![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Sfântul Ioan Damaschin, în lucrarea sa Despre erezii, descrie explicit interpretarea alegorică a Raiului ca parte a unei erezii, cea a origeniștilor:
"Aceștia explică Raiul, cerul și toate celelalte în sens alegoric." Atunci ce să înțelegem despre acei Sfinți Părinți cu profundă viata duhovnicească ce tâlcuiesc Cartea Facerii și alte Sfinte Scripturi în înțeles duhovnicesc sau tainic? Dacă noi înșine nu ne-am îndepărtat prea mult de înțelegerea patristică a Scripturii, atunci nu vom întâmpina nici un fel de greutate. Același text al Sfintei Scripturi este adevărat "așa cum e scris", dar are și o tâlcuire duhovnicească. Iată ce a zis marele Părinte al pustiei, Sfântul Macarie cel Mare, un Sfânt văzător cu duhul ce a înviat și morți: "Raiul s-a închis, iar Heruvimului celui cu sabia de foc i s-a dat poruncă sa oprească intrarea omului în el; acest fapt, care atunci s-a întâmplat în chip văzut, se întâmplă și acum în fiecare suflet în chip nevăzut." Modernii noștri "erudiți patrologi" ce se apropie de Sfinții Părinți nu ca de niște izvoare vii ale predaniei, ci ca de niște "surse academice" moarte, înțeleg întotdeauna greșit acest lucru foarte însemnat. Orice creștin ortodox ce trăiește în predania Sfinților Părinți știe că atunci când un Sfânt Părinte tâlcuiește un loc din Sfânta Scriptură duhovnicește sau alegoric, nu tăgăduiește prin aceasta înțelesul său literal, despre care presupune că cititorul știe destul spre a-l accepta. Dar, înainte de a prezenta această mărturie, trebuie să fiu sigur ca sunteți de acord cu mine asupra unui principiu fundamental de interpretare a scrierilor Sfinților Părinți. Atunci când înfățișează învățătura Bisericii, Sfinții Părinți (dacă sunt Sfinți Părinți autentici, nu doar scriitori bisericești cu autoritate nesigură) nu se contrazic unii pe alții, chiar dacă, pentru slaba noastră înțelegere, exista aparent unele contradicții între ei. Numai raționalismul academic ridică pe un Părinte împotriva altuia, consemnează "influența" unuia asupra altuia, îi împarte în "școli" și "grupări" și descoperă "contradicții" între ei. Toate acestea sunt străine modului de înțelegere a Sfinților Părinți de către creștinul ortodox. Pentru noi, învățătura Sfinților Părinți este un întreg, și întrucât e vădit că întregul învățăturii ortodoxe nu se cuprinde într-un singur Părinte (căci toți Părinții sunt oameni, și deci au și limite), găsim unele părți din ea la un Părinte și alte părți la alt Părinte, iar un Părinte deslușește ceea ce este neclar la un alt Părinte; și nici măcar nu este de primă importanță pentru noi cine anume a spus un lucru, atâta vreme cât este ceva ortodox și în armonie cu întreaga învățătură patristică. În acest punct, "evoluționistul ortodox" ar putea încerca să-și salveze poziția (de a crede atât în teoria modernă a evoluției, cât și în învățătura Sfinților Părinți) într-unul din modurile următoare: a. Ar putea zice ca în prezent cunoaștem mai mult decât Sfinții Părinți despre natură, și deci putem interpreta cu adevărat mai bine decât ei Cartea Facerii. Însă chiar și "evoluționistul ortodox" știe că Facerea nu e un tratat științific, ci o scriere cosmogonică și teologică dumnezeiește insuflată. Tâlcuirea Scripturii dumnezeiește insuflate este, desigur, lucrarea teologilor purtători de Dumnezeu, nu a naturaliștilor, care, de obicei, nu cunosc nici măcar principiile de temelie ale unei astfel de tâlcuiri. Este adevărat ca în Cartea Facerii se înfățișează multe "fapte" despre natură. Dar trebuie avut grijă, fiindcă acele fapte nu sunt fapte de tipul celor pe care le putem observa acum, ci un cu totul alt fel de fapte: facerea cerului și a pământului, a tuturor animalelor și plantelor, a întâiului om. Am arătat deja că Sfinții Părinți învață destul de limpede ca, de pildă, facerea întâiului om, Adam, este cu totul diferită de nașterea oamenilor de azi; știința o poate observa numai pe cea din urmă, dar despre facerea lui Adam ea oferă doar speculații filosofice, nu cunoaștere științifică. Potrivit Sfinților Părinți, putem și noi să cunoaștem câte ceva despre lumea întâi-zidită, dar cunoașterea aceasta nu e accesibila științei naturale, Voi discuta aceasta chestiune mai jos. b. Sau, iarăși, "evoluționistul ortodox", spre a păstra neștirbită tâlcuirea patristică măcar a câtorva dintre faptele descrise în Facere, poate începe să facă modificări arbitrare ale teoriei evoluției înseși, spre a o face să se "potrivească" cu textul Facerii. Astfel, "evoluționistul ortodox" poate hotărî că facerea întâiului om e o "creație specială" ce nu se înscrie în structura generala a restului creației, putând astfel să creadă istorisirea scripturală despre facerea lui Adam mai mult sau mai puțin "creadă cum e scrisă", continuând să creadă în restul celor Șase zile ale facerii după "știința evoluționistă"; iar un alt "evoluționist ortodox" ar putea accepta chiar evoluția omului din creaturile inferioare, specificând totuși ca Adam, "întâiul om care a evoluat", a apărut doar în vremurile recente (după scala temporala evoluționistă de milioane de ani), păstrând astfel cel puțin realitatea istorică a lui Adam și a celorlalți patriarhi, ca și părerea patristică generală că Adam a fost făcut cam în urmă cu 7 500 de ani. Sunt sigur ca veți fi de acord cu mine ca asemenea șiretlicuri raționaliste sunt cu totul prostești și inutile. Dacă universul "evoluează", cum învață filosofia modernă, atunci omul "evoluează" împreună cu el, și trebuie sa acceptam tot ceea ce atotcunoscătoarea "știință" ne spune despre vârsta omului; dar dacă învățătura patristică este corectă, înseamnă că e corectă atât în privința omului, cât și a restului zidirii. Dacă îmi puteți explica cum anume se poate să primești tâlcuirea patristică a Cărții Facerii și să continui a crede în evoluție, voi fi bucuros să vă ascult; dar va trebui să-mi oferiți dovezi științifice ale evoluției mai convingătoare decât cele existente până acum, căci pentru observatorul obiectiv și nepătimaș "dovezile științifice" ale evoluției sunt extrem de șubrede. Extras din Cartea Facerii, Crearea Lumii și Omul începuturilor - Ieromonah Serafim Rose - http://www.scribd.com/doc/51024455/C...m-Serafim-Rose Last edited by AlbertX; 23.06.2014 at 23:26:40. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
![]() Va doare capul ? Ce sa va fac, mai luati si voi o pauza si reveniti ... Last edited by AlbertX; 23.06.2014 at 23:35:03. |
#3
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, pentru toate, pentru fiecare zi și pentru moartea ce va veni, Te ascult, Doamne și nici măcar după ascultare, nu-mi da mie, ci numai după voia Ta, ajută-mi părtaș să fiu binecuvântărilor Tale, acum și întru împărăția Ta. Amin. |
#4
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Si aceasta experienta a constat in a I-l ruga intotdeauna sa nu imi dea altceva decat sa imi arate adevarul sau sa ma indrume unde sa il caut - si multumesc Domnului ca mi-a aratat si inca imi arata. Sa stii ca si astazi sunt oameni care se roaga si carora Dumnezeu le arata un adevar sau o frantura din el, atat cat le este de trebuinta. Nu trebuie sa fii neaparat un parinte cunoscut, preot sau calugar pentru ca El sa asculte rugaciunea ta. Sunt si oameni din alte profesii care se roaga la Dumnezeu si sunt ajutati sa ia o decizie fie la locul lor de munca fie in viata de zi cu zi. Deci eu nu doresc sa conving pe nimeni de nimic aici, chiar si cu mari rugaminti nu as spune ceea ce cred eu despre Facere. Repet, sunt un Roman nascut si crescut intr-un oras de provincie, intr-o familie ortodoxa obisnuita. Spun doar ca, daca vrei sa afli adevarul, sa faci si tu ca mine: sa te rogi sa ti se arate acest adevar, sa te increzi in raspunsul la rugile tale si sa nu te cutremuri daca, la un moment dat, raspunsurile pe care le capeti nu se potrivesc cu ce ai aflat din lecturile tale numeroase. S-ar putea sa fii trimis intr-o anumita biblioteca la o anumita carte, dupa care in alt loc dar pe drum te vei intalni cu o persoana care iti va da alt indiciu, si tot asa. E un drum lung dar frumos - acesta al cautarii adevarului si apropierii de Dumnezeu prin cunoastere. Iti spun toate acestea cum as spune unui prieten drag sau copilului meu. Iar, la un moment dat, vei fi pus in fata unei mari alegeri: traditia sau adevarul? Sper ca nu te-a intristat postarea mea si sa stii ca intr-adevar ceea ce au simtit si remarcat alti membri de aici -anume ca esti prea agresiv- am simtit si eu. Iti urez pace sufleteasca. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
![]() |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Galilei, are foate multe merite in studiul miscarii pe plan inclinat (problemele de fizica pe plan inclinat el le-a experimentat), el are meritul de a fi primul care a intors totul cu "fundul in sus", a fost precursorul lui Einstein si al teoriei relativitatii fiind primul fizician care a schimbat sistemul de referinta atunci cand a calculat traiectoria unui obuz tras de tun pe un camp de lupta. Last edited by AlbertX; 24.06.2014 at 01:58:58. |
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Daca "traditia" este intemeiata pe adevar, cu atat mai bine. Repet ca ceea ce stiu despre Bruno si Galileo este ceea ce am scris. Daca voi afla ca ceea ce stiu este eronat, imi voi schimba parerea. |
#8
|
|||
|
|||
![]()
In Biserica Ortodoxă nu există propriu-zis diferență de "autoritate" între Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură.
Ca și Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viața Bisericii în Duhul Sfânt și curentul, fluviul viu al vieții Bisericii. |
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Eu prefer sa cercetez inainte de a crede pentru ca de foarte multe ori mi s-a spus "crede si nu cerceta" si am fost dezamagit. Chiar si in stiinta sunt astfel de curente - trebuie sa crezi intr-o teorie, altfel nu esti acceptat ca partener de discutie. Daca pui intrebari, esti tratat ca "eretic" si ti se spune ca nu ai inteles nimic. Cred ca mantuirea sta in credinta in Iisus Cristos trimis de Dumnezeu sa ne arate Calea. Desi sunt Ortodox, cred ca si altii din alte religii crestine se vor mantui. Cred ca se spune ca in zilele din urma pana si evreii necrestini il vor cunoaste pe Iisus si vor fi mantuiti (dar nu toti). Stiu sigur ca, cu cat stii mai multe despre Creatia lui Dumnezeu, cu atat Il intelegi mai bine si te minunezi de puterea si intelepciunea Sa. Foarte multi oameni de stiinta au fost si sunt crestini (chiar daca din alte culte). In alta ordine de idei, un cuvant catre cei care cred ca metoda datarii radioactive este infailibila: nu este asa, metoda aceasta poate da gres din motivul foarte simplu ca nu se cunoaste CAUZA dezintegrarii radioactive naturale (nu artificiale). Cercetati singuri si vedeti ca nimeni nu stie sa spuna ce DECLANSEAZA acest proces. Se spune despre el ca este spontan, aleatoriu insa cauza pentru care un izotop se dezitegreaza la un moment dat nu se cunoaste. Acest fapt are cateva consecinte. In datarea radioactiva se presupune ca izotopii au avut dintotdeauna acelasi timp de viata (sau de injumatatire) - insa dat fiind ca nu se cunoaste cauza dezintegrarii, toate datarile pot fi lovite de nulitate daca aceasta presupunere se dovedeste nefondata. Este foarte posibil ca timpul de injumatatire sa NU fie constant ci sa fie variabil, fiind determinat de o cauza pe care stiinta nu a descoperit-o inca. Asadar, chiar daca extrapolarile duc la varste ale universului de miliarde de ani, cei ce cred ca Universul are doar 7500 de ani nu sunt neaparat surzi si orbi la "dovezile" stiintei. Eu personal prefer sa nu ma pronunt atata timp cat cauza radioactivitatii naturale nu se cunoaste. |
#10
|
|||
|
|||
![]() Citat:
"crede si nu cerceta" este o dogma stiintifica,... de exemplu: undele gravitationale ? Citat:
Last edited by AlbertX; 24.06.2014 at 21:09:48. |
|