Ce gasim frumos in Biserica?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Se spune ca "frumusetea este in ochiul care priveste". Iar noi suntem, adesea, mai orbi decat orbii inlcusiv pe plan estetic. In cazurile cele mai optimiste, orbirea aceasta vine pur si simplu din ignoranta. Frumusetea cere putin exercitiu.

Imi amintesc, cand eram adolescent, m-am dus la nasa mea de botez, o remarcabila pictorita profesionista, cu rugamintea de a ma ajuta sa deosebesc o pictura buna de una indoielnica. Ceea ce eu vizam erau niste vizite acompaniate. Sau, daca nu se poate din comoditate, o impreuna rasfoire a numeroaselor ei albume de arta. Nasa mea a cercetat un pic lucrurile inainte de a-mi da un raspuns. "La Galeriile Nationale ai fost?" "Dar la Colectii?" "Poti sa-mi numesti un artist care a expus in ultimele trei luni la Simeza?". Dupa ce a primit, succesiv, "Nu"-urile mele, mi-a declarat ca, in aceasta faza, nu ma poate ajuta. Nu cu mai mult de cateva sfaturi. Iar acestea au fost sa merg la cat mai multe muzee si expozitii (in aceasta ordine). Sa privesc, cel putin in marile galerii, un tablou si de aproape, si de departe, sa o fac de mai multe ori, si in zile diferite, fiindca una poate fi prima impresie si alta cea de a doua. Dupa toate acestea, rezulta ca nu trebuie sa imi fac prea multe griji: vizitele cu ea nici nu vor mai fi necesare. Pe scurt, mi-a spus, cu alte cuvinte, ceea ce spunea darwinistul Pavlov studentilor: "functia creeaza organul". Si, fara discutie, multi sunt cei din marele public care, pur si simplu, nu au organ pentru estetic. Acestia spun "eu nu vad nimic frumos" cand in realitate, ar trebui sa se limiteze la "eu nu vad".

Am spus ca acestea sunt cazurile cele mai optimiste, fiindca un orb de acest fel isi poate recapata vederea facand un mic efort. Dar, mai exista orbii acriti: cum sa iti placa Troparul Nasterii si cum sa vibrezi la expresia "Rasaritul cel de Sus", daca tie nu-ti place rasaritul in general si niciodata nu te-ai gandit sa te scoli dis de dimineata ca sa contempli, pur si simplu, un rasarit de soare ? Acestui soi de orbi nicio culoare nu le place. Nu pot fi suspectati de parti-pris-uri, fiindca optiunea lor este un "Nu" in bloc. Renascentismul? prea static, clasicismul prea cadrat, barocul prea incarcat, arta populara prea lipsita de perspectiva, iar cea moderna prea minimalista.

Am lasat la urma a treia categorie, poate cea mai numeroasa. Sunt orbii care ar putea vedea foarte bine, dar au ochii acoperiti de solzi si, in afara de un Eph'phata a Spiritului Sfant, nu stiu ce i-ar putea ajuta. Ei cauta, pur si simplu, un pretext de a nu participa la viata de credinta. In realitate, ei nu merg la biserica din cauza necredintei si nu din inalte motive estetice. Fiindca, sa fim seriosi! In toate epocile, geniul artistic al omului s-a depasit pe sine pentru a se ridica spre Domnul si a-i aduce Lui lauda! Cei mai mari compozitori au alcatuit muzica bisericeasca nemuritoare, incat, daca spui, de exemplu, "Mozart", spui "Requiem". Cei mai mari sculptori au daltuit marmura pana la asemanare cu trupul Domnului, incat, daca spui "Michelangelo" spui "Pieta". Cei mai mari pictori au pictat biserici si altare, asa cum au facut si romanii Tattarascu, Grigorescu si altii!

O fraza pe care o spui, frate Ioan Cezar, ma lasa ganditor. Vorbesti despre remarci ale celor dintr-una din cele trei categorii de orbi de mai sus (pesemne, a treia) cum ca e prea mult despre moarte si morti in biserica. Este vorba de oameni care nu au inteles de ce a venit Isus. Ei nu au inteles ca religia noastra e religia vietii, nici ca mortii nostri sunt vii. Ei imi amintesc de ce spun unii crestini (neo)protestanti (mai mult protestanti decat crestini), care, referindu-se la cultul sfintilor, spun, cu oroare, ca noi "pupam oase de morti". Astfel, ei singuri se vaduvesc pe ei de tovarasia Viilor: a Sfintilor care alcatuiesc norul de martori ai lui Dumnezeu.

Eu, unul, vad exact pe dos: eu vad o mare, o teribila cultura a mortii in arta laicarda contemporana. De la tricouri cu efigia unui asasin anticlerical ca Che Guevara la cele, mai moderne, cu Marlyn Mansion, eu vad o cultura a mortii, fara legatura cu Biserica si opusa ei, cum se intinde peste spirite, mai contribuind un pic la deformarea spiritelor si a uratirea icoanei lui Cristos din oameni.

Uite ce zice aici un credincios romano-catolic: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20101110
Mie mi-a plăcut articolul, îl găsesc de-a dreptul excelent. Cum îţi pare?
(Căutam ceva despre "Frumosul liturgic" şi aşa am găsit acest text.)

Cugetînd la subiectul topicului, dădui peste câteva planuri care se suprapun în timpul slujbelor bisericeşti: 1) frumuseţea ambientului (pictura, sculptura, muzica - arta bisericească); 2) frumuseţea relaţiilor dintre credincioşi, aşa cum sunt ele "dirijate" de preotul slujitor; 3) frumuseţea cuvântului preoţesc (implicit, desigur, a Cuvântului - citirea Apostolului, citirea din Evanghelie, uneori citirea din alte cărţi ziditoare de suflet); 4) frumuseţea dinlăuntrul fiecăruia, atunci când e aprinsă de taina slujbei...
Frumos peste tot!
Cum de rămânem uneori împietriţi la această sărbătoare a frumuseţii?
Bag seamă că nu deprindem cum se cuvine "meşteşugul" acestui Frumos. Avem nevoie, cred, de educaţie sistematică în acest sens. Dar ea nu se poate înfăptui dacă lipsim de la "lecţii", adică din lăcaşul de cult - mai întâi.

Cele 3 cuvinte ("te iubesc, Doamne") se developează în noi şi ne prefac doar prin participare. Atitudinea pasivă e otrava dezvoltării, a vieţii.

Ce găsim frumos în Biserică?
Mie îmi plac lacrimile care îşi schimbă savoarea: la început sunt amare şi grele, iar după prefacerea germinată în taina slujbei devin dulci-albastre....:)