinți, sunt așteptați în Parcul Crâng din municipiul Buzău, la bisericuța „Sf. Muceniță Filoteea“, începând cu ora 13.30, după cum ne-a transmis Dragoș Olteanu.



Traseul Marșului pentru viață este următorul: Parcul Crâng, Bdul Nicolae Bălcescu (oprire în dreptul bisericii „Sf. Spiridon“), bdul Unirii (oprire în fața bisericii „Sf. Mucenic Sava“), str. Obor, str. Ostrovului, Aleea Trandafirilor, str. Tudor Vladimirescu, Bdul Gării (oprire la Maternitatea Buzău), str. Plevnei, str. Libertății, str. Bistriței (oprire la biserica Banu), str. Ion Băieșu, str. Tudor Vladimirescu, Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului“ din Buzău și participare la slujba Vecerniei.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 18.03.2014, 18:44:09
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Biserica Ortodoxă Rusă ar putea fi scindată de criza din Ucraina

sursa: http://www.huffingtonpost.com

În timp ce trupele rusești s-au adunat la granița cu Ucraina, iar un vot secesional foarte discutat tocmai s-a petrecut (16 martie), Patriarhul Chiril al Bisericii Ortodoxe Ruse a îndemnat la rugăciune ca frații de o credință și un sânge să nu-și aducă pieirea unii altora. Rusia se mândrește cu o reînviere a creștinismului ortodox după decenii de persecuție din partea sovieticilor, însă un război în Ucraina ar putea spinteca Biserica Ortodoxă Rusă.
Biserica își are rădăcinile în Kiev, unde cneazul Vladimir și-a botezat poporul la creștinism în 988, eveniment văzut ca o piatră din capul unghiului pentru identitatea rusă și ucraineană. Însă, ea are rădăcini și mai adânci în Crimeea, unde, conform legendei, chiar Vladimir a fost botezat de către trimișii bizantini.
Biserica Ortodoxă din Ucraina (Patriarhia Moscovei), care are aproape 12.500 de comunități, este cea mai mare dintre Bisericile Ortodoxe existente în Ucraina.
Însă, deși are un anumit grad de autonomie, cu un Sinod de episcopi care-și aleg proprii membri, liderul ei, în prezent Mitropolitul Onufrie al Cernăuților și Bucovinei, chiar dacă este ales de către Sinod trebuie confirmat de către Moscova.
În predica ținută vineri, 14 martie în Catedrala "Hristos Mântuitorul" din Moscova, Patriarhul Chiril, cunoscut pentru suportul adus președintelui rus, Vladimir Putin, a sugerat că Ucraina are dreptul la autonomie.
Însă a subliniat și faptul că Ucraina nu trebuie să cadă în capcana unei diviziuni spirituale de Rusia.
La ce ne referim de fapt este „lumea rusă”, marea civilizație rusească care a izvorât din fântâna baptismală a Kievului și s-a răspândit imensa întindere a Eurasiei, a declarat acesta.
„Lumea rusă” a reprezentat o temă preponderentă pentru Patriarhul Chiril de la numirea sa din 2009 și se potrivește cu viziunea președintelui Putin, a declarat Antoine Arjakovsky, directorul Departamentului de cercetare de la „College des Bernardins” din Paris și fondator al Institutului pentru Studii Ecumenice din Liov.
Pentru ei, democrația este un pericol, a declarat acesta într-un interviu. Au inventat o nouă mitologie, noua ideologie a „lumii rusești”, a ideii rusești, care va crea un fel de teologie a politicii.
Însă, pentru Bisericile din Ucraina, protestele care l-au răsturnat pe președintele Victor Ianukovici au fost de asemenea o deșteptare religioasă electrizantă ce poate duce schimbare cutremurătoare în relațiile dintre Stat și Biserică. Imaginile dramatice cu clerici ce purtau în mâinile lor cruci și stăteau între protestatari și forțele guvernamentale au devenit virale atunci când tensiunile au escaladat în lunile ianuarie și februarie.
Majoritatea Bisericilor din Ucraina au urmat o paradigmă comună creștinismului răsăritean; s-au aliniat cu Statul,a declarat pr. Cyril Hovorun, fost președinte al Departamentului pentru Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, care a lucrat și la sediul Patriarhiei Moscovei și care în prezent studiază relațiile dintre Stat și Biserică la Yale Divinity School.
Bisericile, în majoritatea lor pe diferite nivele, au sprijinit cererile justificabile avute de „Maidan”, a declarat acesta referindu-se la Piața Maidan din Kiev, unde au avut loc protestele.
Greco-catolicii, loiali Romei, au fost primii și cei mai activi susținători ai demonstrațiilor, a declarat dânsul. Mulții dintre ei au venit din Ucraina de Vest, de la granița cu Polonia, unde Statul și politica comunistă de prigonire a religiei sub dictatorul sovietic Iosif Stalin au fost însoțite de convertiri forțate de la Ritul Occidental Catolic la Ortodoxie. Ateismul nu a luat niciodată amploare.
Totuși, în timpul protestelor, toate Bisericile, cu ritmuri diferite realiniate cu noua agendă, a declarat Hovorun, au făcut ca rugăciunea să devină partea integrală în proteste, care a fost și un teren ecumenic de întâlnire.
Maidanul, afară de faptul că a reprezentat un important eveniment civil a apărut și ca un unul religios, a declarat el. Erau săvârșite rugăciuni în fiecare zi, dimineața și seara. A fost și un fenomen religios, nu doar unul politic și social, și unul ecumenic, deoarece Maidanul a făcut posibil întâlnirea a mai multor Biserici, a mai multor lideri ai Bisericilor care nu au discutat niciodată în public.
Andrei Zubov, istoric și expert în relațiile dintre Stat și Biserică la prestigiosul Institut de Stat din Moscova pentru Relații Internaționale, aproape că a fost concediat pentru că a scris un articol de fond El a spus că dacă evenimentele vor degenera într-un război, o scindare între Bisericile Moscovei și ale Ucrainei este inevitabilă: Putin a început un proces incontrolabil.
Se aud tot mai multe apeluri care cheamă spre o Biserică independentă ce va uni toate Bisericile Ortodoxe din Ucraina. (Celelalte două nu sunt recunoscute de principalele Biserici Ortodoxe din lume.)
Zubov a mai preconizat că dacă relațiile dintre Rusia și Ucraina vor continua să se deterioreze, Patriarhia Constantinopolului va recunoaște eventual o Biserică Ucraineană.
Ucraina este cea de-a doua țară ortodoxă după Rusia, a declarat Arjakovsky.
Un lucru este sigur: o Biserică Ucraineană unită ar putea redesena harta Ortodoxiei.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 19.03.2014, 19:37:32
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Arhimandritul Zenovie Ghidescu a trecut la Domnul



Arhimandritul Zenovie Ghidescu de la Mănăstirea nemțeană Nechit a trecut la Domnul aseară, 18 martie 2014, la 95 de ani.



A fost un mare ctitor de lăcașuri sfinte și ziditor de suflete în anii grei ai regimului comunist, după cum a precizat pentru Radio TRINITAS părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Superiorul Așezămintelor românești de la Locurile Sfinte: „A fost pentru o lungă perioadă de timp stareț al Mănăstirii Nechit, stareț al Mănăstirii Horaița și ctitor al multor mănăstiri și biserici din Moldova. În vremea stăreției sale de la Horaița, în perioada 1980 – 1992 avea în subordine și schiturile Horăicioara, Nechit, Almaș și, pentru o perioadă de timp schitul de atunci, Cămârzani din jud. Suceava. A început viața călugărească când avea 15 ani pășind pragul Mănăstirii Neamț, venind din satul Moldoveni”.



Înmormântarea arhimandritului Zenovie Ghidescu va avea loc vineri, de la ora 9:30, în cimitirul Mănăstirii Nechit din județul Neamț.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 20.03.2014, 17:41:02
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Târgul Internațional de Carte și Muzică, la Brașov



Târgul Internațional de Carte și Muzică, devenit un reper cultural al Brașovului pentru luna martie, va reuni anul acesta peste 40 de edituri și numeroase case de discuri din România. La ediția din acest an participă și Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului, care va lansa câteva volume, în prezența Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Evenimentul, organizat de Asociația Culturală Libris Brașov, în parteneriat cu Primăria, Consiliul Județean, Camera de Comerț și Industrie și Universitatea „Transilvania“ Brașov, se va desfășura în perioada 20-23 martie. Târgul Internațional de Carte și Muzică de la Brașov este un reper cultural al orașului.

„La ediția din acest an a manifestării vor fi peste 40 de edituri și 60 de standuri cu cărți din diverse domenii precum: literatură română și universală, științe umaniste și politice, terapie familială și de cuplu, dezvoltare personală, sănătate și nutriție, business, cărți pentru copii și carte școlară, medicină, științe economice, limbi străine, religie, spiritualitate, cărți în limbi străine din România, Olanda, Anglia, Ungaria, dar și case de discuri, expoziții de artă. Vor avea loc lansări de carte și albume muzicale, sesiuni de autografe, întâlniri cu cititorii, seri culturale de excepție“, a spus președintele Asociației Libris Cultural Brașov, Virgil Oniță, citat de Agerpres.

Printre invitații de la această ediție a târgului se vor afla și Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Dănuț Benga, protopopul Brașovului, pr. prof. dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei Școli Românești.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 21.03.2014, 17:25:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Marșul pentru viață, aflat la a doua ediție



Un marș împotriva avorturilor se va desfășura sâmbătă, 22 martie 2014, în preajma sărbătorii Bunei Vestiri, în mai multe orașe din țară.

După cum informează radiorenasterea.ro, la Cluj-Napoca, acțiunea este organizată de mai multe asociații laice și religioase printre care ASCOR Cluj, Clinica ProVita, Liga Tinerilor Creștin-Ortodocși Români Filiala Dej, Oastea Domnului din Cluj, dar și cu sprijinul mai multor parohii ortodoxe din Mitropolia Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Evenimentul ce își propune să susțină dreptul la viață și să apere familia tradițională și valorile ei, care stau la temelia unei societăți solide și sănătoase, va începe de la ora 11, din piața Unirii, cu o scurtă slujbă de binecuvântare oficiată de Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul. Mai apoi participanții vor merge în procesiune pe străzile din centrul orașului.

Președintele ASCOR Cluj, Bogdan Dincă: „Sloganul din acest an al marșului pentru viață este „O voce pentru cei fără voce”, pentru că suntem și vom încerca să fim tot timpul vocea de apărare a copiilor avortați sau în plan de avort. Într-o societate a cărei conducere administrativă nu distruge de la rădăcină acest flagel ce afectează calitatea unui neam statornic în valori morale și prețuitor de viață și închide ochii la formele vădite sau ascunse de crimă, schimbarea nu poate veni decât din partea noastră”.

Tinerii de la ASCOR Cluj au adresat invitația de a participa la acest marș tinerilor, studenților, adulților și familiilor, dar și tuturor celor care cred că avortul în toate formele lui, este o fărădelege în fata lui Dumnezeu și în fața oamenilor și vor să fie glasul celor peste 22 de milioane de copii avortați numai în Romania in ultimii zeci de ani.
Și bistrițenii sunt așteptați sâmbătă, 22 martie 2014, la cea dea doua ediție a „Marșului pentru viață”. Manifestarea este organizată de Asociația ProVita în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Bistrița, Asociația Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, Asociația Tinerilor Ortodocși din Bistrița și Asociația culturală „Sfântul Pahomie” de la Gledin, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Marșul de la Bistrița va începe tot de la ora 11.00, cu pornire din fața Protopopiatului ortodox și va presupune parcurgerea unui traseu prin centrul orașului.

“Scopul marșului este afirmarea dreptului la viață al copiilor nenăscuți din momentul concepției, respectul față de viață în toate fazele și ipostazele ei și nevoia de sprijinire a familiei ca temelie a societății. Tema marșului din acest an va fi „Adopția, o alegere nobilă”. Între adopție și apărarea vieții copiilor nenăscuți există o legătură profundă, adopția fiind calea dragostei, a iubirii pentru copil și familia adoptivă, în timp ce avortul înseamnă sfârșitul vieții și al iubirii”, a declarat președintele Asociației Filantropia Bistrița, Pr. Marius Pintican.

Anul acesta marșul încununează seria de evenimente desfășurate în perioada 17-23 martie intitulată Săptămâna pentru Viață. Acest demers este încurajat și de comunitățile internaționale, în marile capitale ale lumii, unde în luna ianuarie a acestui an s-au adunat zeci de mii de participanți în Paris, sau peste jumătate de milion în Washington.

În plus, în perioada 17-22 martie, dar mai ales mâine în ziua marșului, va fi doliu național pentru cei peste 22 de milioane de copii uciși prin avort și care nu au apucat să se nască. Astfel, toți participanții la marș vor purta la rever sau la haină o panglică neagră, de doliu, întru pomenirea lor.
România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul de avorturi. Potrivit unei statistici la Cluj-Napoca au ajuns să se facă, în medie, 16 întreruperi de sarcină pe zi.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro mihailt Generalitati 6 14.01.2011 22:11:54
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere fragmente Stiri, actualitati, anunturi 0 13.09.2010 09:25:35
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 0 14.06.2010 17:59:31
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI mq Generalitati 19 02.09.2009 13:54:01
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! mihailt Generalitati 3 21.05.2009 21:43:39