Intoarcerea la crestinism

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de unpacatosintors

In primul rand va multumesc pentru raspunsuri si pentru ca, prin acestea, mi-ati redat speranta.

In al doilea rand, ca sa raspund la intrebare...am fost botezat crestin, am crezut toata viata in Dumnezeu desi nu am fost ceea ce se poate numi un crestin practicant. Anul acesta am intampinat niste greutati, m-am rugat ca Dumnezeu sa ma ajute insa ajutorul intarzia sa apara. Eram disperat sa gasesc o solutie la problemele mele si, pe fondul disperarii si al slabiciunii spiritului, am apelat la diavol, renegand-u-l pe Dumnezeu. Nu a trecut mult si mi-am dat seama de imensitatea greselii facute. Intre timp am avut multe momente in care am vrut sa ma intorc la crestinism, sa cer iertare, indrumare insa de fiecare data ma gandeam ca raul pe care l-am facut este definitiv si de neiertat si ca trebuie sa ma complac faptului ca sufletul meu va sfarsi in chinuri vesnice. Totusi, astazi mi-am luat inima in dinti, mi-am facut cont (de fapt REfacut deoarece cu ani in urma urmaream zilnic site-ul acesta), am postat problema mea in speranta ca totusi exista scapare, ca Dumnezeu e mare si primeste pe cei rataciti inapoi.

Sunt perfect constient de gravitatea situatie si stiu ca drumul inapoi nu va fi unul usor insa acum, stiind ca exista speranta si pentru mine, voi face orice.

In legatura cu spovedania...vreau neaaparat sa fac una generala. Au trecut 3 ani de la ultima insa ma tem tare ca odata ajuns in fata preotului, cand ii voi spune ce am facut, o sa ma alunge din biserica.

Dacă te ajută cumva, află că şi eu sunt satanist. Lucrez în fiecare zi cu dracul, îi slujesc neîncetat - pentru că sunt om păcătos.
Nu iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe oricine altcineva,
nu iubesc pe aproapele aşa cum mi-a poruncit Hristos şi cum mi-a arătat El Însuşi,
nu trece minut să nu păcătuiesc cu gândul, cu vorba ori cu fapta,
nu mă nevoiesc cum s-ar cuveni,
nu sunt în ascultare de duhovnic,
nu mă ţin cum s-ar cuveni de sfânta rugăciune,
nu postesc cum ar trebui,
nu fac cum se cuvine fapta milei creştine,
nu iert cu uşurinţă,
mint (chiar fără voie),
fur (chiar fără voie şi în baza unor multe circumstanţe atenuante, chipurile),
înşel (uneori cu oarecare plăcere discret resimţită),
nu îmi respect cuvântul dat,
nu studiez zilnic Scriptura,
nu cuget neîncetat la cuvântul lui Dumnezeu,
nu am pace şi nu trăiesc în pace cu alţii,

cu toate acestea cred că Dumnezeu mă iubeşte, mă cheamă, mă ajută să Îl găsesc în fel şi chip, mă miluieşte, mă învaţă chiar dacă deocamdată nu realizez foarte clar în ce constă aceasta, mă iartă în fiece clipă şi voieşte să mă iert şi eu şi să dobândesc curăţia inimii, însănătoşirea minţii, virtutea.

Îmi port crucea cu greu, deseori o arunc apoi o reaşez cu căinţă pe umeri,
trag nădejde că Domnul nu mă va lăsa, până într-un sfârşit.

Deocamdată am succes în afacerile cu dracul, adică mă duc tot mai în jos, mă prăpădesc pe zi ce trece, vădit.
Dar strig şi eu, cum am învăţat de la un bărbat pe care îl iubesc - scoate din temniţă, Doamne, sufletul meu păcătos! Şi trag nădejde că Dumnezeu mă aude şi că lucrează în mine.

Dacă te ajută cu ceva, uite aşa e la mine.
Credinţa nu e pană la pălărie. Nu avem motiv să ne mândrim că suntem creştini, ci avem doar poartă spre Milostivire şi un jug de dus. E uşor, dacă nu ne împotrivim, prin patimi, precum catârul.

M-ş bucura să aflu că te-ai spovedit. Se va bucura mult şi duhovnicul, precum tatăl fiului risipitor s-a bucurat, oarecînd. Şi multă bucurie va fi şi în ceruri, precum vom fi aflat fiecare pe pielea noastră şi precum ne învaţă Însuşi Dumnezeu prin sfinţii Lui.
Mergi şi te spovedeşte, omule. E un act de iubire şi însănătoşire, nu o biciuire pedepsitoare. După Spovedanie vei fi din nou liber şi vei începe iarăşi să creşti, întru menirea ta de om, hărăzit fericirii prin Har.