Sensul suferintei

[Marcel_Ionut]

În prealabil postat de Bianca1994

Multumesc tuturor pentru indrumari si lamuriri!Voi incepe sa citesc cartile recomandate ,pentru a-mi face o imagine mai clara asupra problemei.Ma intereseaza acest subiect in special pentru ca nu stiu ce sa ii raspund unei persoane care ma intreaba unde este pronia divina in cazul copiilor ucisi cu bestialitate .

Poti sa-i recomanzi sa se uite la filmul Letters to God, e foarte bun e facut dupa un caz real :)

Film inspirat dupa fapte reale . Un tânar băiat (Tyler Doherty), care suferă de cancer, îi scrie scrisori lui Dumnezeu, zilnic . El este iubit de comunitatea in care traieşte şi de catre familia sa. Scrisorile sale ajung in mâna poştaşului Brady McDaniels care crede că scrisorile nu sunt o coincidenţa deşi la început era confuz şi nu ştia ce să facă cu ele . Brady se imprieteneşte cu familia băiatului si totul ia un efect miraculos, împotriva tuturor şanselor.

[glykys]

Raspuns la postarea lui Marcel Ionut:

Poti sa-i recomanzi sa se uite la filmul Letters to God, e foarte bun e facut dupa un caz real :)

Film inspirat dupa fapte reale . Un tânar băiat (Tyler Doherty), care suferă de cancer, îi scrie scrisori lui Dumnezeu, zilnic . El este iubit de comunitatea in care traieşte şi de catre familia sa. Scrisorile sale ajung in mâna poştaşului Brady McDaniels care crede că scrisorile nu sunt o coincidenţa deşi la început era confuz şi nu ştia ce să facă cu ele . Brady se imprieteneşte cu familia băiatului si totul ia un efect miraculos, împotriva tuturor şanselor. __________________

Cred ca este vorba despre cartea lui E. Em. Schmitt - Oscar si tanti Roz, in care un baietel de zece ani, condamnat sa moara de cancer pentru ca nu ii reusise operatia, se intreaba si el care e sensul acestei suferinte. Indemnat de o asistenta inimoasa, ii scrie zilnic scrisori unui Dumnezeu in care nu era invatat sa creada si incearca sa dea sens celor catorva zile pe care le mai are de trait.

Cartea se gaseste pe internet, are pana in 100 de pagini - https://www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=...+tanti+roz+pdf

[Bianca1994]

În prealabil postat de glykys

__________________

Cred ca este vorba despre cartea lui E. Em. Schmitt - Oscar si tanti Roz, in care un baietel de zece ani, condamnat sa moara de cancer pentru ca nu ii reusise operatia, se intreaba si el care e sensul acestei suferinte. Indemnat de o asistenta inimoasa, ii scrie zilnic scrisori unui Dumnezeu in care nu era invatat sa creada si incearca sa dea sens celor catorva zile pe care le mai are de trait.

Cartea se gaseste pe internet, are pana in 100 de pagini - https://www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=...+tanti+roz+pdf

Multumesc de recomandare! O sa incep sa o citesc; am reusit sa vad si jumatate din film :)

[Ioan_Cezar]

Suferinţa fiind un ingredient nelipsit din compoziţia vieţii omeneşti pe pământ, cred că nu e om care să nu fi fost pus în faţa problemei suferinţei. Când conştiinţa omului se înfiripă apar, probabil, şi primele provocări ale suferinţei. Iar omul, avînd vocaţia de fiinţă cugetătoare, începe deîndată, în mod spontan, să "rumege" bobul tare al suferinţei pe măsura puterilor lui înţelegătoare şi simţitoare.
Care să fi fost răspunsurile omenirii la problema suferinţei, înainte de Hristos?
Pesemne că întreaga istorie a culturii şi a civilizaţiei constituie un răspuns.
Fiecare familie, fiecare comunitate, fiecare popor dă un set de răspunsuri la problema suferinţei, teoretic şi practic.
Aşa se face, de pildă, că unii văd în suferinţă un rău ce trebuie imediat alungat, fie şi prin opusul ei - plăcerea, ori surorile ei. Oameni care îşi "tratează" suferinţa, în prelungirea unei lungi tradiţii, cu alcool, cu variate patimi, cu opiul pestriţ al paliativelor de tot soiul...
Alţii văd în suferinţă o ... plăcere. Caută suferinţa cu lumânarea şi dezvoltă varii mecanisme de a se delecta cu suferinţa. A lor sau a altora...

Dintre căile (pe care îmi tot repet că sunt fireşti, sănătoase ale) răspunsului la suferinţă, preţuiesc în special două: munca şi creaţia, căi care dealtfel se şi împletesc.
Creaţia îmi pare activitatea cea mai uimitoare de "metabolizare" ori transfigurare a suferinţei. Capodoperele omenirii în materie de artă (deşi nici ştiinţa ori tehnica nu sunt de lepădat) au folosit, fără excepţie, combustibilul suferinţei.
Cântecele de dragoste ori de jale, prohodirile, doinele ...
Marea poezie a lumii...
Pictura, dansul, etc.
Acceptăm îndeobşte că arta îşi extrage seva din iubire-suferinţă. Altminteri nu depăşeşte stadiul de făcătură.

Atât arta cât şi munca împlinesc, atunci când omul a învăţat alchimia prelucrării suferinţei, funcţia de înălţare a sufletului de la pământ la cer. Omul care bate suferinţa integrînd-o unui sens mai înalt decât ea în sine, se înalţă deasupra condiţiei terestre (telurice) şi prinde zbor sufletesc. Se simte liber şi împlinit. Se simte aşa cum dealtfel şi este: frumos!

Şi totuşi... acestea sunt doar prefigurări ori manifestări nedepline ale posibilităţilor omeneşti.
Găsim prin Hristos că în mod minunat omul poate trăi o experienţă transfiguratoare a suferinţei care îl duce în văzduhurile deplinătăţii, ale desăvârşirii şi Veşniciei.
Ceea ce cred că oferă specificul acestui travaliu aparte, cu totul excepţional, este că sensul suferinţei nu îl mai dă, acum, omul. De data aceasta sensul este dat din afara omului, mai precis sensul este revelat. Dumnezeu Omul îi predă Atotomului făclia tainei suferinţei.

A trebuit să avem parte de Hristos Răstignit şi Înviat pentru a recupera deplinul şi bunul sens al suferinţei.
După Hristos, cred că picăm în mare ratare şi cădere dacă ne mai batem capul cu problema sensului suferinţei. Sarcina aceasta a aparţinut omenirii când încă se afla în răspăr cu Dumnezeu.
Dar când Dumnezeul nostru, din Marea lui Milă şi Iubire Jertfelnică, a intervenit în istorie prin Întruparea Fiului şi prin Lucrarea Lui, atunci Iubirea a făcut ceea ce omul nu reuşea în ruptul capului să facă: din suferinţă a născut învierea şi înfierea noastră. Şi tot drumul primenirii noastre întru Lumină, întru Sfânta Pace, întru Fiinţă ne-a devenit fiecăruia accesibil şi totodată poruncă. "Fiţi sfinţi...!"

Suferinţei îi şade bine cu Harul. Altminteri e ca rubinul într-un rât de porc.
Doar dacă omul se arată cu totul dispus să conlucreze cu Harul, renunţînd la orice alte concubinaje urât mirositoare înaintea Domnului, el primeşte rostuirea fecundă a suferinţei întru devenire şi împlinire. Operă şi destin.

Dar cine ne învaţă să primim suferinţa şi sensul ei nou, transfigurator? Cine ne poartă de mână de la abecedar la desăvârşire?
Maica noastră Biserica, Sfânta Biserică, păstrătoarea tuturor Tainelor - a porţilor şi meşteşugului îndumnezeirii omului. Cea care ne arată un cosmos nou şi care ni-l păstrează nealterat, prin Sfânta ei Tradiţie, înaintea ochilor sufletului: Cosmosul Hristocentric.

Mare e taina suferinţei şi fericiţi sunt cei care se ţin cu bărbăţie smerită înlăuntrul ei!

[Ioan_Cezar]

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...lui-96535.html

"Suferinta este consecinta raului, a rupturii, a despartirii de Dumnezeu. Dar suferinta nu e raul in ea insasi.
De aceea a si luat-o Hristos, purtand Crucea. A luat suferinta si a descoperit atunci - taina a Dumnezeirii - calea iesirii din rau, facand din suferinta un mijlocitor, un leac, un inger vestitor care iti arata, te anunta ca a patruns in tine riscul distrugerii; te anunta ca viata ta e opera divina si trebuie s-o aperi.
Si daca tu in suferinta iesi din ruptura, ai iesit din lucrul demonului; pentru ca demonul este ruptura si faramitare, sfasiere, stricaciune si moarte.
..........
Dar daca tu, in suferinta ta lupti sa refaci legatura cu Dumnezeu, sa ajungi din nou la nedespartire de Dumnezeu, sa strigi, sa te rogi, tu ai iesit atunci din lumea stricaciunii, din lumea demonului. Atunci suferinta te poate inalta."