Religia nu mai este obligatorie in scoala

Nu e de vină sistemul că noi aşteptăm ca şi copiii noştri să afle de Hristos de la profesoara de religie. Părinţii sunt datori pentru a-L face pe Hristos cunoscut copiilor lor.

[fallen]

Pai tocmai asta e, vreau sa Il cunoasca asa cum trebuie, nu sa ii spunem noi te miri ce invataturi smintite...normal ca ideile de baza le va avea de la noi, asa cum si noi la randul nostru am invatat de la parinti " Tatal nostru" si "Ingerasul meu" si sa ne facem cruce...

[Corinusha]

În prealabil postat de ovidiu b.

Nu e de vină sistemul că noi aşteptăm ca şi copiii noştri să afle de Hristos de la profesoara de religie. Părinţii sunt datori pentru a-L face pe Hristos cunoscut copiilor lor.

Ba e si vina sistemului ca din 12 ani de religie, in cel putin 8 se repeta materia ... si se repeta si se repeta ... Adica, nimic nou, manualele sunt aproape la fel ca si continut si pur si simplu devine plictisitor, ba chiar OBOSITOR. Imagineaza-ti ca trebuie sa inveti aceleasi lucruri 8 ani de zile; tu din al 3-lea an sti pe e rost materia care va fi ceeasi pentru inca vreo 4-5.
Asa ca eu prefer ca, copilul meu sa faca religia la scoala, dar in fiecare an sa invete lucruri noi, nu repete materia din nou...si din nou...si din nou.. Eu personal vreau sa imi trimit copilul la religie, ce putin pana in clasa a 8-a iar in liceu, sa il las pe el sa aleaga daca vrea sa faca mai departe sau nu. Normal ar fi ca sa faci bazele in caasele 1-4, apioi in 5 - 8 sa inveti lucruri peste acele baze, si in 9-12 si mai mult, dar nu, in 5-8 repeti cel putin 80% din ce ai facut in 1-4 si in 9-12 repeti 99% din ce ai facut in 5-8, asta daca nu cumva se intampla minunea si ai un profesor cu care faci mistica si filosofie in loc de religie (sincer, cel mai bun an de religie din tot cei 12 - aparent doar s-a facut mistica si filosofie; interesant e ca se ajungea la concluzii care intotdeauna aveau legatura cu Dumnezeu).

Corinusha,
Copilul va şti şi va face ceea ce vede acasă în comportamentul părinţilor, în cei 7 de ani de acasă. Creştin nu înseamnă să ai o diplomă, ci o viaţă cu un comportament de creştin. Copilului de mic îi inspiri cele duhovniceşti (teoretic şi pactic): rugăciunea, legătura cu Biserica, cu Sfintele Taine, cu un duhovnic etc. Un părinte cu o credinţă vie şi lucrătoare nu simte nevoia unei şcolarizări a copilului în cele duhovniceşti (mă refer la o vârstă fragedă). Teologia se învaţă şi se trăieşte în Biserică şi nu pe băncile şcolii. Teologia a luat naştere din sânul Bisericii şi nu invers.

Nu sistemul e de vină, ci noi ca părinţi suntem de vină pentru neştiinţa/necredinţa copiilor noştri. Acum sper să înţelegi mai bine ideea mesajului iniţial.

[Corinusha]

Am prins acum ideea si e pare ca vorbeam lucruri oarecum diferite. Eu vorbeam stict de scoala. Dar intr-adevar asa e in majoritateacazurilor, ovidiu.b, desi, oricat de crestini sunt parintii si oricat de bine il invata si il implica parintii pe copil in cele duhovnicesti, POATE sa vina un moment in care copilul, totusi, sa nu mai creada ca la inceput, sau sa creada, dar sa nu mai respecte totul ca pana atunci.
Atunci eu zic ca nu ar mai fi vina parintilor, nici a scolii, ci poate a anturajului, poate a copilului in sine, poate a experientelor sau a adolescentei. Nu stiu, totul poate parea simplu in aparenta si totusi sa fie complex. Eu am crescut la bunica, care si acum e intr-adevar crestina ortodoxa practicanta, atat prin vorbe, cat si prin fapte; totusi, eu nu mai sunt ca ea, cum eram candva; m-am schimbat; mi-am schimbat perceptia asupra toate in ultimul an de liceu, cand am cautat si am citit de toate si am invatat de toate si am patit multe; asa am ajuns sa nu mai cred in folosul unor lucruri duhovnicesti. Nu zic ca nu le voi ma vedea niciodata rostul; nu pot sti cum mi se va schimba perceptia pe viitor, dar momentan chiar nu vad, eu personal, folosul unor lucruri.

Bunica avea o vorba: "cine are carte, are parte, dar si prea multa carte strica". Tind sa ii dau dreptate.

[CristianR]

În prealabil postat de Corinusha

Bunica avea o vorba: "cine are carte, are parte, dar si prea multa carte strica". Tind sa ii dau dreptate.

Mai curând puțină carte strică și poate mai bine este deloc decât puțină, dacă această puțină te face să crezi că ai ajuns să știi, că ai înțeles sau doar te-a scos din inocența în care te aflai înainte, fără să-ți dea ceva în schimb, lăsându-te nedumerit și dezamăgit.
Ca să fii credincios trebuie ori să fii inocent, ca țăranul, și deschis în fața misterului, pe care el îl sesizează la tot pasul, fie, dacă ai apucat pe calea cunoașterii, să mergi tot mai adânc, până vei ajunge să vezi că misterul crește cu cât cunoști mai mult, că este inepuizabil. Căci fără acest mister nu este posibilă credința, Dumnezeu fiind mai presus de orice definiție sau înțelegere.

[Corinusha]

Bine spus CristianR. Cat am citit eu pana acum m-a dezorientat destul de tare; Si am niste contradictii in cap, ca nici eu nu le mai desclusesc e multe ori.

Ma uit prin postari la topicuri si vad clar si eu contradictiile mele, in sensul ca undeva par a fi total fara credinta,altundeva totusi par a avea credinta. De fapt, credinta in Dumnezeu o am, dar s-au schimbat altele in legatura cu credinta (la mine personal).

[sophia]

Cred ca aici se amesteca niste lucruri (sau poate la mine este ceva neclar):

1. Una este comportamentul parintilor, alta cunostintele despre credinta. Credinta, asa cum bine scrie cineva este un mod de viata si nu o diploma. Desi aici eu nu inteleg si am mai scris: ea se studiaza totusi in facultate si obtii o diploma, ca e pentru a deveni preot, sau a preda in scoli, sau a scrie carti si articole.
Pentru omul de rand este un mod de a trai. De acord. Dar mai intai trebuie sa-l cunosti, sa-l intelegi si mai apoi il stapanesti.
Si nu e vorba de doua rugaciuni si o lingurita de Sf. Impartasanie, ci de a patrunde intelesul lor si de a invata si retine si anumite reguli.
Ei cine le stie astea?
Cine este in stare sa le si dea mai departe copiilor? Sa "ridice mana" aici cine crede ca este in stare sa predea copiilor sai religia singur.

Da, asa sunt destui care ar prefera sa le faca acasa scoala copiilor, sa le predea ei insisi toate materiile. Si ar fi bine? Ar putea asta? La ce calitate?

2. In mare parte sunt de acord cu Corinusha, traind aceleasi probleme. Mi se pare ca este totul foarte complicat, dar in mod artificial complicat.
Ce-si face omul cu mana lui...

Spune Ovidiu sa invete copiii de la parinti. Dar ce anume?
- Rugaciuni
- Mers la Biserica
- Noul Testament (povestea lui Iisus, a Maicii sale si a apostolilor lui)
- Sarbatori
- Post

Dar cum le explici astea? Insemnatatea, rolul lor.
Si ce faci (ca au mai fost intrebari de genul aici pe forum) cand incep intrebarile: Cine l-a facut pe Dumnezeu? Unde sta? Si ce face El acolo? Si cum adica este Sf. Treime? Si cum adica Tatal lui Iisus este in cer si mama pe pamant si multe alte intrebari de copil.
Cine stie sa le explice?
Si cum este La Pasti? Cum adica a inviat?

Copiii nu pot patrunde unele aspecte (multe). Nu putem nici noi adultii, dar ei.

Spuneam mai sus ca la sat sunt sanse mai mari pentru credinta si cineva ma contrazice.
Cred ca depinde de generatii.
Poate ca acum n-o mai fi asa.
Dar parintii lui Ovidiu, a lui Jenny, a lui Cristian si etc. or fi avut mai multa invatatura de credinta si un preot bun. Asa cum descriu ei mereu s-a trait in familie credinta. Erau si batranii satului de la care mai invatai cate ceva.
Pai preotul satului era cineva.
Si era alta viata, care ingloba elemente de credinta.

Ei la oras nu este asa si a nu a fost niciodata. Sunt multe biserici si preoti, dar nu sunt profunzi, nu e timp, nu e rabdare.
Parinti si bunici mai modernisti, mai ocupati cu altele, alt fel de mancare, copilul cu cheia de gat.
In fine nu intru in amanunt.

2. Si eu ma lovesc de problemele mentionate de Corinusha si altii si imi pun intrebari.
Uite la materiile invatate la scoala le-am pisat, le-am studiat, mi-au fost explicate, am avut pe cine sa intreb, am avut manual pas cu pas. Acum le stiu si nu le uit niciodata si stiu sa explic si altora (ma rog, azi se invata in mod diferit si aiurea, dar baza este aceeasi).
Este totul cumva clar si cu regului bine definite.
Ei la religie nu pot spune acelasi lucru.
Nu am un manual, o carte clara, nu am cine s-ami explice, nu am pe cine intreba, regulile difera mult.
Sunt nesigura, nu inteleg tehnic niste lucruri.
Inainte vreme stiam faceam lucruri de baza: cateva rugaciuni, posteam un pic si mergeam la biserica. Ma rog, a functionat.
Pe urma s-au complicat lucrurile. Am vrut sa avansez, sa stiu mai multe, sa patrund niste lucruri, niste intelesuri, sa traiesc credinta asa cum trebuie.
Am vrut s-o am clara, ca si pe celelalte materii de la scoala.

Am inceput sa citesc carti, am intrat pe internet si am aflat tot mai multe lucruri, multe contradictorii, tot mai multe lucruri de la parintele cutare si cutare si citate si etc.
Imi este totul tot mai neclar si mai rece. Tot ce stiam aproape ca nu mai corespunde.

In plus exista prapastia intre teorie si practica. Si asta doare enorm.

Pai cum ii explici tu unui copil ca trebuie sa fie cuminte, sa nu faca aia si aia si sa fie bun cu altul, sa ajute sa iubeasca etc. si pe urma el vede afara exact inversul? Si ca in viata nu se poate descurca pe calea buna, ca nu are cum.

3. Nu mai departe de azi am fost iar zdruncinata. Citesc articolul de pagina principala cu Nasterea lui Iisus si prezenta boului si a asinului.
Este a nu stiu cata interpretare pe care o aflu! De ce fratilor?

De ce sa nu lasam lucrurile simple, asa cum au fost (si in scripturi)? Ca de aia nu mai pricepe nimeni nimic.
Iisus s-a nascut intr-o pestera unde erau tinute animale, ca in alta parte nu avut loc parintii lui. Punct. Ca asinul inseamna aia, boul aia, ca Iisus a fost rege si nu un amarat nascut in iesle (asa mi s-a explicat mie de ce nu exista la noi ieslea ca simbol langa brad). Pentru ce sa vina unii si sa complice totul? Unde scrie in scripturi explicatia cu boul si asinul? Scrie clar ca nu au gasit in alta parte si cineva i-a trimis la o pestera, un adapost de animale. Punct.

Ascult predicile la biserica si aflu mereu alte lucruri despre aceleasi lucruri pe care le citim de ani de zile.

Si da sunt lucruri bune. Ne spune preotul mereu si mereu pildele lui Iisus si cum sa ne iubim unul pe altul si sa ne ajutam si ce sa facem si etc.
Si tot asa ramanem. Nu stim ce este in sufletul unuia de langa noi. Nici cand il vedem amarat si plangand, sau suferind si cu dureri, nu stim nici cum il cheama. Nu ne intereseaza nimic, fiecare vrea totul (in loc de haide sa impartim sa citim si sa cantam impreuna).

Stau si incerc sa-mi fac ordine in suflet si in minte legat de credinta.
Vreau s-o traiesc cum trebuie: sa tin postul asa cum pot, sa ma duc sa ma spovdedesc. Si imi plange sufletul rupt in doua. Ca stiu la ce e bun si sunt cu Dumnezeu, dar nu pot intelege lumea asta.
Niste carti unde sa se explice totul clar. Nu traditii de la baba citire, ci regula cu explicatia ei clara.

As vrea sa fie totul clar si concis si reguli unitare. Ca unul sau altul nu le poate respecta si capata dezlegare e una, dar macar sa stim cum este baza, cum este corect. Sa fie acelasi calendar. Sa traim toti aceeasi credinta, nu fiecare separat in pestera lui.

Eu am finii si ma intreaba si pe mine.Si nu stiu efectiv sa le raspund.
Regulile de baza care nu sunt scrise nicaieri.

Cum sa ceri in conditiile astea parintilor sa-si invete copiii, cand ei insisi nu le stiu, nu le au clar.

Si in final: sunt pana la urma tot parinti aceia care au insistat sa se scoata religia din scoli. Care nu vor asta pentru copiii lor. Ca nu stiu sau nu au inteles ei insisi, ca biserica face greseli si preoti multi gresesc si alte motive si se indeparteaza de biserica. Aici este problema de fapt. Indepartarea de credinat si de biserica. De ce se intampla.

În prealabil postat de Corinusha

Am prins acum ideea si e pare ca vorbeam lucruri oarecum diferite.

Mă bucur că ai înţeles.