Nunta + depresia

[Mihailc]

În prealabil postat de fallen

Totusi, permiteti-mi sa raman la parerea mea ca un bolnav diagnosticat si tratat e mai "safe" decat un om aparent sanatos, dar care nu sti ce ascunde, ce zace in el mocnit. Apoi stiu ca depresia asta mai e si simptomatica, poate apare ca urmare a unor situatii de viata suprasolicitante, si oputem experimenta, din pacate, oricare dintre noi. Nu e vorba neaparat de schizofrenie sau boala bipolara, care intr-adevar sunt incercari grele. Bine, acum daca dumnealui se asteapta sa-l vindecati dvs de depresie...e putin hazardat. Desigur, il puteti ajuta substantial, sustinandu-l, ajutandu-l sa-si indeplineasca ceea ce si-a dorit si nu a putut pt ca nu a avut sustinere din partea apropiatilor, pana acum, dar...in primul rand, unele lucruri, dorinte trebuie sa ti le indeplinesti singur (si eu am ajuns la aproape 36 ani la concluzia asta) si 2), de boala nu te poate vindeca nici doctorul, decat numai prin bunavointa lui Dumnezeu.

Păcat că n-ai lăsat mesajul în prima versiune publicată... Adaosul hiperrealist i-a diminuat din profunzime.

Nu cred că bărbatul acela se aşteaptă la vindecare din partea Ioanei, ci la ceva mai mult decât atât: un sens în viaţă. Poate o să să vi se pară că exagerez, dar în momentul acesta, pentru el, Ioana este o icoană a lui Hristos şi încă una chiar făcătoare de minuni.

[fallen]

În prealabil postat de Mihailc

Păcat că n-ai lăsat mesajul în prima versiune publicată... Adaosul hiperrealist i-a diminuat din profunzime.

Nu cred că bărbatul acela se aşteaptă la vindecare din partea Ioanei, ci la ceva mai mult decât atât: un sens în viaţă. Poate o să să vi se pară că exagerez, dar în momentul acesta, pentru el, Ioana este o icoană a lui Hristos şi încă una chiar făcătoare de minuni.

Sa vezi pe cineva ca pe un dar de la Dumnezeu, ca pe un raspuns la rugaciunile tale, mi se pare ok, dar ca pe o "icoana"(facatoare de minuni) nu e totusi putin cam mult? Nimeni nu poate face minuni decat cu voia si prin puterea lui Dumnezeu. Iar sa astepti ca altcineva, alta persoana, sa faca minuni in viata ta, sa-ti dea tot ce nu ai avut pana acum (sentimental vb) e o asteptare pu?in cam mare pe umerii persoanei respective. Afara de asta, nu este sanatos pt nimeni ca fericirea si confortul lui psihic sa depinda de altcineva (cautati detalii despre asazisa "personalitate adictiva" sau "borderline"). Din pacate, acest tip de tulburare e destul de frecvent intalnit la noi si se si "mosteneste", sau mb zis se "invata" de la parinti. E ok sa-ti iubesti mama, sa depinzi de ea, dar pana la o varsta; e normal apoi sa-ti iubesti sotul/ sotia, dar fara insa a deveni "dependent"...adica sa simti ca fara el/ea existenta ta nu mai are nici un sens.

În prealabil postat de fallen

Sa vezi pe cineva ca pe un dar de la Dumnezeu, ca pe un raspuns la rugaciunile tale, mi se pare ok, dar ca pe o "icoana"(facatoare de minuni) nu e totusi putin cam mult? Nimeni nu poate face minuni decat cu voia si prin puterea lui Dumnezeu. Iar sa astepti ca altcineva, alta persoana, sa faca minuni in viata ta, sa-ti dea tot ce nu ai avut pana acum (sentimental vb) e o asteptare pu?in cam mare pe umerii persoanei respective. Afara de asta, nu este sanatos pt nimeni ca fericirea si confortul lui psihic sa depinda de altcineva (cautati detalii despre asazisa "personalitate adictiva" sau "borderline"). Din pacate, acest tip de tulburare e destul de frecvent intalnit la noi si se si "mosteneste", sau mb zis se "invata" de la parinti. E ok sa-ti iubesti mama, sa depinzi de ea, dar pana la o varsta; e normal apoi sa-ti iubesti sotul/ sotia, dar fara insa a deveni "dependent"...adica sa simti ca fara el/ea existenta ta nu mai are nici un sens.

Cred că aici are dreptate fallen. Sensul vieţii nu îl căutăm în altă persoană... Riscăm să fim dependenţi de acea persoană, sau să uităm prima poruncă (de a-L iubi cel mai mult pe Dumnezeu) şi atunci lucrurile pot să deraieze...

[fallen]

În prealabil postat de Annyta

Cred că aici are dreptate fallen. Sensul vieţii nu îl căutăm în altă persoană... Riscăm să fim dependenţi de acea persoană, sau să uităm prima poruncă (de a-L iubi cel mai mult pe Dumnezeu) şi atunci lucrurile pot să deraieze...

Pai nu? Ce facem, ne facem idoli falsi? Din pacate, acest "model" e prea des intalnit in literatura belletristica, mai ales, atat romaneasca cat si universala.

[Mihailc]

În prealabil postat de fallen

Pai nu? Ce facem, ne facem idoli falsi?

Există şi idoli autentici?

[fallen]

În prealabil postat de Mihailc

Există şi idoli autentici?

Este o expresie incetatenita :). Ce sa zic, poate ca unii/unele dintre noi nu prea stim cum ar trebui sa fie intr-o casnicie binecuvantata, poate nici nu avem modele, putem doar sa ne inchipuim, cel mult. Poate am ramas blocate pe modelul relatiilor disfunctionale pe care le-am experimentat si din care, poate, cu greu am reusit, sau nu, sa ne eliberam (in unele cazuri, chiar si relatia cu parintii este una disfunctionala, copiii fug de acasa ca sa scape de tirania parintilor si intra intr-o alta sclavie, din care cu greu se pot elibera pt ca nu stiu sa fie liberi...). Si de asta ma tem, eu personal, in cazul barbatului prezentat mai sus, sa nu fie ceva de genul...

[Mihailc]

În prealabil postat de fallen

Sa vezi pe cineva ca pe un dar de la Dumnezeu, ca pe un raspuns la rugaciunile tale, mi se pare ok, dar ca pe o "icoana"(facatoare de minuni) nu e totusi putin cam mult? Nimeni nu poate face minuni decat cu voia si prin puterea lui Dumnezeu. Iar sa astepti ca altcineva, alta persoana, sa faca minuni in viata ta, sa-ti dea tot ce nu ai avut pana acum (sentimental vb) e o asteptare pu?in cam mare pe umerii persoanei respective. Afara de asta, nu este sanatos pt nimeni ca fericirea si confortul lui psihic sa depinda de altcineva (cautati detalii despre asazisa "personalitate adictiva" sau "borderline"). Din pacate, acest tip de tulburare e destul de frecvent intalnit la noi si se si "mosteneste", sau mb zis se "invata" de la parinti. E ok sa-ti iubesti mama, sa depinzi de ea, dar pana la o varsta; e normal apoi sa-ti iubesti sotul/ sotia, dar fara insa a deveni "dependent"...adica sa simti ca fara el/ea existenta ta nu mai are nici un sens.

Eram aproape sigur că voi fi înţeles greşit. Şi nu atât eu, cât anumite aspecte ale spiritualităţii creştine care sunt percepute îndeobşte ca nişte metafore exagerate, fără relevanţă în viaţa oamenilor. Dar ca să nu adâncesc neînţelegerea, întreb şi eu ca unul care încearcă să priceapă de la alţii unele lucruri:

- ce înseamnă a fi chip (eikon) şi asemănare a lui Dumnezeu?
- la ce se referă expresiile "a te îmbrăca cu Hristos" şi "nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine"?
- ce este o icoană a lui Hristos?

În Biserică şi în căsnicia îmbisericită nu există indivizi autonomi. Şi cel mai mare sfânt în viaţă are un duhovnic şi se împărtăşeşte din mâinile unui preot. Pentru ca sufletul să-şi lucreze mântuirea în această lume are nevoie de trup, iar trupul ca să fie viu nu poate să se lepede de suflet, declarându-şi autonomia şi independenţa. Dacă sufletul şi trupul se despart, niciunul nu mai poate face nimic pentru sine, dar cât sunt împreună salvarea amândurora mai este posibilă. Iar în căsnicia binecuvântată de Dumnezeu bărbatul şi femeia devin un singur trup, cam aşa aud eu că se propovăduieşte la biserică. Asta înseamnă că cei doi au renunţat în mod liber la condiţia de indivizi, fără a-şi pierde caracteristicile personale, optând pentru alt mod de existenţă, cel al comuniunii organice întru Hristos.
"Şi nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi." (1Corinteni 12:21). Atât ochiul cât şi capul au posibilitatea să supravieţuiască şi fără mână sau picior, dar vor trăi tot restul vieţii cu un handicap.

Caracteristic unei icoane făcătoare de minuni este să ipostazieze voia şi puterea lui Dumnezeu. Nicio icoană nu face minuni prin lucrare proprie.

Un om nu poate fi el însuşi, în mod exclusiv, sensul vieţii cuiva. Dar poate fi un indicator către sensul vieţii cuiva, aşa cum duhovnicul nu este el însuşi Dumnezeu ca să-ţi ierte păcatele, dar lucrează în numele şi cu puterea lui Dumnezeu când îţi dă dezlegare şi îţi arată voia lui Dumnezeu când îţi dă sfat.

[ioana5760]

În prealabil postat de fallen

Sa vezi pe cineva ca pe un dar de la Dumnezeu, ca pe un raspuns la rugaciunile tale, mi se pare ok, dar ca pe o "icoana"(facatoare de minuni) nu e totusi putin cam mult? Nimeni nu poate face minuni decat cu voia si prin puterea lui Dumnezeu. Iar sa astepti ca altcineva, alta persoana, sa faca minuni in viata ta, sa-ti dea tot ce nu ai avut pana acum (sentimental vb) e o asteptare pu?in cam mare pe umerii persoanei respective. Afara de asta, nu este sanatos pt nimeni ca fericirea si confortul lui psihic sa depinda de altcineva (cautati detalii despre asazisa "personalitate adictiva" sau "borderline"). Din pacate, acest tip de tulburare e destul de frecvent intalnit la noi si se si "mosteneste", sau mb zis se "invata" de la parinti. E ok sa-ti iubesti mama, sa depinzi de ea, dar pana la o varsta; e normal apoi sa-ti iubesti sotul/ sotia, dar fara insa a deveni "dependent"...adica sa simti ca fara el/ea existenta ta nu mai are nici un sens.

Cred ca ceea ce spuneti legat de cautarea fericirii in alta persoana, mai bine zis langa alta persoana o cautam cu totii, langa familia in care ne-am nascut si prin propria familie care ne-o facem. E fericirea care ti-o da linistea cu cei din casa, intelegerea, comunicarea, echilibrul, un anumit confort psihic si siguranta ca te poti baza pe cel de langa tine. Asa simt eu.
Probabil ma simte ca pe un colac de salvare de care se agata. Ii inspir incredere, il incurajez, ii stimulez vointa. Nu stiu exact ce spera in adancul inimii, ca se rezolva prin mine...
Ma gandesc ca parintii la amandoi au problemele lor de sanatate datorate varstei, va fi si mai greu, ce va fi cu noi? el sa stea cu ochii in tavan ca e la pamant si eu sa ma lupt cu toate.... ma macina multe ganduri