Divortul intre pacat si "necesitate"

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de raisa2006

Buna ziua tuturor celor ce citesc mesajul meu, am intrebari dar si nedumeriri in ceea ce priveste divortul. Din cate stiu, Biserica il accepta doar in cazul unui adulter dar mai sunt si alte cauze cand e acceptat?
Eu vreau sa divortez de sotul meu ,cauzele fiind multe, mai putin adulterul , dar care eu le vad destul de intemeiate.Avem o casnicie de 13 ani si 3 copii . Sotul meu lucreaza iar de copii ma ocup eu , lucru de care el nu pare sa tina prea mult cont , ba chiar reprosandu-mi ca nu aduc si eu bani in casa .Am avut o conventie in urma cu un an sa se lase de fumat , si s-a lasat de fumat doar cand eram eu de fata ... in rest fuma pe ascuns..La inceput cand l-am intrebat nu a vrut sa recunoasca , dar mai pe urma l am prins in fapt si mi a raspuns ca e singura lui placere . Cel mai mic copil nu vrea sa il botezam si desi se apropie de 2 ani el se tot opune botezului spunandu-mi ca are timp sa fie botezat, motivand cu lipsa banilor si altele . Mereu imi spune ca mama mea ar trebui sa ma ajute financiar mai ales cu lucrurile copiilor ,care totusi nu sunt putine, dar ea ma ajuta cat poate ..
Relatia noastra s-a racit foarte mult, comunicam foarte putin , ba chiar l am surprins foarte multumit cand o fosta prietena de a lui cu care urma sa se casatoreasca( dar l-a inselat) l a cautat iar el nu a avut nicio retinere ba din contra parea dispus sa reia legatura cu ea..
Sunt in mare parte hotarata sa fac acest pas cu horatararea de a NU ma mai recasatori . As vrea sa stiu daca mai sunt(pe aici, pe forum) sau cunoasteti mame singure , cum se descurca cu cresterea copiilor , cum e privita in societate o astfel de mama si in general cum este o viata de mama singura?

Vă scriu câte ceva pornind de la experienţa mea personală, destul de amară, dar care s-a preschimbat în noi şi nebănuite bucurii, cu harul Domnului şi cu îndelunga răbdare a soţiei mele, mai întâi.
Din capul locului îmi cer iertare dacă vă voi părea excesiv de sfătos...
Înainte de orice altceva, cred că v-ar ajuta foarte mult să vă spovediţi cât mai des şi să puneţi mai mult suflet la post şi rugăciune. Veţi vedea că situaţia vă va părea mai puţin crâncenă şi vă veţi surprinde mai îngăduitoare, mai optimistă, mai răbdătoare. Pe scurt, mai liniştită şi chiar iubitoare. Puternică şi eficientă.
O altă treabă bună ar fi să căutaţi o cale sau mai multe de a comunica. Aveţi, cred, amândoi nevoie să vorbiţi/mărturisiţi cu onestitate despre suferinţele fiecăruia, despre aşteptări şi speranţe, despre dezamăgiri şi răni etc. Şi, desigur, aveţi nevoie să vă iertaţi unul pe celălalt pentru multele amărăciuni pe care vi le-aţi pricinuit reciproc.
Discutaţi ca doi prieteni, ca doi oameni răniţi care simt nevoia să îi împărtăşească celuilalt ce a păţit fiecare şi ... veţi avea surprize nebănuite. Vă veţi simţi fiecare înţeleşi şi, poate, har Domnului, un pic vinovaţi de câtă răutate şi egoism aţi lăsat să vă strice viaţa.
Iubirea cere şi o luptă (cu sine, cu propriile nedesăvârşiri, cu hachiţele şi capriciile şi aşteptările nerealiste etc.) şi de aceea căsnicia este mai mereu o cruce care pare grea.
Pe de altă parte, are şi dragostea dintre soţi anotimpurile ei. Poate că de-o vreme traversaţi iarna dar pregătiţi-vă să întâmpinaţi primăvara...:) Dacă o doriţi şi dacă o chemaţi, va veni.
Nefericirea noastră nu atârnă de faptele omului de lângă noi cât mai degrabă de modul în care ne raportăm la nedesăvârşirea noastră şi la Dumnezeu.

Căutaţi să primiţi har de la Domnul şi totul se va schimba în bine.

Îmbunaţi-vă inima, aşadar, smeriţi-vă mintea pe cât vă e cu putinţă, căutaţi cu lumânarea să depistaţi ce greşeli aţi făcut faţă de aproapele şi siliţi-vă să vă căiţi şi să găsiţi alternative mai apropiate de statutul de mamă şi de soţie creştină. Strunjiţi-vă niţel orgoliile şi visurile adolescentine, că n-o fi foc!
Cât despre ţinerea de minte a răului.... ducă-se pe pustii! Că nu face decât să strice viaţa.
Veţi reuşi să trăiţi noi bucurii împreună cu soţul dvs. trecînd peste faptul că acum sunteţi atât de supărată...

P.S. Divorţul e pentru laşi, pentru leneşii răsfăţaţi, pentru egoişti. Şi pentru cei care se îmbată cu speranţe deşarte făcînd, printre altele, nobile promisiuni mincinoase... Să nu fie la dvs.!