Citat:
În prealabil postat de iuliu46
"Să cercetăm acum modelul patristic al celor Șase Zile ale Facerii. Nu vom sta să încercăm a ghici „cât de lungi" au fost acele zile deși, când vom ajunge la sfârșit, vom avea o idee destul de limpede despre felul cum priveau Părinții lungimea lor. Mulți fundamentaliști socotesc că înțelegerea literală a Facerii se pierde dacă nu se acceptă că zilele sunt exact de douăzeci și patru de ore; iar mulți dintre cei care doresc să împace Facerea cu teoria modernă a evoluției cred că speranțele lor depind de acceptarea acestor zile ca fiind de milioane sau miliarde de ani lungime, conformându-se astfel presupuselor descoperiri ale geologiei. Cred că putem spune fără a greși că ambele păreri sunt pe alături de subiect.
Nu înseamnă că aceste zile nu ar fi putut fi de douăzeci și patru de ore, dacă Dumnezeu ar fi voit așa; unul sau doi dintre Părinți (de pildă, Sfântul Efrem Șirul) chiar afirmă explicit că aveau douăzeci și patru de ore.
Dar cei mai mulți dintre Părinți nu spun nimic despre acest subiect: nu era un subiect de discuție în zilele lor și se pare că nu le-a dat prin minte să stăruie a proiecta măsura timpului lumii noastre căzute asupra uluitoarelor și minunatelor întâmplări ale celor Șase Zile.
Dar, dacă nu este nevoie să definim cele Șase Zile ale Facerii ca având douăzeci și patru de ore, este iarăși cu neputință să le privim ca având milioane sau miliarde de ani - adică să le forțăm să se potrivească măsurătorii evoluționiste a timpului." Ieromonah Serafim Rose - Cartea Facerii Crearea Lumii si Omul Inceputurilor
|
Bravos :)
Astia care tin mortis de ziua creatiei de 24h n-au fost in stare pana acum sa produca nici un citat atat de consistent din par. Serafim Rose, cu toate ca vor sa-l inroleze fortat in sistemul lor.
Si culmea, ce afirma el ii calca evident pe bataturi.
Dar asta nu inseamna ca trebuie sa renunte, o nu..
Un link valoareaz cat o mie de citate, nu-i asa?