Ecumenism?

[antiecumenism]

Interviul acordat de Înaltpreasfinția-Sa Serafim, Mitropolitul Pireului, Părintelui Matei Vulcănescu:

http://ortodoxiacatholica.wordpress....wordpress-com/

Părintele Matei Vulcănescu:
Iubiți frați, cititori ai site-ului ortodoxiacatholica, bucurați-vă pururea întru Domnul! Astăzi e o zi istorică, atât pentru smerenia noastră, cât și pentru site-ul nostru, pentru că avem deosebita cinste, bucurie și binecuvântare să avem cu noi o mare personalitate a Bisericii, care în cumplitele vremuri din urmă prin care trecem – când șarpele înșelător, cel urâtor de bine și începător al răutății, diavolul, războiește Biserica lui Hristos prin cele din afară, dar mai ales prin cele dinăuntru – nu tace, ci propovăduiește cu îndrăzneală și curaj pe Hristos Cel Răstignit și Înviat. Această mare voce și personalitate contemporană nu este altul decât Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului, kir Serafim, care, la rugămintea noastră a acceptat să ne acorde prezentul interviu. Înaltpreasfințite, binecuvântați!

Mitropolitul Serafim:
Vă sunt recunoscător pentru prilejul pe care mi-l oferiți de a comunica cu frați scumpi mie, care se află în țara soră și prietenă, România, de a exprima prin intermediul site-ului dumneavoastră cel mai profund respect și dragostea mea față de cinstitul Întâistătător al Preasfintei Biserici a Cinstitei Patriarhii a României, Preafericitul Patriarh Daniel, față de Sfântul Sinod, precum și față de clericii și laicii care sunt mădulare ale Bisericii Ortodoxe Române. Cele două popoare ale noastre, cel grec și cel român, sunt indisolubil legate prin legăturile credinței comune, prin legăturile dragostei frățești și ale profundei prețuiri reciproce. Și nu trebuie să uităm, cel puțin în Grecia nu uităm aceasta niciodată, că marea comunitate elenă de pe teritoriul României, în anii foarte grei pentru Grecia din timpul jugului otoman, a găsit în Țările Române înțelegere, ospitalitate, afecțiune și dragoste. Pentru toate acestea și mai ales pentru credința noastră comună în Mântuitorul nostru comun, simt o mare bucurie că am acest prilej să spun cinci cuvinte fraților care au noblețea și bunătatea de a mă asculta în acest moment.

Părintele Matei Vulcănescu:
Vă mulțumesc, Înaltpreasfinția-Voastră! În urmă cu două zile, duminică (9.02.2014), printr-o inițiativă vrednică de laudă din partea Înaltpreasfinției-Voastre, s-a sărbătorit, s-a consacrat festiv pentru prima oară în istoria Bisericii, în cadrul Sfintei Mitropolii a Pireului și cu împreună-slujirea Înaltpreasfințitului Mitropolit al Tomisului, kir Teodosie, praznicul Sinodului VIII Ecumenic întrunit în timpul lui Fotie cel Mare. Care este lucrarea principală a Sinodului VIII Ecumenic și ce mesaj transmite acesta, prin hotărârile sale, realităților ecleziale contemporane? Ce aveți să le spuneți celor care vă acuză de abuz liturgic?

Mitropolitul Serafim:
Împreună-slujirea care a avut loc în Catedrala Mitropolitană a Sfintei Treimi cu Înaltpreasfințitul Mitropolit al Tomisului, Teodosie, ne-a umplut de mare bucurie, pentru că, am simțit adierea Duhului Sfânt, am primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, deopotrivă clericii și poporul mitropoliei noastre, care se străduiește să dea lupta cea bună. În același timp, am sărbătorit un mare eveniment al vieții Bisericii, însă, desigur, această sărbătorire nu reprezintă o proclamare a Sinodului VIII Ecumenic. Vreau să spun că noi nu avem competența, nici responsabilitatea de a proclama un Sinod Ecumenic. Acest lucru se poate realiza doar la nivel panortodox. Noi nu am făcut decât să îi cinstim pe cei 383 de de Dumnezeu purtatori Părinți care s-au întrunit la Constantinopol în anii 879-880 și au constituit acest sinod, care este considerat de Sfinți, de mari Părinți, de mari și vestiți profesori de teologie ca al VIII-lea Sinod Ecumenic. Și ce s-a realizat prin acest Sinod? S-au realizat lucruri importante. În primul rând, s-au reconsiderat granițele canonice ale Vechii și Noii Rome și a fost condamnată încă o dată viziunea papismului potrivit căreia acesta ar reprezenta Biserica universală; și asta deoarece concepția papistașă distruge sistemul sinodal, care ne-a fost predat de Sfinții Apostoli și reprezintă așezământul administrării Bisericii, așa cum Însuși Hristos l-a voit, și Apostolii, și Sfinții Părinți, următorii Sfinților Apostoli.
În al doilea rând, a fost condamnată ca erezie și cacodoxie celebra dogmă romano-catolică a lui Filioque, care introduce dualismul în Dumnezeul Treimic, care Îl degradează pe Duhul Sfânt la nivelul de simplă creatură, care suprimă însușirile ipostatice ale Dumnezeului Treimic și care reprezintă un abuz care vine în contradicție atât cu Sinodul I Ecumenic, cât și cu cel de-al II-lea. Și, în al treilea rând, a stabilit canoane și a proclamat ecumenicitatea Sfântului Sinod VII Ecumenic. Așadar, e vorba de un sinod la care au participat toate tronurile tradiționale ale vechii Biserici, inclusiv Papa ortodox al Romei, Ioan al VIII-lea, prin reprezentanții săi, la invitația și cu participarea Împăratului de atunci al Constantinopolului, Vasilie Machedon. Și astfel, acest sinod are toate însușirile formale și esențiale ale unui Sinod Ecumenic.
Acum, de ce trebuie să prăznuim acest Sinod? Pentru că, în confuzia generală în care trăim și în această atmosferă a sincretismului, toate sunt băgate într-un creuzet și omogenizate și devin un inacceptabil bun comun, spre câștigul și prin concesia tuturor, cu rezultatul că nu mai știi care este adevărul și care minciuna. Romano-catolicismul rămâne statornic în insistența cu care îi defăimează pe acești Sfinți Părinți, căci, după cum știți mai bine decât mine, în învățătura sa dogmatică, romano-catolicismul pretinde că acest sinod pe care noi l-am sărbătorit duminică (9.02.2014) nu este un sinod întrunit de Sfinți Părinți, ci un sinod al ereticilor. Tocmai de aceea îl caracterizează drept ereziarh pe Sfântul Fotie cel Întocmai cu Apostolii, pe acest mare Luminător al Bisericii. În schimb, recunosc ca al VIII-lea Sinod Ecumenic sinodul tâlhăresc de la 870 care l-a caterisit pe Fotie și s-a întrunit la porunca Papei de atunci al Romei, Nicolae.
Prin urmare, vedeți că noi nu ne-am întrunit pentru a proclama un Sinod Ecumenic, pentru că aceasta nu este competența noastră, dar i-am cinstit bisericește și euharistic pe Sfinții Părinți ai acestui Sinod de la Constantinopol, care ne-a oferit și ne oferă toate aceste daruri mari și minunate și vine în continuitatea neîntreruptă a Sfintelor Sinoade ale Bisericii noastre, care ne-au păstrat și ne-au păzit credința predată de Apostoli. Așadar, acest act al nostru nu poate fi socotit un abuz liturgic. Suntem o Biserică Locală care dă propria mărturie față de cei doi poli ai înșelării din zilele noastre: zelotismul necugetat – pe care îl trăiește și poporul român, ca și poporul elen, de altfel, prin pseudo-Biserica vechilor calendariști –, dar și ecumenismul sincretist, pe care, din nou, poporul român, ca și cel elen, îl cunoaște prin pseudo-Biserica Uniației. Trebuie să vă spun că în Atena, într-un punct foarte central există o biserică ce în mod fals poartă inscripția de ”ortodoxă”, închinată Sfintei Treimi. Și există și un pseudo-episcop pseudo-ortodox, domnul Dimitrios Saláhas, care se poartă ca un ierarh ortodox, câtă vreme în realitate el este un credincios romano-catolic, care doar joacă rolul de episcop ortodox.
Așadar, suntem datori în acest moment toți credincioșii ortodocși să umblăm pe calea de mijloc, pe calea împărătească, a discernământului și a înțelepciunii duhovnicești, fără să recurgem la acte arbitrare sau la egocentrisme sau la înșelarea la fel de gravă de a ne considera salvatori ai Bisericii. Biserica nu este salvată de oameni, ci ea salvează, ea mântuiește și, desigur, mântuiește atunci când omul are smerenie și când aude pururea în urechi acel cuvânt al Domnului Său, pe care Domnul l-a predat cu multă dragoste Sfântului contemporan Siluan Athonitul, căruia i-a spus: ”Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”. E nevoie de discernământ, smerenie, dar și de înțelepciune.