Oare sunt prea batrana pentru manastire?

[Iliana]

În prealabil postat de sophia

Of, mai Iliana!
Da, spovedania este pentru spus pacatele. Dar prima problema este sa stii care iti sunt pacatele in fata lui Dumnezeu si sa le diferentiezi de alte lucruri/fapte care nu sunt pacate.
Exista tendinta la multi credinciosi sa considere ca totul este pacat pe lumea asta si nu este asa.

Pe urma daca tu spui ca numai noi insine suntem vinovati de ceea ce ni se intampla nu este asa. Sunt multe lucruri din afara.
S atunci inseamna ca totusi toti gresim si facem rau altora. Iti dai seama?
Daca eu ma duc si spun ca am gresit aia si aia si asa am facut rau Mariei, atunci si ea poate spune ca ea a gresit si deci mi-a facut mie rau.

Ori admitem ca suntem toti vinovati si atunci este normal ca facem rau celor din jur, ori suntem nevinovati toti.

Si da, exista lucruri care ne fac rau si nu sunt de la noi. Cred ca adevarul este de fapt undeva la mijloc.

Daca eu muncesc bine si imi vad de treaba si totusi firma da faliment din alte motive si eu imi pierd serviciul, este din cauza mea? Si cate si mai cate.

Oamenii sunt toti asa cum sunt si noi traim printre ei. Asta este.
Exista razboaie, inundatii, saracie, boli, somaj etc.
Numai daca toti ar inceta sa faca rau si ar fi mai buni, atunci ne-ar fi la toti mai bine.

Si cu preotul/duhovnicul trebuie sa poti discuta si alte lucruri, nu numai la spovedanie.
Trebuie sa poti intreba, cere sfaturi. Si da, te poate ajuta si sufleteste.
Trebuie sa poti sa intrebi ce n-ai inteles in credinta, din scripturi etc., pentru ca sa stii de ce te duci la biserica.
Trebuie sa poti sa ceri sfaturi in probleme care pot duce la efecte urate: divort, conflicte in familie sau la serviciu, probleme de sanatate.
Un divort este un pacat mai mare, un avoret la fel, sau conflicte cu cei din jur.

Sigur ca exista niste limite, nu te duci pentru orice prostie. Dar un duhovnic ar trebui sa aibe putini fii/fice si sa aibe timp si rabdare si intelepciunea sa-i ajute.

Sophia, eu nu vorbeam de lucrurile grave sau mai putin grave care ni se intampla in viata ci doar despre pacatele proprii. Acele lucruri grave, chiar nenorociri uneori ni se intampla din voia lui Dumnezeu si din motive de El stiute: uneori pentru a ne ispasi niste greseli/pacate si pt a deveni mai buni, mai curati, mai smeriti, alteori pt a ne incerca credinta sau cine stie din ce alte motive.
Noi trebuie sa le primim pe toate! Cat despre cunoasterea pacatelor proprii, slava Domnului, in ziua de azi avem atatea posibilitati de informare, incat chiar nu e cazul sa mergem sa-l intrebam pe parinte care sunt pacate si care nu. Noi trebuie sa mergem sa ne spovedim pacatele, sa incercam sa pasim pe calea cea dreapta, dupa care, in functie de duhovnicul pe care -l avem trebuie sa vedem daca are timp sa ne primeasca din cand in cand (mai ales in afara perioadelor celor patru mari posturi, pt ca atunci sunt foarte ocupati) la o discutie mai amanuntita, cand putem sa-i punem intrebari sau sa-i cerem sfatul in anumite probleme gen casnicie, copii, frati, surori etc. Nu sa mergem toata ziua buna ziua cum se zice ca sa-i mai povestim ce-am mai facut peste zi, ce-a mai facut sotul/concubinul/copilul/ prietenul...
Este parerea mea, bazata si pe experienta personala, si cred ca e valabila mai ales in cazul preotilor din orasele mari, cu foarte multi enoriasi, sau chiar si in cazul celor din manastirile foarte vizitate.
Faptul ca ti-ai pierdut serviciul la care lucrai cu drag si spor pentru ca firma a dat faliment nu e un lucru pe care trebuie sa-l marturisesti preotului, nu e un pacat. Doar daca ai contribuit cumva la falimentare, eventual (furt, lene, neindeplinirea sarcinilor etc).
Altfel trebuie doar sa cauti un alt loc de munca si sa te rogi lui Dumnezeu si/sau anumitor sfinti sa te ajute! Atat! Nu dai repede fuga la duhovnic sa-i spui ca ti-ai pierdut serviciul, ca el n-are locuri de munca de oferit.

Cat despre vinovatia noastra: da, toti avem pacate, numai El e fara de pacat, e adevarat. Numai ca trebuie sa vedem fiecare in parte de ce pacate ne facem vinovati, sa le spovedim si sa ne pocaim. Si nu inseamna ca prin fiecare pacat pe care-l facem neaparat facem un rau altcuiva. Uneori ne facem rau doar noua insine.
Si iarasi nu inseamna ca daca vine peste noi vreo nenorocire e neaparat urmarea unui pacat, asa cum am spus la inceput. Dar de foarte multe ori este, numai ca noi nu ne dam seama. Sau ne dam seama mai tarziu. Sau pur si simplu nu vrem sa admitem ca asa e...
Cum eu? Care sunt drept, cinstit, bun, eu sa fi gresit cu ceva in viata si de aia mi se intampla vreun rau? Nu se poate asa ceva...
As putea sa-ti dau multe exemple, dar nu am timpul necesar si cred ca nu e nici locul si nici momentul potrivit.

Imi cer scuze daca am intervenit aiurea pe acest subiect, off topic cum se zice parca, dar nu prea ma pricep la utilizarea forumurilor si de aceea probabil ca am gresit, nu cred ca era subiectul topicului, repet imi cer iertare!
Doamne ajuta tuturor!