Sensul suferintei

[Ioan_Cezar]

Florin, din postările sale repetate reiese că Bianca nu cere opinii despre "sensul uciderii cu bestialitate a unui copil nevinovat"
ci despre SENSUL SUFERINŢEI în situaţii de extremă/bestială violenţă asupra unor copii.

Să păstrăm subiectul logic al discuţiei, te rog (altminteri ne încurcăm în vorbe): sensul suferinţei. Aceasta e tema, acesta e titlul topicului.

Are suferinţa acestor copii vreun sens? Dacă are, care ar fi acela? - asta cred că ne întreabă Bianca, dacă nu cumva mă înşel.

Eu aş aborda problema pe două direcţii:
- ce sens are pentru copiii respectivi această suferinţă (nu ştim, putem face doar presupuneri; iar eu sper că psihoterapeutul şi duhovnicul îl ajută pe copil să elaboreze un sens folositor pentru personalitatea şi viaţa copilului, întru mântuirea lui)
- ce sens are pentru ceilalţi oameni suferinţa copiilor (în primul rând mă gândesc la părinţi, rude, prieteni precum şi la orice alt om, de pildă mă gândesc la sensul pe care îl are suferinţa acelor copii pentru noi, cei care discutăm aici).

[Mihnea Dragomir]

Citind aceste framantari, ma gandeam: cu adevarat, suferinta este o taina. O taina pe care, poate, nu o vom deslusi de-a lungul intregii vieti. Pentru suferinta ticalosilor putem gasi repede explicatii facile, dar suferinta dreptului: aceea care ridica probleme de intelegere.

Dar pe cine stiu eu sa fie drept si nevinovat ? Si asa am ajuns la Isus. La suferinta Lui. Pentru ce a suferit El, drept si nevinovat, ATAT de mult ? Teoria ca a facut-o ca sa rascumpere pacatele oamenilor nu tine decat pana la un punct. Fiind Dumnezeu, adica insusi Infinitul, cea mai mica suferinta pe care oamenii i-ar fi provocat-o Fiului Omului ar fi fost destul ca sa rascumpere intreaga omenire. Este un "fenomen de limita" aici. Putea foarte bine sa fi suferit mai putin decat a facut-o. Biciuirea din Pretoriu era arhisuficienta. Chiar si un scuipat aruncat de ai Lui, ca sa nu mai vorbesc de mistocareala soldatilor romani care L-au imbracat in purpura era destul. Putea sa nu urce Calvarul. Putea sa nici nu moara, ci sa treaca la capitolul urmator, direct la Inaltare. Cel putin, daca a ales sa moara, putea sa nu o faca asa cum a facut-o. Agonizand, lent, pe cruce. Ca un talhar, intre talhari.

Taina suferintei oricarui copil, ca si a oricarui om drept, nu isi poate gasi ecoul decat in taina suferintei Domnului nostru. Si, fara indoiala, acolo isi poate gasi si rostul.

Vedem in jurul nostru cat de multi oameni sufera. Sensul suferintei lor si-l pot gasi intr-un singur fel: sapand la piciorul Crucii. A Crucii pe care Domnul a luat-o. Pe care a sarutat-o. Sub povara careia a cazut si s-a ridicat. Sapand la piciorul Crucii, acolo vor afla craniul si oasele vechiului Adam, acela plamadit din pamant, peste care au fost turnate sangele si lacrimile lui Dumnezeu.

Si numai atunci cuvintele pe care le spune Dumnezeu capata sens: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară".

Sa fie vreo legatura intre aceste trei versete si cele de imediat dinainte, in care Domnul ne spune: "nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere" ?

Sa nu ne iluzionam, crezand ca vom impartasi gloria lui Dumnezeu, dar fara sa impartasim suferinta lui. Aici trebuie sa fie sensul suferintei: descoperirea lui Dumnezeu. Numai punand suferinta noastra la piciorul Crucii si amestecand sangele si lacrimile noastre cu sangele si lacrimile lui Dumnezeu putem fi una cu El.

[gpalama]

Cain l-a omorat pe Abel.

De ce ? De invidie, zice clar in Scriptura.

Omul ESTE LIBER PE PAMANT, sa faca dreptate sau PACAT.

Dumnezeu are grija de noi, dar noi, oamenii avem si libertatea de a pacatui sau de a face dreptate.

[Bianca1994]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Florin, din postările sale repetate reiese că Bianca nu cere opinii despre "sensul uciderii cu bestialitate a unui copil nevinovat"
ci despre SENSUL SUFERINŢEI în situaţii de extremă/bestială violenţă asupra unor copii.

Să păstrăm subiectul logic al discuţiei, te rog (altminteri ne încurcăm în vorbe): sensul suferinţei. Aceasta e tema, acesta e titlul topicului.

Are suferinţa acestor copii vreun sens? Dacă are, care ar fi acela? - asta cred că ne întreabă Bianca, dacă nu cumva mă înşel.

Eu aş aborda problema pe două direcţii:
- ce sens are pentru copiii respectivi această suferinţă (nu ştim, putem face doar presupuneri; iar eu sper că psihoterapeutul şi duhovnicul îl ajută pe copil să elaboreze un sens folositor pentru personalitatea şi viaţa copilului, întru mântuirea lui)
- ce sens are pentru ceilalţi oameni suferinţa copiilor (în primul rând mă gândesc la părinţi, rude, prieteni precum şi la orice alt om, de pildă mă gândesc la sensul pe care îl are suferinţa acelor copii pentru noi, cei care discutăm aici).

Ati pus punctul pe i.Exact aceste subiecte ma framanta pe mine.

Exista situatii in care noi oamenii pur si simplu nu gasim un sens logic al suferintei. Si totusi, la Dumnezeu toate au un sens:

http://ortodox.md/articole/despre-ne...-lui-dumnezeu/

[Marcel_Ionut]

Uitasem de astea

http://www.librariasophia.ro/carti-E...V-so-7424.html

http://www.librariasophia.ro/carti-D...V-so-1234.html

http://www.librariasophia.ro/carti-P...V-so-2275.html

http://www.librariasophia.ro/carti-G...V-so-3371.html

Pacatele parintilor se rasfrang asupra copiilor, de exemplu daca tata a fost un alcoolic, sau un drogat si copii pot deveni asta, ei mostenesc inclinatia spre acest pacat sau catre alte dependente, dar nu inseamna ca vor deveni la fel , aici sunt vorba de mai multi factori: situatia familiala, grupul de prieteni, scoala, biserica, educatia s.a.m.d

[Ioan_Cezar]

Pentru noi, oamenii post-Decartes, logica a devenit un fel de zeu. Unul cu multe feţe, adaptabil la mintea fiecăruia, la logica personală.
Tindem ca urmare, în mod firesc, să considerăm sensul unui lucru ca pe ceva legat de logică.
Dacă nu e logic, nu e bun sau nu există.

Şi totuşi, realitatea arată că multe lucruri şi sensuri sunt bune şi există, deşi scapă logicii noastre momentane - a unora dintre noi sau a tuturor împreună.
Bunăoară dogmele creştine: nu sunt logice, iar dacă ar fi nu s-ar mai odihni neliniştita minte omenească în limanul lor. Asta o confirmă experienţa tainică şi descoperirea Dumnezeiască. Şi dimpotrivă, când crezi că ai "găsit" logica unei dogme tocmai atunci te afli cel mai departe de adevăr şi de Adevăr, pentru că ai "închis" Necuprinsul în cămara minţii şi ai acoperit Lumina cu luminiţa, Oceanul cu picătura. Te situezi astfel în gândirea luciferică, cu tot calabalâcul mândriei şi ignoranţei personale. Cred că fiecare dintre noi a experimentat aceasta...

Cunoaşterea nu se reduce la logică.
Creştinismul nu e logic, e nebunesc faţă de ceea ce numim îndeobşte logic sau raţional. Raţionalismul nu e compatibil cu sensul tainic şi cu bogăţia Ireductibilului, oricât de "luminat" ar fi el. Inutil să mai cităm pe toţi cugetătorii creştini în legătură cu acest aspect fundamental. Sfântul Pavel punctează odată pentru totdeauna că propovăduirea lui Iisus Cel Răstignit şi Înviat este nebunie pentru unii, sminteală pentru alţii...

Tainele nu sunt logice ci, înaintînd înlăuntrul lor, viind în ele, descoperim lucruri precum acesta: vezi Răstignitul pe lemn şi înţelegi, complet ilogic dar cu adâncul cutremurat al sufletului, mântuirea oamenilor, Iubirea lui Dumnezeu pentru noi, viaţă veşnică. Vezi înfrângere (într-un plan) şi înţelegi victorie, izbândă definitivă în alt plan. Vezi moarte şi înţelegi Viaţă. Nu-i aşa că-i nebunesc şi cam fără logică?

Când încercăm să elaborăm un sens al unui lucru, de pildă sensul suferinţei, avem nevoie de harul Dumnezeiesc şi de un anumit mod de aşezare sufletească, nu de logică omenească. Iubirea lui Hristos dă sens în mod infinit mai roditor decât logica lui Ion. Să nu ne poticnim, aşadar, de logică în căutarea sensului suferinţei, că riscăm să ne învârtim în cerc la infinit...

A descoperi şi trăi sensul nu înseamnă a face logică. Cocoţat doar pe calul logicii, făt-frumos face un salt, ce-i drept, însă unul nedeplin (nesalvator) către cer şi astfel îl cam prinde şi îl papă gheonoaia...:) Mai trebe ceva de aruncat peste umăr - un pieptene, o batistuţă udată cu lacrimi şi lavandă fină, o aripioară de furnicuţă salvată de la înec, oleacă de lemne sparte pe la Maica Vineri etc.....