Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe

[Corinusha]

^aici e tot o problema a noastra, personla oarecum.

Nu ne obliga nimeni sa ne implinim profesional inainte sa ne casatorim, nu ne obliga nimeni sa ne casatorim dupa 25-30 de ani (poate parintii, dar parintii oricum ii dau seama la un moment dat ca alegerea copilului de a se casatori inainte de 25-30 de ani nu e absurda).

In plus, daca toti am ajunge sa ne implinim profesional (in ziua de azi sta insemnand si un salar peste medie), atunci tara ramane fara meseriasi, fara lucratori in comert, fara croitori si asa mai eparte, ceea ce nu mi se pare deloc benefic pentru o societate. Intr-o societate nu pot fi toti mri sefi si mnageri; e nevoie si de meseriile spcificate mai sus; altfel, nu mi exista echilibru.
Cred ca totul vine din lacomia fiecaruia; ne lcomim la multi bni, la o viata fara griji (cel putin materiale); nu toti vor fce eea ce au invatat la felul in care in ziua de azi oricine poate face o facultate.

Daca ar fi fost dupa mintea tatalui meu, pana la 30 de ani io nu ma casatoream, iar daca era dupa capul meu, o faceam de la 18 deja, dar ca sa nu fie probleme, am lasat-o pentru varsta de 23, dupa ce am terminat facultatea, facultate din care mai mult decat voluntariat nu cred ca voi face curand. Si sunt implinita, chiar si cu un job oarecare, atata timp cat ne descurcam. Sotul a pornit de jos, nu are facuta nici facultatea, a inceput sa lucreze de la 14 ani, iar de la 19 lucreaza in acelasi loc, iar cu timpul a tot avansat in grad; acum se pregateste sa devina maistu, ceea ce e treapta superioara pentru pregatirea lui. Dar e bine, nu ne putem plange nici ca nu avem bani, dar nu ne putem plange nici ca nu avem timp unul pentru celalalt sau ca nu avem timp de casa si familie. Eu personal as putea-o duce asa tot restul vietii. Singura dorinta care o mai avem acum, pentru viitorul apropiat sau foarte apropiat e sa ne gasim o casuta pe langa oras si sa ne marim familia.