Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Se întâmplă însă ca omul să-și născocească o dragoste idealizându-l pe celălalt. Mai ales fetele suferă de această boală; ele încep să fie fascinate de o imagine pe care și-o „zugrăvesc” singure în minte, atribuindu-i celui „zugrăvit” calități inexistente - și ajung foarte des la starea de fascinație, dar fără a primi răspuns, fiindcă nu au de-a face cu un om real, ci cu o imagine fantomatică.
Pentru a ieșit din relațiile inventate, false, trebuie neapărat să privim lucrurile cu luciditate, duhovnicește. Omul care-i deprins să chibzuiască, să gândească, să analizeze, va înțelege că în cazul respectiv nu trebuie să alerge după cel cu pricina, să-l chinuie cu gelozia, cu bănuielile, cu reproșurile, fiindcă acela nu i-a promis nimic. Fiecare om este o persoană, și fiecare persoană posedă darul libertății. „Dragoste cu de-a sila nu se poate” - această vorbă cuprinde un înțeles adânc. Trebuie neapărat să găsim puterea de a recunoaște noi înșine falsul și de a ieși din starea bolnăvicioasă, de a ne elibera pe noi înșine, cât și pe celălalt din robia în care am căzut din pricina propriei închipuiri.
(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, pp. 54-55)

[cristiboss56]

„Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan 14, 27). Copiii mei, să ştiţi că Dumnezeu nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; împreună cu ispitele vine şi ajutorul lui Dumnezeu. Hristosul nostru ne spune că dacă ei M-au urât pe Mine, vă vor urî şi pe voi (Ioan 15, 18); dacă ei M-au persecutat, M-au batjocorit şi M-au lovit, ei vor face aceleaşi lucruri şi cu voi. Dar ei vă vor face toate acestea fiindcă ei nu-L cunosc pe Dumnezeu şi „pentru că nu ştiu ceea ce fac” (Luca 23, 43). Noi, copiii mei, Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi fiindcă Îl iubim şi suntem ai Lui, lumea ne urăşte, deoarece nu-L înţelege şi nu-L aprobă. Prin urmare, fiţi curajoşi, copiii mei; noi suntem urmaşii Celui Ce a fost răstignit de ei; la fel şi noi vom fi răstigniţi prin încercări şi ispite. Aşa precum El a înviat, şi noi vom învia şi vom fi slăviţi împreună cu El în vecii vecilor.
Diavolul a stârnit o furtună, dar aceasta va înceta fiindcă Dumnezeu este Atotputernic şi nimic nu se poate întâmpla fără voia Sa dumnezeiască. Dumnezeu este cu noi. Hristos domneşte înăuntrul nostru, înăuntrul tuturor celor ce au fost botezaţi întru Hristos, iar noi nu ne temem. Poate că vom cădea în ispite, dar Eliberatorul nostru este aproape, căci El a spus: „Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Prin urmare, şi noi vom învinge, chiar dacă marea e dezlănţuită ameninţător pentru moment. Nu te teme de nimeni; teme-te de Dumnezeu Care ne poate arunca în focul iadului, dacă nu suntem atenţi.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 241)

[cristiboss56]

Se întâmplă deci şi aici ca şi cu un aliment care, deşi din natura lui este hrănitor şi folositor, dacă este consumat de un om bolnav de stomac, îl vatămă. Adică te bucuri de hrana cerească, iei parte la adunarea duhovnicească a împăratului Hristos şi te tăvăleşti iar prin noroi?

Mulţi se împărtăşesc o dată pe an, alţii de două ori, alţii de mai multe ori. Pe care dintre ei îi vom ferici mai mult? Pe cei care se împărtăşesc o dată, pe cei care se împărtăşesc de câteva ori sau pe cei care se împărtăşesc de mai multe ori? Nici pe unii nici pe alţii, ci pe cei care se apropie de sfântul potir cu conştiinţa curată, cu inima neprihănită, cu trăire lipsită de reproşuri. Aceştia se pot împărtăşi mereu. Ceilalţi însă, păcătoşii nepocăiţi, să stea departe de Preacuratele Taine, căci altfel îşi pregătesc lor răutate şi osândă.

Se întâmplă deci şi aici ca şi cu un aliment care, deşi din natura lui este hrănitor şi folositor, dacă este consumat de un om bolnav de stomac, îl vatămă. Adică te bucuri de hrana cerească, iei parte la adunarea duhovnicească a împăratului Hristos şi te tăvăleşti iar prin noroi? Te ungi cu mir şi te întorci în mizerie? Ai un an de când nu te-ai împărtăşit şi, după ce trece o săptămână, cazi din nou în păcatele de mai înainte?

Spune-mi, dacă după o boală îndelungată te faci bine şi în continuare faci aceleaşi greşeli care au condus la producerea bolii tale, nu este zadarnică truda pe care ai depus-o pentru a te vindeca? Dacă lucrurile fireşti se schimbă, cu atât mai mult cele care depind de voia noastră. Cum îndrăzneşti, aşadar, să primeşti în tine Preacuratul Trup al lui Hristos având sufletul pătat, în vreme ce nu vrei să mănânci nimic până nu te speli pe mâini?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vietii, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 170)

[cristiboss56]

Sfântul Apostol Petru în prima sa Epistolă zice: „Fiţi treji, privegheaţi! Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită”. Diavolul, ştiind că omul este făptura cea mai dragă lui Dumnezeu, fiind coroana întregii Sale creaturi, se luptă să adune cât mai mulţi oameni, să facă o armată potrivnică lui Dumnezeu, îndemnându-i să fie călcători ai Voii şi poruncilor Sale. Aşa cum diavolul îl urăşte pe Dumnezeu, îl urăşte şi pe omul care trăieşte în frică de Dumnezeu. Diavolul ne îndeamnă să înlocuim iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, cu iubirea de plăceri. Ispita lui, în orice fel se manifestă, urmăreşte slăbirea comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi cu semenii.
El dispune de multe posibilităţi de înşelare, după slăbiciunea şi înclinaţiile fiecăruia. Celui înclinat să creadă că nu există diavol, îi întăreşte convingerea că nu există; altuia, cu voinţă slabă, îi şopteşte: „eu, diavolul sunt vinovat de toate, voi sunteţi victime, pune-ţi vina pe mine”; unuia mai râvnitor în credinţă, îi aduce gândul: „sunt mai bun decât ceilalţi, mai milostiv, mai evlavios”, până cade în mândrie.
Omul când se roagă este în dialog direct cu Dumnezeu, îi mulţumeşte pentru viaţă şi darurile primite, îi cere cele de nevoie sau îi preamăreşte pentru frumuseţea lumii şi pentru că ne-a adus mântuirea. Diavolului însă nu-i place această convorbire ca între fiu şi Tată, mai ales când omul îi cere lui Dumnezeu iertare de păcate, atunci el vrea cu orice preţ să-l tulbure. Toţi putem observa că atunci când ne rugăm, vrăjmaşul, fie că ne ia gândul de la ea, fie că zice s-o grăbim, socotind că e un timp pierdut, şi ne vin în minte atâtea şi atâtea lucruri ce trebuie rezolvate. Dar dacă ne întâlnim cu cineva, stăm de vorbă ceasuri întregi, fără să ne gândim că avem atâtea de făcut. La marii pustnici şi sfinţi, când se rugau, diavolul venea în chip de şarpe ori animale sălbatice înspăimântându-i ca să-i întrerupă de la rugăciune, dar ei, cunoscându-le şiretlicurile, rămâneau neclintiţi în rugăciune.

(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, pp. 144-146)

[cristiboss56]

Cum de soarele răsare, cum de luna aţipeşte, cum de steaua ne veghează şi iubirea ne păzeşte...

Hristoase,
Simt că eşti aproape de mine. Şi asta cu toate că Ţi-am greşit. Toate au trecut, însă toate sunt prezente. Nu ştiu ce va urma... şi nu mai ţin minte nici măcar ce a fost. Totul e învăluit într-o ceaţă densă, însă deasupra acestei idei neştiute, Te afli Tu. Ce mai pot spune? Se pare că omul din mine nu a putut să pătrundă unele taine, însă din nou îmi aduc aminte: Cum de soarele răsare, cum de luna aţipeşte, cum de steaua ne veghează şi iubirea ne păzeşte... Eu mă bucur că trăiesc aceste clipe şi vreau din nou să-Ţi mulţumesc.
(Cătălina Dănilă, Romanul omului bolnav de toate, Editura Doxologia, Iaşi, 2011, p. 144)

[Yasmina]

"Domnii mei,cand esti la oras, diavolul vine sub diferite chipuri:un prieten,o carte,o femeie,un dusman;cand esti in singuratate,vine personal."

Parintele Ilie Cleopa

[cristiboss56]

Viaţa omenească nici nu s-ar putea închipui fără de trei lucruri: fericire, nefericire şi moarte. Puţină fericire, puţină nefericire şi moartea fac cu putinţă această viaţă.
Chimia morală a acestei lumi este mult mai interesantă decât chimia fizică.
Fericirea este darul lui Dumnezeu, nefericirea este îngăduinţa dumnezeiască, iar moartea este biruinţa lui Dumnezeu.
O fericire neîntreruptă, fără nefericire, ar deveni lipsită de culoare şi plictisitoare. O nefericire continuă, fără moarte, ar transforma această viaţă în iad, din care nu este putinţă de ieşire.
În fericire oamenii nu vor să-şi amintească de Dumnezeu; chiar în nefericire nu vor să-şi amintească de Dumnezeu; la moarte însă sunt obligaţi s-o facă.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învătături despre bine și rău, Editura Sophia, 2006, p. 30)