Români, secui şi unguri în transilvania – scurtă privire istorică

[Parascheva16]

Roadele rasismului şi persecuțiilor ungureşti

Într-un fel sau altul, prigoana a devenit mai aprigă. La început numărul mic al nobililor unguri supraviețuitori impusese o oarecare măsură în persecuții. Cu timpul însă, numărul lor a crescut prin asimilarea nobililor slavi „mai ales în părțile Croației şi Dalmației „şi a celor români „mai ales în Panonia şi regiunile Tisei. Ca urmare, şi persecuțiile au devenit din ce în ce mai puternice şi sistematice. Între altele, ele erau şi un mijloc de creştere a puterii şi averii, slujitorii Papalității obținând numeroase avantaje.


Oricât de trist ar fi, trebuie să spunem adevărul: foarte mulți Români au trădat. Au trădat mai ales de frică şi din oboseala de a mai rezista prigoanei, dar unii şi din lăcomie. Şi-au trădat Credința, şi-au trădat Neamul. Au devenit întâi catolici, iar apoi şi unguri. Înaintarea Catolicismului în Românime a însemnat şi deznaționalizare, nu doar apostazie. Românii trecuți la Catolicism îşi pierdeau rădăcinile şi intrau în puterea unui cler superior în întregime străin şi duşman Neamului Românesc. Totodată prin trecerea la Catolicism Românii căpătau, în teorie, cale liberă către structurile superioare ale societății. Dar şi aici domnea un feroce rasism anti-românesc. Deci, şi în religia nou căpătată, şi în straturile sociale nou accesibile, Românul era privit ca un nimic, doar Ungurul însemna ceva, urmat de Neamț şi, la urmă, de Secui. Ca urmare, mulți, foarte mulți dintre Românii ce îşi pierduseră Credința îşi pierdeau şi Neamul, maghiarizându-se. Rezultatele? Să le vedem!


Populația ungurească nu depăşea, pe la anul 960 d.Hr., un maximum de 100.000 (o sută de mii) de oameni, foarte mulți dintre aceştia nefiind de fapt Unguri propriu-zişi, ci feluriți străini adăugați grupului unguresc de războinici jefuitori. Aceştia nu depăşeau un maximum de 50-60 de mii de oameni. Dar să luăm cifra maximă, de 100.000 de oameni. În acelaşi secol X, numărul Românilor de la N de Dunăre este de minimum 1.500.000 (un milion cinci sute de mii) de oameni. Totdeauna sporul natural al Ungurilor a fost mult sub sporul natural al Românilor. Dar hai, de dragul demonstrației, să punem egalitate între aceste două sporuri naturale. În secolul XX, Ungurii au ajuns la o populație de 10.000.000 (zece milioane) oameni. Proporțional, Românii ar fi trebuit să fie 150.000.000 (o sută cincizeci de milioane)!!! Însă, în statisticile vremii, Românii apar ca fiind, la nord de Dunăre, cca. 20.000.000 (douăzeci de milioane). Cum se explică această diferență? Cum se explică faptul că o națiune având un spor natural mai mic ajunge de la o sută de mii la zece milioane de oameni, iar o națiune având un spor natural mai mare ajunge de la un milion şi jumătate la douăzeci de milioane de oameni, în aceeaşi perioadă? Răspunsul este foarte simplu: prima națiune a crescut mai puțin prin spor natural, dar a crescut foarte mult prin asimilări forțate!


Este de ajuns să amintim că numele Satu Mare sau Sătmar, nume tipic românesc[21], a fost maghiarizat sub numele Szatmar, Szathmar, Szathmary şamd, ca să se ascundă originea sa reală. Totuşi toate familiile ungureşti care poartă asemenea nume „şi sunt destule! „sunt la izvoare familii de Români deznaționalizați.


Acestea sunt roadele rasismului şi persecuțiilor ungureşti de peste o mie de ani asupra Românilor şi altor popoare: crime, jafuri, rapturi, împopoțonarea cu meritele altora, genocid şi asimilare forțată.

[Parascheva16]

[1] Ca, de pildă, Nicolae Iorga sau Gheorghe Brătianu, P. P. Panaitescu şi alții asemenea.

[2] Amintim în grabă pe Constantin Giurescu, Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Gheroghe Brătianu, Nicolae Iorga, Theodor Capidan, Constantin Papanace, Silviu Dragomir, Ovid Densuşianu, P. P. Panaitescu şamd.

[3] Uneori se pune accentul pe creştinare, alteori pe cucerirea şi administrația romană, alteori „foarte general „pe elementul cultural şamd. Credem că singurul factor esențial ce explică unitatea lingvistică a limbii române „care unitate implică o etnogeneză simultană şi relativ omogenă pe o întindere foarte mare „este, desigur, răspândirea Învățăturii lui Hristos. Ea s-a făcut în vremea Sfinților Apostoli şi ucenicilor lor în mai tot spațiul traco-ilir aflat sub stăpânire sau influență latină, atât de la sud cât şi de la nord de Dunăre. În afara fâşiilor litorale greceşti, limba propovăduirii şi cultului a fost, fireşte, latina.

[4] Istoria românilor, vol. II, p. 102 în ediția 1992.

[5] Până la urmă şi cei care, asemenea lui Ovid Densuşianu sau Ferdinand Lot, încearcă să plaseze centrul de greutate al formării Poporului Român la S de Dunăre sunt nevoiți „de fapte lingvistice şi istorice incontestabile „să admită existența unor ramificații (de mare influență, însă!) şi la N de acest fluviu. Ceea ce „chiar fără a recurge la alte numeroase argumente „le anulează apriori propria teză.

[6] Dicia, de la Dacia.

[7] De unde şi numele de dician pentru dobrogean în Limba română a secolelor XVI-XIX.

[8] Străromân de la granița dintre Panonia şi Iliria, primul care dă o traducere integrală a Sfintelor Scripturi în limba latină (aşa numita Vulgata, din pricina elementelor de limbaj popular din vocabularul şi gramatica traducerii, elemente de altfel foarte utile pentru studiul fazelor timpurii ale Limbii române).

[9] De fel din Dobrogea „Sciția Mică / Dicia „adevăratul întemeietor al monahismului apusean „deformat mai târziu de racilele papismului „şi mare ascet şi teolog.

[10] De asemenea din Dobrogea, mare ascet şi teolog, autorul calendarului folosit astăzi de întreaga omenire.

[11] Episcop din Timoc „pe atunci Dacia Aureliană „şi mare teolog. Va aduce la Hristos şi latinitate pe mulți dintre acei daci încă rămaşi păgâni la sud şi mai ales la nord de Dunării. Printre altele a fost unul din cei mai mari imnografi ai istoriei creştine, fiind şi cel care a creat primele Te Deum-uri (toate care au urmat fiindu-i, evident, tributare). A ştiut să țină o legătură strânsă între Dacia şi Dardania şi Italia.

[12] Prin această denumire „de romaic sau romei „grecii din Imperiul roman voiau să arate că nu au legătură cu vechii elini şi păgânismul lor, ci sunt, în lipsa Românilor, continuatorii şi moştenitorii Romanilor şi Romanității răsăritene.

[13] Fapte atestate chiar de cronicile ungureşti cele mai vechi. Imperiul roman era cel cu capitala la Constantinopole.

[14] Să amintim ca pildă fie şi numai că numele hun Atila înseamnă „Ucigaşul” sau „Asasinul”.

[15] Trebuie să spunem însă că, în afara neomeniei fără margini, nu exista nicio legătură între huni, neam turcic „ai căror urmaşi cei mai apropiați sunt ciuvaşii din Rusia „şi unguri, neam fino-ugric sau de altă origine, dar în nici un caz turcică.

[16] Aici intră şi, trebuie spus, acțiunile făcute „la comandă”, adică actele de mercenariat militar comandate lor de câte o țară sau putere împotriva alteia.

[17] Pentru cei care doresc să ştie mai multe „şi documentat! „în această privință, recomandăm cărțile Papalitatea schismatică şi Papalitatea eretică ale istoricului „fost istoric romano-catolic „Wladimir Guettée, Căderea Angliei ortodoxe de Vladimir Moss (scriitor şi istoric britanic), Viețile sfinților ortodocşi din Apus. Sfinții Insulelor Britanice, de Vlad Benea, Românii în secolul al XIII-le. Între cruciată şi Imperiul mongol de Şerban Papacostea şamd.

[18] Să nu se creadă că un asemenea număr, ce pare foarte mic astăzi, era de neglijat. Hunii îngroziseră întreaga Europă cu armate de „doar” 30.000 de luptători.

[19] Unul dintre ultimii criminali odioşi „beatificați” de Papalitate este Cardinalul Aloisije (Alois) Stepinac, un mare sprijinitor al ustaşilor, şovinişti croați ce au masacrat în 1941-1945 cel puțin 500.000 sârbi, au expluzat cel puțin 250.000 şi au silit să devină catolici încă pe atâția. De asemenea, conform aceleiaşi surse „Centrul Simon Wiesenthal „ustaşii au masacrat mii şi mii de evrei (se estimează la peste 30.000 numărul total al victimelor evreieşti) şi țigani (cifrele variază între 40 şi 100 de mii de oameni ucişi) tot pe considerente etnice. Deşi, conform principiilor iezuite, Aloisije Stepinac se manifesta politicos față de orice „minoritar” care îi cerea ajutorul, el încuraja totodată pe ustaşi în lucrarea lor, adică în măcelărirea aceloraşi „minoritari”. De asemenea acest cardinal avea o atenție deosebită pentru Ortodoxie, față de care nutrea un dispreț şi o ură fără margini. Prin acțiunile sale consecvente, dincolo de unele circumstanțiale şi ceva discursuri iezuite, Alois / Aloisije Stepinac este un complice „dacă nu chiar autorul moral „al monstruoaselor crime ale ustaşilor.

[20] Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea „, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p. 7.

[21] Deşi cele mai cunoscute toponime cu această formă sunt oraşul Satu Mare şi ținutul sau județul cu acelaşi nume, sunt departe de a fi singurele din Românime şi, mai mult, sunt incontestabil de origine latină (atât substantivul „sat” cât şi adjectivul „mare” având această origine).

articol aparut in Atitudini, nr. 17, continuarea in nr. 18

[Parascheva16]

Originea secuilor

Secuii sunt şi ei parte a acestei istorii ungaro-române. Ei apar pentru prima oară în secolul X în Munții Bihorului, fiind o populație de origine necunoscută. Toate încercările de a găsi rădăcinile reale ale Secuilor sunt de la început sortite eşecului în lipsa a două elemente esențiale: izvoare reale privind originea Secuilor şi documente în limba secuiască. Totuşi, dintre teoriile actuale, cea mai probabilă este aceea care îi socoteşte pe Secui urmaşii Avarilor, sau mai bine zis o rămăşiță a nobililor avari, care rămăsese în părțile dintre Carpații Crişurilor şi Tisa. Această rămăşiță nu a luat parte la luptele ducilor români împotriva invaziei Ungare, însă nici nu a ținut partea acesteia. Dintr-o serie de tradiții religioase secuieşti reiese limpede că inițial au fost ortodocşi, trecând mai târziu la Catolicism. Se pare că această convertire a nobililor secui le-a adus o oarecare încredere din partea nobililor unguri, care i-au colonizat după secolul XII în S-E Transilvaniei, dându-le sub stăpânire pe Românii şi Cumanii din această parte[1]. Secuii au fost folosiți ca mijloc de apărare a Transilvaniei, dar nu au fost niciodată priviți cu încredere sau prietenie de Unguri. O simplă dovadă este deosebirea între uciderea nobililor unguri şi respectiv secui care se răsculau. Nobilii unguri răsculați erau, de obicei, ucişi prin decapitare sau alte asemenea mijloace socotite demne. Nobilii secui răsculați erau, de obicei, spânzurați sau ucişi prin torturi cumplite, cel mai cunoscut fiind cazul lui Gheorghe Doja. Acesta a fost ucis în chinuri ce covârşesc închipuirea, ajungându-se până la smulgerea cărnii cu cleşti înroşiți în foc, aşezarea pe un scaun înroşit în foc şi altele asemenea.

Secuii distruşi de Nația ungară

De ce această „rezervă, ca să nu-i spunem duşmănie, a Ungurilor față de Secui? Din două pricini, iar mai târziu din trei. De la început, a fost faptul că Secuii se înțelegeau foarte bine cu disprețuiții „de către nobilii unguri „Români „schismatici” (ortodocşi). Acest lucru era intolerabil pentru Unguri. A doua pricină, era că Secuii erau alt neam decât Ungurii! De la început şi până în secolul XIX toată lumea ştia că națiunile dominatoare în Transilvania sunt cea ungurească, nemțească şi secuiască. Limba secuiască încă se mai vorbea în secolul XVI, astăzi fiind însă dispărută. În secolul XIX s-a declanşat maghiarizarea sistematică a scaunelor secuieşti şi spre sfârşitul perioadei interbelice maghiarizarea şi-a atins scopul, Secuii dispărând din istorie. Națiunea secuiască încetase să mai existe, înghițită de cea maghiară. Deşi nobilimea secuiască a fost, de foarte multe ori, aliată cu Ungurii şi împotriva Românilor, la nivel popular între Secui şi Români a existat sute de ani o frățietate pe care îndrăznim să o numim chiar sfântă. Mulți dintre Români nu au şovăit să-şi dea viața pentru drepturile şi libertățile Secuilor, şi la rândul lor mulți dintre Secui nu au şovăit să se jertfească pentru libertatea şi drepturile Românilor „intrând aici nu doar cei din Transilvania, ci şi cei din Ţara Românească a Munteniei şi din Ţara Românească a Moldovei.

Ţara secuimii „Românimea

Dat fiind că distrugătoarea Secuilor este Națiunea ungară, este evident că, şi după dispariția Secuimii, Ungurii şi Secuii sunt pe poziții total antagonice. Poate este de amintit aici că la mijlocul secolului XIX Secuii încă socoteau că „Ţara” este pentru ei Românimea, acoperind prin acest nume -Ţara” „Moldova şi Muntenia, privind Ungaria ca „străinătate”. Acum însă nu mai există Secui, întrucât au fost asimilați de Unguri. Iar cei care au distrus „printr-o politică intenționată şi diabolică de distrugere „Națiunea Secuiască, nu pot fi în niciun caz socotiți ca moştenitori „ci doar ca ucigaşi „ai Secuilor. Deci, în revendicările lor, Ungurii din ceea ce azi, cu totul impropriu, se numeşte Secuime, nu pot apela la nimic din istoria şi drepturile celor pe care i-au nimicit, adică Secuii. Deşi, evident, cu obişnuita nemărginită impertinență a nemeşimii ungureşti, o fac.

Premize istorice pentru pretinsa autonomie

Acestea sunt premizele istorice de la care plecăm pentru a înțelege cu adevărat revendicările de autonomie şi chiar independență ale Ungurilor din Harghita, Covasna şi Mureş.

Națiunea ungară s-a prezentat în contextul națiunilor apusene pe temeiul aceloraşi valori pe care le aveau şi acestea în Evul Mediu la nivelul claselor nobiliare:

• slujirea fanatică a Papalității,
• foamea disperată de putere şi glorie,
• cruzime fără margini față de cei de altă părere decât cea a nobilimii,
• disprețul nemărginit față de cei care erau altfel,
• ura nesfârşită față de Ortodoxie şi ortodocşi,
• disprețul şi chiar ura față de popoarele şi culturile din Răsăritul Europei,
• arogarea statutului de civilizație superioară şi, implicit,
• arogarea dreptului de a impune această civilizație celor altfel.

[Parascheva16]

Şovinismul maghiar

Către sfârşitul Evului Mediu, odată cu apariția Protestantismului, această listă s-a diversificat. În vreme ce unii dintre Unguri au păstrat fidelitatea față de Papism, alții au adoptat Calvinismul „sau alte forme de Protestantism „şi au prigonit sălbatic pe Români pentru a-i sili să se convertească. Nu mult după Protestantism s-a născut şi naționalismul apusean modern. La Unguri, acesta a luat forma unui şovinism dezlănțuit, care nu a şovăit să recurgă nu doar la falsificarea istoriei, ci şi la cele mai abominabile crime. Totuşi, atât în prima formă, cât şi în cea ulterioară, Ungurii au izbutit să se includă cu succes în zona patimilor tipic vest-europene. Deşi pe o scară aparent mai mică, colonialismul apusean, în forma sa cea mai violentă şi oprimantă, a fost aplicat de Ungaria încă din secolul XII, fără a înceta „această aplicare „până astăzi.
Această încadrare a Ungariei în mentalitatea apuseană ar trebui să fi fost depăşită în clipa în care o parte dintre crimele şovinismului unguresc au ieşit la iveală, prima oară la sfârşitul secolului XVIII. Totuşi nobilimea ungară a ştiut să poarte o mască uimitor de bine alcătuită de cultură, civilizație şi deschidere, dar mai ales a ştiut să folosească mult şi foarte eficient minciuna. Dincolo de orice alte mijloace, aceasta a rămas unealta şi arma de bază a Ungariei şi ungarismului până astăzi.

Concluzii

Toate aceste fapte istorice trebuie bine înțelese atunci când încercăm să înțelegem ce înseamnă sau ce ar însemna autonomia „şi eventual independența „ungurească în Transilvania.

Dar, vor spune unii, toate acestea țin de trecut, nu de prezent.

Din păcate, nu este aşa.

Să ne aplecăm asupra trecutului cel mai apropiat, care formează temeiul evident a tot ceea ce avem astăzi. Căci nimeni nu trăieşte independent de ceea ce s-a întâmplat de la naşterea lui şi până azi! Să vedem, prin urmare, întâmplările din ultimii 80-90 de ani, ca să vedem temeiurile cele mai evidente ale vremilor de astăzi.

(continuare în numărul viitor)

[1] Numărul Secuilor era la această dată de cca. 3.000 de oameni. Credem că este limpede cum de au ajuns în secolul XIX la un număr de 700.000 (şapte sute de mii) de oameni! (Dacă ar fi avut o creştere prin spor natural, în proporție Românii ar trebui să fie la aceeaşi dată peste 600.000.000 (şase sute de milioane) de suflete „)

articol publicat in revista ATITUDINI, nr. 18

[aubergine]

Multumim! Foarte instructiv ce ati postat.

[gpalama]

Poti te rog sa mai faci 2 lucruri ?

1. Sa pui tot articolul intr-un document pe care sa-l putem descarca mai usor.
2. Daca ai un link disponibil sa-l pui si pe ala.

Multumesc

[glykys]

:)))))

Pai ori suntem români (nume care vine de la romani, aka latini, evident) ori suntem daci. Sau ca tot românii, imparţial?

Constantin cel Mare, Iustinian si Fericitul Ieronim au fost români, romani sau daci? Ca eu nu mai pricep nimic. Ce dacă se intitulau romani (aka români), ca si bizantinii tot romani (aka români) se intitulau, dar si populatiile autohtone de la Dunare tot romani isi ziceau, deci iaca, asa am construit noi, romanii (sau românii?) Sfanta Sofia si Vlahernele.

Ah, scuzati, mi-am amintit ca romanii sunt decendentii dacilor, ca asa ne-au invatat pe noi la scoala. Iar noi românii, fie că om fi descendenţii romanilor, fie ca om fi direct daci, tot buricul pamantului ramanem.

Ma mir ca nu a zis nimeni pana acum ca Hristos a fost dac sau român.