Ziua de Rusalii

A doua zi de Rusalii: praznuirea Sfintei Treimi



http://www.crestinortodox.ro/diverse...imi-69674.html

Icoana Sfintei Treimi
Sa privim acum icoana zugravita de Sfantul Andrei Rubliov, aflata mult timp la Galeriile Tretiakov din Moscova; o minunata copie a acestei icoane se afla la Manastirea Troite-Serghieva de la Zagorsk. Am ales aceasta icoana pentru ca nenumaratele copii existente in Apus au facut-o foarte cunoscuta, iar celebrul film al lui Tarkovski despre Andrei Rubliov ne-a facut sa patrundem in miezul tainei sale; si, de asemenea, pentru ca aceasta icoana corespunde cel mai bine invataturii Bisericii.

[Marius22]

Cincizecimea poate fi privita intrucatva ca "botez" al Apostolilor, acel botez cu "Duh Sfant si cu foc", fagaduit de Mantuitorul, prin care intemeiaza Biserica in chip vazut. De asemenea, ea pune inceput totodata activitatii baptismale in Biserica, citind in Faptele Apostolilor ca in acea zi s-au botezat "ca la trei mii de suflete".

De acum inainte viata sacramentala a Bisericii este un legata fundamental de epicleza, de invocarea Duhului Sfant in rugaciune. Viata Bisericii si viata crestinului devin o continua "chemare sfanta", "Imparate Ceresc...vino si Te salasluieste intru noi", spre a-L cunoaste pe Hristos in Duhul Sfant.

[cristiboss56]

RUSALIILE-ziua de naştere a bisericii-

La zece zile după Înălţarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Sa, prăznuim Rusaliile- Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută şi sub denumirea de Cincizecime. Ca vechime, Rusaliile coboară până în veacul apostolic. În primele secole creştine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt şi a Înălţării lui Hristos. În jurul anului 400, cele 2 sărbători s-au despărţit una de cealaltă.
Dacă prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt ni se împărtăşeşte viata dumnezeiască şi omenească a lui Hristos. Pogorârea Sfântului Duh este actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa în oameni. Astfel, Biserica se constituie prin aceasta extindere a vieţii lui Hristos în noi. Evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt este descris în cartea "Faptele Apostolilor" (F.A. 2,4). Aici se spune că Duhul Sfânt Se pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt şi Se împarte deasupra capului fiecăruia din cei prezenţi, în chip de limbi de foc.
La Pogorârea Duhului au fost prezenţi numai Apostolii?
În Faptele Apostolilor 2,1 se spune "Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc". Rezultă că în acea zi se găseau laolaltă nu numai cei doisprezece, ci toţi cei o sută douăzeci de fraţi care s-au aflat împreună cu Apostolii alături de Iisus, începând cu Botezul săvârşit de Ioan si până la Înălţare (F.A. 1, 22). Sfântul Ioan Gura de Aur afirmă că la Cincizecime au fost prezenţi nu numai apostolii, ci şi alţi fraţi. De aici reiese că Sfântul Duh s-a revărsat peste toţi membrii Bisericii, şi nu numai peste ierarhia reprezentată de apostoli. Exegeza ortodoxă, precum şi cea romano-catolică, bazate pe Tradiţie, afirmă că la Cincizecime era de faţă şi Maica Domnului.
Faptul că limbile apar "împărţite", denotă că fiecare persoană se învredniceşte în mod propriu de primirea Duhului. Acest Duh sfinţeşte pe fiecare om în parte şi pe toţi laolaltă, adică sfinţeşte persoane în comuniune sau pentru comuniune.
Rusaliile – momentul în care Apostolii încep să grăiască în limbi necunoscute
După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci. Au descoperit învăţătura Mântuitorului şi altor neamuri, în diferite limbi. Începutul a avut loc chiar în această zi, a Pogorârii Duhului Sfânt, când s-au făcut înţeleşi de toţi iudeii veniţi la Ierusalim din tot Orientul. Pelerinii neputând să-şi explice cum de puteau predica în graiuri diferite, unul dintre ei îi acuza că ar fi "plini de must", adică beţi (F.A. 2, 13). Atunci Sfântul Petru a luat cuvântul pentru a-i apăra pe Apostoli de o asemenea învinuire, dar şi pentru a vorbi mulţimilor despre Hristos. El le-a descoperit că se împlinise profeţia lui Ioil: "Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul" (F.A. 2, 17, Ioil 3, 1). În urma cuvântării lui Petru, trei mii de persoane au primit botezul.
Se obişnuieşte să se vorbească de trimiterea Sfântului Duh în lume, ca despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrării lui Hristos. În acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfântului Duh. În realitate însă, Duhul trebuie văzut întotdeauna ca Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie văzut sau conceput ca despărţit de Hristos.
Există obiceiul ca în ziua de Rusalii, să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor.
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/

[cristiboss56]

În duminica numită Duminica Rusaliilor (Duminica Mare) sau Duminica Cincizecimii, prăznuim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și, de asemenea, ziua întemeierii Bisericii creștine în lume. Înainte de înalțarea Sa la cer, Mantuitorul a poruncit ucenicilor Sai sa nu se desparta de Ierusalim, ci sa astepte implinirea fagaduintei Tatalui ceresc, adica primirea Duhului Sfant. Si li s-a spus ca atunci vor fi imbracati cu putere de sus, vor fi luminati si intariti sa predice Evanghelia in toata lumea, sa invete toate neamurile si sa le boteze in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si astfel sa-I fie martori pana la marginea pamantului (Fapte 1, 8) si pana la sfarsitul veacului.Fagaduinta s-a implinit in Duminica Cincizecimii, cand, intr-adevar, S-a coborat Duhul Sfant peste Sfintii Apostoli “ca o suflare” de vant, sub chipul limbilor “ca de foc”, si a revarsat in ei o putere noua, necunoscuta lumii pana atunci, care a facut din pescarii simpli si fricosi, de pana atunci, cei mai devotati Apostoli si cei mai neinfricati misionari, cum n-a mai avut lumea niciodata.

Impotriva tuturor vitregiilor lumii si impotriva tuturor pacatelor ei indatinate, Sfintii Apostoli au izbutit sa resadeasca in inimile oamenilor cea mai curata si cea mai luminoasa invatatura – Evanghelia dragostei si a pacii – si sa produca, cu cele mai simple mijloace, cea mai mare revolutie morala si religioasa cunoscuta in istoria lumii prin raspandirea crestinismului. Din aceste pricini, Rusaliile au fost, sunt si raman un mare semn de intrebare pentru toti carturarii lumii, o problema grea pentru toate mintile care bolesc de necredinta si o mare imbarbatare pentru toti predicatorii Sfintei Evanghelii.

Atunci, pentru prima data in istoria lumii, S-a aratat cu putere, in public, Sfantul Duh – Duhul Adevarului, pe Care lumea, prin simturile, prin puterile si prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede si nu-L cunoaste, pentru ca nu stie de unde vine si unde merge (Ioan 3, 8), cum spune insusi Mantuitorul Hristos.

In Simbolul credintei noastre crestine noi marturisim despre Sfantul Duh ca El este “Domnul de-viata-Facatorul, Care din Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, Care a grait prin prooroci”. El este vesnic. Deci, este fara inceput si fara sfarsit, deofiinta cu Tatal si cu Fiul. El are in Sine toate atributele dumnezeirii si este prezent si activ in toate lucrarile indreptate spre lume ale Sfintei Treimii

[cristiboss56]

El ia parte cu Tatal si cu Fiul la cele doua creatii:

1. La Facerea lumii “Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2);

2. La refacerea spirituala a lumii – savarsita prin intruparea Mantuitorului – Sfantul Duh lucreaza la renasterea si sfintirea omului si a lumii.

El este Mangaietorul, Duhul Adevarului, Izvorul harului si Vistierul bunatatilor.

De-a lungul istoriei zbuciumate a Vechiului Testament Duhul Sfant a grait prin Prooroci, pregatind omenirea pentru venirea Mantuitorului in lume. Noul Testament adevereste ca Sfantul Duh este mereu prezent in viata pamanteasca a Mantuitorului. Astfel, cand Iisus Hristos se intrupeaza, Duhul Sfant ii este premergator -la Buna Vestire a Fecioarei. Cand Domnul Hristos se boteaza, Duhul ii este marturisitor.

Cand Iisus Domnul invata pe oameni si savarseste minuni, Duhul Sfant il insoteste. Dupa inviere si mai ales dupa inaltare, Duhul Sfant ii este urmas, continuand in lume lucrarea de luminare, de sfintire si de indumnezeire a oamenilor.

Pentru ca El lucreaza nedespartit de Tatal si de Fiul este numit si Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Duhul Domnului, Domnul insusi, Duhul infierii si Duhul libertatii. El inspira pe Profeti, intareste pe Apostoli, hirotoneste preotii Bisericii, lumineaza si calauzeste pe pastorii si invatatorii nostri sufletesti.

Duhul Sfant ne renaste prin Taina Sfantului Botez; prin El devenim, din oameni trupesti, oameni duhovnicesti. Prin El, Care este Duhul infierii, devenim fiii lui Dumnezeu prin har. Prin Sfantul Duh ne iarta Dumnezeu pacatele cand ne marturisim. Prin Sfantul Duh painea si vinul din Sfantul Potir devin Trupul si Sangele Mantuitorului nostru, cu care ne impartasim. Prin Sfantul Duh, trupurile noastre impreuna cu sufletele devin biserici ale Dumnezeului Celui viu. El mangaie, lumineaza, inspira, invata, insufleteste, intareste si sfinteste pe toti credinciosii. El este Sfant si sfinteste viata noastra prin cele sapte Sfinte Taine. El este atotintelept si bun si ne calauzeste viata prin cele Sapte daruri ale Sale, care sunt: intelepciunea, intelegerea, sfatul, puterea, cunostinta, evlavia si frica de Dumnezeu (Isaia 11, 1).

Prin lucrarea tainica a Duhului Sfant, oamenii lumii acesteia, barbati, femei si copii, atat de diferiti ca neam, ca rasa si ca stare sociala, pot deveni o comuniune sfanta. Pot deveni madularele Sfintei Biserici, care este Trupul tainic al Mantuitorului Hristos, unit prin legatura dragostei, a pacii si a sfinteniei.

Duhul Sfant are in viata Bisericii un rol asemanator cu acela al sufletului in organizarea vietii noastre omenesti. Dupa cum sufletul da viata si miscare tuturor madularelor, tot asa Duhul Sfant da viata si miscare, spre binele tuturor, madularelor Sfintei Biserici, care suntem noi, crestinii.

Si, dupa cum sufletul vede prin ochi, aude prin urechi, vorbeste prin intermediul limbii si este prezent in toate madularele trupului impartasindu-le viata si acordandu-le tuturor simtirilor ceea ce li se cuvine, tot asa si Duhul Sfant prin Sfinti face minuni: prin unii invata adevarul, prin altii sporeste stiinta, prin unii ocroteste bunele traditii, prin altii pastreaza buna cuviinta si cinstea in familii, prin altii stinge vrajba dintre oameni si-i impaca. Unii au o harisma, altii alta, insa toti se straduiesc sa duca aceeasi viata buna si sa aiba aceeasi simtire curata, pentru ca toti se lasa calauziti de puterea si de lucrarea binefacatoare a Sfantului Duh.

Nenumarate si nemasurate sunt darurile, puterile si influentele Sfantului Duh asupra lumii intregi si asupra fiecarui suflet in parte. Toate aceste generoase revarsari de dumnezeiasca dragoste se ofera in dar tuturor oamenilor si indeosebi crestinilor, care prin Taina Sfantului Botez s-au inscris in familia sfanta a fiilor lui Dumnezeu. Duhul Sfant, desi este prezent in viata noastra pretutindeni si in orice vreme, El nu se face simtit noua decat daca il vrem, il chemam, il dorim. Daca nu vrem si nu dorim ajutorul Lui, El nu ne face sila.

Stiut este ca prin Taina Sfantului Botez si prin Taina Sfintei Mirungeri am primit fiecare, in pruncia noastra, simtul de orientare spre bine, am primit voia libera indreptata spre implinirea poruncilor dumnezeiesti. Daca in vremea incercarilor si a ispitelor ascultam de acest indemn launtric spre bine, care este glasul launtric al Sfantului Duh, si facem binele, nu raul, ferice de noi.

Daca insa nu ascultam indemnul Lui spre bine, ne impotrivim acestui gingas indemn si, in loc de bine, alegem raul, vom avea de suferit.

Chemandu-L in ajutor, mai ales in vremea ispitelor si a necazurilor, conlucrand cu El si ostenindu-ne spre bine, vor incolti si vor creste in noi roadele Sfantului Duh, care sunt: dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea (poftelor), curatia (trupeasca si sufleteasca) (Galateni 5, 22). Dar daca, in loc de bine, alegem raul, Duhul Sfant se va departa de la noi si in locul Lui va pune stapanire pe sufletul nostru duhul celui rau, care poarta cu sine boldul pacatului si al mortii si intarata in noi poftele urate ale trupului, care amarasc viata si ne despart de Dumnezeu.

Aceste pofte sunt: necuratia, desfraul, inversunarea, fermecatoriile, vrajbele, certurile, invidia, mania, dezbinarile, uciderile, betiile, ospetele cele necuviincioase si altele asemenea acestora, bine stiind, cum spune Sfantul Apostol Pavel, ca “cei ce fac unele ca acestea, nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu” (Galateni 5, 19-21).

Noi toti avem nevoie de Dumnezeu si de imparatia Lui, chiar daca uneori, de-a lungul vietii noastre, nu ne dam seama de aceasta. Imparatia lui Dumnezeu – cum o defineste Sfantul Apostol Pavel – inseamna pe scurt: “Dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant”(Romani 14, 17). Aceste roade – dreptatea, pacea si bucuria intru Duhul Sfant -, ca si celelalte roade ale Duhului de care am mai amintit, trebuie sa stapaneasca totdeauna sufletele si inimile noastre si sa se reverse din suflet in viata din jurul nostru prin ganduri, prin cuvinte si prin toate faptele noastre zilnice.

Calea catre aceasta imparatie este lunga, ea incepe de aici de pe pamant si continua sus, in ceruri. Si, ca orice calatorie, nu este lipsita de surprize si primejdii. Este greu sa mergem singuri pe aceasta cale, caci putem slabi sau ne putem rataci. Avem nevoie de o calauza sigura, de indrumare temeinica, de imbarbatare si ajutor pe aceasta cale spre imparatia lui Dumnezeu. Din mila lui Dumnezeu, avem o asemenea calauza sigura si incercata, o institutie sfanta, straveche si puternica, intemeiata pe Jertfa Mantuitorului, pe marturisirea Apostolilor, pe sangele martirilor, pe experienta si invataturile bogate ale Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii.

Aceasta venerabila calauza este Sfanta Biserica dreptmaritoare, inzestrata cu Sfintele ei Taine si cu toate bogatiile si harurile Sfantului Duh, de la intemeierea careia praznuim astazi aproape doua milenii. Sa ne folosim cu smerenie de puterile si de luminile ei! Sa cerem, sa primim si sa ne folosim cu dragoste de influentele ei binefacatoate, pentru curatirea noastra de pacate, pentru luminarea si innoirea noastra, pentru ocrotirea si imbarbatarea noastra pe calea vietii cinstite, curate si pasnice, pe calea mantuirii noastre, supunand voia noastra cea patimasa voii lui Dumnezeu si incepand toate rugaciunile noastre cu chemarea in ajutor a Sfantului Duh, Mangaietorul, Care este imparatul ceresc – Duhul Adevarului si Sfintitorul vietii noastre -, si sa ne rugam, zicand: “imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Carepretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule-de-viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curatestepe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”. Amin

[Mihnea Dragomir]

Rugaciune de Rusalii:

Vino, Duhule dumnezeiesc, Mângâietorul sufletelor mâhnite, Bucuria inimilor şi Alinarea suferinţelor. Vino, Sfinţitorul celor păcătoşi, Învăţătorul celor smeriţi, Părintele milostiv al orfanilor, Puterea celor slabi şi Ajutorul săracilor. Pătrunde cu harul tău în adâncul sufletului meu. Aprinde-mi inima cu focul tău preasfânt. Străpunge-mă cu iubirea ta. Dă-mi să gust bucuriile tale cereşti, pentru ca de acum să dispreţuiesc plăcerea trecătoare şi să nu caut decât bucuriile sufleteşti. Amin.
(Sf. Augustin).

Ultima predica de Rusalii a Parintelui Galeriu

Extras: ,,Libertatea… O, Doamne, să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă libertatea deplină, adevărată! Căci libertatea e lovită din două părţi, din două laturi. Întîi, libertatea nu este deplină dacă trăieşti numai în legile firii, ale creaţiei, care ţin de timp şi spaţiu. De aceea au spus filosofii: libertatea este necesitatea înţeleasă; deci n-ai ieşit din lumea necesităţii. Libertate este cînd ieşi dincolo de lumea creată, de lumea legată de timp şi spaţiu. Şi, tot în această lume, ultima expresie a pierderii libertăţii – moartea. Or, care este libertatea adevărată, ieşirea din robia ultimă a existenţei care-i moartea? Învierea. Prin ea Hristos a înălţat umanitatea în adevărata lumină, în cerul libertăţii depline. Toţi trebuie să o învăţăm, să ştim cu toţii că acesta este adevărul deplin. Să-l mărturisim cu smerenie, îngenunchind, dacă vreţi, dar nu în faţa lumii, ci înaintea lui Dumnezeu, ca să nu socotească cineva că ne îngîmfăm, împodobindu-ne cu orgoliul adevărului. Adevărul pe noi ne face smeriţi şi iubitori. Or, Iisus Mîntuitorul a dat lumii libertatea.

Scurt articol despre Pogorarea Duhului Sfant in iconografie si un scurt citat dintr-o cantare cu acest prilej: ,,Izvorul Duhului pogorat pe pamant... s-a revarsat peste apostoli sfintindu-i. Binecuvantat esti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce prea intelepti pe pescari i-ai aratat, trimitandu-le lor Duhul Sfant, si printr-insii lumea ai vanat...

[CristianR]

Mă bucur, Pelerin, că ai postat această predică, pe care mă gândisem și eu, ieri, să o postez. O să adaug, însă, aceeași predică, în format audio, pentru că glasul părintelui poartă o amprentă personală mai puternică decât cuvântul scris, pătruns fiind de Duhul Sfânt: Părintele Galeriu: Pogorârea Sfântului Duh (2001).