Emanciparea femeilor - problema secolului 21

[IvanTurbinca]

În prealabil postat de Yasmina

Adica doriti sa spuneti ca oamenii casatoriti au obligatia sa se acupleze fiecare marti si joi fara alte restrictii,altfel sunt urati in fata lui Dumnezeu daca nu o fac?
Poate nu au chef,sunt obositi sau momentan sunt someri amandoi...
Inconstienta in amor nu este neaparat sinonima cu crestinismul;in crestinism cunoastem si infranare nu numai porniri.

In familia mea mama a crescut cu mai multi frati si exista vrajba si toti se urasc de moarte;eu am crescut singura insa, dar mai modest si saracacios decat 10 copiii laolalta,asa ca nu putem sa emitem pareri universal valabile.

Dragă Yasmina, nu au obligația ci nu sunt opriți.

Desigur că există vrajbă și ură acolo unde nu este Dumnezeu dar cred că ce am spus rămâne valabil.

Problema nr. 1 astăzi este însă ne-nașterea de prunci. Putem să ne eschivăm în fel și chip și să dăm vina pe lume, vremuri sau sărăcie, pe bărbat că nu aduce bani destui sau pe ”educația” costisitoare. Cei din lume cel puțin nu pretind că sunt altceva decât ceea ce sunt dar ipocrizia așa-zișilor creștini n-are măsură. Nu spun că doar femeia fuge de copii căci e clar că nici bărbatul nu e altfel, dar la abator nu le duce nimeni cu sila. Cam asta este esența emancipării: pruncuciderea.

O fi ”demodat” să naști toți copiii care ți-i dă Domnul, ”acum sunt alte vremuri”, desigur. Oare pe al treilea copil AL TĂU, din sângele tău, nu-l vei mai iubi, nu-l vei mai dori? Dar pe următorii? Adevărul este că nici primul nu este dorit, dovadă că se amână sarcina pentru o vreme, ori că sunt prea tineri ori că n-au terminat facultatea sau stau încă la părinți, etc. Astăzi se numește ”responsabilitate”, adică întâi căsăpești vreo 3-4 bebeluși, te ”ferești” vreo 3-4 ani, apoi de-abia devii părinte responsabil (altfel ești țigan probabil). Mai vine un frățior după alți 3-4 ani și gata, am scăpat!

Toate familiile au (de regulă) 2 copii. Și la O.N.U. tot așa au planificat - ca să nu ne călcăm pe picioare, chipurile. Viața noastră e planificată, întocmai cum ”planificăm” nașterea propriilor noștri copii. ”Emanciparea” femeii, adică prostirea ei (ca și a bărbatului dealtfel) e doar o consecință a unei planificări care se face din umbră și se pune în practică metodic, prin ”educația” care începe de la 3 anișori. Unii nu au nici o problemă cu aceasta, că altcineva le dirijează viața, pentru că oricum e greu să porți responsabilitatea propriilor decizii! Viața e mai ”ușoară”, modernă și în fond suntem ”open mind”, am depășit vremurile de tristă amintire. Mai sunt pe ici-colo câțiva ”talibani”, cu barbă și vederi înguste, de care lumea trebuie să scape, pentru că sunt o frână în calea unei societăți cu o spiritualitate ”nouă” unde, în sfârșit, Dumnezeu ne primește ”așa cum suntem”: păcatul este abolit și iadul un basm cu care, în trecut, se ”terorizau” copiii. Dumnezeu este iubire și noi tot din iubire nu naștem copii ”ca să nu se chinuiască în sărăcie”.