Acuzatii incredibile impotriva IPS Bartolomeu Anania

[antiecumenism]

sinodul trebuie sa tina cont de hotararile sfintilor parinti,de cele 7 sinoade ecumenice,de canoane...:

CANONUL 10 al Sfinţilor Apostoli - „Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească.”

2. Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli - „Episcopul, presbiterul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca şi clerici (să săvîrşească cele sfinte), să se caterisească.”

3. Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli - „Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înţelegere poate să fie între Hristos şi Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”

4. Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli - „Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească şi să se afurisească.”

5. Canonul 6 al Sinodului V local de la Laodiceea (343) - „Nu este îngăduit ereticilor a intra în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.”

6. Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea -
„Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care sunt mai mult absurdităţi decât binecuvântări.”

7. Canonul 15 al Sinodului al Nouălea din
Constantinopol (861) „Cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de comuniunea cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărâmă unitatea Bisericii.”


Sfântul Efrem Sirul (+379) „Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjoco- resc Dumnezeieştile Scripturi! Vai de cei câţi murdăresc sfân- ta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!
Atunci, la a doua venire a Domnului, se va cere de la fiecare din noi mărturisirea credinţei şi unirea Botezului. Şi dacă am păstrat credinţa curată de orice eres şi pecetea ne- ştearsă şi haina neîntinată… Se cuvine ca toţi cei ce se apropie de Dumnezeu şi vor să se învrednicească vieţii celei veşnice, să păzească mai înainte de toate Credinţa Ortodoxă neîntinată.

Sfântul Ioan Gură de Aur (+ 407) „Dacă cineva contraface măcar o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel şi în credinţa cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puţin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă, pe de o parte, dogma este răstălmăcită, şi înger de ar fi, să nu-l credeţi. Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasă, dacă credinţa nu este sănătoasă.”
„Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinţei, atunci fugi şi leapădă-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar şi înger din cer de-ar fi. Cel care doreşte mântuire personală, cel care vrea să fie un adevărat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela caută la corabia lui Noe scăpare de potop. Cel care are teamă de trăsnetul straşnic al anatemei, care omoară sufletul şi trupul, acela să ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, să-şi îmblânzească îndărătnicia cugetului său, cu ajutorul legilor bisericeşti şi să se supună în toate maicii sale – Biserica… După mine, pacea nu este aceea care se ţine pe saluturile şi mesele comune fără rost, ci pacea întru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovnicească."

[antiecumenism]

Sfântul Teodor Studitul (+826) „Atunci când Credinţa e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de Credinţă, nimeni nu are dreptul să zică: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu doreşte să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îşi câştigă existenţa?

… Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veţi tăcea şi veţi rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut şi dezinteresat?”

„Sinodul nu este aceasta: sa se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpînirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.”

„Avem poruncă de la însuşi Apostolul Pavel că, atunci cînd cineva învaţă ori ne sileşte să facem orice alt lucru decât am primit şi decât este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice şi locale, acela urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfinţit. Nici un sfânt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfânt, dacă ar fi călcat-o.”

„Nici nu este ortodox desăvârşit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta credinţă, dar nu se alătură dumnezeieştilor Canoane.”

[Parascheva16]

a) În anul 879 a avut loc un Sinod la Constantinopol, care a condamnat erezia latină „filioque” şi orice modificare a Simbolului de Credinţă. Acest Sinod a avut toate caracteristicile unui Sinod Ecumenic(!) şi mult timp a fost numit în Răsărit „al VIII-lea Sinod Ecumenic”. Bineînţeles, Occidentul niciodată n-a recunoscut acest Sinod şi nu-l menţionează în manualele de istorie, iar plagiatorii noştri de manuale occidentale de asemenea nu spun mare lucru despre acest Sinod. Dar Teodor Balsamon (sec. XII), Nil al Tesalonicului (sec. XIV), Nil de Rhodos (sec. XIV), Simeon al Tesalonicului (sec. XV), Marcu al Efesului (sec. XV), Dositei al Ierusalimului (sec. XVII) ş.a., au considerat Sinodul de la Constantinopol din anul 879 drept al VIII-lea Sinod Ecumenic. Reiterând acest lucru, devine foarte clar că nici o unire cu romano-catolicii nu poate avea loc până nu va exista o condamnare oficială din partea lor a adaosului „filioque”. Iată de ce, şi teologilor ortodocşi ecumenişti nu le convine să spună adevărul despre al VIII-lea Sinod Ecumenic din anul 879, ţinut în timpul Sf. Fotie, patriarhul Constantinopolului.


b) În anul 1351, tot la Constantinopol, a avut loc un Sinod care a formulat învăţătura despre har şi energiile necreate, propusă de Sf. Grigore Palama. Din motive obiective(!), la Sinod n-au putut participa decât ierarhi ai Patriarhiei Constantinopolului şi un delegat al patriarhiei Antiohiei. Însă, la un Sinod precedent (1347), cu aceeaşi tematică, participase şi patriarhul Lazăr al Ierusalimului, care ulterior a semnat şi hotărârile Sinodului din 1351 alături de patriarhul Ignatie al II-lea al Antiohiei. La scurt timp, decizia Sinodului a fost „ratificată” şi de Sinoadele Bisericilor din Bulgaria, Serbia şi Rusia, şi receptate fără obiecţii de toate Bisericile Ortodoxe. Acest lucru l-a făcut pe Nil de Rhodos (sec. XIV), mare canonist şi ierarh, să considere Sinodul din 1351 drept „al IX-lea Sinod Ecumenic”. Această idee era larg răspândită în sec. XIV-XV, dar nu existau condiţii pentru convocarea unui Sinod mai mare, care să confirme ecumenicitatea Sinodului din 1351, iar mai târziu, situaţia politică s-a înrăutăţit şi mai mult, încât problema a fost definitiv abandonată, mai ales că nimeni nu avea rezerve faţă de dogmele proclamate la Constantinopol în timpul disputelor palamite.

Prin urmare, a spune că Biserica Ortodoxă are doar şapte Sinoade Ecumenice şi nu poate avea mai multe, înseamnă o limitare a vieţii Bisericii la sec. VIII – idee foarte convenabilă romano-catolicilor, care ne-au şi băgat în cap că Sf. Ioan Damaschin ar fi „ultimul Sfânt Părinte din Răsărit”, ceilalţi fiind doar „teologi ai epocii post-patristice”. Viaţa Bisericii este însă dinamică, iar harul Duhului Sfânt este lucrător în Biserică până astăzi şi „ne va călăuzi la tot adevărul” (Ioan 16:13) ori de câte ori va fi nevoie, şi anume prin glasul sobornicesc al Bisericii, nu prin persoane particulare, indiferent cât de înduhovnicite ar fi sau ar părea că sunt.

http://www.teologie.net/2014/03/15/m...odox-probleme/