Ateii si agnosticii sunt si ei oameni

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de iustin10

Ateismul este (...) limitarea doar la lucruri logice , dar incapabile de a oferi sensuri si trairi . Logica insasi devine un zeu ,

Cum logica, domnule ? Ateismul e nebunie. Scris este: "Nu exista Dumnezeu" cugeta nebunul". Daca eu v-as spune dv ca apartamentul in care locuiti s-a construit singur, asa-i ca m-ati suspecta ca sunt nebun ? Sau ca imi bat joc de dv ? Numai ca fac zeu din logica nu as putea fi suspectat. Dar, daca v-as spune ca toate apartamentele din lume s-au facut singure ? Si inca mult mai mult, toate orasele, campiile, muntii si marile s-au facut singure ? Dar daca am adauga planetei toate stelele si toate planetele din mii si mii de sisteme solare si as spune ca toate s-au facut singure, nu-i asa ca, cu atat mai mult, as fi suspectat de febra a mintii si delir organizat ? Ei bine, este exact ceea ce sustine ateismul. Logica in ateism ? Logica e in scolastica, domnule. Ati citit ceva de Albert cel Mare, ceva de Toma din Aquino ? Acolo, da! Sa vedeti ce poate face logica! Sa vedeti diferenta dintre minti puternice, organizate, care cerceteaza din aproape in aproape si folosesc rationamente de neinlaturat si emanatiile bezmetice si teoriile de doua parale ale ateilor!

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Cum logica, domnule ? Ateismul e nebunie. Scris este: "Nu exista Dumnezeu" cugeta nebunul". Daca eu v-as spune dv ca apartamentul in care locuiti s-a construit singur, asa-i ca m-ati suspecta ca sunt nebun ? Sau ca imi bat joc de dv ? Numai ca fac zeu din logica nu as putea fi suspectat. Dar, daca v-as spune ca toate apartamentele din lume s-au facut singure ? Si inca mult mai mult, toate orasele, campiile, muntii si marile s-au facut singure ? Dar daca am adauga planetei toate stelele si toate planetele din mii si mii de sisteme solare si as spune ca toate s-au facut singure, nu-i asa ca, cu atat mai mult, as fi suspectat de febra a mintii si delir organizat ? Ei bine, este exact ceea ce sustine ateismul. Logica in ateism ? Logica e in scolastica, domnule. Ati citit ceva de Albert cel Mare, ceva de Toma din Aquino ? Acolo, da! Sa vedeti ce poate face logica! Sa vedeti diferenta dintre minti puternice, organizate, care cerceteaza din aproape in aproape si folosesc rationamente de neinlaturat si emanatiile bezmetice si teoriile de doua parale ale ateilor!

Da,logica, stiinta,ridicata la rang de zeu.
Ceea ce amintiti in mesajul dv , este credinta,nu logica. Nu pe cale logica cunoastem ca toate lucrurile au un Creator . Credem acest lucru. Si doar dupa ce credem ,spunem ca cel ce nu crede in Dumnezeu e nebun. Trebuie sa intelegeti omul asa cum e , la un anumit stadiu , nu cum il vedeti atunci cand aveti credinta .
Toti oamenii sunt logici,dar ateistii fac exces de gandire,explica totul prin gandire,caci alt mijloc de a se raporta la lume nu au .
Daca a-ti trecut prin stari de necunoastere sau negare a orice credinta , amintiti-va cum erati,si intelegtii pe acesti oameni. Eu pe atunci faceam exces de gandire, cautand un sens vietii . Nu credeam in Dumnezeu nu din rautate ,ci din ignoranta,si pentru ca nu venise inca ceasul . Si lipsit de Dumnezeu,imi supraturam gandirea,pentru a gasi totusi o explicatie lumii

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de iustin10

Nu pe cale logica cunoastem ca toate lucrurile au un Creator .

Ba da, şi anume deducem.
Din observaţiile asupra vieţii naturale, omul cugetător deduce că măreţia naturii, a Cosmosului, legile toate, inclusiv organizarea microscopică a lumii SUNT OPERA UNUI CREATOR.
Această cunoaştere, fie ea şi incompletă, poartă un nume în Teologie: Revelaţia (cunoaşterea) naturală.
E insuficientă, ziceam, deoarece din ea omul poate şti doar atât: că Dumnezeu este, anume Fiinţă cu putere veşnică, creatoare, despre a cărei putere şi măreţie glăsuieşte întreaga Zidire.

"Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria" (Ps. 18, 1)
*
"Pentru că ceea ce este cunoscut despre Dumnezeu este vădit între ei, căci Dumnezeu le-a arătat lor. Într-adevăr, însuşirile Lui cele nevăzute, puterea Lui cea veşnică şi Dumnezeirea Lui se văd, prin cugetare, din făpturi, de la zidirea lumii..." (Rm 1, 19-20)
*
"Universul mă încurcă şi nu pot gândi măcar
că poate exista ceasul fără un ceasornicar". (Voltaire)

P.S. Eu am dedus că există Dumnezeu (şi apoi am dorit să Îl cunosc) studiind foarte adînc biologia, cândva, un mare număr de ani, aproape zi şi noapte încontinuu. Pot să spun azi că atunci am trăit o adevărată asceză, devorat de nevoia şi de frumuseţea sentimentului inegalabil de a înţelege viul, în special viul organismului omenesc. Nu am studiat pentru examene, ci devorat de pasiune, până la limitele nebuniei sau chiar peste, adeseori...
Nu e nimic deosebit în experienţa mea, au făcut-o mulţi alţii, însă am precizat acest amănunt dintr-un motiv precis: când încă nu ajunsesem la evidenţa miracolului în funcţionarea corpului (cred şi azi că funcţionarea corpului e imposibilă, cu totul imposibilă, fără intervenţie permanentă de Sus), eram ateu. Doar după ce am împins lucrurile foarte departe, după ce m-am dedicat cu totul studiului şi am jertfit practic mare parte din adolescenţa şi tinereţea mea am avut revelaţia Divinului. Simplu, sec, direct, fără înflorituri. Mi s-a impus ca evidenţa cea mai limpede. Vădit. Şi am rămas uimit că peste 20 de ani nu conştientizasem asta cu adevărat...
Deci, concluzia: ateii gândesc, caută, cercetează DOAR CÂT LE E COMOD. Ei suferă, cred, de superficialitatea cugetării, de trândăvie şi interese meschine (diplome, premii, joburi etc.) şi se pripesc să tragă concluzii generale şi definitive pe seama unor cugetări şi cercetări firave, incomplete. Doar dacă munca cercetării atinge extremul, doar dacă pasiunea devine convivă cu obsesionalitatea şi alte forme apropiate de nebunie, doar atunci se produce zdrobirea carcasei de prejudecăţi, lene şi ignoranţă şi se înfiripă Lumina sau măcar presimţirea Ei, mai corect spus.
Judecata superficială a ateilor, aşadar, pripeala lor, are două ieşiri: a) trece la treabă serioasă, cu dedicare totală, caz în care vor deveni credincioşi; b) eşuează comod în părelnicie eronată şi, din păcate, cum bine zice Mihnea, în nebunie. Deşi o logică oarecare există pe parcurs. Însă e doar logica delirului... Strânsă dar insuficientă... Mereu pe lângă arătură.

[CristianR]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Nu e nimic deosebit în experienţa mea, au făcut-o mulţi alţii, însă am precizat acest amănunt dintr-un motiv precis: când încă nu ajunsesem la evidenţa miracolului în funcţionarea corpului (cred şi azi că funcţionarea corpului e imposibilă, cu totul imposibilă, fără intervenţie permanentă de Sus), eram ateu.

Chiar și fără un studiu aprofundat, am ajuns la aceeași părere, că viața trupului nostru atârnă în fiecare clipă de voia lui Dumnezeu, că suntem extrem de fragili și că faptul că trăim este o mărturie de fiecare clipă a dragostei Sale. Viul în sine este un miracol și o taină. Pătrunderea tot mai adâncă în miezul cunoașterii sporește taina pentru cel care are ochi de văzut, pentru cel care își păstrează nealterată capacitatea de a se uimi și care nu vrea să reducă totul la noțiuni comprehensibile.

În ce privește subiectul topicului: Într-adevăr, ateii sunt, și ei, oameni, mulți dintre ei mai oameni decât mine. Îi respect pentru faptul că își asumă cinstit neputința de a crede și consider că, rămânând cinstiți cu ei înșiși până la capăt, sinceri în căutări, nu pot ajunge decât la unul și același Adevăr. De altfel, căutarea nu încetează niciodată, nici pentru omul credincios.

[Ioan_Cezar]

De acord că necredinciosul ateu are căutările şi năzuinţele lui, inocenţa şi curăţia lui (atât cât pot fi ignoranţa şi minciuna de inocente şi curate). Dar uneori vrea să îşi impună lumea de valori, şi încă în mod insistent ori chiar violent (ceea ce de fapt fac şi credincioşii, uneori) iar alteori se pune zgomotos pe treabă instaurînd ordini noi şi propunînd lumi noi (de pildă o eră nouă a educaţiei, drepturi noi etc.).
Aşadar ateul nu e domnişoară de pension, nici bebeluş care ţopăie prin fâneaţă după furnicuţe şi fluturaşi, ci e activ şi pus pe realizări şi astfel e periculos atât pentru el cât şi pentru semeni. Mintea lui e un pistol pus între tâmple, a cărui ţeavă se orientează când spre înlăuntru când spre în afară... Dă-i puterea pe mână, dă-i destinele lumii (familiei, echipei de la serviciu, echipei de fotbal/rugby/polo, cartierului, ţării) şi, ce vei vedea oare? Nimic nou. Cam tot ce vedem deja de mii de ani - începe bine şi sfârşeşte prost.

Nu căuta aşadar ca, din prea multă compasiune şi înţelegere, din înclinaţia inimii spre iertare, să laşi lucrurile nespuse pe nume şi să favorizezi prin oareşce pasivitate şi decizie sentimentală, pericolul modului de a fi ateu. Dacă nu îl cunoşti, crede-mă că am fost ateu convins, ani mulţi. E greşit, e morbid, e periculos, e rău. Şi pe sine se omoară şi pe alţii îi ispiteşte să cadă...
Aici aş chema-o pe oiţa noastră cea cugetătoare să îţi dezvolte tema ei preferată cu gândirea profilactică. Zău că ar merita, altfel te şi văd cum vei mângâia dulce pe ateul militant care taman a terminat de ruinat o biserică sau vreo învăţătură de credinţă, cum vei lăuda şi blagoslovi căpşorul lui de căutător al "adevărului"....

Acuma însă, tre să recunosc că nici eu n-aş şti ce să fac altceva. E de plâns, de răbdat şi de făcut statornică rugăciune la Dumnezeu pentru orice frate căzut între spinii tâlhăriilor de tot soiul. Dar mai întâi pentru sine. Mai ales când ştii din experienţele personale cât sunt de nenorocite şi păgubitoare pentru suflet căderea şi înşelarea. Şi cât de mult pesemne că lucrează încă, la adânc, chiar în propriul suflet, unde i-ai închinat palat prin trândăvia de azi şi prin ignoranţa personală dintotdeauna...

Îţi mulţumesc, frate Cristian, că m-ai tras de mânecă...:) Io sunt mai debil aşa, mă fură repede gândurile şi imaginaţia, emoţiile şi celelalte, precum ştii. Bine că omul nu e singur şi că mai are fraţi de credinţă să îl mai ciupească atunci când iarăşi se-îndulceşte cu picoteala...
Doamne ajută!

[CristianR]

Și eu îți mulțumesc, din același motiv.

N-am avut în vedere ateul militant, ci pe cei care se manifestă ca oameni cumsecade pe forum și care poate vor să se lămurească pe ei înșiși în anumite privințe, nu neapărat să combată.

Și subscriu la ceea ce ai spus mai înainte, că ateul onest cu adevărat, sincer cu sine însuși, trebuie să meargă până la capăt în căutările sale și, prin urmare, nu va mai putea fi ateu. Iar dacă nu este sincer, sigur că nu mai poți să îl respecți. Însă cât de onești suntem noi, cei care ne-am despărțit cândva de necredință, ca să avem calitatea de a-i judeca pe ei? Am mers, oare, până la capăt? Eu, cu siguranță, nu.

[Dumitru73]

În prealabil postat de CristianR

N-am avut în vedere ateul militant, ci pe cei care se manifestă ca oameni cumsecade pe forum și care poate vor să se lămurească pe ei înșiși în anumite privințe, nu neapărat să combată.

Și subscriu la ceea ce ai spus mai înainte, că ateul onest cu adevărat, sincer cu sine însuși, trebuie să meargă până la capăt în căutările sale și, prin urmare, nu va mai putea fi ateu. Iar dacă nu este sincer, sigur că nu mai poți să îl respecți. Însă cât de onești suntem noi, cei care ne-am despărțit cândva de necredință, ca să avem calitatea de a-i judeca pe ei? Am mers, oare, până la capăt? Eu, cu siguranță, nu.

Eu sunt un ateu militant. Poţi spune câ nu sunt cumsecade?
Am lipsit de aici mai multe luni şi poate sunt necunoscut pentru cei mai noi.

[florin.oltean75]

De acord că necredinciosul ateu are căutările şi năzuinţele lui, inocenţa şi curăţia lui (atât cât pot fi ignoranţa şi minciuna de inocente şi curate). Dar uneori vrea să îşi impună lumea de valori, şi încă în mod insistent ori chiar violent (ceea ce de fapt fac şi credincioşii, uneori) iar alteori se pune zgomotos pe treabă instaurînd ordini noi şi propunînd lumi noi (de pildă o eră nouă a educaţiei, drepturi noi etc.).
Aşadar ateul nu e domnişoară de pension, nici bebeluş care ţopăie prin fâneaţă după furnicuţe şi fluturaşi, ci e activ şi pus pe realizări şi astfel e periculos atât pentru el cât şi pentru semeni. Mintea lui e un pistol pus între tâmple, a cărui ţeavă se orientează când spre înlăuntru când spre în afară... Dă-i puterea pe mână, dă-i destinele lumii (familiei, echipei de la serviciu, echipei de fotbal/rugby/polo, cartierului, ţării) şi, ce vei vedea oare? Nimic nou. Cam tot ce vedem deja de mii de ani - începe bine şi sfârşeşte prost.

Nu căuta aşadar ca, din prea multă compasiune şi înţelegere, din înclinaţia inimii spre iertare, să laşi lucrurile nespuse pe nume şi să favorizezi prin oareşce pasivitate şi decizie sentimentală, pericolul modului de a fi ateu. Dacă nu îl cunoşti, crede-mă că am fost ateu convins, ani mulţi. E greşit, e morbid, e periculos, e rău. Şi pe sine se omoară şi pe alţii îi ispiteşte să cadă...
Aici aş chema-o pe oiţa noastră cea cugetătoare să îţi dezvolte tema ei preferată cu gândirea profilactică. Zău că ar merita, altfel te şi văd cum vei mângâia dulce pe ateul militant care taman a terminat de ruinat o biserică sau vreo învăţătură de credinţă, cum vei lăuda şi blagoslovi căpşorul lui de căutător al "adevărului"....

Acuma însă, tre să recunosc că nici eu n-aş şti ce să fac altceva. E de plâns, de răbdat şi de făcut statornică rugăciune la Dumnezeu pentru orice frate căzut între spinii tâlhăriilor de tot soiul. Dar mai întâi pentru sine. Mai ales când ştii din experienţele personale cât sunt de nenorocite şi păgubitoare pentru suflet căderea şi înşelarea. Şi cât de mult pesemne că lucrează încă, la adânc, chiar în propriul suflet, unde i-ai închinat palat prin trândăvia de azi şi prin ignoranţa personală dintotdeauna...

Îţi mulţumesc, frate Cristian, că m-ai tras de mânecă...:) Io sunt mai debil aşa, mă fură repede gândurile şi imaginaţia, emoţiile şi celelalte, precum ştii. Bine că omul nu e singur şi că mai are fraţi de credinţă să îl mai ciupească atunci când iarăşi se-îndulceşte cu picoteala...
Doamne ajută!

Una este sa tolerezi necredinta si alta sa tolerezi necredinciosul.

Cel ce are dragoste pentru toate si toti poate face cu usurinta aceasta deosebire.

Cel ce are dragoste poate tolera si suferi pentru toti, oricat de mare ar fi necredinta lor, oricat de mari le-ar fi pacatele.

Poate astepta o vesnicie pentru fiecare faptura, poate spera nespus pentru fiecare suflet.

Caci dragostea este neinchipuit de mare si cuprinzatoare.

Este mai tare si luminoasa decat orice intunecime.

Nu respinge nicio faptura. Nu lasa pe nimeni in urma.

În prealabil postat de florin.oltean75

Una este sa tolerezi necredinta si alta sa tolerezi necredinciosul.

Cel ce are dragoste pentru toate si toti poate face cu usurinta aceasta deosebire.

Cel ce are dragoste poate tolera si suferi pentru toti, oricat de mare ar fi necredinta lor, oricat de mari le-ar fi pacatele.

Poate astepta o vesnicie pentru fiecare faptura, poate spera nespus pentru fiecare suflet.

Caci dragostea este neinchipuit de mare si cuprinzatoare.

Este mai tare si luminoasa decat orice intunecime.

Nu respinge nicio faptura. Nu lasa pe nimeni in urma.

Foarte frumos spus!

[Citadel]

Întradevăr, Ateii sunt doar niște oameni care nu cred în Dumnezeu sau într-o altă divinitate.
Ceea ce pe mine mă uimește că ei nu cunosc pe adevăratul Dumnezeu. Și cred.în alte prostii, gen big bang.