Din Patmos:Maranatha!

[Ioan_Cezar]

Ar putea fi util şi acest articol:
http://ortodoxianecenzurata.wordpres...an-maximovici/

Cât priveşte Wikipedia, uite ce găsim aici, apropos de insula Patmos: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_de_Patmos

La pagina 2 din acest topic, a saptea postare, primul paragraf, am raspuns mai demult cu privire la motivele care m-au determinat sa aleg acest titlu pentru acest topic :)

[gpalama]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Ar putea fi util şi acest articol:
http://ortodoxianecenzurata.wordpres...an-maximovici/

Cât priveşte Wikipedia, uite ce găsim aici, apropos de insula Patmos: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_de_Patmos

Draga Ioan Cezar, vad ca postezi linkuri de pe ortodoxianecenzurata.
Dar cei de acolo sunt pe STIL VECHI, calendaristi.
Poate ar trebui sa postezi linkuri de pe alte site-uri, cu referinte pur ortodoxe.

Exista in cartea lui Ezechiel un pasaj foarte interesant, in capitolul 14. O parte din batranii lui Israel vin in fata proorocului.Scopul cel mai probabil pentru care venisera era sa auda un cuvant din partea Domnului, sfaturi trimise prin proorocul Sau, sau chiar voia Sa.La prima vedere era un gest pios, de oameni credinciosi care dadeau senzatia ca doresc sa-si pastoreasca poporul cu intelepciune, dupa Legea lui Dumnezeu.Acesti batrani nu erau oricine,erau persoane cu influenta, cu autoritate, cu putere de decizie, lideri in poporul lor. Trezeau respect si ascultare, se presupunea ca sunt un model.Toate acestea doar in teorie caci, de multe ori, spoiala straluceste foarte convingator.

Dumnezeu intervine foarte direct in naratiune si arata o alta realitate profetului:acei oameni isi purtau idolii in inima, erau ahtiati dupa sursa pacatelor lor, poate bani,poate putere,poate alte tentatii.Cert este ca au venit in fata Domnului perfizi, nu ca niste drepti cu o inima sincera, ci ca niste ipocriti,cu dorinta si de a insela aparentele si poate si pentru a iscodi cum se impaca voia Domnului cu caile lor.Cel mai probabil si-ar fi dorit sa concida voia Lui cu pacatul lor caci ce proba mai convingatoare poti da in fata poporului tau decat o confirmare a Domnului pt caile tale? Dumnezeu intreaba retoric daca acesti oameni ar merita un raspuns,ei fiind straini de Dumnezeu si datorita perfidiei si ipocriziei lor meritand o lunga tacere,pentru ca nu-L poti face pe Dumnezeu garantie a cailor tale pacatoase,nu-L poti manipula.Totusi Dumnezeu le da un raspuns,dar nu cel pe care l-ar fi dorit ei,sau la care s-ar fi asteptat.Dumnezeu ii cheama la pocainta,la lepadarea de idolii lor,la sinceritate si inchinare adevarata.

Si Dumnezeu nu se opreste aici ci mai arata un aspect,ca Cel pentru care sufletul uman nu are secrete.EL arata ca daca proorocul ar fi dat un sfat,ca venind de la Domnul,el ar fi pierit la un loc cu prefacutii idolatrii care venisera la el.Multi poate s-ar mira auzind asta dar Dumnezeu cunoaste natura umana si stia ca proorocul sau, evreu fiind si el,cu slabiciuni,poate ar fi fost tentat sa le dea un sfat ca unor drepti,sa fie mai bland,poate chiar mai permisiv.Sau poate proorocul sau,nerealizand realitatea,ar fi dat un sfat prin care l-ar fi pus pe Dumnezeu in situatia de a fi partas pacatului,de a fi paravan la intentiile murdare ale unor oameni lipsiti de sinceritate.Dumnezeu nu a permis asta si a explicat si motivele Sale,foarte direct si chiar aspru.Dorinta Lui era simpla: oamenii sa nu se mai abata de la EL,sa nu mai umble cu inselatorii,sa nu-si mai poarte idolii in inima,incercand sa para ceea ce nu erau.Ei trebuiau sa fie poporul Lui si EL trebuia sa fie Dumnezeul lor dar nu oricum si nu dupa caile lor pacatoase si lipsite de sinceritate,ci dupa voia Lui, asa cum le-o aratase in mod clar.

Cu toate ca Dumnezeu arata ce masuri va lua,teribile,EL arata ca isi va pastra oameni ai Sai, fii si fice iar cei care ii vor vedea vor intelege diferenta dintre ei si cei prefacuti si pacatosi,si vor intelege dreptatea lui Dumnezeu.Nu vor fi dintre cei veniti la prooroc,dintre acei puternici ai zilei,ci urmau sa fie poate dintre cei nenominalizati atunci dar pe care ii stia Dumnezeu,care erau credinciosi precum cei din primul psalm biblic.

Cand clipa minunata se apropie bucuria sfanta ne aduce iar in fata sufletului dorinta de a fi mai buni,de a ne ierta unii pe altii,de a ne aduce aminte de cei dragi noua si de cei care s-au sacrificat pentru noi,de cei aflati in dureri sau lipsuri si care au nevoie de ajutor si compasiune.De cand sunt pe acest forum am cunoscut aici oameni minunati,nu imi aduc aminte sa ma fi suparat cineva dar imi aduc aminte de cei care m-au ajutat.Bunatatea,credinta si dragostea lor pentru semeni imi vor ramane mereu in suflet,indiferent ce va urma in viata fiecaruia,dupa cum a randuit Dumnezeu.Ii rog pe cei pe care i-am intristat,suparat,tulburat sa ma ierte si,cu generozitate,sa inteleaga ca drumul oricarui ,,pelerin", precum cel din cartea lui John Bunyan din care mi-am ales numele de forum,este un drum in decursul caruia nu reusim mereu sa ne ridicam la inaltimea bunatatii celor de langa noi,dar putem incerca,cu ajutorul Domnului,mult mai mult pe viitor.

Fie ca in aceste clipe sfinte Dumnezeu sa va imbratiseze in dragoste,bucurie,pace,credinta si tarie.Sa va dea tot ce aveti nevoie pentru ca la sfarsitul alergarii dvs prin aceasta viata sa primiti hainele albe ale neprihanirii si cununa mantuirii in Imparatia Sa care nu are sfarsit.Sunt sigur ca toate vorbele dvs bune,toate eforturile pe care le-ati facut pt cei aflati in nevoie,toate rugaciunile si toata rabdarea dvs sunt in mainile lui Dumnezeu si EL va va rasplati la vremea potrivita.Nimic nu este in zadar,Dumnezeu isi va duce pana la capat hotararea Lui de a izgoni definitiv raul din aceasta lume iar acel pamant nou si cer nou care vor veni nu va mai exista durere sau moarte ci doar bucuria intoarcerii acasa.Intrucat,ca de obicei,am vorbit prea mult,o sa inchei cu cateva ganduri,parafrazari dupa cantec drag celor ca mine.

Dumnezeu si Drag Parinte al umanitatii,iarta-ne caile nebunesti si ridica iar in mintea noastra gandul cel drept catre Tine pt ca in slujirea unei vieti curate sa regasesti smerenia laudei catre Tine.Lasa sa cada picaturile linistii Tale pana cand toate zbaterile noastre vor inceta; ia din sufletele noastre nelinistea si ingaduie ca vietile noastre cuminti sa marturiseasca frumusetea pacii Tale.Respira prin dogoarea dorintelor noastre balsamul curajului de a face ceea ce este drept.Chiar daca mintea nu va intelege,chiar daca carnea se va impotrivi Tu poti vorbi prin cutremur,vant si foc si totusi cu o bland voce linistita

Craciun minunat tuturor,Dumnezeu sa va binecuvanteze mereu si sa va fie mereu alaturi in toate zilele vietii dvs!

Anul trecut, daca imi aduc bine aminte, am vazut un sondaj conform caruia romanii sunt printre cei mai nefericiti cetateni ai Uniunii Europene. Unul din motivele invocate de catre cei care au participat la sondaj a fost nedreptatea pe care o putem vedea peste tot in jurul nostru si pe care am vazut-o in forme foarte triste in anii care s-au scurs din decembrie '89 si pana astazi. Sunt putini oameni care pot spune ca nu au fost afectati, intr-un fel sau altul, de profundele nedreptati,inechitati, care s-au intimplat in aceasta perioada. Privind la aceasta situatie, deloc usor de indurat sau acceptat, romanii au ajuns cumva la un nivel ridicat al tristetii, multi si-au pierdut speranta, multi au plecat iar altii pur si simplu au incetat sa mai spere in ceva, traind fiecare zi fara a crede ca urmatoarea poate aduce ceva mai bun. Adica au decis doar sa supravietuiasca cum pot in aceasta stare de fapt.Problema care se pune este urmatoarea: aceasta realitate exista, toti o vedem, dar ce poti face cand, lovit de ea, ajungi in acel punct in care o tristete coplesitoare pare a te birui?

Acum foarte mult timp, cu mai mult de 2000 de ani in urma, un om, Asaf pe numele lui, s-a confruntat cu aceiasi problema, a nedreptatii ingrozitoare care il inconjura.Un cinic, auzind asta, ar spune ca nu este nimic nou sub soare si ca este o dovada in plus ca lumea nu se schimba, ca raul, in multe situatii, pare a triumfa si ca omul poate incerca orice iluzie dar va trebui sa infrunte finalmente realitatea. Ei bine Asaf a scris un psalm despre aceasta experienta a lui. Este extraordinar de actual si prezinta o experienta de viata, o traire a credintei, care arata ca nici macar cei credinciosi, sau in special ei, nu sunt scutiti de confruntarea cu aceste aspecte si ca in cazul lor durerea nu va fi deloc usoara iar framantarile, indoielile chiar revolta, nu vor lipsi ci dimpotriva. Este vorba de Psalmul 73, pe care il puteti citi in Biblia ortodoxa sub titulatura de Psalmul 72. Un comentator a numit acest psalm ,,Dilema credintei" insa eu cred ca este mai mult decat o dilema in el, este o confruntare cu propriile noastre griji, indoieli sau, in general, framantari.

Autorul pleaca de la o baza a discutiei certa: Dumnezeu este bun cu cei cu inima curata. Insa imediat autorul, direct, chiar abrupt, precizeaza faptul ca in ciuda acestei credinte pe care o are a fost la un pas sa se prabuseasca. In mod normal prima intrebare care iti trece prin minte este cum a fost posibil, si spun asta pt ca nu de putine ori ne imaginam, indealizand puterea de rezistenta a fiintei umane, ca cei avansati in credinta, sau cu convingeri ferme, nu se pot clatina pana in pragul caderii complete. Aceasta este povestea unui asemenea om si cei mai multi care o vor citi in paginile Scripturii vor regasi multe trairi si ganduri cu care s-au luptat si ei si vor vedea la ce final a ajuns eroul nostru.

Asaf recunoaste direct ca, in ciuda credintei sale, se uita cu jind la cei rai, la fericirea lor. Pare un gand atat de greu de acceptat ca un om sfant poate avea clipele lui cand invidiaza fericirea evidenta a celui rau.Dar Asaf, in modul cel mai clar,chiar asta spune ca facea si apoi aduce argumente, atat de omenesti, pt a explica cum a ajuns in aceasta situatie. Cei rai, constata el, o duc bine, chiar foarte bine ,nimic nu pare a le tulbura viata indestulata, par a nu avea suferinte si par a nu suferi lovituri ale vietii. Au tot ce isi doresc,sau cu mult mai mult, si nimic nu tulbura aceasta stare de fapt care te trimite intr-o profunda perplexitate. Mai mult, continua Asaf, ei sunt constienti de aceste avantaje si sunt mandri de asta, ba mai mult, convinsi ca nimic nu-i poate atinge, isi permit sa fie nedrepti cu oricine doresc ei. Daca un credincios crede ca la acest moment, vazand aceasta scara a infamiei,o prapastie s-a deschis si i-a inghitit se inseala. Nu li-se intimpla nimic ci dimpotriva: rad dispretuitor, vorbesc cu rautate, batjocoresc chiar si Cerul, pare ca nimic nu le sta impotriva si nimic nu-i poate opri, intreg pamantul pare la cheremul lor. Ajuns in acest punct traumatizant Asaf primeste o noua lovitura in credinta lui: oamenii din jur ii urmeaza pe acesti nemernici, sedusi de puterea lor, dornici macar de o faramitura, dar ce sa spui cand nici macar Dumnezeu pare a nu se implica in marsul lor intunecat si triumfal spre dominatie completa? In definitiv, ar putea spune cineva, oamenii s-au adaptat momentului si incearca sa supravietuiasca cum pot, daca nu au alta sansa. Daca si in aceasta clipa, atat de profund dureroasa si nedreapta, un credincios crede ca Dumnezeu va interveni in poveste, la acest moment, se inseala. Cerul pare inchis si tacut, lipsit de orice reactie.

Asaf se prabuseste aproape complet, invins de disperare: cei rai sunt fericiti intotdeauna iar eforturile sale, de om credincios, sunt inutile, desi a incercat sa traiasca o viata curata necazurile l-au lovit in fiecare zi, in fiecare dimineata. Pe ceilalti parca niciodata. Cat de nedrept pare totul, Asaf pare cazut in genunchi, cu capul plecat, invins, disperat, renuntand la speranta lui. Insa undeva in el, un licar de credinta inca mai palpaie si recunoaste ca desi exista tentatia sa fie ca ei, cati nu cad prada acestei tentatii, el simte ca daca ar face asta ar renunta la credinta lui, la increderea ca Dumnezeu este bun cu cei cu inima curata, in ciuda realitatii asa cum o percepem noi. Asaf, desi lovit, indurerat, framantat, nu este inca pregatit sa renunte la credinta lui, inca crede in motivatia ei, in dreptatea ei. Si atunci face un gest neasteptat dar atat de uman: din moment ce este evident ce se intimpla in jur dar si din moment ce cred in Dumnezeu, din moment ce ambele realitati exista, trebuie sa fie o cale sa inteleg cum de este posibil, care este explicatia unei asemenea realitati paradoxale, in toate sensurile negative. Dezastru insa. In ciuda tuturor eforturilor sale Asaf recunoaste ca nu are o explicatie cum este posibil asa ceva. Ajuns in acest punct cititorului poate ii va fi teama ca Asaf, aproape invins, se va prabusi definitiv sub povara parca insuportabila a problemelor care il framanta si pe care nu si-le putea explica in nici un fel. In acest moment, in acest particular moment, Dumnezeu intervine, cand omul sau credincios, pare ajuns la capatul puterilor, fara solutii, fara speranta.

Dumnezeu ii ofera lui Asaf o scurta privire dincolo de realitate, dincolo de evidente care sunt de fapt aparente, dincolo de chipul lumii care va trece, dincolo de ceea ce poate vedea omul. Asaf descopera finalul unor asemenea oameni rai, iar imaginea tulburatoare, teribila, il face sa isi dea seama ca de fapt nu intelegea nimic, ca judecatile lui erau atat de imperfecte, ca de fapt vazuse totul doar ca un om, ca fusese aproape coplesit de o imagine pe care nu o intelesese in totalitate. Asaf ajunge la concluzia, privind framantarea si disperarea prin care trecuse,ca fusese precum un prost fara judecata, la fel ca un dobitoc in fata lui Dumnezeu, ca uitase tocmai de EL, ca se indoise si el, ca aproape abandonase. Ca si Iov, ca si multi dintre profeti, Asaf experimenteaza o dura dar necesara trezire din disperare, isi da seama cat poate intelege, cat de profund misterioase dar drepte sunt judecatile lui Dumnezeu, cum raul niciodata nu va invinge definitiv ci va fi invins desi, in multe clipe, pare a stapani lumea. Dar viziunea pe care Dumnezeu i-a ingaduit-o, nu mai putin dureroasa pt ca l-a facut sa-si vada limitele dar si dreptatea Lui care da certitudinea- cat de diferite sunt caile Lui de a raspunde la temerile noastre in comparatie cu modul cum ne imaginam noi ca ar trebui sa ni-se raspunda- il ridica pe Asaf.

Credinta din el invie, desi parea aproape stinsa, iar ultimele sapte versete consemneaza exact opusul starii de pana atunci: un imn in crestere al credintei, al biruintei ei, Asaf ajungand la concluzia ca desi el, ca om, va trece din aceasta lume singura ratiune care exista este credinta in Dumnezeu, in dreptatea Lui, in ocrotirea Lui. Din credinciosul aproape prabusit in fata nedreptatii lumii se ridica adevaratul credincios care intelege ca ceea ce vede nu este realitatea finala, ca dreptatea lui Dumnezeu va triumfa, ca tot ce pare de netrecut va trece si ceva vesnic va urma, cu consecinte incomparabil de profunde si cutremuratoare. In fata acestei hotarari a credintei Asaf nu numai ca se ridica plin de incredere din caderea lui dar este atat de convins de adevarata realitate a lui Dumnezeu pe care a experimentat-o incat doreste sa spuna lumii lucrarile lui Dumnezeu. Este acelasi om care era aproape prabusit dar care acum nu numai ca s-a ridicat din disperarea lui dar este gata sa dea marturie in fata lumii despre adevarata lume a lui Dumnezeu, singura care va exista vesnic, este pregatit sa sadeasca speranta, sa aline, sa incurajeze.Dintr-un invins s-a transformat, sub mana tare a lui Dumnezeu, intr-un marturisitor hotarat, plin de linistea pacii Lui, si gata sa arate lumii inselatoare adevarata lume si dreptate a lui Dumnezeu, la fel precum Lumina va alunga definitiv intunericul.

Ceea ce vreau sa spun este ca acest psalm, precum toti psalmii, merita citit cu multa atentie, meditat la lectiile lui, intrucat, ca orice cuvant al lui Dumnezeu, el are puterea sa aline, sa ridice, sa dea puterea, speranta si siguranta. Poate ca fiecare dintre noi ne-am gasit de multe ori in situatia lui si am infruntat realitatea in multe feluri si poate de multe ori nu ne-am gandit cum trebuie de fapt sa privim lucrurile,nu ne-am gandit cu adevarat,si am mers tot pe caile noastre, incarcati de durere, furie, tristete sau disperare. Si Asaf psalmistul a trecut prin asta, la fel ca si noi, iar tocmai din acest motiv mesajul lui, la care a ajuns in urma unei tulburatoare experiente, este atat de actual.

[forever...]

Mulţumim pentru acest mesaj!

Iată mai jos ultimul verset din Psalmul lui Asaf:

"Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc
toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului."

Mi-ar fi placut sa va spun ca povestea celui care va marturisi despre Dumnezeu lumii, sau care va fi trimis de Dumnezeu sa-I anunte voia, va fi mereu o poveste cu final fericit in aceasta lume, ca toti oamenii il vor primi cu dragoste sincera,ca vor imbratisa chemarea sfanta, ca toti cei rai se vor cai de pacatele lor si ca incercarile se vor fi terminat.Asa ceva se intimpla in povesti, in Scriptura povestea se poate continua in mai multe feluri dar exista si situatia in care cel aflat in aceasta situatie, de marturisitor, sa fie abia la inceputul incercarilor. Biblia este cea mai sincera carte care s-a scris vreodata, prezinta lucrurile asa cum sunt, ne intareste dar nu ne menajeaza iluziile si niciodata, dar niciodata, nu alege calea usoara a credintei ci dimpotriva arata cat anevoios dar si inaltator este drumul unui asemenea om.

Puteti citi, un scurt, exemplu, unul dintre cele mai tulburatoare pasaje ale Vechiului Testament, si anume Ieremia 20.7-18.Profetul lui Dumnezeu ajunge intr-un punct critic, de tensiune maxima: isi da seama ca, facand voia lui Dumnezeu si anuntand judecatile Lui, in acel caz aspre, a ajuns in situatia sa fie urat de toti oamenii, chiar si de cei care-l iubeau inainte. Nu mai poate suporta sa vada doar silnicie si apasare si sa anunte numai vesti ale judecatii pt ca, nu-i asa, nimeni nu iubeste asemenea oameni. Doreste sa scape de aceasta povara, dar voia lui Dumnezeu il arde ca un foc pe care nu-l poate opri. Oamenii, infuriati ca li se arata adevarul despre ei, vor chiar sa-l omoare, asteapta momentul prielnic. Ieremia insa stie ca Dumnezeu il calauzeste, ca nu este singur, vrea sa vada razbunarea lui Dumnezeu impotriva celor care il prigonesc, cere cantece pentru Dumnezeu, stiind ca EL nu-l va parasi.

Totusi acest lucru nu-l scuteste, om fiind, de o noua cadere, aproape de o depresie, in care ajunge sa blesteme ziua cand s-a nascut, pe omul care a adus vestea nasterii sale, ar fi dorit sa fi murit in pantecele mamei lui, este la limita puterii de a indura batjocora si ura celor din jur, nu mai poate sa aduca doar vesti proaste, judecati aspre ale lui Dumnezeu, poate ar fi vrut sa aduca, precum Asaf, si alinare dar nu era timpul pentru asta, Dumnezeu ii incredintase o alta chemare, deloc usoara, deloc blanda ci dimpotriva. Profetul Ilie, dupa confruntarea cu adoratorii lui Baal, prigonit fiind de Izabela, care cauta sa se razbune si sa-l ucida, ajunge intr-un punct al epuizarii, datorita incercarilor prin care trecuse ca trimis al lui Dumnezeu, incat ajunge sa-i ceara lui Dumnezeu sa-i ia sufletul, sa-l crute de toate aceste incercari care par sa-l fi dus la limita rezistentei fizice si psihice.In toate cazurile toti acesti oameni ai lui Dumnezeu, prin puterea Lui, au mers pana la capat dar drumul lor nu numai ca nu a fost usor ci dimpotriva. Cine spune ca este usor sa fii un om al lui Dumnezeu, un om care sa marturisesti despre EL in fata lumii fara sa ai probleme, fara sa cunosti incercari poate pana la limita ta, uita ca Dumnezeu este ,,un foc mistuitor" (Deut 4.24). Intradevar sfant este sa fii in slujba singurului Dumnezeu dar drumul nu va fi niciodata usor pt ca marturia pt Dumnezeu va alina si va da speranta dar va arata si ceea ce lumea nu doreste sa vada sau sa auda.

Dupa cum spunea Augustin ,, Fii focul nostru si mangaierea noastra".