Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe

[AlinB]

În prealabil postat de Corinusha

In cazul asta inseamna ca suntem muuuuuulti desfranati pe Pamantul asta chiar si virgini (viselele erotice, care, sa fim sinceri, se intampla si la virgini, sau scurgerile nocturne). Ca sa nu mai vorbesc de limbajul auzit in jurul nostru si care, il mai folosim poate si noi.

Exista diverse graduri de desfranare.
Important este sa intelegi mai intai notiunea si sa accepti ca exista o problema pe urma sa te angajezi in lupta cu ea.
Daca respingi ideea din start ideea, ai pierdut deja.

Sigur, exista si riscul sa accepti ideea (ca trebuie sa lupti cu desfranarea) dar sa nu o pui niciodata serios in practica.
Drumul credintei e plin de pericole.

Sigur, politica strutului e cea mai simpla, pui capul in nisip si spui ca nu exista o problema.

Amu sincer, io personal nu cred in ce ai scris sus; multe sunt chiar exagerari...

Tu nu crezi si nu te-ai pocait nici pentru relatiile sexuale dinaintea casatoriei, unde problema este, zic eu, destul de clara, asa ca ce ai putea sa intelegi?

Si care e legatura dintre curvie si trandavie, ca eu n-o vad? Sunt doua lucruri distincte.
Daca eu am relatii cu prietenul meu nu inseamna ca sunt lenesa, ca imi place sa stau degeaba, ca nu fac nimic. Si nici invers.

Lenea este unul din factorii care te duc acolo, dar nu e singurul factor.
"Prietenul" de obicei nu presupune un angajament foarte serios, sigur, fiecare ar putea sa lucreze, dar e departe de angajamentul si efortul care il presupune o casatorie, cu copii, etc.

Oricum, mi se pare exagerata toata treaba, mai ales in unele puncte, unde deja nu mai tin de vointa omului (vise si scurgeri nocturne).

Ba cam tin.
Probabil ca ai aflat chiar si tu, ca exista o legatura stransa intre viata psihica constienta (din timpul zilei) si cea mai putin constienta din timpul noptii.

[Corinusha]

Nu-i chiar asa Alin. Poti sa ai vise erotice si fara sa fi fost pus vreodata fata in fata cu factori ce tin de erotism. Si pana la urma, sunt doar niste vise, chestii ce nu tin atat de mult de constient. Nu inteleg cum poti fi desfranat doar pentru ca , sa zicem, ai veze de genu 1 data la n ani si tu e fapt nu ai nici o treaba cu sexul, nu esi activ sexual, nu te interseaza subiectul etc.
exit legatura intre viata constienta si vise, dar nu atat de strana incat TOT ceaa ce visezi sa aiba legatura cu viata constinta.

As putea sa inteleg locica, dar ea nu exista.
Da, nu e ok sa faci cum am facut eu, nu ok sa ai relatii intime in afara casatoriei, nu sunt ok multe lucruri si sunt pacate, dar de acolo pana la a fi considerate desfranare niste...vise... e cale lunga.

Si tot nu inteleg legatura dintre trandavie si desfranare. Adica eu dac m-am culcat inainte de casatorie cu omul care mi-a devenit sot, am fost lenesa? DE CE? CUM?! Fa-ma sa ineleg.
Din ce ai zis tu, lenea duce la sex... wow, cum vine asta?! De unde ai scos-o? Chiar nu inteleg... una-i lenea si cu totul alta e desfranarea.

[AlinB]

În prealabil postat de Corinusha

Nu-i chiar asa Alin. Poti sa ai vise erotice si fara sa fi fost pus vreodata fata in fata cu factori ce tin de erotism.

Argumentul pentru aceasta ipoteza hazardata este..?

exit legatura intre viata constienta si vise, dar nu atat de strana incat TOT ceaa ce visezi sa aiba legatura cu viata constinta.

Sigur, uneori visezi ceea ce se intampla in capul altora, daca te apropii prea mult de ei. Visele sunt molipsitoare.

As putea sa inteleg locica, dar ea nu exista.

Dar sigur ca exista multa logica in afirmatia ta cu care ti-ai deschis dizertatia.

Da, nu e ok sa faci cum am facut eu, nu ok sa ai relatii intime in afara casatoriei, nu sunt ok multe lucruri si sunt pacate, dar de acolo pana la a fi considerate desfranare niste...vise... e cale lunga.

Poate fi si scurta, depinde de fiecare.

Si tot nu inteleg legatura dintre trandavie si desfranare. Adica eu dac m-am culcat inainte de casatorie cu omul care mi-a devenit sot, am fost lenesa? DE CE? CUM?! Fa-ma sa ineleg.

De obicei, cand oamenii n-au treba, isi gasesc de treaba..
Sa te casatoresti (ai facut-o), sa faci vreo 2-3 copii (asteptam..) pe urma vezi cat timp mai ai pentru distractii de genul asta. :)

Ideea este ca daca stii ce vrei de la viata, n-ai sa te implici nici macar emotional (in sensul erotic) cu o persoana cu care nu intentionezi sa te casatoresti.
Ce sa mai vorbesti de sex.

Iar daca e vorba de o relatia serioasa, urmeaza casatoria, poti sa mai astepti, ca nu pica cerul pe tine.
Doar daca n-ai altceva mai bun de facut in relatia respectiva pana atunci si vrei sa-ti omori timpul..
Cam asta e.

Nu stiu daca ai priceput, sau daca vrei macar sa pricepi.

[Corinusha]

Nu, nu am priceput. Argumente nu prea exista nii pentru afirmatia ta, nici pentru a mea. Pentru ca studiile accepta ambele teorii. Poti avea vise erotice si doar pentru ca, la un moment dat ai auzit pecinva ca injura, sau ai vazut doi oameni ca se saruta. Si nu prea visezi ce e in capul tau, visezi mai mult lucruri din jurul tau; tot ce visezi are legatura cu lumea concreta, dar poti visa intr-o maniera care nu are legatura cu realitatea. Ai visat vreodata ca esti lovit de fulger, de exemplu?
Eu am visat asta, de vreo 2 ori, dar totusi, fiindca nu am fost lovita de fulger (Doamne ajuta sa nici nu fiu) nu stiu cum e in realitate senzatia, sau dac exista vreo senzatie, insa in vis am simtit foarte bine anumite lucruri care haba nu am daca le poti simti sau nu intr-o situatie de genul.

Nu ai de unde sa si daca vrei sa te casatoresti cu o persoana pana nu te implici emotional in relatia respectiva, cel putin pana la un punct. Iar daca sti ca te casatoresti cu persoana respctiva, nu e tot aia daca aveti contacte intime acum sau dupa 2 ani, dupa nunta? Nu e tot omul ala, tot relatia aia, tot sentimntele alea? Ca daca nu ne simteam bine si in aspectul asta era posibil sa ne espartim? Acelasi luru se poate intampla si dupa casatorie. Oricum se putea ajunge la pacat, pentru ca eu nu-s genul deom care sa raman intr-o relatie doar pentru ca deh, ne-am casatorit, dar noi de fapt sa nu ne intelegem intr-un punct major ce tine de relatie. Exact asa cum intelegerea, respectul si comunicarea sunt importante, tot asa e si sexul. Daca una din astea nu merge, atunc relatia are sanse sa se termine repede sau incet si urat. Stiu cazuri, si deoameni care au ramas in relatie pt ca sunt casatoriti si tot timpul is faceau reprosuri unul altuia din diferite motive, stiu oameni care au ramas in relatie pentru ca trebuia sa se casatoreasca, iar apoi au divortat in prima luna fara sa stie nimeni, si stiu si oameni care s-au espartiti pentru ca s-au schimbat in urma unor experiente tragice. Daca e sa te casatoresti cu cineva, o vei face, fie ca ai relatii intime inainte, fie ca nu ai. Pentru mine a fost important sa cunosc omul cu care m-am casatorit din ca ma multe aspcte si in cat mai multe situatii. Altfel ne puteam casatori dupa 1-2 ani de relatie, sau chiar mai putin.

[CristianR]

În prealabil postat de Corinusha

Nu ai de unde sa si daca vrei sa te casatoresti cu o persoana pana nu te implici emotional in relatia respectiva, cel putin pana la un punct. Iar daca sti ca te casatoresti cu persoana respctiva, nu e tot aia daca aveti contacte intime acum sau dupa 2 ani, dupa nunta? Nu e tot omul ala, tot relatia aia, tot sentimntele alea?

Există un mod profan de a vedea lucrurile, lumea, viața - și anume cel pe care îl avem toți, în mod obișnuit. Dar mai există și unul sacru, foarte adesea ignorat, dar pe care ar trebui să îl cunoască toți oamenii credincioși.

Asistența pe care i-o oferă Dumnezeu omului prin itermediul Bisericii se întâlnește cu ceea ce omul constată și singur în inima sa, și anume uimirea în fața misterelor nașterii, nunții și morții. Le simți, aceste momente, ca pe niște minuni majore care îți marchează viața definitiv. Ele sunt făcute să fie unice: o dată te naști, o dată te căsătorești, o dată mori.

Când te naști, intri în Biserică prin botez, te sfințești, intrând într-o dimensiune sacră a existenței, în împărăția lui Dumnezeu.

Când te căsătorești, vrei ca dragostea ta pentru celălalt și unirea cu el să fie deplină și o simți, totodată, ca pe o ocazie de a cunoaște, de a experimenta o taină dumnezeiască, ce trece prin adâncul inimii tale, unindu-te, totodată, și cu Dumnezeu. Căci numai acolo, în adânc, are loc această unire.

Ei bine, din cauza sfințeniei care o învăluie, de aceea nu vrei să o banalizezi sau relativizezi, ci să faci lucrurile după rânduiala lor, la momentul potrivit, iar nu înainte. Pentru că omul este mai întâi suflet și apoi trup, vrei ca unirea cu celălalt să fie întâi sufletească, dar dacă ești credincios vrei mai mult de atât: vrei să pătrunzi, prin ea, direct în Împărăția lui Dumnezeu.

Practic, viața noastră nouă în Hristos, pe care ar trebui să o ducem, înseamnă să ne sfințim. Adică să ne hrănim, întâi, cu cele sfinte, duhovnicești, cu harul lui Dumnezeu, să îl „sugem” ca pe un lapte de la sânul maicii noastre - Biserica, crescând și luminându-ne, și ducând această lumină, așa cum o ducem pe cea de Paști, în casele noastre, în lumea în care trăim, redescoperindu-i sfințenia, privind-o cu ochii credinței, care pătrund dincolo de suprafețele lucrurilor.

[AlinB]

Corinusha nu vrea sa vada padurea ca tocmai a gasit un copacel de care sa se lege ca nu are scoarta bine placuta la atingere :)

[AlbertX]

În prealabil postat de AlinB

Corinusha nu vrea sa vada padurea ca tocmai a gasit un copacel de care sa se lege ca nu are scoarta bine placuta la atingere :)

Aceasta abordare simplista nu este raspunsul de care are nevoie Corinusha, dar se pare ca mandria unora este mult prea mare ...

În prealabil postat de CristianR

Există un mod profan de a vedea lucrurile, lumea, viața - și anume cel pe care îl avem toți, în mod obișnuit. Dar mai există și unul sacru, foarte adesea ignorat, dar pe care ar trebui să îl cunoască toți oamenii credincioși.

Subscriu la cele de mai sus!

În prealabil postat de Corinusha

In cazul asta inseamna ca suntem muuuuuulti desfranati pe Pamantul asta chiar si virgini

Corinusha, din pacate cam asa este ... raspunsul la afirmatia ta se gaseste probabil in pasajele urmatoare:

O formă a desfrânării este lucrarea ei în cadrul unirii dintre cele două sexe, fie că este vorba despre o legătură de acest gen înainte sau în afara căsătoriei, fie în cadrul familiei, şi aceasta când unirea dintre cei doi soţi nu respectă o disciplină duhovnicească, prin această disciplină înţelegându-se perioadele de post rânduite de Biserică, dar şi scopul esenţial - o expresie a iubirii mult mai adânci decât o atracţie trupească - iubirea duhovnicească, şi un mod de concretizare a acestei iubiri prin naşterea şi creşterea copiilor.

Înainte şi în afara căsătoriei, cele care lovesc grav viaţa intimă sunt auto-erotismul (masturbarea), căsătoria de probă sau concubinajul, iar în cadrul familiei, căutarea exclusivă a plăcerii erotice, nerespectarea scopului sau a finalităţii conjugale sau abuzul de sex, nerespectarea unei discipline trupeşti şi conjugale, deviaţii şi comportamente bizare, patologice, pervertite, culminând în crima premeditată a avortului, adulterul sau infidelitatea şi divorţul, care sunt moarte sufletească şi încălcare gravă a caracterelor căsătoriei: unitatea şi indestructibilitatea.

[Corinusha]

În prealabil postat de AlinB

Corinusha nu vrea sa vada padurea ca tocmai a gasit un copacel de care sa se lege ca nu are scoarta bine placuta la atingere :)

Alin, daca vrei sa imi zici ceva, zi-o pe sleau, nu a lua cu paduri si copaci, bine? Poate-s mai proasta de fel si nu integeg. Sau, nu mai zi nimic.
Da, stiu, e mai usor sa ne ascundem dupa deget decat sa zicem in fata ce avem de zis, stiu asta...

Zi, Alin, tot nu imi pare rau si nici nu imi va area pentru ca amavut relatii intime cu sotul inainte sa fim casatoriti; de altfel, e singurul cu care am avut relatii intime. De ce mi-ar parea rau? Stiam ca ne casatorim, stiam ca ne iubim, eram dja impreuna d catia ani, asa ca, care e problema?? Daa era asa mare pacat sigur DUmnezeu nu imi ingaduia sa a casatoresc cu el, tocmai ca sa imi dauseama ca am gresit. In plus, lucrul o data acut, nu-l mai potischimba. I, daca as zice a imi pare rau ca amavut relatii cu el inantede casatorie ar fi a si daa as zice ca acum imi pare rau ca am relatii cu el. E tot acelasi el. Pacat sau nu, acum sunt casatorita cu el, atat la sarea civila, cat si la Biserica.

[stefan florin]

În prealabil postat de Corinusha

Si tot nu inteleg legatura dintre trandavie si desfranare. Adica eu dac m-am culcat inainte de casatorie cu omul care mi-a devenit sot, am fost lenesa? DE CE? CUM?! Fa-ma sa ineleg.
Din ce ai zis tu, lenea duce la sex... wow, cum vine asta?! De unde ai scos-o? Chiar nu inteleg... una-i lenea si cu totul alta e desfranarea.

omul din lene nu se mai roaga, iar atunci cand nu te rogi apar ispitele (inclusiv ce a desfranarii care este cea mai "dulce ispita") iar omul devine mai slab in lupta cu aceste ispite, si cu timpul...te face sa cazi in pacat (cu fapta)

[AlbertX]

Sfântul Maxim Mărturisitorul menţionează că noi putem să ne eliberăm de reaua iubire trupească de noi înşine, lepădând frica de durere şi pofta de plăcere. Astfel, primind în locul iubirii celei rele de noi înşine pe cea bună şi spirituală, despărţită cu totul de grija de trup, nu vom înceta să slujim lui Dumnezeu prin această iubire bună de noi înşine, căutând pururea să ne susţinem sufletul prin Dumnezeu.

Deci cel ce nu doreşte plăcerea trupească şi nu se teme deloc de durere, a ajuns nepătimitor. Căci odată cu acestea şi cu iubirea trupească de sine, care le-a născut, a omorât toate patimile ce cresc prin ea şi prin ele. Însă, dacă nu este stârpită încă de la începutul ei, iubirea trupească de sine, care este mai mult părută decât adevărată, dă naştere primelor patimi mai generale: al lăcomiei pântecelui, al iubirii de argint şi al slavei deşarte.

Când ne referim la lăcomia pântecelui, pătimaşul caută cele mai fine, mai gustoase şi mai variate mâncăruri. Adăugând la mulţimea bucatelor şi licoarea vinului, lacomul cade în trândăvie, pentru că o masă copioasă nu-l îndeamnă la nevoinţă, nu naşte în el dorinţa de rugăciune şi de meditaţie, ci generează gânduri de curvie, datorită trupului greoi şi minţii înceţoşate.

Referitor la aceasta, Sfântul Isaac Sirul precizează: Iar mişcarea mădularelor de jos ale trupului, care se face fără gândurile mai ascuţite ale plăcerii necuvenite ce se mişcă cu fierbinţeală şi atrage sufletul fără voie la ticăloşie, se naşte fără îndoială din săturarea pântecelui. Cuviosul Isaia Pustnicul, în acelaşi sens, spune: Vai nouă că, având trupul uşor lunecos spre păcat, îl aţâţăm prin săturare şi moleşeală spre pofte necurate şi gânduri murdare şi prin ochi primim în inimile noastre săgeţile celui viclean, iar prin atingerea trupurilor ne facem cai înfierbântaţi de iepe şi nu ne gândim nici la demnitatea noastră cuvântătoare, nici la frica de chinurile veşnice.

Desfrânarea se înrudeşte foarte bine cu toate patimile, în special cu cele trupeşti, fiind născută de lăcomia pântecelui, mergând până la mândrie, dar şi invers, pornind de la mândrie spre celelalte patimi, într-un proces reversibil, într-un cerc închis şi sufocant al pierzării. Acest lucru îl arată Sfântul Ioan Gură de Aur când spune:… la temelia curviei se află mândria. Adam când a vrut să fie la fel ca Dumnezeu şi şi-a arătat această dorinţă prin faptă şi-a pierdut simţirea duhovnicească a neprihănirii, a căzut la simţirea trupească a poftei de femeie şi prin această poftă s-a alăturat dobitoacelor celor neînţelegătoare şi s-a asemănat lor.

Omul stăpânit de demonul trândăviei, poate avea poluţii şi în stare de veghe, aceasta datorându-se totalei abandonări a luptei împotriva patimii. Când scurgerea este provocată, atunci acea persoană se depărtează de la Sfânta Împărtăşanie, iar în restul cazurilor se analizează minuţios pricinile care au dus la poluţii. Pe parcursul zilei nu trebuie să cugetăm la nălucirile din timpul somnului de noapte, căci intenţia demonilor este şi aceasta de a ne pângări cât suntem treji cu cele din vremea nopţii.

O formă a desfrânării este lucrarea ei în cadrul unirii dintre cele două sexe, fie că este vorba despre o legătură de acest gen înainte sau în afara căsătoriei, fie în cadrul familiei, şi aceasta când unirea dintre cei doi soţi nu respectă o disciplină duhovnicească, prin această disciplină înţelegându-se perioadele de post rânduite de Biserică, dar şi scopul esenţial - o expresie a iubirii mult mai adânci decât o atracţie trupească - iubirea duhovnicească, şi un mod de concretizare a acestei iubiri prin naşterea şi creşterea copiilor.

Înainte şi în afara căsătoriei, cele care lovesc grav viaţa intimă sunt auto-erotismul (masturbare), căsătoria de probă sau concubinajul, iar în cadrul familiei, căutarea exclusivă a plăcerii erotice, nerespectarea scopului sau a finalităţii conjugale sau abuzul de sex, nerespectarea unei discipline trupeşti şi conjugale, deviaţii şi comportamente bizare, patologice, pervertite, culminând în crima premeditată a avortului, adulterul sau infidelitatea şi divorţul, care sunt moarte sufletească şi încălcare gravă a caracterelor căsătoriei: unitatea şi indestructibilitatea.

Desfrânarea îl face să trăiască pe cel în care s-a încuibat, într-o lume a fantasmelor, într-un univers ireal, căzut pradă delirului şi forţelor demonice. Însă, persoanele unite prin iubire se dăruiesc una celeilalte şi se primesc în schimb una pe cealaltă, căci iubirea este dăruire liberă de sine şi deschidere spre celălalt. În această comuniune, fiecare dintre ele îşi îmbogăţeşte şi îşi împlineşte întreaga fiinţă, în toate laturile ei şi în toate aspiraţiile ei; iubirea este înflăcărată de har şi ţinteşte să dobândească Împărăţia, şi sporind în spiritualizare, îl înalţă pe om la infinitul dumnezeiesc.

Cu totul dimpotrivă, desfrânarea vădeşte o iubire egoistă de sine. Ea îl mărgineşte pe om la sinele egoist şi îl închide cu totul faţă de ceilalţi, împiedicând orice formă de comunicare şi schimbul de bogăţie fiinţială, pentru că, stăpânit de ea, pătimaşul nu-şi urmăreşte decât propria sa plăcere, nu dăruieşte nimic celuilalt, iar de la acela aşteaptă să primească numai ce-i cere dorinţa sa pătimaşă. Iar ce dobândeşte este privit ca împlinirea propriei dorinţe, iar nu ca dar al celuilalt; pătimaşul şi-l însuşeşte pe celălalt care nu este decât un simplu obiect al patimii sale. Desfrânarea îl întemniţează astfel pe om în propriul eu, sau mai precis în lumea mărginită şi închisă a sexualităţii sale trupeşti, a instinctelor şi a fantasmelor, izolându-l cu totul de universurile infinite ale iubirii şi spiritului.

Mai multe pe această temă se pot citi aici - http://www.revistateologica.ro/pdf/15%20petcu.pdf