Postul negru

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ma rog adesea primului meu duhovnic, trecut in lumea dreptilor, despre care nu am nicio indoiala ca se afla la Masa Imparatiei. Uneori, ma rog si unor episcopi morti cu faima de martiri, chiar daca dosarele lor sunt in etapa de studiu. Nu am nicio indoiala ca, fiind omorati din ura fata de credinta, poarta cununa muceniciei.

Eu ma gandeam la parintii mei. Despre ambii cred ca s-au mantuit, dar ma gandeam ca ar fi frumos sa ma rog mamei, sa-i cer sa mijloceasca pentru mine la Dumnezeu.

De curand, am fost la inmormantarea soacrei uneia dintre surori - o femeie buna, iubitoare, muncitoare, foarte credincioasa .. numai cuvinte de lauda am auzit de la sora-mea despre ea. I-am sarutat mana, in semn de respect, si m-au uimit pacea, linistea care o inconjurau.
In general, trupurile lipsite de viata, ale persoanelor mai putin apropiate, ne produc teama, frica, dar in cazul de fata, desi nu-mi era o persoana apropiata, nu am simtit un astfel de sentiment. Pentru mine si acesta a fost un semn ca femeia a plecat in buna regula de aici si ca s-a mantuit.

Un preot, cu alta ocazie, atribuia seninatatea si pacea intiparite pe chipul celei adormite in Domnul faptului ca respectiva persoana fusese Impartasita.

De aceea, nu cred ca e gresit sa ne rugam si celor cunoscuti doar de noi, despre care credem ca s-au mantuit. Daca au ajuns in imparatia lui Dumnezeu, atunci ei sunt cu mult mai mari decat oricare din dreptii ramasi aici, pe pamant!

"Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el."