Cine este Mos Craciun?

Scufita Rosie are o soarta mai blanda: este prinsa,inghitita fara a fi mestecata,nu este digerata (nu incercati sa explicati asta copilului ca ramane traumatizat:) si apoi este eliberata de un vanator care taie burta lupului (un fel de baiatu rau al padurii)cu o foarfeca (ce dragut :), cautand-o initial pe bunicuta mancata (pe aceslasi sistem de nemestecat si nedigerat) dar salvand-o pe Scufita.Ulterior si pe bunicuta care era si ea tot undeva prin burta lupului.Insa dulce razbunare ! :) Pun pietre in burta lupului aflat sub anestezie(altfel nu se explica lipsa lui de reactie la taiat-umplut) care incercand sa mearga crapa de la greutatea pietrelor.Perfect logic :) PS: bunicuta,dupa aventura terifianta din stomacul animalului,ia o gura de cozonac si trage o dusca de vin si isi revine in simtiri>sfat: nu incercati asa ceva in viata de zi cu zi daca dati peste un lup.Mai nene da ce au toti cu lupul si de ce se inghesuie toti sa-si dea doctoratul in sadism in povestile in care apare nefericitul animal? :))

[RaduMocanu]

Moşul creştinilor

E adevărat că, de prin secolul al IV-lea, omenirea, şi în special creştinătatea, a sărbătorit un “moş al darurilor”. Acesta este nimeni altul decât Sfântul Nicolae, cel care avea obiceiul de a lăsa milostenii, în ascuns, nevoiaşilor. Viaţa sfântului consemnează ajutorul oferit unei familii care, din cauza sărăciei, înclina să cadă în păcatul desfrâului. Pungile cu galbeni strecurate periodic de către episcopul Mirei aveau să salveze situaţia, însă “filantropul” este descoperit. Câte familii nu a ajutat însă Sfântul Nicolae fără ca minunatele fapte să fi fost consemnate? Pentru ajutorul primit în nenumărate rânduri şi graba cu care sfântul a răspuns mereu la rugăciuni, cultul său s-a răspândit în întreaga creştinătate. În amintirea dărniciei sale, părinţii şi-au mângâiat copiii cu mici daruri. Secolul marketingului l-a transformat însă pe Sfântul Nicolae într-un personaj mai puţin creştin, coborât mai degrabă din platourile de la Hollywood decât din icoană.

În uitarea ei de Dumnezeu, omenirea l-a înlocuit pe Sfântul Nicolae cu un moş păgân. În fapt, un idol pe care îl aşteptăm cu atât de multă nerăbdare tocmai când se naşte cel mai mare Dar al omenirii, însuşi Domnul Iisus Hristos. În neuitarea noastră, în decembrie, începem să forfotăm. Străzile sunt luminate, magazinele îşi umplu rafturile, iar în pieţele cetăţilor de astăzi tronează câte un brad. Copiii îşi pregătesc în avans câte o listă cu daruri; chiar şi modestă, tot listă e. Îşi creează aşteptări şi visuri alimentate de Moşul de la Hollywood. Trăiesc cu emoţie întâlnirea cu acest personaj la grădiniţă sau la şcoală. Mai apoi, peste ani, tot balonul de săpun se sparge şi micuţii prind minciuna. “Moşul sunt părinţii, toate sunt legende”. Moşul cel vesel şi frumos îmbrăcat nu există, Crăciun, cel de la Betleem, e şi el un mit. Bulversaţi de o lume a consumismului, ajungem să luptăm pentru a distinge între realitate şi marketing. Ori de câte ori punem mai mult suflet în goana după cadouri, în aşteptarea aproape pătimaşă a Moşului, să ne gândim că în fapt merităm doar o nuieluşă. Şi dacă sub bradul german nu vom găsi nici un dar, să ne îndreptăm inimile spre ieslea din Betleem, acolo unde se află cel mai frumos cadou primit de întreaga omenire. În fapt, e şi darul meu, şi al vecinului de bloc sau al celui mai uitat beduin din ţinuturile arse ale Sinaiului. E însuşi Dumnezeu, venit, aşa cum spune colindul, Mititel Înfăşăţel şi pentru care Măicuţa Sfântă n-a avut nici măcar scutecele.

A dărui e un sentiment nemaipomenit

Trăiesc de ceva vreme experienţa Crăciunului în Occident. În Marea Britanie, loc ce mi-a devenit ca trăire extrem de cunoscut, am avut dezamăgirea să descopăr copii care nu cred în naşterea lui Iisus ca Dumnezeu. Cu mare tristeţe a trebuit să realizez că pentru ei Iisus Hristos e un personaj istoric şi oarecum enigmatic. La vremea copilăriei, am scotocit ani

de-a rândul casa mamei pentru a găsi darurile de Crăciun cu mult timp înainte. De multe ori, mi-am stricat singură surpriza. E uimitor să întâlnesc în Londra copii de 10 anişori care încă mai cred cu tărie în existenţa unui moş extrem de darnic, cu puteri magice. Copiii îşi pun dorinţe şi se roagă acestui moş. Am întâlnit chiar şi adulţi care au cerut de la Moş Crăciun un an mai bun, fără şocuri economice sau chiar l-au rugat să aducă sănătate. Occidentalii, fără tendinţă de generalizare, îşi îndreaptă oarecum busola într-o direcţie ce nu aduce decât efemer. Dincolo de toate însă, a dărui e un sentiment nemaipomenit pe care l-au experimentat mai toţi sfinţii Ortodoxiei. Însă, cum recent îmi spunea un părinte grec, trebuie să fim atenţi în numele cui o facem.

[Ioan_Cezar]

Împărtăşesc opinia dvs., apreciez ce aţi scris, în întregime.
Aş voi să adaug doar un amănunt: deşi nu se cunoaşte aceasta de către toţi (de ce oare? că nu e nici un secret), copiii trec în dezvoltarea lor mintală prin etapa numită "a gândirii magice". Cu tot ce înseamnă aceasta, nu mai detaliez că se cam ştie, cel puţin în mare.
Acum însă: copilul magic dinlăuntrul nostru nu dispare nici la vârste mai înaintate. El rămâne funcţional şi acoperă conduita noastră subiectivă şi comportamentală (behavior) atunci când se iveşte un oarecare stimul declanşator (un gând, o amintire, o imagine, un miros, un sunet, o lumină). Indiferent de vârstă, sex, religie, IQ, caracter, profesie ori experienţă de viaţă, fiecare om poate trece imediat pe un mod de funcţionare din copilul magic, dacă i se oferă un anumit stimul specific. Or, în perioada sărbătorilor, aşa cum sunt ele în zilele noastre (se şi spune, culmea, în media "să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de iarnă"), e foarte uşor ca un adult, iar nu doar un copil, să intre imediat în starea de funcţionare a copilului magic dinlăuntrul lui. În acest caz gândeşte ca un copil de acea vârstă (când funcţiona gândirea magică), simte ca un copil, voieşte ca un copil, acţionează ca un copil, crede ca un copil. Practic a devenit un copil (desconsiderînd, pentru o vreme realitatea lui de adult). Dacă nu reuşeşte direct, se ajută cu niscaiva droguri - de la ţigări şi alcool, la chestii mai tari. Aţi remarcat, nu?

Că se întâmplă aşa eu nu am nici o îndoială. Am văzut această culisare de pe adultul realităţii pe copilul magic interior de prea multe ori ca să mai am vreun dubiu. Singura problemă e dacă acest fenomen de regresie infantilă este benefic sau nu, este îngrijorător în vreun plan etc. Aici de fapt ne şi deosebim în opinii, noi forumiştii.

Personal eu cred că ne putem permite luxul, când şi când, de a ne copilări, fie şi la modul copilului magic. Doar să ne dăm seama de asta! Să fiu lucid, adică, atunci când mă las dus de "magia sărbătorilor de iarnă" şi să nu mă cufund cu totul într-un mod infantil de a fi.

Frumoase sunt clipele de "magie" din jurul Crăciunului, fiecare îşi bucură copilul interior cu aceste prilejuri. Dar nu e nici o legătură între aceste fenomene de regresie infantilă, plăcute şi alinătoare pentru psihologia omului sufletesc (cum pesemne suntem fiecare), şi minunea tainelor duhovniceşti care alcătuiesc Sărbătoarea Naşterii Domnului.

Putem fi copii, ok, putem fi cufundaţi în "magie", putem aduce pe Moşul acasă lângă brad, pe sub brad şi chiar în vârful bradului, pe horn ori pe la ferestre
şi totodată bine este
să ne ridicăm cugetul şi toate simţămintele către Hristos,
pentru a nu rămâne doar adulţi în straie de copii ci pentru a ridica până şi copilul din noi în haina lui Hristos, în îmbrăţişarea Lui!

[cristirg]

Mos Craciun - o iluzie scurta cu gust amar - pr. Gheorghe Anitulesei:

https://www.youtube.com/watch?v=TmKtjMXmRGA

[catalin2]

Toti oamenii au nevoie de magie, de o realitate nemateriala. Doar ca aceasta chiar exista si nu trebuie inventata, iar crestinii o cunosc. In America au creat o poveste magica imaginara pentru ca deja aveau o societate materialista, golita de magia lumii spirituale (se spune ca autorul povestii s-a inspirat chiar si religiile nordice). In opinia mea exista trei tipuri de magie, de spiritualitate. Prima este realitatea crestina, cu lumea ingerilor Dumnezeu. A doua este lumea din spiritualitate pagana, cu mituri si zei in spatele carora sunt ingerii cazuti. A treia este o lume imaginara, creata de atei ca o alternativa la lumea materiala pe care o cunosc. Povestile SF pentru adulti, iar pentru copii povesti de genul Mos Craciun.

[cristirg]

"trei tipuri de magie" trebuie puse intre ghilimele,ortodoxia nu are nimic de a face cu nici o forma de magie,e impotriva magiei si vrajitoriei de orice fel.

[catalin2]

În prealabil postat de cristirg

"trei tipuri de magie" trebuie puse intre ghilimele,ortodoxia nu are nimic de a face cu nici o forma de magie,e impotriva magiei si vrajitoriei de orice fel.

Da, lume magica e mai bine spus, se intelege din context.

[cristirg]

-eu nu as folosi cuvantul magic in nici un context crestin,se poate vorbi de lumea sufletului,o lume nemateriala,duhovniceasca,a harului...

[Ioan_Cezar]

Subscriu. Nimic din cele bisericeşti nu sunt magie. Viaţa duhovnicească nu e magică, dimpotrivă, este simplă şi tot mai realistă pe măsură ce creştinul progresează în despătimire şi se micşorează pe sine, smerindu-se.
Poate că vedeniile oamenilor duhovniceşti sunt magie? Nu, categoric nu. E un alt fenomen, de deschidere a ochilor duhovniceşti spre o descoperire dumnezeiască.

[catalin2]

În prealabil postat de cristirg

-eu nu as folosi cuvantul magic in nici un context crestin,se poate vorbi de lumea sufletului,o lume nemateriala,duhovniceasca,a harului...

Am folosit acel cuvant pentru a se potrivi cu cuvantul folosit lui Cezar, dupa vrigula vezi ca am pus spiritualitate. Cuvantul asta l-am gasit, daca vrei pune tu alt cuvant. Nu, nu se intelege altceva pentru ca am specificat ca alta forma e din paganism, deci am facut delimitarea. Am pus acel cuvant pentru ca am mai scris inainte un mesaj asemanator, dar daca n-am scris in termenii lui Mos Craciun (adica magie) m-am gandit ca n-a fost receptat. Important era sensul mesajului, nu sa vorbim zece pagini despre un cuvant.