Familia crestina

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de antoniap

Sfântul Grigorie Teologul (de Nazianz)


Poem-îndemn către Olimpiada


Copilul meu, acest dar îţi trimit eu, Grigorie: îndemnul unui părinte este darul cel mai bun.
Nu aurul amestecat cu pietre preţioase,
podoabă femeilor nobile, Olimpiada, nici culorile
să nu împodobească un chip împărătesc cu ruşinoasă graţie,
fiindcă ele aduc peste chip un chip ce duce la pierzanie.
Iar veşmintele de purpură, aurite, strălucitoare şi sclipitoare,
să fie pentru cele cărora nu le ajunge slava unei vieţi
luminoase.
Tu să te îngrijeşti de cuminţenie şi frumuseţea ta va fi
minunată
chiar şi pentru ochii închişi. Purtarea este cea mai aleasă floare,
înfiptă în pământ, nezdruncinată, pentru cea cu bună faimă.
Cinsteşte întâi de toate pe Dumnezeu, apoi pe soţul tău,
ochiul vieţii tale, arbitrul sfatului tău,
pe care singur să-l iubeşti, căruia singur să-i încălzeşti inima;
cu atât mai mult cu cât el însuşi te iubeşte cu doruri line,
având o afecţiune neîmpărţită, sub lanţurile aceloraşi
sentimente.
Îndrăzneală să nu ai atât cât să urmeze de aici pofta bărbatului,
ci cât se cuvine, fiindcă există o săturare de toate.
Există o săturare a tuturor, dar pofta nesăturată e mai bună.
Femeie fiind, nu te împinge spre înfumurare bărbătească.
Nu-ţi afirma peste tot neamul nobil, nici nu te trufi cu eleganţa
veşmintelor,
nici cu înţelepciunea: căci înţelepciunea stă în a te supune
aşezămintelor conjugale.
Căci legătura căsătoriei pune în comun între cei doi toate.
Lasă de la tine atunci când soţul tău fierbe, ajută-l când e
chinuit şi suferă
cu vorbe dulci şi îndemnurile cele mai bune.
Căci nici cel ce hrăneşte lei nu domoleşte cu forţa fura fiarei,
când răsuflarea ei fierbe şi răcneşte, ci o îmblânzeşte
mângâind-o cu mâinile şi cu cuvinte blânde.
Niciodată să nu-ţi ocărăşti sau să-ţi vatămi cumva soţul,
chiar dacă ai fi foarte furioasă, fiindcă el însuşi îţi este folosul
cel mai mare.
Nici chiar dacă sfârşitul sfatului lui îţi este împotrivă; căci nu
se cuvine.
Fiindcă de multe ori demonul pune capăt sfatului înţelept.
Nici nu fi slabă, căci sabia e a celui puternic.
Nici nu lăuda pe cel ce nu este prieten bărbatului tău,
adresându-i-te pieziş cu cuvinte înşelătoare.
De altfel, purtarea simplă e lucru potrivit bărbaţilor şi
femeilor nobile, şi mai cu seamă părţii femeieşti.
Să ai în comun cu el toate bucuriile şi durerile,
comune şi grijile, fiindcă acest lucru sporeşte casa.
Dă sfatul tău, dar hotărârea să fie a bărbatului.
Suferă măcar puţin împreună cu el când se necăjeşte, căci
durerea prietenilor
e un leac plăcut al suferinţei. După care însă,
având un chip vesel, risipeşte îngrijorările inimii lui.
Căci pentru bărbatul întristat limanul cel mai bun e soţia.
Îngrijeşte de ţesut şi de lână, şi meditează la
cuvintele lui Dumnezeu, iar de cele din afara [casei] să se
îngrijească bărbatul.
Nu pune de multe ori piciorul în afara uşilor [casei], nici nu
ieşi
la distracţii obşteşti şi în mulţime dezordonată, căci aceasta
desfiinţează ruşinea chiar şi la cei ruşinoşi amestecând ochi cu
ochi,
iar pierderea ruşinii naşte toate relele cele mai mari.
Îţi poruncesc să pui piciorul în întruniri bune împreună cu cei
înţelepţi,
ca să-ţi întipăreşti în minte şi oarecare cuvinte nobile,
fie spre pierzania răutăţii tale, fie ca legătură a virtuţilor.
Casa să-ţi fie şi oraş şi vatră sfântă. Să nu fi văzută
de alţii decât de rubedeniile curninţi sau de preot
şi de bătrâni, care sunt mai buni decât tineretul, iar nu de femei
care-şi ţin nasul pe sus şi au chip de femei uşoare;
nici de acei bărbaţi evlavioşi pe care bărbatul tău îi ţine în
afara casei
chiar dacă-i socoteşte respectabili. Căci ce lucru îţi este atât de
folositor
ca un soţ ales, pe care singur să-l iubeşti?
Ai cuget înalt, dar nu te mândri cu aceasta.
Laud acele femei pe care bărbaţii lor nici măcar nu le cunosc.
Nu te grăbi la ospeţe de nuntă sau la zile de naştere,
unde sunt pofte, dansuri şi râs,
şi glume proaste; căci acestea încântă şi un om cuminte
ca o rază ce degrabă topeşte ceara.
Nu ţine în casa ta ospeţe cu băutură
fie că e de faţă sau nu bărbatul tău ireproşabil.
Pântecul care ţine măsura va stăpâni poate asupra patimilor.
De distracţii mă tem şi eu, se teme şi soţul tău.
Să nu laşi să-ţi palpite genele în chip lasciv,
nici să se umple de mânie; căci aceasta e o ruşine pentru muritori,
şi încă şi mai mult pentru femei, şi face faţa respingătoare.
Urechile să aibă podoabă nu mărgăritare, ci primirea
cuvintelor nobile, iar peste cele rele să fie pusă cheia minţii;
şi aşa, atât deschise, cât şi închise, urechile vor fi curninţi.
Pudoarea feciorelnică să picure roşeaţă neprihănită soţului tău
când priveşti la el sub pleoapele tale; roşeşte pentru cei ce te
privesc,
dar ai ochi orbi şi pogoară în jos sprâncenele.
Dacă ai limbă neînfrânată, vei fi mereu nesuferită soţului tău,
căci o limbă neruşinată va face rău chiar şi celor inocenţi.
E mai bine să taci, chiar dacă lucrul te îndeamnă la cuvânt,
decât să vorbeşti, atunci când împrejurarea opreşte un cuvânt
lipsit de rânduială.
Cuvântul tău să fie pururea dorit. Picioarele ce păşesc cu
aroganţă
au o cuminţenie mincinoasă; chiar şi în paşi poate să fie trufie.
Primeşte şi aceasta: Nu avea o dorinţă nedomolită a cărnii,
nici nu te complace mereu în patul nupţial. Convinge-ţi soţul
să respecte zilele preasfinte. Căci pe cât se pare,
a te supune aşezămintelor dumnezeieşti e o icoană a marelui
Dumnezeu,
pentru că Însuşi Fiul, pe când era încă fără trup, a dat
aşezământul conjugal neamului nostru şi făpturii pe care a zidit-o cu mâna Sa, pentru ca în vreme ce unii se duc şi alţii vin, naşterea
să continue şi neamul schimbător al muritorilor, ca un râu
curgător,
nestatornic din cauza morţii, să rămână statornic prin naşteri.
Dar ce mai continui spunându-ţi acestea?
Căci cunosc eu însumi un îndemn negreşit mai bun decât al
meu.
Acesta îţi este, preaiubită, Teodosia. Să-ţi stea deci înainte
pururea ca icoană însufleţită a oricărui cuvânt şi a oricărei
fapte,
un Chiron* feminin sub legământul căsniciei,
care te-a primit de la tatăl tău şi te-a plămădit cu obiceiuri
alese,
soră geamănă a neprihănitului arhiereu
Amfilohie, pe care [la moartea sa] l-am trimis la Dumnezeu
împreună cu Tecla preacurata,
vestitor răsunător al adevărului, slava mea.
Şi dacă ai primi vreun cuvânt cu cuget înalt de la cărunteţile
mele,
îţi poruncesc să-l păzeşti în ascunsul inimii,
ca prin el să poţi ajuta şi pe soţul tău, nobil cetăţean,
şi mândru chiar, având în tine o slavă preaînaltă.
Acum ţi-am dăruit acest dar. Iar dacă doreşti lucrul cel mai
folositor
să te faci viţă mult-roditoare şi să vezi pe fiii fiilor tăi,
ca de tot mai mulţi să fie lăudat marele Dumnezeu,
prin Care ne-am şi născut şi către Care se cuvine să şi mergem
de aici.
Sursa:
http://www.sfgrigoriedenazianz.ro/33...tre-olimpiada/

Ce poate face azi acest poem desăvârşit, împotriva noroiului generalizat din lumea noastră "civilizată"? E ca un ghiocel pe un câmp năclăit, brăzdat de roţile groase ale tractoarelor şi de şenilele tancurilor nesimţirii şi grosolăniei. Un nufăr care pluteşte trist pe ghiolul puturos şi nesfârşit de adânc al californianismului universal, al ţopârlăniei şi snobismului cu diplome şi cu drepturi.
Care fată sau femeie de azi mai pot citi aceste cuvinte fără să simtă o indiferenţă suverană, cu un zâmbet superior în colţul gurii rujate, cu o revoltă puternică bine camuflată şi o iuţire mânioasă în bătăile inimii? Care bărbat o mai voieşte cu adevărat şi se sileşte să fie demn de ea?
Aşa de rău am decăzut, în noi înşine, încât un astfel de text stârneşte azi neîncredere, ridicatul din umeri, furie şi dispreţ. Nu mai au timp doamnele şi domnişoarele să se oprească din iureşul care le poartă şi să mediteze la fericirea dinlăuntrul acestui poem-îndemn. Nu mai au timp să trăiască, au învăţat cu desăvârşire să moară şi să omoare. Au învăţat să facă tocmai cele opuse - au ţinut ceea ce trebuiau să nu facă şi nu fac cele pe care trebuia să le ţină. Aidoma bărbaţilor, crescuţi tot de ele... Şi de bărbaţii lor...

Şi totuşi e un cuvânt desăvârşit, dumnezeiesc. Fericită femeia care îl cunoaşte şi îl ţine, fericit bărbatul dăruit de Dumnezeu cu o astfel de femeie, fericiţi copiii cu o astfel de mamă, fericiţi suntem cu toţii când avem printre noi aşa frumuseţe dumnezeiască!
Întrucât avem, da, încă mai avem din Mare Mila lui Dumnezeu şi din vrednicia bărbaţilor care le-au însoţit şi îngrijit, precum şi din vrednicia mamelor lor sfinte, avem ici şi colo astfel de femei frumoase. Precum ghioceii şi nuferii, la vremea şi la locul lor...