![]() |
![]() |
|
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#11
|
|||
|
|||
![]()
Din păcate, în materialele prezentate se află câteva interpretări speculative, dintre care mă silesc, în ciuda mâhnirii dar de dragul adevărului, să semnalez câteva:
"Gena dominantă este gena normală care formează organul și-i conduce funcțiunea în condiții normale iar gena recesivă este gena defectuoasă, a cărei funcțiune nu se manifestă. Gena care crește creierul, prin care se mijlocește funcțiunea inteligenței, e o genă dominantă, iar aceea care-l împiedică, și deci produce prostia, e o genă recesivă." "După textul Scripturii toată recesivitatea apare în părinți pe urma vreunui păcat." "Trăind prezența nevăzută a lui Hristos în noi, Acesta poate să scoată afară, prin mecanismul eredității, neghina recesivă și, în vremea străduinței celui din cauză, să facă să revină mulțime de gene recesive în gene dominante." Fraților, gena nu este o noțiune axiologică, nu primește calificativul de "bună" sau "rea", cu atât mai puțin de "păcătoasă" ori "virtuoasă". Pentru a înțelege ce înseamnă de fapt o genă dominantă și mai ales ce este gena recesivă, vă rog să rezervați câteva minute studiului într-un material oferit de geneticieni. http://ro.wikipedia.org/wiki/Dominan..._genetic%C4%83 Caractere normale Èi anormale dominante Èi recesive Caractere dominante ..............................................Cara ctere recesive Nas coroiat .............................................. Nas drept Nas roman(cu proieminenÈă la mijloc) .............................................. Nas drept Nas grecesc (alungit) ..............................................Nas drept Nas normal............................................ .. Nas cartofeliform Nas lat .............................................. Nas îngust Nas lung ..............................................Nas scurt sau mijlociu Rădăcina nasului îngustă, înaltă............................................ .. Rădăcina nasului joasă Èi lată Rădăcina nasului îngustă, înaltă ..............................................Rădă cina nasului joasă Èi lată Nări dilatate .............................................. Nări înguste Ochi drepÈi........................................... ... Ochi pieziÈi Ochi mari.............................................. Ochi mici Ochi negri............................................. .Ochi căprui Ochi gri ..............................................Ochi verzi Iris de culoare închisă........................................... ...Iris de culoare albastră Iris pigmentat......................................... .....Iris albinist Gene lungi ..............................................Gene scurte Pleoape mari .............................................. Pleoape mici Păr întunecat .............................................. Păr deschis Păr creț.............................................. Păr ondulat Păr negru ..............................................Păr blond Păr castaniu ..............................................Păr roșcat Păr castaniu.......................................... ....Păr blond Păr cărunt la 25 ani..............................................Păr cărunt apărut după 25 ani Șuviță albă de păr ..............................................Păru l de aceeași culoare Chelie timpurie ..............................................Abse nța cheliei Piele închisă la culoare........................................... ...Piele deschisă la culoare Statură joasă ..............................................Stat ură înaltă Dreptaci.......................................... ....Stângaci Cataractă (opacificarea cristalin) ..............................................În normă Auz normal............................................ ..Surditate Prezența migrenei ..............................................Abse nța migrenei Absența sindrom Parkinson ..............................................Prez ența sindrom Parkinson Dezvoltare normală .............................................. maladia Gay Sach (idioție amaurotică degenerescentă cerebro - vasculară) Absență fenilcetonurie.................................... ..........Prezență fenilcetonurie Dacă ar fi să valorizăm (cum se face în materialul comentat) datele genetice oferite de acest tabel, ar reieși așa: - migrena, cataracta, încărunțirea prematură și șuvița albă de păr sunt ... bune, virtuoase etc. Că doar sunt date de genele dominante! Iar absența migrenei și părul bogat sunt rele, deoarece sunt date de genele recesive! Ei bine, rezerv pentru final constatarea că ochii albaștri au culoarea dată de genele recesive. Apăi, oameni buni, Părintele Arsenie Boca, Părintele Sofronie, Părintele Iosif Isihastul și, dintre sfinții deja canonizați Sfântul Serafim de Sarov - au avut gene rele, păcătoase, tocmai pentru ochi?... Last edited by Ioan_Cezar; 25.08.2014 at 02:10:49. |
|