Sensul suferintei

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Bianca1994

Multumesc si pentru articolele din ”Taina suferintei” de Simeon Kraiopoules.
Deci ,sa inteleg ca suferinta in principal ajuta la descoperirea lui Dumnezeu de catre om,ca numai in suferinta omul isi da seama de neputinta lui si se afla in starea lui cea mai sincera in fata lui Dumnezeu;numai suferinta duce la o intoarcere completa a inimii omului catre Dumnezeu.Totodata ,mai inteleg ca suferinta celorlalti este ingaduita de Dumnezeu pentru a spori solidaritatea si iubirea noastra fata de aproapele nostru.Dar,in societatea actuala,acest ”sens” al suferintei nu este vizibil absolut deloc.Multi copii bolnavi sunt condamnati la moarte pentru ca nu au bani pentru un transplant ,de exemplu,in timp ce mass-media promoveaza ”vedete” care cheltuiesc mii de euro pe o pereche de pantofi.Am ajuns la concluzia ca ,daca la inceput il ”invinuiam ” intr-un fel pe Dumnezeu pentru suferinta noastra am ajuns la concluzia ca eu sunt vinovata pentru suferinta celui de langa mine pentru ca nu pot renunta la ”capriciile mele ”pentru a-l ajuta.Totodata,nici macar de BOR nu am auzit sa se foloseasca vreodata de acest sens al suferintei ,nu am auzit sa plateasca operatia vreunui copil ,in timp ce risipeste bani pentru dialogurile inter-religioase.
Acestea le-am inteles din ceea ce mi-ati explicat cu totii,iar in ceea ce priveste suferinta copiilor care sunt nevinovati cred ca aici este o mare taina pe care numai Dumnezeu o cunoaste...dar stiu ca acesta ne poate fi noua de ajutor pentru a ne vedea rautatea noastra si pentru a ne spori iubirea.

Domnul fie lăudat!
Societatea actuală are priorităţile şi dumnezeii ei. Sacrificiile sunt tot mai des umane. Pe de altă parte, nici Biserica (fecioare înţelepte şi nebune laolaltă, mulţi chemaţi etc.) nu mai e cum a fost...
Copiii cei nevinovaţi nu sunt, însă, izolaţi de restul omenirii. Lumea întreagă formează un Atotom înlăuntrul căruia funcţionează principiul tranzitivităţii - păcatul meu afectează întreaga omenire, virtutea mea prieşte omenirii întregi. Nu suntem chiar aşa rupţi între noi, precum pare (prin lentila fumurie şi mânjjită cu sânge a individualismului). Purtăm fiecare, oricât ar suna de (doar aparent!) pompos, responsabilitatea şi şansa întregii lumi. Lumea e un macrosistem în care fiecare influenţează pe fiecare, mai mult sau mai puţin evident şi puternic. Sunt grade variate de interinfluenţă.

Cât priveşte BOR, dacă nu o reducem la declaraţiile oficiale din întâlnirile cu presa, cercetăm şi găsim, slavă Domnului, că Biserica noastră a înţeles şi a trăit întotdeauna suferinţa în sensul Evangheliei, al Crucii.
BOR e formată şi din creştinii vrednici ai neamului, din cuvioşi şi din sfinţi, din mucenici şi martiri, din sfinţii închisorilor, din creştinii anonimi care au dus o viaţă evlavioasă, de muncă cinstită şi rugăciune şi care pe toate le-au primit ca din Mâna Domnului, spunînd, precum Iov, "Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului lăudat!"
Suferinţa este o poartă prin care putem păşi în adevărata noastră identitate şi devenire ca fii ai lui Dumnezeu. Nu trebuie să căutăm suferinţa cu lumânarea, întrucât de iconomia ei se ocupă, în taină, Însuşi Dumnezeu, Învăţătorul şi Proniatorul nostru. Putem doar să o acceptăm şi să o utilizăm (preschimbată, dincolo de cea mai tare alchimie, prin puterea dragostei lui Dumnezeu) ca pe cel mai nobil "combustibil" în ascensiunea noastră către Cer. Cu puterea Harului Dumnezeiesc, cu rugăciunile sfinţilor Părinţilor noştri şi ale fraţilor de credinţă împreună trăitori cu noi.

Nu în clipele de odihnă şi de huzur ne dăruim cu adevărat Vieţii şi Împărăţiei.
Ci în testul aspru al încercărilor, al suferinţei, când ne arătăm sau nu gata să Îl primim pe Hristos. Învăţînd de la El, din modelul pe care ni L-a oferit neîncetat în timpul slujirii Lui pe pământ, printre noi.
Nu suferim prosteşte, ci cu un scop mai nobil decât tot aurul lumii: acela de a dobândi starea şi modul de a fi care să ne apropie de Iubirea lui Dumnezeu. Pentru că noi, noi singuri prin modul în care trăim, ne-am depărtat de Ea.

Un discurs lămuritor pe tema sensului suferinţei la omul creştin puteţi găsi în cartea "Jurnalul Fericirii" sau în colecţia de reviste "Memoria". Precum şi în toate cărţile bune...:)

http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=839