![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
În afară de suferința pricinuită de foame, frig, dureri fizice... mai este suferința pentru recunoașterea propriilor păcate. De obicei nu le recunoaștem cu ușurință, dar putem ajunge într-un punct în care viața, sau Dumnezeu, ne arată pe înțelesul nostru că buba e de fapt la noi. Așa aș înțelege suferința provocată de adevăr.
Last edited by Annyta; 16.04.2014 at 10:18:42. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
![]()
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Iar frumusețea ortodoxiei asta este, că Dumnezeu ne-a lăsat pocăința. Deci recunoașterea păcatului, chiar dacă produce suferință, este de fapt/ poate fi actul de naștere al omului nou, dacă e urmat de părerea de rău pentru păcate, spovedanie, îndeplinirea canonului, lăsarea păcatului, măcar lupta în acest sens... Așa, și din teorie, și din practică, din ce mai știu și eu...
|
#4
|
|||
|
|||
![]() Citat:
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 16.04.2014 at 04:02:42. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu era un răspuns exhaustiv. |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Suferinta provocata de pacat, la aflarea adevarului.
|
|