Cum treci de depresie cu ajutorul rugaciunii

[negruta]

În prealabil postat de negruta

Nu sunt de acord cu afirmatiile unora cum ca depresia ar fi o boala fizica care necesita tratament fizic. Depresia este o boala a sufletului necredincios, impovarat de pacate, de griji lumesti iar insanatosirea vine odata cu apropierea de Dumnezeu si curatirea de pacate.
Intr-o stare depresiva de continua tristete, apatie, nemultumire, deprimare, delasare etc. m-am prezentat la duhovnic si recunosc ca si acum am destule zile mai putin bune sau deloc bune, dar macar nu mai sunt toate asa. Dar cine e vesel tot timpul?! Doar sfintii in rai!

Nu am fost niciodata adepta medicamentelor sau a mersului la doctori pentru orice fleac. Nici la psiholog nu am ajuns vreodata, desi am fost sfatuita de cateva persoane ca mi-ar fi de folos. Chiar de curand am vorbit cu parintele despre asta. S-a uitat atent la mine si mi-a zis asa: "in halul in care erai, daca mergeai la psiholog ajungeai la spitalul de nebuni". Se vor oripila psihologii, cu siguranta, dar ii dau dreptate parintelui.

De ce ii dau dreptate?! In primul rand deoarece pacatele care iti apasa pe suflet niciun psiholog si niciun medicament nu ti le va ridica. In biserica insa pacatele, oricat ar fi ele de grave, iti sunt iertate si odata cu iertarea vine si harul care alina durerile, vindeca neputintele si depresiile aducand in suflet liniste asa cum bine spune o rugaciune: "Cel ce tamaduiesti cu linistirea, Hristoase Dumnezeule ...". Mai mult, nu o data m-am gasit in situatia de a descoperi diverse lucruri despre mine in anevoiosul si durerosul proces de cunoastere de sine inceput in biserica si tot de atatea ori am recunoscut singura ca nu stiu ce m-as fi facut daca n-as fi avut ajutorul lui Dumnezeu si al parintelui duhovnic. As fi ajuns la nebuni, cu siguranta.

Dar spovedania, canonul, participarea la slujbele bisericii si taina sfantului maslu m-au ajutat sa fiu mai bine, fara sedinte la psiholog si fara niciun medicament.

Am o colega de serviciu si prietena totodata care e la cealalta extrema. Ea e adepta medicamentelor si a vizitelor la psihologi / psihiatri si ma uit la ea cum tot schimba retete fara folos si cati bani cheltuieste. Ne stim bine una pe cealalta; nu m-a convins de rostul si eficienta variantei pe care a ales-o, dar se pare ca nici eu n-am convins-o pe ea. Asta si din cauza ca nici eu nu respect ca la carte reteta de la doctorul sufletesc astfel ca rezultate exista, dar nu in masura sa-i impresioneze pe cei din jur si sa-i determine sa recurga la acelasi tratament iar prietena mea pare ca isi doreste o rezolvare imediata si fara efort. Iar medicamentele cam asta fac - te amortesc, iti dau o stare de bine lipsit de temei si indata ce nu le mai iei ... Nu mai vorbesc si de reactiile adverse sau de efectele contrare pe care le dau, daca formula aleasa de doctor nu e cea potrivita.
Nu vreau sa spun prin asta ca nu sunt si situatii in care medicatia n-ar fi indicata, cum ar fi cazul psihozelor de exemplu.

Gasesc potrivite si incurajatoare cuvintele parintelui Arsenie Papacioc:
"Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii?
Să fiţi veseli. Dragă, eu ştii ce vă spun, cu toată siguranţa: ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic e€“ o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: €žStai, că este ceva drac aici!€ Şi nu acceptaţi.

Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?
Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluţie. Nu să vă mângâiaţi cu faptul că le auziţi. V-am dat un sfat: să fiţi veseli.
Cum să fiu vesel poate să spună cineva când nu pot să fiu? Dacă eşti vesel, inima se desface şi ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta şi El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi şi bate şi punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conştiinţă. Poartă în adâncul şi în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu chip şi asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl şi locaş la el Ne vom face. Asta este chipul şi asemănarea, nu picioarele şi ochii şi urechile. Mintea este un subordonat al inimii.

La inima asta cum ajungem?
Este foarte uşor. Bagă-ţi mintea acolo şi zi: €žDoamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziţie, inima se desface şi ea.
Ce înseamnă asta: €žEu sunt amărât€? Cum eşti amărât, când Hristos a înviat, când suntem înţelegători în ceea ce priveşte crucea pe care trebuie să o ducem şi noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Şi această stare continuă de veselie pe unde trăieşti, este şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină şi de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoştinţele tale, ştie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenţia ta. Vezi, nişte părinţi, mamă şi tată, când văd pe copilul lor că-şi pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui şi nu ştiu ce să-i mai dea.

Există la Psalmul 130: Doamne, n-am umblat la cele înalte, nici la cele mai minunate decât mine, dar sunt ca un copil înţărcat, care se uită cu jind la sânul maicii sale. Pentru că-i înţărcat şi nu mai vine laptele, care e un aliment complet, adică harul lui Dumnezeu. Eu asta fac: să curgă harul lui Dumnezeu, dar să fiu cu gura căscată.

Hristos este Dumnezeu, a luat chip de om, de vierme, ca noi, nemulţumiţi şi nesătui şi în tot felul răi. Ce cinste pe neamul omenesc! N-a venit să spună altceva decât ceea ce a spus pentru mântuirea noastră.

Nu te teme turmă mică, îndrăzniţi, Eu am biruit lumea! Şi noi putem să biruim lumea, nu cu puterea noastră, ci cu puterea Lui. Vă daţi seama câtă putere avem noi. Dracul e un tolerat, nu este o putere. Nu trebuie să ţineţi cont că vă schimbă gândurile. Luptă din răsputeri, dar luptă ca un hoţ, fără putere.

Noi, prin Botez, am primit haruri deosebite, avem şi înger păzitor. De ce nu daţi atenţie mai multă la îngerul păzitor? Ştiţi, frăţiile voastre, ce spune într-un loc: €žEste cu neputinţă să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!€ Îngerul este cu noi, ne păzeşte. Hristos s-a întrupat în chip de om (de vierme), în adâncul mizeriei omeneşti, nu ca să anihilize fiinţa omenească, ci s-o transfigureze.
(....)
Dracul joacă un rol de mântuire indirect. Suferinţele îţi aduc nişte înţelepciuni adânci şi te fac să te gândeşti serios la mântuirea ta. Dar, vă daţi seama cine ne păzeşte pe noi? Îngerul păzitor îl face praf şi ţăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta este între ei şi câştigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Şi nu ne-ar fi ruşine să-l părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câştig de cauză diavolului, duşmanul îngerului, duşmanul nostru, cu nepăsarea, ba şi cu căderi directe? Şi totuşi, Dumnezeu, în mila Lui, ne-a dat putinţa să ne ridicăm prin spovedanie. Va să zică e o îngăduinţă continuă pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.

Aşa că, pentru faptul că sunt împietrit cu inima, nu mai merit nimic. Inima trebuie să fie flexibilă continuu, nu piatră! Inimă caldă, fierbinte.

Nu permiteţi gândurilor rele să vă cuprindă. Dacă vin, goniţi-le cu rugăciunea, fără meditaţii prea multe la rugăciune. Unul împingea în uşă şi dracul împingea şi el pe partea cealaltă să intre la el. Iar ăsta zicea: €žDoamne, miluieşte!€, cu jumătate de gură, superficial. În sfârşit, dracul deschidea mai mult uşa să intre la el. Dacă a văzut că intră dracul, a suspinat din adânc: „Doamne, nu mă lăsa!”, şi îndată a dispărut dracul. Şi plângea. Şi a apărut Mântuitorul: €žDoamne, de ce nu m-ai ajutat?€žCând m-ai chemat cu adevărat, te-am ajutat!

Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot. Te rogi încet, te rogi tainic, dar roagă-te din inimă, că altfel este numai spoială, nu rugăciune.

Dacă slăbeşte credinţa ce putem face?
Dacă eşti într-o stare de recrudescenţă interioară, sigur slăbeşte credinţa. Să nu slăbească! Chiar şi la sfinţi se constată o viaţă de oscilaţie, o ridicare şi o coborâre. Pentru că, te mai părăseşte harul, ca să nu te mândreşti, să nu spui: €žIa uite eu unde am ajuns! Te mai părăseşte harul ca să te smereşti. Dar nu trebuie să-ţi pierzi credinţa. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că imediat vine satana să-ţi folosească mintea; nu trebuie să vă speriaţi, el nu se astâmpără. Dumnezeu ştie ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea. Dacă ziceţi: €žDoamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!€, îl sperie pe dracul. Pentru că este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsă de o trăire interioară şi adevărată, nu raţională. Ar trebui să înţelegeţi singuri lucrurile acestea!"

Imi mentin cuvintele de mai sus! Marturisesc fara jena ca eram intr-un hal fara de hal, dar am poposit intr-o zi sub epitrahilul unui duhovnic iar lucrurile s-au schimbat - unele aspecte imediat, dupa prima spovedanie iar altele pe parcurs. Ulterior am aflat ca Dumnezeu m-a scutit de o perspectiva sumbra - spitalul de nebuni. Sunt si vreau sa raman un pacient al spitalului numit biserica. Evident, comentariile pot curge in continuare. Eu insa ma opresc.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de negruta

Eu insa ma opresc.

Bine ar fi ca aceasta polemica absurda sa se opreasca! Se aude, frate Ioan Cezar ? Sa nu fie precum in zisa "Buna ziua ti-am dat, belea mi-am capatat!"

Hai sa schimbam subiectul. Cum ziceai, fratioare, ca se muta calul la sah ?

Nu e bine sa intram pe forum ortodox in calitate de psihologi, juristi, medici etc. Am mai spus. Pe forum ortodox intram in calitate de crestini. Exista si forumuri ale specialistilor in diferite domenii.

Daca se intampla ca profesia noastra sa fie criticata, nu ne cad gradele daca rabdam pentru Hristos ceva. In fond, nu ne jigneste nimeni in mod direct. Daca eu la serviciu imi fac datoria si am constiinta impacata si in fata lui Dumnezeu, nu am de ce sa ma supar. Daca, insa, nu e asa, atunci caut sa profit de situatie pentru a-mi perfectiona spiritul autocritic care-mi permite sa fiu placut lui Dumnezeu si de folos oamenilor.

Pe forum putem verfica daca stim sa comunicam crestineste. Sa mai lasam orgoliile la usa camerei in care avem calculatorul si sa venim aici chiar si cu un pseudonim, dar cu sufletul nostru de crestin. Cel din fata ecranului, chiar daca se afla pe alt continent, sa simta ca anumite randuri au fost scrise de un crestin.

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de antoniap

Nu e bine sa intram pe forum ortodox in calitate de psihologi, juristi, medici etc. Am mai spus. Pe forum ortodox intram in calitate de crestini. Exista si forumuri ale specialistilor in diferite domenii.

Daca se intampla ca profesia noastra sa fie criticata, nu ne cad gradele daca rabdam pentru Hristos ceva. In fond, nu ne jigneste nimeni in mod direct. Daca eu la serviciu imi fac datoria si am constiinta impacata si in fata lui Dumnezeu, nu am de ce sa ma supar. Daca, insa, nu e asa, atunci caut sa profit de situatie pentru a-mi perfectiona spiritul autocritic care-mi permite sa fiu placut lui Dumnezeu si de folos oamenilor.

Pe forum putem verfica daca stim sa comunicam crestineste. Sa mai lasam orgoliile la usa camerei in care avem calculatorul si sa venim aici chiar si cu un pseudonim, dar cu sufletul nostru de crestin. Cel din fata ecranului, chiar daca se afla pe alt continent, sa simta ca anumite randuri au fost scrise de un crestin.

Problema este ca nu un orgoliu personal, e vorba de insultarea unei intregi profesii si a mii de oameni "pentru ca am auzit eu ca-s rai."
Ce pot sa zic, si eu am avut parte de niste profesori mai "putin perfecti", dar daca incep sa zic ca toti invatatorii si profesorii sunt niste hoti incompetenti care idiotesc lumea, trebuie sa ma astept la o e-rosie aruncata peste fata, indiferent de public.

[Patrie si Credinta]

Pe o nota mai artistica, o melodie corespunzatoare subiectului(mai ales ultima parte):
http://www.youtube.com/watch?v=MTQJhnA46UA

[Mihailc]

Cred că la mijloc e o neînţelegere de fond abordată cam prea coleric de Ioan Cezar, pentru pentru un apărător al tuturor ştiinţelor, disciplinelor, metodelor sau ce-or mai fi, care utilizează ca prefix în denumirea lor derivate ale grecescului psyche.

Situaţia poate fi citită mult mai simplu şi irenic: un duhovnic mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că o persoană a ales întâi Biserica, fiind scutită de riscul de a se alege cu un diagnostic grăbit şi exagerat din partea unui psihiatru, care apoi să-i atârne de gât ca o piatră de moară tot restul vieţii.
Cel mai probabil părintele duhovnic a întâlnit cazuri de persoane ştampilate medical cu patologii ireversibile în situaţii care puteau fi foarte bine vindecate prin mijloace exclusiv duhovniceşti.

[negruta]

În prealabil postat de Mihailc

Cred că la mijloc e o neînţelegere de fond abordată cam prea coleric de Ioan Cezar, pentru pentru un apărător al tuturor ştiinţelor, disciplinelor, metodelor sau ce-o mai fi, care utilizează ca prefix în denumirea lor derivate ale grecescului psyche.

Situaţia poate fi citită mult mai simplu şi irenic: un duhovnic mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că o persoană a ales întâi Biserica, fiind scutită de riscul de a se alege cu un diagnostic grăbit şi exagerat din partea unui psihiatru, care apoi să-i atârne de gât ca o piatră de moară tot restul vieţii.
Cel mai probabil părintele duhovnic a întâlnit cazuri de persoane ştampilate medical cu patologii ireversibile în situaţii care puteau fi foarte bine vindecate prin mijloace exclusiv duhovniceşti.

Multumesc Mihailc pentru felul in care ai echilibrat discutia. Atat de bine incat acum pot sa cer iertare de la cei pe care i-am suparat atat de tare :) Mai mult ca sigur ca parintele asta a vrut sa spuna iar eu am inteles ad litteram si am trantit-o ca atare pe forum. Iertati-ma! :) Schiopatez rau, mai am destule de invatat.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihailc

Cel mai probabil părintele duhovnic a întâlnit cazuri de persoane ştampilate medical cu patologii ireversibile în situaţii care puteau fi foarte bine vindecate prin mijloace exclusiv duhovniceşti.

Dar cine i-a împiedicat pe creştini să se vindece prin cele duhovniceşti? Psihologii, oare? Medicii psihiatri?

Este probabil totuşi să fie aşa cum zici şi îmi place că ai pus înainte gândul cel bun în ceea ce îl priveşte pe preot. Subscriu şi sper că aşa stau lucrurile. Îmi doresc din toată inima să fie precum cugeţi.

Speranţa mea e umbrită însă de următoarele fapte pe care le cunosc şi le experimentez de peste 20 de ani. Sunt date ale experienţei reale, împărtăşite de mulţi, nu închipuiri, nu fantezii. Este lumea experienţei reale, nu deontologie cvasidemagogică.

Iată faptele:
a) în clinicile de psihiatrie şi psihoterapie vin zilnic oameni care au "beneficiat" de "ajutorul" urechiştilor şi care, nefiind ajutaţi competent/eficient au dezvoltat tulburări tot mai severe, unele de asemenea amploare distructivă încât oamenii aceia au rămas invalidaţi pentru tot restul vieţii iar familia lor este deasemenea traumatizată, posibil, pe mai multe generaţii;

b) mare parte dintre pacienţii de la urgenţe-camera de gardă sunt aduşi şi prezentaţi ca "îndrăciţi", "posedaţi" etc.; ei provin dintr-o cultură pseudobisericească profund viciată, cultură de care nu sunt responsabile doar babele savante ale satului; după internare şi tratament adecvat se întâmplă aproape mereu o "minune" - demonizatul scapă de "draci" şi, sub continuarea tratamentului medicamentos şi psihoterapeutic îşi poate redresa treptat viaţa profund tulburată de episodul morbid; adeseori însă medicii îşi dau seama că unii dintre bolnavi prezintă şi semne ale unei reale îndrăciri şi atunci, departe de a se comporta ca mulţi dintre omologii lor "înduhovniciţi", recomandă familiei şi bolnavului tratamentul duhovnicesc;

c) din nenorocire, mare parte dintre aşazişii credincioşi precum şi parte din slujitorii Altarului dezinformează pe cei bolnavi în legătură cu serviciile psi, denigrează comunitatea psihoterapeuţilor şi a medicinei psihiatrice, precum şi psihologia în general; coborâţi parcă din epoca pietrei şi a şamanilor din "Rahan", aceşti oameni care alimentează duhul sectar şi delirant care s-a cuibărit şi înlăuntrul Bisericii văd în relaţiile de întrajutorare oferite de specialiştii laici ai domeniului psi o ameninţare la adresa lor şi, chipurile, o ameninţare la adresa Bisericii;

d) fapt este că psihologii şi psihiatrii au mereu de dus o luptă grea şi nobilă cu viruşii pseudocredincioşiei, ai misticismului delirant şi al miilor de forme ale nevrozei, luptă pe care nu de puţine ori o câştigă - nu fără amărăciune; iar astăzi tot mai mulţi psi îşi pregătesc clienţii şi pacienţii, informîndu-i la timpul potrivit şi încurajîndu-i, spre a face pasul către Biserică; cu modestie şi cu o anumită ruşine dată de conştiinţa nevredniciei mele, mărturisesc însă că mă număr printre aceştia - nu e client din ultimii 7-8 ani pe care să nu îl îndemn şi să nu îl susţin să facă pasul în Biserică, spre binele lui şi spre slava Bunului Dumnezeu!;

e) am cunoscut mulţi oameni care nu au avut decât de suferit de pe urma "tratamentului" aşazis "duhovnicesc" aplicat de mulţimea nepricepuţilor cu ifose şi aere de dumnezei; mulţi oameni sunt menţinuţi în suferinţa patologiei psi tocmai de cei care aveau menirea să îi vindece sau, cel puţin, să participe cu smerenie la o parte din vindecare. Din nefericire, aceşti oameni nu mai vor să audă de Biserică, iar unii aleg alte culte ori grupări religioase. Iar responsabilitatea pentru acest dezastru nu o poartă nici medicii şi nici psihologii, ci incompetenţii care se laudă că alcătuiesc "comunitatea euharistică". Nevrednici de această sfântă comunitate, mulţi impostori strecuraţi printre cei binecredincioşi, seamănă minciuna, boala, ura şi în genere tot noroiul poleit frumos sub vorbe şi teorii "duhovniceşti" şi îndepărtează astfel pe oameni din Sfânta Biserică.

f) Din fericire, tot mai clar în Ortodoxie se ridică voci de creştini care, asemenea lui Avdeev dar şi asemenea unor preoţi care nu şi-au trădat vocaţia sfântă, ajută în mod real pe cei aflaţi în suferinţă. Aceştia sunt oameni cu discernământ, cu o minte informată şi smerită, dispuşi să recunoască şi să cultive realitatea şi necesitatea cooperării cu slujitorii laici ai oamenilor şi ai lui Dumnezeu.

g) În Biserică slujesc mulţi preoţi care cooperează cu medicii şi cu psihologii. Ei înţeleg că astăzi, fie şi prin pogorământ, Dumnezeu face loc în lupta cu boala şi laicilor din domeniul psi. Ei ştiu să îşi delimiteze atribuţiile, îşi cunosc limitele în anumite situaţii, se ţin la modestie şi jertfelnicie, nu iau locul nimănui şi nu lovesc pe alţi slujitori.

h) Miturile şi prejudecăţile fac însă parte mai mereu din reprezentările sociale ale unui fenomen sau al altuia, iar reprezentarea domeniului psi şi a bolii psihice nu face, desigur, excepţie de la această realitate psiho-socială.