Istorii cu talc

[cristiboss56]

Omul care nu trece prin încercări, spunea părintele Paisie Aghioritul, care nu vrea să-l doară nimic, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti.
Atunci când îl cercetează durerea pe om, înseamnă că îl vizitează Hristos. În timp ce atunci când omul nu trece prin nici o încercare este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu. Cuviosul Paisie vorbeşte aici despre cel care nu primeşte reaua pătimire pentru dragostea lui Hristos, spunându-şi în sinea lui: „Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, sunt liniştit“ şi nu spune nici măcar un „Slavă ţie, Dumnezeule“. Cel puţin dacă ar recunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, situaţia s-ar aranja oarecum. Să spună: „Nu meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, de aceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate“.
În viaţa Sfântului Ambrozie de Milan se spune că, odată, ierarhul a fost găzduit de un oarecare bogat. Iar sfântul, văzând avuţiile nemăsurate ale aceluia, l-a întrebat dacă a fost încercat vreodată de vreo mâhnire. „Nu, niciodată, i-a răspuns acela. Bogăţiile mele se înmulţesc necontenit, ogoarele îmi rodesc mereu. Nu am simţit niciodată durere şi nici vreo boală nu m-a cercetat.“
Atunci sfântul a lăcrimat şi a spus însoţitorilor săi: „Pregătiţi trăsurile ca să plecăm repede de aici, fiindcă pe acesta nu l-a cercetat Dumnezeu.“
De îndată ce au ieşit în drum, casa bogatului s-a scufundat. Traiul bun al aceluia dovedea că Dumnezeu îl părăsise.

Cuviosul Paisie Aghioritul