![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Universul nu a apărut în urma unui accident, iar creștinii ar trebui să respingă din start această idee, a declarat Papa Benedict al XVI-lea. Contemplându-l [Universul], noi suntem invitați să citim ceva profund în paginile sale: înțelepciunea Creatorului, creativitatea fără margini a lui Dumnezeu", a spus suveranul pontif, ieri, în timpul predicii pe care a prezentat-o în biserica Sf. Petru, în prezența a 10.000 de credincioși. Papa a precizat că teoriile științifice cu privire la originile și formarea Universului și a ființei umane nu sunt neapărat în conflict cu credința creștină, dar lasă multe întrebări fără răspuns. În frumusețea lumii, în tainele sale, în măreția și în rațiunea ei... nu putem să facem altceva decât să ne lăsăm călăuziți către Dumnezeu, creatorul cerurilor și al pământului." Benedict al XVI-lea a vorbit uneori despre evoluție, însă s-a referit destul de rar la concepte precum evenimentul Big Bang, despre care unii oameni de știință presupun că ar fi condus la apariția Universului în urmă cu 13,7 miliarde de ani, notează Reuters. Vaticanul susține, în prezent, ideea că evoluționismul este o teorie științifică valabilă și consideră că nu există motive temeinice pentru a susține că Dumnezeu nu a folosit procesul evoluției naturale pentru formarea ființelor umane. Altfel spus, Biserica Romano-Catolică respinge creaționismul, respectiv ideea că Dumnezeu a creat lumea în 6 zile, prin cuvântul Său. Relatarea din cartea Geneza (Facerea) este considerată de teologii catolici doar o alegorie prin care este prezentată facerea lumii. Afirmațiile Papei vin să le reînnoiască pe cele din 2007, când Benedict al XVI-lea a declarat că tensiunea dintre creaționism și evoluționism reprezintă o absurditate". Acestea sunt prezentate ca alternative care se exclud reciproc. Acest război este absurd pentru că... există numeroase dovezi științifice în favoarea evoluției, care apare astfel ca un fapt real, pe care trebuie să-l observăm." Teoria îmbrățișată de Vatican este respinsă însă de teologii și creștinii otrodocsi (toti sunt talibani ?) care susțin creaționismul biblic și care interpretează cartea Facerea (Geneza) ca relatare istorică, nu ca alegorie. Ce sa-i faci Dl Dragomir, daca Dvs catolicii credeti ca omul se trage din maimuta si ca Universul a fost creat ca rezultat al unui accident chimic in urma exploziei Big-Bang ... ce sa mai zic, va mai numiti si "crestini" pe deasupra ... Cred ca Dvs aveti probleme serioase, iar tulburarile de perceptie va sunt transmise direct de la Vatican. Last edited by AlbertX; 09.06.2014 at 11:46:56. |
#12
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Iar a fi "crestin" nu inseamna sa accepti invataturiile evreiesti orbeste, ci sa asculti de invataturiile lui Iisus Hristos, care a propovaduit iubirea neconditionata a aproapelui. |
#13
|
|||
|
|||
![]()
abaaaabbbb63, eu cred ca tu mai degraba ne spui ce inseamna a fi sectant. Mergi la catolici, ti-am mai spus, va luati de manuta si incepeti sa botezatii gibonii si macacii ... si va pregatiti pentru venirea extraterestrilor.
Last edited by AlbertX; 09.06.2014 at 12:27:13. |
#14
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Asta ai invatat din invataturiile lui Iisus Hristos despre iubire? Cand cineva nu e de acord cu tine, sa il insulti? |
#15
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Mai ametitule, ti-am dat deja doua carti de citit si nu ai cititi nimic pana acum ... tu vorbesti de lipsa de argumente ? Ia aici argumente sa te saturi: - http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ioanis/11.htm - http://www.scribd.com/doc/42791291/C...Henry-m-Morris Cand ti-am spus cat esti de ametit ... sa te mai si consideri jignit asta e deja un tupeu nemarginit. Last edited by AlbertX; 09.06.2014 at 12:45:16. |
#16
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Serafim Rose, Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă, Σοφια, București, 2002, p. 80: |
#17
|
||||
|
||||
![]()
Ratiunea, Logosul,sunt elementele divine implantate in om,iar Universul,aceasta opera a divinitatii,este dat spre cunoastere omului.
De aceea, a cerceta pe Dumnezeu si sub aspectul creatiei sale materiale este o datorie sfanta a fiecarui crestin,pentru ca de aceea l-a dotat Dumnezeu pe om cu ratiune,diferentiidu-l de dobitoce, pentru ca acesta sa cerceteze tainele dumnezeirii ! Cunoasterea este si un act al bucuriei ! La fel cum pentru iudei dansul ritualic este un act obligatoriu al bucuriei raportatii la Creator si la creatie,in acelasi sens al slavirii maretiei lui Dumnezeu,occidentul catolic a inteles ca stiinta alaturi de credinta este insasi esenta spirituala a omului si cinstea cea mai mare ce se poate aduce Marelui Creator prin cercetarea minunilor creatiei sale !!! |
#18
|
||||
|
||||
![]()
@Lucian494: este adevarat.
@AlbertX: Vad bine ca Sf Augustin este considerat sfant in Biserica Ortodoxa. Asa scrie in calendar. Nu vad ca Serafim Rose sa fie, deocamdata, considerat sfant. Cel putin nu scrie in calendar.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#19
|
|||
|
|||
![]()
Este numit Fericit, datorita erorilor dogmatice. Erori dogmatice datorate, probabil, si perioadei petrecute la maniheisti.
|
#20
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
|