Neuro-Spiritualitate

[leonte]

Sa lasam balbajelile nascute din alte duhuri decat Transa Blandetii si a Iubirii de aproapele (ca pe noi insine) si sa ne intoarcem la oile dezbaterii nostre........

Aventurierul - un om care, dintr-un motiv particular, este insetat de senzatii tari, de chestiuni senzationale. In functie de educatia si mediul in care se dezvolta, alteori in functie de anturajul sau recent, individul opteaza pentru diverse forme de senzational : un sport extrem, aventuri amoroase, o meserie senzationala, distractii senzationale, prieteni si anturaj senzational, o stiinta senzationala. un astfel de om, se plictiseste mereu de ceea ce este vechi si cauta mereu noutatea / provocarile; din acest motiv nu poate avea statornicie in ceea ce face.

Sa luam cazul aventurilor erotice
LA nivelul neuro-chimic, aventurile erotice au corespondenti in cel putin 2 hormoni importanti - cel sexual si dopamina, (daca nu cumva intra chiar si adrenalina in faza de inceput). La finalul actului sexual se elibereaza serotonia si o endorfina care induce o stare de liniste, (la barbati apare somnolenta). Aceasta declansare polihormonala, da peste cap sistemul nervos si echilibrul neurochimic, facandu-l pe om mai putin interesat de activitatile de rutina, care nu dezvolta acelasi "dush de hormoni" la nivelul creierului. Reamintesc faptul ca, neuronii, pentru a putea dezvolta cat mai multe legaturi sinaptice, au nevoie de neurotransmitatori, care pot fi chimici (neuronii si dopajul) sau electrici...

Exista o presupunere stiintifica prin care se spune ca gandurile sunt descarcari electrice intre neuroni, adica sinapse pur electrice, fara prezenta hormonilor. In consecinta puterea gandului poate atinge o intensitate atat de mare, incat deprinderile mecanismului neuro-chimic ar putea fi biruite. Insa, pentru ca vorbim de speculatii, intrucat stiinta nu poate studia sinapsele la microscop, pentru a vedea cu exactitate ce se intampla, ramane de analizat ipoteza daca nu cum va, prin puterea gandului de fapt, actionam in mod fortat acele zone din creier pe care le dorim, adica in care este stocata o anumita informatie.

Sa luam un exemplu concret.
Sunt plictisit, nu am chef de nimic si sunt dominat de o stare de lehamite. Ratiunea imi spune ca nu-i a buna, deci ma hotarasc sa ies din starea asta, dar imi este greu sa pot. Asa ca incep sa ma gandesc cum as putea. Imi amintesc de ceva ce nu am mai facut de mult. Imi amintesc de rugaciune, de faptul ca Dumnezeu poate sa ajute neputintelor mele. Asa ca incep sa ma rog....

Ce se intampla la nivel neurochimic?
Nivelul tuturor hormonilor este foarte scazut, iar cele mai multe zone din creierul meu sunt inactive. Singurul hormon care este mai prezent, este cel care imi produce o stare de somnolenta. Insa mecanismul neuro-vegetativ transmite invormatia ca nu e cazul sa fac nani!. Atunci, apare o nedumerire la nivel cognititv: "Ce se inampla cu mine? Daca abia am dormit, de ce sunt leguma? Trebuie sa fac ceva, dar ce? Nu am chef de nimic!" Deja, o anume zona din creier a devenit mai activa, asta inseaman exista neurotransmitatori care lucreaza. Tot intrebandu-ma ce sa fac, apare un fenomen pe care psihicul il recunoaste si-l atribuie sentimentului de indoiala, de ingrijorare, deci se activeaza glandele specifice. Starea de letargie incepe sa se diminueze, iar mici zone din creier incep sa devina active. De regula e vorba despre dopamina, hormon responsabil cu stari emotionale care se opun plictiselii. Atunci incep sa-mi intrebarea "ce sa fac?" primeste o sugestie inconstienta - ceva ce nu am mai facut de mult... In plus, avem si fenomenul de mica ingrijorare, de neputinta,.. din nou se invart niste rotita si apare o alta sugestie inconstienta... sa cerem
ajutor, sa invitam in viata noastra pe cineva cu care nu am mai vorbit de mult, sa cautam pe cineva apropiat cu care nu am mai avorbit de mult: DUMNEZEU - sa facem RUGACIUNE! Creierul, prin micile rezerve active pe care le mai are, forteaza zona din creier in care sunt stocate rugaciunile si trairile emotionale pe care le-am experimentat cel mai mult, pe durata rugaciunii.

Aici intervine cazul particular. Daca facem rugaciune, manati de la spate, (fie de cineva, fie de un sentimet de sila, de obligativitate fata de Dumnezeu, care daca nu-L bagi in seama se oftica) atunci, creierul retransmite urmatorul raspuns : "Rugaciunea nu ma intereseaza pentru ca nu stimuleaza hormonii de care am nevoie, si da o senzatie nasoala, de constrangere..." Daca insa, rugaciunea noastra este dintr-o dragoste fata de Dumnezeu, dintr-un inteles tainic al vietii, atunci creierul devine foarte interesat : "Da, sa ne rugam la Dumnezeu ca El ne iubeste si ne ajuta, iar eu dobandesc mai mutla dopamina. Si poate il Intrebam sa ne lamureasca cutare mister al vietii. Ce interesant ar fi sa aflam raspuns la cutare intrebare, sau sa primim o traire din aceea magica, sfanta, ingereasca! Da! Sa ne rugam, poate si pentru niste adrenalina, poate si niste serotonina!..."

[leonte]

In cazul aventurierului erotic, daca acesta se complace moral in excapadele sale, ori de cate ori va fi cuprins de plictiseala, mecanismul neuro-psihic va accesa acea zona din creier responsabila cu erotismul. Atunci, omului ii vine in minte partenerii amorosi sau locuri anume in care a cucerit partenerii de amor.
Daca insa este un pacatos care se pocaieste, odata cu sugestia creierului de a face un dush de hormoni printr-o aventura erotica, se va declansa si mustrarea de constiinta: "Nu e bine pentru ca e pacat." Din acest proces va birui deprinderea ce mai puternica : fie rugaciunea, daca a fost practicata regulat si cu intensitate, fie aventura. De asemenea, pentru cazul de plictiseala, castig de cauza poate avea si cea care nu s-a mai petrecut de mult timp, in vreme ce acea mai recenta deja ne-am plictisit de ea.

Scaparea de sub tirania unei patimi incepe prin rarirea ei, chiar daca va reveni in planul atentiei, din cand in cand, pe fundalul unei stari de plictiseala. De aceea, evitarea plictiselii face bine la lupta cu patimile dulci si satisfacatoare. Aici isi spune cuvantul nevoia de o doctrina de viata, care sa hraneasca permanent trezvia, care sa te tina mereu treaz, mereu in garda. O tehnica buna ar fi dobandirea unei temeri puternice, a unei temeri fata de o forta dusmanoasa, care te vaneaza vesnic, care te vaneaza in ascuns. Singura ta arma, singura ta pavaza este rugaciunea. De asupritorul acesta nevazut nu vei scapa niciodata, nu-l vei birui pana in ceasul mortii. Dar daca te vei pazi prin puterea rugaciunii, daca nu te vei face robul sau, in ceasul in care vei muri, el va crapa de ciuda, iar tu vei trai vesnic, prin faptele tale de virtute pe care le-ai savarsit pe pamant in ciuda asupritorului tau.

"O omule, daca avand acest dusman nevazut, esti mortit in lupta cu pacatul, oare nu cu atat mai mult vei fi, daca nu l-ai avea prezent in mintea ta?" Sf. Ioan Gura de Aur - Talmacire la Iov (sper ca am reprodus citatul cat mai aproape de intelesul real, il gasiti in carte undeva in primele 3 capitole, poate chiar la introducere; sper sa nu-mi joace feste memoria)

[leonte]

Dintre toate basmele si invetiile religioase de pe acest pamant, recunosc Patristica Filocalica Ortodoxa ca fiind cea mai aducatore de virtute in viata omului si implicit pe aceasta lumea. Este calea prin care lumea se poate schimba cu adevarat, lumea poate deveni mai buna, este cale prin care specia umana va evolua cu adevrat, nu doar tehnologic. Printr-o gandire si o traire filocalica ortodoxa - crestin ortodoxa, descoperirea energiei nucleare nu ar fi produs niciodata bombele atomice.

Intelegerea Filocalica asupra vietii, nu este accesibila tuturor, cel putin nu in prima instanta. Dar in nici un caz nu ramane inaccesibila cuiva serios si devotat, si chiar analfabet de ar fi, tot ar putea ajunge intr-o buna zi sa priceapa taina cea din veac ascunsa si de prostime nestiuta. Insa numai prin sacrificii si osteneala.