Familia crestina

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Florinvs

Din pacate nu este asa! Acum multumesc lui Dumnezeu ca macar o data am putut iubi pe cineva si ca atunci nu am ezitat si am convingerea ca am facut tot ce a depins de mine ca sa fiu cu aceea persoana!

Acum am ajuns la punctul la care nu mai stiu ce sa mai fac. Stiu ca poate este pacat fata Dumnezeu, dar pur si simplu nu poti fi fericit cand esti singur.

De ce să fie păcat, Florine?
Dacă ne uităm în Facerea, vedem că de la început Dumnezeu a socotit că nu e bine să fie omul singur. Aşa a făcut Domnul să vină şi Eva, lângă Adam.
Uite un link pentru un cuvânt pe care îl găsesc frumos, aşadar folositor, aparţine lui Traian Dorz (din care îi plăcea Părintelui Teofil Pârâianu să citeze - îi recita des poeziile).
http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?p=19588

Spui că nu mai ştii ce să faci... Ce să faci frate, decât să cauţi şi să faci voia lui Dumnezeu mai departe. E lucru bun, cel mai bun.
Acuma, dacă nu ai chemare sau dorinţă pentru mănăstire, sunt tentat să îţi zic două lucruri:
a) Omul când voieşte ceva se şi osteneşte niţel; mai caută, mai încearcă, mai întreabă... Poate n-ar strica să fii şi tu niţel mai activ, mai căutător, ştiu şi eu... Multe femei or aştepta un soţ, precum mulţi bărbaţi îşi doresc o soţie.
b) Ceva îmi spune (temerile mele aiurite, desigur) că poate uneori ne poticnim exact de ce căutăm să obţinem. Adică, în cazul ăsta, zici că vrei o soţie credincioasă. Că bun lucru e o familie unde femeia e credincioasă, adevărată mângâiere pentru un creştin. Dar, frate, astăzi nici noi nu suntem ce am fost, noi bărbaţii... Lumea e niţel cam răvăşită şi cam răsturnată, nu văzuşi? Mai găseşti oameni cuminţi, în sensul cunoscut din bunici şi alţi moşi? Nimeni nu mai e pe la noi, în vremurile astea, cum a fost cândva românul, bărbatul şi femeia. Să nu fim aşadar prea pretenţioşi, că nici noi nu suntem prea breji, să mă ierţi de opinie...
Şi apoi, oare dragostea nu ştie ea să poarte şi pe ale celuilalt? Oare puterea iubirii creştine nu face adeseori minuni? Oare un soţ cu adevărat credincios nu este deja o bucurie pentru soţie şi copii? Oare nu devine el treptat un model şi pentru soţia mai puţin credincioasă?
Numai să fie cu adevărat credincios, adică om cu milă şi cu răbdare, cu înţelegerea şi toate celelalte pe care le are iubirea, dragostea cântată de Pavel în I Corinteni.

*
Mi-e greu să mă dau pe mine exemplu, însă acum sunt silit s-o fac pentru că găsesc că momentul e potrivit. Poate ţi-o folosi, ştiu şi eu... Voia Domnului!
Uite, eu am fost primul care a alergat în Biserică. M-am spovedit primul, am învăţat primul rânduielile şi multe care ţin de cultul nostru creştin. Soţia, care n-a avut nici măcar o mamă şi o bunică credincioasă cum am avut norocul să am eu, a fost la început rezervată. Nu împotrivă ci prudentă. Voia să vadă efectul, roadele, folosul. După vreun an, doi, a făcut şi ea pasul.
Astăzi, Florine, dacă e să răspund onest la întrebarea care din noi doi e vrednic să poarte numele de creştin, prin faptele sale, răspund fără ezitare: soţia mea! M-a întrecut cu mult, deşi a venit mai târziu la credinţă. M-a întrecut mult în toate, te rog să mă crezi pe cuvânt. Am mereu de învăţat de la ea şi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit o aşa soţie. Nu spun ce bine e pentru copiii noştri, avînd aşa o mamă... Pocăinţa ei este vie, palpabilă, cu multe roade.
Dacă m-aş fi grăbit să fiu prea critic, nerăbător şi să o resping, am fi pierdut cu toţii foarte mult.
Deci acolo unde unul are măcar o firimitură de credinţă, sau măcar îşi doreşte să aibă, e posibil ca Domnul să sporească familia tocmai prin celălalt, prin soţ/soţie, chiar şi prin vreunul dintre copii. Eu aşa am văzut, mă ierţi de împărtăşire şi de opinie,
Doamne ajută!

P.S. Uite şi câteva tehnici secrete, pentru ieşirea din impas: https://bisericasecreta.wordpress.co...-duhovnicesti/

[Florinvs]

Va multumesc pentru sfanturi!

Acum pretentios nu as putea spune ca sunt (nu visez la top-modele sau femei cu bani ori pozitie sociala), dar la cateva principii- credinta, sentimente autentice reciproce, respect, sinceritate, seriozitate si corectitudine- pot spune ca tin!

Intradevar, nu spun ca sunt perfect sau ca fiind om nu pot gresi si eu- insa in chestiunile esentiale, care conteaza cu adevarat, am incercat si cred ca am reusit sa nu gresesc!

[Ioan_Cezar]

Măi, ţinta nu e de a nu greşi. Ci de a iubi.
Infailibil nu se poate. A iubi se poate.

[Florinvs]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Măi, ţinta nu e de a nu greşi. Ci de a iubi.
Infailibil nu se poate. A iubi se poate.

Da- evident ca aveti dreptate!

Ziceam doar ca nu trebuiesc facute greseli grave- precum inselatorie, infidelitate, minciuna, comportament violent, bautura, etc!

Asa ca suntem oameni si nu suntem infailibili este perfect adevarat!

[fallen]

In scrierile sale despre taina casatoriei, parintele Boca mentioneaza doua aspecte care mi se par putin contradictorii:
1) familia, dar mai ales femeia, daca nu are copii la timpul cuvenit, poate ajunge sa sufere grave tulburari atat de sanatate fizica, cat si mentala;
Pede alta parte, insa
2) cand intr-o familie unul din membrii e tulburat, mintal, sufleteste, nueste bine sa se conceapa copii...
Deci ce e de facut cand te regasesti concomitent in ambele situatii, dar ai ajuns in a doua din cauza primei ? Adica, nu ai avut copii la vremea cuvenita, iar acum deja esti ( prea) tulburat si nu stii daca e bine, in conditiile astea, sa incerci sa mai ai...
Multi spun ca lipsa vietii de cuplu si a copiilor sunt capabile sa produca atare tulburari; pe de alta parte, daca deja esti tulburat, si incerci sa ai copii, toata tulburarea ta va face rau si poate chiar va impiedica dezvoltarea normala a unei eventuale sarcini si a unui copil, nu ?

Tare ma tem ca este vorba de un cerc vicios, iar in domeniul sanatatii, nici un cerc vicios nu duce la unrezultat favorabil

[fallen]

Cu riscul sa fie din capitolul > 18 ani, nerecomandat minorilor sau persoanelor extrem de pudice, ce este recomandat sa faci, cand intr-un cuplu, unul din parteneri ezita in a-si mai face " datoria conjugala"? Sa il /o lasi in pace, pana ii trece sau isi revine, daca isi mai revine, sau sa incerci cumva sa ii mai re-starnesti dorinta, daca se mai poate, fara sa devii abuziv, sa il/ o fortezi, constrangi, ci doar sa iti incerci norocul, sa vezi daca mai vrea, daca mai poate, daca nu e totul pierdut ( mai ales daca nu ai inca copii), etc?
Sau, daca nu mai vrea ( adica nu isi exprima intentiile ca ar mai vrea), il/o lasi in pace, si asta e, caci inseamna ca nu e pregatita si/sau nu ( mai) doreste acest lucru, si ca atare e mai bine asa, sa nu mai aveti viata de cuplu si copii ???

[Ioan_Cezar]

Cu siguranţă merită să vezi dacă mai poate...:)))
În rest, nu ştiu, cred că merită cercetată mai întâi relaţia din afara sexului, comunicarea, comuniunea de gusturi-filosofie de viaţă-credinţă-idealuri şi alte ingrediente ale atracţiei interpersonale...

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de fallen

In scrierile sale despre taina casatoriei, parintele Boca mentioneaza doua aspecte care mi se par putin contradictorii:
1) familia, dar mai ales femeia, daca nu are copii la timpul cuvenit, poate ajunge sa sufere grave tulburari atat de sanatate fizica, cat si mentala;
Pede alta parte, insa
2) cand intr-o familie unul din membrii e tulburat, mintal, sufleteste, nueste bine sa se conceapa copii...

Practic cele doua puncte 1 si 2 spun ca exista un timp pentru toate.
Adica in cazul de fata, exista un timp pentru facerea de copii, care daca trece, atunci femeia care n-a facut copii ii este recomandat sa aiba grija, in cazul
in care doreste copii.
Exemplu:
daca o femeie se trezeste pe la 47 de ani ca vrea copii, atunci la aceasta
varsta este periculos sa faca.Dar totusi daca chiar vrea un copil, atunci
la aceasta varsta poate sa infieze unul.
Adica toate se fac la timpul lor.

[fallen]

Pai si daca il infiaza si e tulburata mintal , si ea si sotul, nu e la fel de rau pentru copilul acela?

Stiti, mi-a spus odata un psiholog ca daca te lupti prea mult ( timp) ca sa obtii ceva ( sa-ti faci o casa, sa faci copii) si consumi prea multa energie, se acumuleaza prea multe tensiuni, ( muncesti pana la epuizare, ani la rand, nuiti iei concediu, te abtii de la alte placeri si nevoi), chiar daca vei reusi in final sa obtii ceea ce ai vrut, ai putea fi mult prea epuizat ca sa mai poti sa te bucuri cum se cuvine de realizarea respectiva.
Nu zic ca n-ai cum sa te bucuri de venirea unui copil, insa datorita efortului imens fizic si psihic depus pana la acest moment ( mai ales in cazul adoptiei, dar si in cazul conceptiei naturale, daca aceaste e dificila si necesita tratament, sau e o sarcina mai grea, cu riscuri, cu tensiuni, cu temeri), la momentul venirii lui poti fi foarte epuizat si vazand ca nu mai ai energia necesara sa te ocupi de el, sa intri in panica si sa experimentezi o mare cadere nervoasa ...

Iar in cazul nefericit in care ai amanat cu buna stiinta facerea de copii pana la momentul cand ai crezut tu de cuviinta ca e timpul potrivit...ai toate sansele sa patesti precum smochinul care s-a uscat pt ca nu a dat rod la vremea cand i s-a cerut asta de catre Dumnezeu...

[ioana5760]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Practic cele doua puncte 1 si 2 spun ca exista un timp pentru toate.
Adica in cazul de fata, exista un timp pentru facerea de copii, care daca trece, atunci femeia care n-a facut copii ii este recomandat sa aiba grija, in cazul
in care doreste copii.
Exemplu:
daca o femeie se trezeste pe la 47 de ani ca vrea copii, atunci la aceasta
varsta este periculos sa faca.Dar totusi daca chiar vrea un copil, atunci
la aceasta varsta poate sa infieze unul.
Adica toate se fac la timpul lor.

Si daca timpul a trecut pana la 45 de ani sa zicem pentru ca nu a gasit (sau nu a fost ea gasita de) persoana potrivita, ce sa faca? sa nu mai aibe copii? Nu ca ea stat impotriva casatoriei pana la acea varsta ci pentru ca asa a fost sa fie.
Si cu infiatul asta e problematic ca nu sti pe cine infiezi, am auzit lucruri neplacute si regrete.