Istorii cu talc

[cristiboss56]

A fost odata ca niciodata, intr-o padure oarecare, o Buburuza care a intalnit un Licurici.
Buburuza si Licuriciul s-au indragostit si au hotarat sa ramana impreuna pentru totdeauna .Numai ca, si-au dat seama ca in padure erau o multime de obstacole, lipsite de importanta pentru altii, dar care pe ei i-ar putea desparti… o crenguta, o pietricica, o frunza
Si atunci, Buburuza si Licuriciul au hotarat sa se tina tot timpul de mana, pentru ca nimic sa nu-i poata desparti… Se plimbau impreuna prin padure si erau foarte fericiti
Dar intr-o zi, Licuriciul a constatat ca Buburuza disparuse
Nu mai stia daca el a lasat-o din mana sau daca ea i-a dat lui drumul mainii, dar asta nici nu conteaza in Povestea noastra. Conteaza numai ca Licuriciul, singur si trist, a cautat Buburuza sub fiecare frunza, sub fiecare crenguta, dar nu a gasit-o.
Licuriciul era din ce in ce mai trist si i se parea ca padurea nu mai are nici un gust, nici un sens, nici un farmec
Si cum se plimba Licuriciul foarte trist, s-a intalnit cu o Furnica.
Licuriciul i-a povestit Furnicii ce i se intamplase, iar Furnica i-a spus:
- Licuriciule, poate daca ai stralucii tare, tare, Buburuza te-ar vedea, oricat de departe ar fi si s-ar intoarce la tine
- Stii ca ai dreptate? a spus Licuriciul. Eram asa de trist, incat am uitat sa stralucesc!
Morala
De cele mai multe ori, tristetea si panica ne coplesesc in asa masura incat uitam cat de valorosi suntem, nu ne mai permitem sa stralucim, ca atunci cand aveam motive sa o facem.
Daca nu mai avem valorizarea exterioara, daca nu ne este satisfacuta nevoia de a fi utili, ne consideram lipsiti de valoare.
Uneori, durerile provocate de esecuri, de nereusite, ne imbraca intr-o culoare lipsita de stralucire.
Ne cufundam in apatie, in victimizare, refuzand, de cele mai multe ori, fara sa ne dam seama, sa mai fim vazuti de persoanele dragi de langă noi