Innoirea gandirii sau sensul pocaintei in cuvintele Parintelui Galeriu

Cristian daca nu astepti nimic de la nimeni (daruind tu totul) si judecandu-te pe tine(un avva din Pateric a spus odata ca un frate a adormit langa el la Liturghie.Un alt frate l-a intrebat ce a facut si el a spus ca l-a lasat sa se sprijine pe el,fara sa-l trezeasca)atunci chiar cred ca esti persoana potrivita pentru un topic despre un asemenea om sfant,caci cei blanzi ca el vor mosteni pamantul.Sa-ti ajute Dumnezeu.

[sophia]

Foarte frumos topicul...
Eu nu sunt in masura sa discut pe asa un subiect inalt si teoretic.
Stiu ca parintele Galeriu avea un dar deosebit de a vorbi oamenilor.
Predicile poate ca nu sunt pe nivelul tuturor, ba as spune ca sunt de un nivel prea inalt pentru multi.
Pentru mine insa cea mai mare valoare o are persoana lui, faptele lui, modul de a fi si trai credinta si modul in care se purta cu oamenii.
Caci pana la urma asta cred ca este cel mai important la un preot: sa fie un model prin el si sa stie sa lucreze cu oamenii, sa-i ajute, sa-i invete in credinta.

Sfintia Sa cred ca traia credinta cu sufletul lui si cu blandete si asa o si impartasea. Nu spune lucrurile oricat ar fi ele de teoretice si abstracte, decat cu blandete si iubire. Niciodata nu cu bata, sau cu asprime, sau amenintand.
Eu asa il stiu si il port in suflet.

Inainte de orice ii pasa de om si nevoile si suferinta lui. Si modul lui de a fi influenteaza si modul in care vedea credinta, in care isi compunea predicile.

El mi-a aratat ca totusi credinta inseamna fapta si trairea si mai apoi (pentru cine are acest har deosebit), talcuirea in scrieri si predici.

Nu-i tin minte predicile, dar n-am sa uit niciodata felul in care mi-a fost aproape atunci cand am fost la mare necaz si cum pentru fiecare avea ceva de daruit din suflet: o rugaciune profunda, o carticica de povete cu dedicatie, o mangaiere, un sfat, o carte de imprumutat pentru a citi. Ce mult as fi avut nevoie de Sfintia sa si acum...!

A fost un sfant pe pamant...

[CristianR]

Tuturor celor care l-au cunoscut le lipsește, cred. Multora le-a fost ca un părinte bun.

În privința predicilor, chiar dacă are o abordare profund teologică, cred că ele reușesc să transmită ceva oricărui om, indiferent de nivelul intelectual. Sufletul e important să fie curat, adică receptiv.

Ca exemplu, îmi vine în minte ce mi-a spus un fost coleg, a cărui fetiță în vârstă de 1 an a început să se închine auzind la casetofon vocea Părintelui.

Probabil în tonul vocii Părintelui a sesizat nimic altceva decât harul, cu care va fi făcut cunoștință când au dus-o părinții la biserică.

[CristianR]

Căutând și alte referințe al Părintelui la pocăință, am dat peste articolul lui Costea Munteanu, Părintele Galeriu - tâlcuitor al duhului vremurilor.
Nu o dată a arătat sfinția sa legătura dintre starea economică și starea morală, duhovnicească a omului. „Cum poți face o economie sănătoasă cu oameni bolnavi?”, obișnuia să spună.

[CristianR]

Cum ziua de luni care a trecut a fost închinată Sfintei Treimi, vă pun la dispoziție predica Părintelui din 1998, audio: Sfânta Treime, și text, în ataș.

[CristianR]

O temă adesea întâlnită în predicile părintelui - Omul, creat după chipul lui Hristos:

Cuvântul, adică Fiul lui Dumnezeu, Care e totodată Cuvântul şi Chipul Părintelui Ceresc; precum am învăţat noi, mereu, că Părintele Ceresc este Protochipul, Fiul este Chipul Părintelui Ceresc iar noi suntem după chipul Părintelui. Asta este rânduiala. Nimeni să nu zică despre sine că e chipul lui Dumnezeu; chipul este Unul: Dumnezeu-Cuvântul. Iar noi, cei mulţi, după al Unuia chip al Părinteleui Ceresc, Fiul lui Dumnezeu. Şi trei sunt în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul, şi Aceşti trei, una sunt. După chipul acestei unităţi, şi noi, cei mulţi, una să fim.

Un proiect precede fiecare om și fiecare făptură. Omul este proiectat după chipul lui Dumnezeu:

Învăţătorii pământului care s-au învrednicit de darul cunoștinței, dar al Duhului Sfânt, mărturisesc faptul că în fiecare dintre noi, şi în toată făptura, e mai întâi un proiect, o raţiune dumnezeiască; căci toate prin Dumnezeu Cuvântul s-au făcut. În fiecare făptură e o raţiune divină, iar în om - un proiect mai complex. Căci atunci când Dumnezeu Tatăl a rostit în sfatul Sfintei Treimi: “Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”, luând apoi ţărână din pământ şi plămădind pe om, a suflat în el suflare de viaţă. Din această suflare de viaţă, din acest har, a zidit Dumnezeu sufletul lui Adam ca vas, ca templu, ca tron dumnezeiesc. A suflat în Adam suflare de viaţă, întipărind în el chipul Său; căci Tatăl tot prin Fiul a insuflat în Adam chipul Său, pe care Duhul Sfânt îl zidea, învăluindu-l în lumină… A insuflat în noi proiectul după Chipul Lui.

În proiect (sufletul, conştiinţa) sunt schiţate trăsăturile Chipului; aşa încât din proiect, neîncetat, se desăvârşeşte Chipul, care este în proiect aşa cum în ghindă e stejarul în toată măreţia lui (dar să aibă condiţiile prielnice creşterii).

A-L cunoaște pe Dumnezeu din făpturile (lucrurile) Sale, care sunt urmele Sale în Creație:

Spunea un filosof: “Realul e raţional şi raţionalul e real”. Nu zicea greşit. Dar ce înseamnă “a privi lumea în raţionalitatea ei”? Înseamnă a vedea în fiecare făptură un sens, un rost.

...și împărtășirea de harul Său, ce vine dintr-o astfel de cunoaștere:

Dar dacă simţi că atingi raţiunea divină, Logosul, sensul, dumnezeiescul, te împărtăşeşti de harul veşniciei şi birui muritorul din tine; simţi nemuritorul, harul cel fără de moarte, lumina aceea a cărei strălucire nu se stinge.

Despre modul în care se cuvine a face mustrarea/ îndreptarea cuiva:

În dumnezeiasca Evanghelie, al cărei cuvânt îl reluăm, ni se spune: “De-ţi va greşi ţie fratele tău, mustră-l...”- în iubire; în iubire să-l mustri, nu aşezându-te pe tine deasupra lui ca un învăţător (Unul este Învăţătorul, a spus Mântuitorul: Hristos), ca un domn peste el (Unul este Domnul); ci în smerenie, simţind el că vrei să-l ajuţi. În smerenie îl povăţuiesc pe fratele meu; dacă nu mă ascultă mai iau doi, trei colegi şi îl supun la întrebări şi ascultare. Căci după cuvântul Scripturii, în mărturia a două sau trei spuse stă tot adevărul.

[CristianR]

La duminica primului sinod ecumenic, înainte de Pogorârea Duhului Sfânt, se citește rugăciunea Mântuitorului cea numită arhierească (Ioan 17, 1-13), sau, cum spune Părintele:

rugăciunea ca arhiereu, ca preot, înainte de jertfa Lui ca Arhiereu, jertfa de pe cruce, rugăciunea în care ne arată prin El însuşi ca, aşa cum este El în faţa Tatălui, şi noi să fim, precum a şi început Evanghelia după Ioan: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu”

Redau câteva cuvinte din predica pe care am pus-o în ataș:

Aici a şi fost tragedia lumii: a pleca de la mine la Tatăl, nu de la Tatăl la mine. Să nu uităm o clipă, să citim mult, mult, mult de tot în Evanghelia după Ioan; pentru că neîncetat acolo Iisus, Mântuitorul, Îl cheamă pe Tatăl, şi mereu spune: “Cuvintele pe care le spun Eu nu sunt de la Mine; sunt de la Tatăl”; “Judecata Mea este dreaptă nu pentru că Eu caut voia Mea, ci voia Tatălui, Care M-a trimis”. Tot secularul din lume aşa s-a născut, pentru că de-a lungul istoriei oamenii s-au bazat pe judecata lumii, într-atât încât în cele din urmă au şi uitat judecata lui Dumnezeu şi au făcut din înţelepciunea lor înţelepciunea supremă. Şi – nu-i nevoie s-o mai spunem – au eşuat.

Aşadar, de aceea a venit Fiul lui Dumnezeu, căci Adam, despărţindu-se de Dumnezeul cel viu, de lumina din eternitatea lui Dumnezeu, a dus la stricăciune şi moarte trupul. Şi Fiul lui Dumnezeu – vedeţi ce legătură sfântă în toate! – a luat trupul ca să arate că trupul nu este menit stricăciunii şi morţii. “Iată, Îi spune Tatălui, Mi-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să-i dau viaţă”; căci oamenii îi dăduseră stricăciunea şi moartea. Nu este adevăr mai luminos decât acesta, în toată înţelepciunea lumii, sărmana, pentru că ea vrea să plece de jos, de la ea, nu de la Tatăl. Aici e durerea. “I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat”. Aceasta este menirea creaţiei întregi, dar prin om e făcută cunoscută. Întâi prin Dumnezeu-Omul; iar din Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, ne împărtăşim şi noi, cei botezaţi, şi toţi oamenii. Pentru că în toţi oamenii dintru început a fost întipărit chipul lui Dumnezeu. Omenirea de la un capăt la altul, de orice religie, de orice neam, în toată istoria, poartă în ea chipul lui Dumnezeu. Toţi sunt chemaţi, şi în cele din urmă vor veni la botez toţi, dar chipul lui Dumnezeu e în toţi dintru început. Toţi sunt fraţii noştri. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut fratele nostru, prin Fecioară, şi, prin cruce şi moarte, stricăciunea şi moartea au fost distruse. Căci Învierea a însemnat biruinţa stricăciunii şi a morţii. Iar în trupul lui Hristos, să nu uităm, e trupul nostru, trupul întregii lumi, materia întregii lumii. Şi atunci, trupul şi materia întregii lumi e menită învierii, e menită vieţii veşnice. Acesta este viitorul lumii: învierea şi viaţa veşnică.

[CristianR]

După ce, vindecându-i pe cei doi demonizați din ținutul Gadarei, locuitorii acelei cetăți Îl roagă să plece, Iisus se urcă în corabie și trece pe celălalt țărm al Mării Galileii, în Capernaum, cetatea unde locuia adesea. Ajungând aici, este înconjurat de mulțimi în scurt timp, și i se aduce înainte, coborându-l prin acoperișul desfăcut al casei, un slăbănog, pe care Mântuitorul îl vindecă iertându-i păcatele.

Slăbănogul în fața Mântuitorului, atunci, noi, acum, la Liturghie sau în fața icoanei, la rugăciune, când ne împărtășim, când ascultăm Evanghelia, dacă avem simțire duhovnicească.

„Iertate îți sunt păcatele”.

Prin păcat, spun Părinţii, omul încearcă să-şi pună un fel de nou început; să se vadă pe el însuşi ca un fel de cauză a lui. Parcă-ţi pierzi conştiinţa originii. Originea e Dumnezeu. Şi, în despărţirea de Dumnezeu, e ca şi cum tu ai fi propria ta origine, propria ta cauză. În egocentrismul tău, făcând din tine un fel de centru. Şi fiecare devenind un fel de centru - mii şi miliarde de centre, haotic. Sărmanul om!

Această predică o găsim și în format audio, aici.

[Mihailc]

Păcat că un topic de o asemenea anvergură a apărut într-un sezon secetos al forumului, când pustiul bântuie pe-aici ca la el acasă!

[CristianR]

Adevărat, de o vreme e secetă mare pe forum. Poate cu ajutorul sfântului Ilie de mâine să vină și ploaia.

Oricum, sper că topicul se va întinde pe o durată destul de lungă, încât să poată fi descoperit de cei care îl vor găsi util.