Innoirea gandirii sau sensul pocaintei in cuvintele Parintelui Galeriu

[CristianR]

Mulțumesc și eu pentru selecția pe care ai făcut-o.

[Ioan_Cezar]

Nu mai puţin important îmi pare acest pasaj:
"Aici e una din cele mai adânci teme ale conştiinţei umane, anume: nu în sărmanul trup e taina descompunerii, ci în nefericitul suflet, în pierderea unităţii lui. Taina tainelor este unitatea; adică lupta împotriva descompunerii, a disoluţiei mele trupeşti începe în suflet. O, iubiţilor, fiecare dintre noi, în clipa aceasta, să conştientizăm, în adâncul nostru, acel virus, acel microb al răului care ne descompune sufletul, de unde vine şi descompunerea trupului şi moartea însăşi."

Care este acel microb al răului, cuibărit în adâncul nostru, care ne descompune sufletul şi trupul? Care este virusul aducător de moarte dinlăuntrul omului? ....
Leproşii sunt vindecaţi. Unul este şi mântuit. Ce îi deosebeşte? Exprimarea recunoştinţei.
Or, pentru aceasta e nevoie de o înţelegere mai adâncă a raportului dintre om şi Dumnezeu. Toţi zece au priceput că, la nevoie, Domnul îi poate ajuta. Însă doar unul din zece a priceput ceva mai mult, a priceput altfel şi a trecut încă un prag, al exprimării recunoştinţei....
Toţi au murit, virusul i-a răpus pe toţi. Însă unul a înviat, după moarte. Secretul? Recunoştinţa faţă de Hristos, exprimată în timpul petrecerii pământeşti.
Omul acesta şi-a dedicat un timp oarecare din viaţa lui pentru a veni la Hristos şi a aduce slavă lui Dumnezeu. Pentru câteva clipe dăruite a primit comoara vieţii veşnice!
Ceilalţi nu au găsit timp pentru aceasta.

[CristianR]

Dintru început, părintele face o precizare pe care ar trebui să o avem în vedere mereu când e vorba de Hristos:

Iubiţilor, iată istoria lui Zaheu – în care se oglindeşte parcă viaţa fiecăruia dintre noi. Aceasta e taina lui Dumnezeu: a privi prezenţa lui Dumnezeu în istorie, a Celui veşnic în vremelnicie. Căci Dumnezeu este Cel veşnic, iar noi suntem veniţi în timp, în vremelnicie. Deci noi nu evocăm doar o istorie, deşi Evanghelia s-a scris în istorie, ci noi vedem prezenţa lui Dumnezeu în istorie, atunci şi acum. Aşa ascultăm, gândim şi trăim Evanghelia.

A fi în concordanță cu numele ce-l purtăm:

Ce stare de suflet avea el? Gândiţi-vă: numele Zaheu, tradus pe româneşte înseamnă curat, pur. De bună seamă, ca oricine, îşi gândea numele: tu ai numele de pur, curat. Dar este viaţa ta atât de curată precum îţi este numele? Poate în clipa aceasta şi nouă, fiecăruia, ne dă de gândit, cercetându-ne numele: există într-adevăr o armonie adâncă între numele meu şi viaţa mea? Şi, în ultimă instanţă, gândim la numele cu care noi toţi ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu şi a lumii: numele de creştin şi ortodox. Creştin – deci numele lui Hristos, şi ortodox – adică dreptmăritor al lui Hristos, în gând, cuvânt şi faptă. Acest dintâi înţeles, dacă vreţi, ni-l împărtăşeşte Evanghelia de astăzi. Ni-l răsădeşte în inimă, dacă nu ni l-am răsădit noi înşine.

În Zaheu scânteiază o rază de lumină. Trebuie să ştim, pururea, să credem: trezirea nu e în noi. E aripa harului care ne atinge, a îngerului. E chemarea lui Dumnezeu. Dealtfel, dacă eu sunt zidire din nimic, din nimic ce să iasă? Din stricăciunile, slăbiciunile, îndoielile mele ce să iasă? Toţi cei care au văzut existenţa mişcându-se de jos în sus, să cugete adânc: da, eu mă ridic, dar chemat de sus, de harul lui Dumnezeu. Mereu am rostit cuvântul dumnezeiescului Iacov: “Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor...” (Iacov 1,17) – Lumina de sus care luminează în întuneric.

[CristianR]

Zaheu, luminat de har, hotărât, caută să afle cine este Iisus. Şi căutând în mulţime întâlneşte căutarea lui Iisus. Şi Iisus caută: îmbrăţişând creaţia întreagă, pentru că toate printr-Însul s-au făcut, caută către fiecare dintre noi. În clipa aceea Iisus căuta anume pe cel care Îl căuta pe El.

Judecata oamenilor:

Să nu uităm însă că judecându-i şi osândindu-i pe oameni – uneori cu asprime, cu gând să-i desfiinţăm, chiar – judecăm şi osândim chipul lui Iisus din ei. Căci Iisus a spus: “N-am venit să judec şi să osândesc lumea. N-am venit să judec, ci să mântuiesc”. Iar când e vorba de mântuire, toate judecăţile oamenilor cad.

Evanghelia nu este extremistă:

Zaheu, observăm imediat, nu a dat toată avuţia; a dat jumătate din avuţie. Iar pentru cei năpăstuiţi a întors împătrit. Cuvântul acesta ne priveşte, dacă vreţi, pe noi, cei obişnuiţi, care dăruim fără să dăm toată avuţia. Mântuitorul cumpăneşte şi răspunde fiecăruia după locul şi rostul lui în lume. Şi e o mângâiere aici, şi un răspuns.

Zaheu a trăit acel moment în care Hristos l-a creat din nou, în acel astăzi. L-a instituit în lumina adevărului şi a iubirii. L-a eliberat, cu adevărat, căci aceasta înseamnă creaţia: libertate şi noutate, înnoirea vieţii.

[CristianR]

Un fragment audio al unei predici prilejuite de slujba Canonului celui mare al sfântului Andrei Criteanu. Iertare pentru calitatea audio slabă.

Predica la Canonul cel mare.

„žMintea ț›ărână mi-am făcut”€, cu alte cuvinte: Dacă nu devii duhovnicesc în trupul tău, devii trupesc ș™i în duhul tău.

[CristianR]

Un cald și profund cuvânt al Părintelui de Nașterea Domnului.

[CristianR]

Predici rostite cu o însuflețire deosebită. Din 1999 aici, din 2000 aici, iar textul din ataș se pare că este din 1998.