Este pacat sa te barbieresti?

Ideea ca o persoana care este barbierita in mod complet si regulat, sau este imberba, ar fi, cumva inferioara/mai usor failibila spiritual, este, sa ma iertati, stupida de-a dreptul. Ca aceasta idee, mai ocolit sau mai de-a dreptul exprimata, a apartinut si unui numar de sfinti, cu barba evident, nu o introduce printre dogme. Iar argumentul, mai mult emotional, dar care, ca toate argumentele emotionale, s-ar vrea coplesitor si fara replica, cum ca Iisus ar fi un model si in directia asta, nu tine: ar trebui sa mincam ce a mincat si sa purtam ce a purtat?! Eventual sa vorbim aramaica (bine, asta ar fi o idee buna, ca sa nu piara aceasta limba frumoasa).

Dialog cu părintele Cleopa:

- Parinte, dar ce ne puteti spune despre portul indecent care se poarta azi în lume si de barbatii care îsi rad barba?

Ai vazut vreodata pe Hristos barbierit? Sau pe patriarhi sau pe prooroci i-ai vazut cu briciul în barba? Daca acuma lumea se barbiereste, acesta-i obicei luat mai mult de la romani. Dar dacii, stramosii nostri, nu! Ei purtau uniforma, cu toate ca erau pagâni. Si rusii purtau barbi, slavii de altadata.

Si acestea sunt ceva. Dar noi sa privim lucrurile tainice, care ataca mintea, inima si sufletul omului. Crestinului îi sta bine sa se cunoasca si din lucrurile dinafara, dar acestea sunt exterioare. Însa Domnul nu cere de la noi numai exteriorul. Exteriorul este frunza, iar roada este lucrarea cea dinlauntru.

S-a întâlnit odata Ava Alonie cu Ava Agaton: “Avo, de ce trebuie sa ne grijim mai tare, de lucrarea cea dinafara sau de paza cea dinlauntru?” Si i-a zis: “Lucrarea cea dinafara, adica postul, milostenia, portul, barba, fusta, uniforma, vorba, sunt frunza. Si Mântuitorul, în martea cea mare, a blestemat smochinul acela în care a gasit numai frunze: De acum sa nu se mai faca în tine roada în veac”. Era simbolul poporului evreiesc si al fariseilor, care puneau baza numai pe cele dinafara.

Apoi zice Ava Alonie: “Aratat este ca toata osteneala noastra este pentru paza cea dinlauntru. Pentru credinta cea dreapta în Dumnezeu, pentru smerenie, pentru dragoste, pentru înfrânare, pentru dreapta socoteala si celelalte fapte bune, care sunt roade ale dragostei“. Roada duhului este: dragostea, bunatatea, îndelunga rabdare, înfrânarea poftelor, facerea de bine, blândetea, credinta.

Dar unui pom îi sta bine când are si frunze si roade. Atunci este complet. Daca ai vedea un pom numai cu roade si nici o frunza, nu te-ai mira unde-i podoaba? Este bine sa aiba si uniforma cea dinafara si roada dinlauntru, ca sa-l vada pe crestin asemenea unui pom care-i încarcat de roade, dar are si frunze.

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...tfeste-tacand/

[CristianR]

Frumos cuvânt. Mulțumesc, Ovidiu.

Cu drag, Cristian.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ovidiu b.

Dar unui pom îi sta bine când are si frunze si roade. Atunci este complet. Daca ai vedea un pom numai cu roade si nici o frunza, nu te-ai mira unde-i podoaba? Este bine sa aiba si uniforma cea dinafara si roada dinlauntru, ca sa-l vada pe crestin asemenea unui pom care-i încarcat de roade, dar are si frunze.

Bun cuvant.
Bun pentru ca arata, facand aluzie la Parabola Smochinului Neroditor, ca cele doua aspecte, forma si fond, sunt chemate sa se completeze.

Nu stiu de unde vine ideea atat de raspandita azi, ideea atat de nociva, potrivit careia forma (sau "ritualul") nu conteaza. Este o eroare de extractie modernista, care e vanturata printre credinciosi. Ba chiar si la cateheze. Cel putin in Biserica Catolica, putini preoti mai indraznesc sa se refere la importanta formei credintei, de teama de a nu fi acuzati de fariseism. Si asa ajungem sub nivelul fariseilor: aceia respectau macar forma. Despre noi, Cristos va spune nu ca suntem morminte varuite, ci ca suntem morminte si atat.

Nu exista nici un domeniu al Stiintelor Sacre atat de bogat ca Litrugica si Tipicul Eclezial. Fara Tipic, dogmatica e seaca. Si, in cele din urma, esueaza. Nimeni nu poate pastra o dreapta credinta fara a pastra, promova, aprofunda si studia Tipicul. Pe cat de adevarat este ca "Dupa cum credem, asa ne rugam" pe atat de adevarata este si reciproca: "Dupa cum ne rugam, asa credem". Intre Lex Credendi si Lex Orandi legatura este biunivoca.

Desigur, aceasta nu inseamna ca barbierirea (pentru laici) ar fi pacat. Preotii si monahii au alte reguli si, in cazul lor special, s-ar putea ajunge ca barbierirea sa fie pacat. De exemplu, un monah care adera la o regula potrivit careia portul barbii e obligatoriu (acesta avand, precum orice element tipiconal, o semnificatie spirituala), face un pacat daca isi rade barba din neascultare, din spirit protestatar, din spirit de schisma ori din ideea ca asa ar fi mai frumos.

Dimpotriva, un laic, ori chiar si un preot/calugar/religios care, netinut de asemenea regula, se barbiereste, nu comite un pacat.



Parerea mea.

[Arkadiusz]

Eu nu ma tund si nu ma barbieresc de ani buni, pentru ca... asa vreau eu, fara sa fi vazut citatul ala din Biblie. Dar acum am un dublu motiv sa nu ma tund si sa nu ma barbieresc nici pe viitor, din cate se pare. :D