Istorii cu talc

[cristiboss56]

Intr-o buna zi , un baietel de sapte ani s-a apropiat sovaielnic de sora lui mai mare si i-a pus o intrebare care il framanta de multa vreme : " Poate cineva sa il vada cu adevarat pe Dumnezeu ?"
Ocupata pana peste cap cu ajustarea sprancenelor , fata i-a raspuns iritata : " Desigur ca nu , prostutule ! Dumnezeu isi are salasul in inaltimile cerului si nimeni nu are cum sa il zareasca !"
A trecut catava vreme , dar importanta problema continua sa nu ii dea pace baiatului .Asa s-a facut ca , in cele din urma, s-a apropiat de mama lui , absorbita de pregatirea pranzului, si i-a spus :"Mama , l-a vazut cineva vreodata pe Dumnezeu ?" "Nu , nu chiar " , i-a raspuns mama ."Dumnezeu este o faptura fara trup care traieste in adancul inimilor noastre , asa ca nimeni nu a avut cum sa il vada asa cum ma zaresti tu pe mine ".
Cumva satisfacut de aceasta explicatie , baietelul si-a astamparat pentru o vreme curiozitatea nesatioasa.
Nu mult timp dupa aceea , el a plecat la pescuit impreuna cu bunicul sau . Desigur , s-au simti foarte bine impreuna , incercand sa vada care dintre ei vor momi cei mai multi pesti ascunsi in lumea de sub apa. Timpul a trecut pe nesimtite si apusul soarelui i-a surprins aflati inca pe marginea lacului.Culorile amurgului erau de o frumusete neobisnuita , iar bunicul privea cu incantare desfasurarea de frumusete din fata lui.Vazand expresia de seninatate si satisfactie de pe fata batranului , baiatul a ezitat un moment , dar nu s-a putut impiedica sa intrebe : ": Bunicule , nu mai aveam de gand sa mai spun acest lucru altcuiva , insa exista ceva care ma nedumereste de multa vreme.Poate vreun om sa il vada cu adevarat pe Dumnezeu ?"
Batranul nu a parut sa fie surprins de aceste cuvinte.A ramas neclintit , cu fata catre apus si , in cele din urma , a spus cu o usoara uimire : "Nepoate , nu stiu cum se face dar, oriunde mi-as indrepta privirea , nu il vad decat pe Dumnezeu ."