![]() |
![]() |
|
#34
|
||||
|
||||
![]()
Cum se ia aghiasma și anafora?
Cuvântul „aghiasmă” provine din grecescul to aghiasma și însemnă „sfințire”. În popor, prin aghiasmă se înțelege atât apa sfințită, cât și slujba propriu-zisă de sfințire a acesteia. Binecuvântarea lui Dumnezeu, prin darul și puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, se coboară asupra apei, care este apoi dăruită oamenilor pentru vindecarea de boli, tămăduirea de răni, apărarea de rele, de primejdii de la vrăjitori și de la demoni. Felurile aghiasmei Aghiasma este de două feluri: mare și mică. Aghiasma cea Mare se săvârșește de către arhiereu sau preot într-un cadru festiv, numai în biserică, lângă o apă curgătoare, lângă un lac sau la malul mării, și numai de Bobotează sau în Ajunul ei. Aghiasma Mare este tămăduitoare și are putere sfințitoare foarte mare, pentru că este sfințită în chiar ziua în care Mântuitorul a sfințit apele, botezându-Se în Iordan. În cursul rugăciunii de sfințire a Aghiasmei Mari se face o întreită chemare a Sfântului Duh. Aghiasma cea Mică se săvârșește de către preot în tot cursul anului, și mai ales la începutul fiecărei luni, cu scopul sfințirii oamenilor, caselor, țarinilor și a toată zidirea. Slujba de sfințire a Aghiasmei Mici se mai numește Sfeștanie și se poate săvârși și în casele oamenilor. Întrebuințarea Aghiasmei celei Mari Aghiasma Mare se bea înaintea Anafurei în perioada 6-14 ianuarie, cu prilejul marelui praznic al Botezului Domnului. În restul anului, cei opriți de la Sfânta Împărtășanie, ca mângâiere și nădejde a mântuirii lor, au voie să ia Aghiasmă Mare după ce se spovedesc. Aghiasma Mare poate fi luată și imediat după Sfânta Împărtășanie. Ea se mai folosește la sfințirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului și Marelui Mir, precum și la casele tulburate de demoni. În data de 7 ianuarie se stropesc cu Aghiasmă Mare toate casele, ogoarele, viile, livezile și animalele, pentru a le feri de toată reaua întâmplare. Unii credincioși obișnuiesc să păstreze Aghiasma Mare în vase curate, ca pe o binecuvântare, ani în șir, aceasta rămânând curată și plăcută la gust. Întrebuințarea Aghiasmei celei Mici Aghiasma Mică se bea imediat după Sfânta Anafură, în tot cursul anului. Prin stropirea cu apa sfințită duhurile cele viclene se gonesc din tot locul, oamenii se acoperă și se păzesc de tot lucrul rău, se aduce îndestulare gospodăriilor, se tămăduiesc bolile și se dăruiește iertare de păcatele mici. Aghiasma Mică se folosește de către preot la săvârșirea ierurgiilor (slujbe mici): sfințirea fântânilor, a icoanelor, a bisericii care a suferit o reparație de mică anvergură, a veșmintelor și obiectelor de cult. Se mai folosește și la alte slujbe precum: binecuvântarea începerii semănatului, sfințirea vaselor, izbăvirea viilor și grădinilor bântuite de lăcuste și gândaci. Anafora Anafora este piinea ramasa de la prescura din care s-a scos Sf. Agnet, numita “atidoron”, pentru ca “da darul harazirii lui Dumnezeu”. Dupa ce preotul o binecuvanteaza la Axion, se da spre sfintire- celor ce nu s-au impartasit, de acelasi preot care a slujit. Ea simbolizează trupul Maicii Domnului . Nu pot lua anafora: cei ce au mincat; cei ce au avut scurgere, femeile în perioada lunară (Lev. 22, 4); cei ce nu sint vrednici sa li se primeasca darurile la biserica din pricina pacatelor publice etc, (Lev. 7,19-21); cei rataciti de la credinta (Mat. 7,6; Const. Ap.VIII, 31). Care este ordinea luării celor sfinte? E bine să știe creștinul că mai întâi decât toate se ia Sfânta Împărtășanie, cu cuvenita pregătire ( spovedanie și canon de rugăciune) apoi se ia Agiasma Mare, de asemenea pe nemâncate și cu binecuvântarea preotului , apoi Anafora și Aghiasma mică. Anafora și aghiasma mică se pot lua de creștin în fiecare dimineață pe nemâncate după rugăciunile dimineții , pentru folos duhovnicesc și binecuvântare
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Daca pot primi niste raspunsuri | andrei23 | Generalitati | 28 | 19.06.2011 18:13:32 |
Caut niste raspunsuri | NeInocentiu | Secte si culte | 108 | 18.04.2011 13:43:12 |
|