Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Se moștenește boala și nu vinovăția pentru păcătele personale ale părinților
În Ortodoxie, Sfinții Părinți deosebesc „păcatul firii”, care este ireproșabil, de „păcatul voinței libere” care este reproșabil.
Transmiterea păcatului de la părinți la urmași este o realitate omenească valabilă și în afară Bisericii și în Biserică. Dar avem nevoie să cunoaștem învățătura ortodoxă despre păcat.
În ortodoxie, Sfinții Părinți deosebesc „păcatul firii”, care este ireproșabil, de „păcatul voinței libere” care este reproșabil. Păcatul firii, care locuiește în mădularele trupului nostru, cum spune Sfântul Apostol Pavel este consecința păcatului voii libere a protopărinților prin care omul s-a rupt interior de Dumnezeu crezând că-și afirmă autonomia și libertatea. Dar n-a făcut decât să aleagă moartea sufletului, pentru că viața adevărată a acestuia este „suflarea” neîntreruptă a lui Dumnezeu. Ca urmare firea lui s-a corupt, s-a îmbolnăvit, a devenit stricăcioasă și muritoare. Această stare a firii căzute se transmite urmașilor. Se moștenește boala și nu vinovăția pentru păcătele personale ale părinților. „S-a îmbolnăvit firea prin păcat datorită neascultării unuia, adică a lui Adam, astfel cei mulți au devenit păcătoși nu ca unii care au încălcat porunca odată cu Adam, ci ca unii ce s-au făcut părtași firii aceluia, căzute sub legea păcatului. Așadar, precum s-a îmbolnăvit firea omului în Adam prin stricăciunea neascultării și astfel au pătruns în ea patimile, la fel ea a fost curățită din nou prin Hristos (Sfântul Chiril al Alexandriei). (Maica Siluana)

[cristiboss56]

Cea mai însemnată armă asupra diavolului este Cinstita Cruce, care îl înfricoşează. Crucea să fie făcută corect. Adică, cele trei degete anume de la mâna dreaptă să atingă fruntea, pântecele, umărul drept şi, la urmă, umărul stâng, în forma crucii. Crucea se poate îmbina cu metaniile.
Părtăşia cu Hristos, atunci când se lucrează simplu, lin, fără siluire, îl face pe diavol să fugă. Satana nu pleacă prin siluire, prin constrângere. Se îndepărtează prin blândeţe şi rugăciune. Se risipeşte, când vede sufletul dispreţuindu-l şi întorcându-se cu iubire către Hristos. Nu poate suferi dispreţul, fiindcă este trufaş. Însă, când îmbrânciţi, duhul rău prinde de veste şi vă luptă. Nu vă îngrijiţi de diavol, nici nu vă rugaţi să plece. Pe cât vă rugaţi să plece, pe atâta vă împresoară. Pe diavol să-l dispreţuiţi. Nu-l înfruntaţi nemijlocit. Când lupţi cu pizmă împotriva diavolului, atunci năvăleşte şi el ca un tigru, ca o pisică sălbatică. Când îi arunci un glonţ, el îţi aruncă o grenadă. Când îi arunci o bombă, îţi aruncă o rachetă. Nu priviţi la rău. Să priviţi către braţele lui Dumnezeu, să cădeţi în braţele Lui, şi să înaintaţi. Să vă dăruiţi Lui, să-L iubiţi pe Hristos, să trăiţi cu trezvie. Trezvia este trebuitoare omului care Îl iubeşte pe Dumnezeu.
Părintele Porfirie

[cristiboss56]

Mânia împotriva aproapelui vine din trufie. Domnul ne-a poruncit să ne învăţăm de la El, că este blând şi smerit cu inima, ca să aflăm odihnă sufletelor noastre (Matei 11, 29). Ca să afli cum te poţi împotrivi mâniei, citeşte la Sfântul loan Scărarul treptele 8 şi 24 din lucrarea Scara, la Sfântul loan Casian, în Filocalie, despre cele opt gânduri pătimaşe, precum şi la Cuviosul Nil Sorski: împotriveşte-te, aşadar, şi dacă eşti biruit(ă), smereşte-te.
Sfântul Macarie de la Optina

[cristiboss56]

Părinte, este mai bine să ne înfrânăm trupul de la desfătări, sau să ne înfrânăm gândurile?
Şi trupul, şi gândurile! Trupului să i se dea cu măsură, gândurile rele să dispară de tot. Tocmai asta este lupta de gând, adică să se elibereze cu orice chip, să se „dezinfecteze”, să se cureţe mintea, gândurile. Şi cu trupul – să i se dea cu măsură: hrană, somn, pentru că nu trebuie sluţit cu un post exagerat, pentru că este de Dumnezeu „bine făcut”, cum zice: „Bine l-a făcut Marele Meşter!”
Atunci, noi avem obligaţia să nu-l sluţim, să nu-l slăbim. Să-i dăm cu dreaptă judecată, cu postire, cu hrană, care sunt rânduite de Biserică.
(Părintele Arsenie Papacioc)

[CristianR]

Găsesc potrivit să adaug aici un cuvânt al Avvei Dorotei, pe care ar trebui să-l avem în minte mai ales atunci când relațiile dintre noi devin tensionate: „Cel ce se defaimă pe sine, orice i s-ar întâmpla, sau pagubă, sau scârbă, mai dinainte socotindu-se vrednic de ele, niciodată nu se tulbură [...]. Adevărul vă zic, că de se va ispiti (cerceta) cineva cu de-amănuntul și cu frică de Dumnezeu, se află pe sine vinovat și că el a dat prilej acestui frate, ori cu fapta, ori cu cuvântul, ori și cu chipul. Iar de i se va părea că cu nimic din toate acestea nu l-a mâhnit, atunci trebuie să se socotească cum că poate altă dată l-a întristat, în alte împrejurări, sau poate că a întristat pe alt frate și i se cădea de atunci să se scârbească, sau pentru vreun păcate ce a făcut și nu i s-a întâmplat atunci scârbă se cuvenea a fi gata a primi întristarea. [...] Dar pentru că nu ne defăimăm pe noi înșine la orice, ba adesea găsim acest fel de îndreptățiri, ne asemănăm cu un vas foarte curat pe dinafară, iar înlăuntru plin de împuțiciune, din care, dând cineva cu o pietricică și spărgându-l, iese afară toată putoarea. Deci vă întreb: acea pietricică a pricinuit putoarea în vas, sau numai i-a dat prilej să iasă afară? Asemenea este și cel ce se îndreptățește și zice: eu ședeam cu pace și cutare cuvânt al fratelui m-a tulburat. Lui i se pare că era liniștit, dar patimă avea în sufletul său și nu o simțea. Acel frate a aruncat cuvântul ca o pietricică, care numai făcându-i loc, putoarea a început a ieși din inimă, iar nu ea a pricinuit-o.”

[cristiboss56]

Libertate nu înseamnă Fac orice vreau!, ci Fac orice vreau în anumite limite, în rânduială. Adică să discutăm cu copiii, să nu ne arătăm miraţi sau înspăimântaţi de ceva rău făcut de ei şi, în probleme secundare, să-i lăsăm chiar să lucreze singuri, după voinţa lor. Dacă un copil vrea să meargă la o petrecere, să-i spunem: Roagă-te şi fă cum te luminează Dumnezeu!, şi să adăugăm: Eu nu te voi reţine, dacă mergi la petrecere după rugăciune. Astfel, le dezvoltăm responsabilitatea în legătura lor cu Hristos, îi învăţăm să se roage lui Dumnezeu pentru orice faptă a lor.”
€žLibertatea joacă un mare rol în educaţia copiilor. (...) Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea inspiraţie, însufleţire. Dumnezeu luminează pe toţi oamenii, mai ales pe mame, le dă inspiraţie. Numai aşa putem să-i creştem pe copii, să-i educăm.€ (Părintele Sofronie de la Essex)

[cristiboss56]

Între nevoinţe – metanii, privegheri şi celelalte rele pătimiri – se află şi postul. „Pântecele gras nu naşte minte subţire.” Eu ştiu asta de la Părinţi. Toate cărţile patristice vorbesc despre post. Părinţii stăruie să nu ne hrănim cu mâncăruri greu digerabile sau grase, căci ele fac rău şi trupului, dar şi sufletului. Ei spun că oiţa mănâncă numai ierburile pământului, şi este atât de liniştită. Aţi văzut cum zic, „ca o oaie”. În vreme ce câinele, pisica şi toate celelalte carnivore sunt animale sălbatice. Carnea face rău omului. Fac bine ierburile, fructele şi altele de acest fel. Pentru aceasta Părinţii vorbesc despre post şi osândesc multa mâncare şi plăcerea pe care o simte cineva din mâncărurile cele bogate. Să fie mai simple mâncărurile noastre. Să nu ne îngrijim aşa de mult de ele.
Nu mâncarea, nu traiul bun asigură sănătatea, ci viaţa sfântă, viaţa lui Hristos. Cunosc nevoitori care posteau mult şi nu au avut nici o boală. Nimeni nu s-a îmbolnăvit din pricina postului. Mai mult se îmbolnăvesc cei ce se hrănesc cu cărnuri şi ouă şi lapte, decât cei cu un regim frugal. S-a observat asta. Chiar şi ştiinţa medicală spune asta acum. Postitorii postesc şi nu păţesc nimic; nu numai că nu păţesc, dar se şi vindecă de boli. Însă, ca să le faceţi pe acestea, trebuie să aveţi credinţă. Altfel vă ia ameţeala. Postul ţine şi de credinţă.
Părintele Porfirie