|
#131
|
|||
|
|||
Ce intepretari sunt acestea? ...
Sfantul IOAN GURA DE AUR: „Că mulți oameni, din pricina dragostei de bani, nu vor să aibă copii; au mutilat firea; nu-și omoară copiii, dar opresc izvoarele nașterii”. (Omilii la Matei, omilia XXVIII, PSB 23) „De ce semeni acolo unde nu poți secera?” (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XXIV) „De ce semeni acolo unde țarina încearcă a strica rodul, unde sunt multe doctorii de stârpire și unde de multe ori copilul este omorât mai înainte de naștere? Iată, deci, că și pe acea desfrânată n-ai lăsat-o să rămână desfrânată, ci ai făcut-o și ucigașă de om! Ai văzut cum din beție izvorăște desfrânarea, iar apoi din desfrânare iese omorul? Ba chiar mai mult și decât omorul, căci nici nu am cuvinte îndeajuns pentru a numi asemenea faptă criminală, de vreme ce nu numai că pe copilul născut îl omoară, ci îl împiedică chiar de a se naște. Deci de ce îți bați joc de darul lui Dumnezeu și te lupți împotriva legilor Lui, iar ceea ce este binecuvântare tu alungi ca pe un blestem?” (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XXIV) „După cum aceia (sodomiții – n.n.) născociseră o împreunare nerodnică, ce nu sfârșea cu facerea de copii, tot așa a făcut și Dumnezeu pedeapsa, făcând pământul nerodnic cu totul și lipsit de orice poamă.” (Predicile despre statui, Partea a II-a, predica a XIX-a) |
#132
|
|||
|
|||
Unii Sfinti Parinti spun ca oamenii mantuiti iau locul ingerilor cazuti din vrednicia lor . Nu ca ar deveni ingeri , ci ca ar intregi numarul . De aceea si inversunarea si dusmania ce o au dracii impotriva neamului omenesc .
http://saccsiv.weblog.ro/ |
#133
|
|||
|
|||
Biserica a avut intotdeauna atitudine contra avortului. Ioan Gura de Aur mi s-a parut in cateva randuri extremist si cu tot respectul fata de credinciosi acel sfant mi s-a parut rautacios si fara pic de cunostiinta a lumii. Avorturl, din nefericire, este o necesitate a societatii. Am spus din nefericire.
fiecare individ are dreptul sa faca ceea ce doreste cu trupul sau. Dzeu ofera liberul arbitru. Insa in Romania avortul este o boala sociala. Avorturile se fac pe banda. Fara consiliere medicala, psihologica. Te duci la ora 9 si ieis la ora 10. Si ai mai facut un avort. Aceste lucruri nu se intampla in nici o alta tara europeana, oricat de liberale ar fi ele. Usurinta cu care se poate face un avort indeamna chiar la suportarea lui. Cred ca este o alta grota in sistemul legismativ si medical romanesc. Consider ca pentru un avort ar trebui sa existe un dosar special al fiecarei persopane (care urmeaza sau doreste unul) in parte. Sa existe o evaluarea fizio-psihologica anterioara, consiliere. Sa ii fie prezentate persoanei plusurile de a fi mama si minusurile de a avorta. |
#134
|
|||
|
|||
Citat:
Fiecare are dreptul sa faca ce vrea cu trupul sau? Nu, in primul rand ca a fost creat de Dumnezeu sa fie templu al Duhului Sfant. Iar trupul copilului omorat si aruncat la gunoi nu este in nici un caz "al sau". Ce liber arbitru are copilul acela? |
#135
|
|||
|
|||
Citat:
Asta chiar ar fi interesant de aflat. Ce argumente ar convinge o femeie sa nu avorteze? Sigur ca sunt diferente de la caz la caz, dar se poate discuta pe cazuri, in functie de motivele care o duc la avort: 1.Saracia 2.Ignoranta/ comoditatea 3.Respingerea din partea familiei: parinti sau sot/ prieten 4.Carierismul |
#136
|
|||
|
|||
sau alte motive?...
|
#137
|
||||
|
||||
Citat:
|
#138
|
|||
|
|||
http://www.gardianul.ro/2008/01/21/stiinta-c54/viata_este_posibila_incepand_cu_a_23_a_saptamana_d e_sarcina-s107707.html
|
#139
|
|||
|
|||
AJUTOOOR! proiecte.legi@medc.edu.ro aceasta e adresa de mail unde suteti rugati sa argumentati predarea religiei in liceu. Sa nu lasam ministrul de azi si profesorii atei sa priveze adolescentii de educatie moral-crestina! Cat mai multe mesaje la proiecte.legi@medc.edu.ro DOAMNE AJUTA!
|
#140
|
|||
|
|||
In anul 1990 s-au efectuat 1 milion de avcorturi in Romania. Asta inseamna 4 avorturi la un nascut viu. In numai 10 ani de la legalizarea avortului, in Romania se facusera 11 milioane de intreruperi de sarcina.
"Primul avort l-am facut in 1990. Aveam 17 ani si m-am dus cu mama ca si cum as fi avut o programare la dentist. Am stat la coada. Erau atatea femei care faceau avort incat mi s-a parut o interventie ca oricare alta. Eram o pustoaica;imediat dupa aia am plecat la mare.Pana acum am facut 5 avorturi.Primele 3 le-am facut in acelasi loc.Erau femei acolo care faceau o data la 2 luni. In comparatie cu ele stateam bine.Un avort la 2 ani. Mi se parea rezonabil. Am crescut in Bucuresti, am facut o facultate...nu am sub nici o forma scuza lipsei de educatie. Nu am de fapt nici o scuza. Acum stiu ca era, pur si simplu, dovada mea de nesimtire si prostie." 1999, Bucuresti M.C. 28 de ani este un fragment dintr-un articol din revista TABU, revista a aparut prin septembrie, dar m-a impresinat atat de mult incat am pastrat revista |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Propunere | alinnasser2010 | Generalitati | 3 | 14.04.2010 21:20:38 |
am o propunere: | maria-luisa | Generalitati | 36 | 14.01.2010 19:20:51 |
propunere | catalinabalhui | Stiri, actualitati, anunturi | 157 | 08.05.2009 19:09:51 |
|