Pentru scaparea de demoni, sfat din cartea Puterea rugaciunii, Iertarea mortilor

[-1NDEPENDENT]

Uitati ceva asemanator aici: http://www.munteleathos.com/Pagina/A...vremea_noastra

Inafara de asta sa mai cititi ceva interesant:
Intr-una din predici, parintele Calistrat Chifan a spus o istorioara scurta. Cum ca cineva care isi petrecuse 70 de ani de pustie.
Iar intr-o zi a venit Satana in chip de om care trecea prin pustie si i-a spus asa: "Ma, cu ce te-ai ales tu de 70 de ani de stat aici singur cuc daca o proorocie n-ai spus, un mort n-ai inviat, un bolnav n-ai vindecat, o minune n-ai facut, un semn nu ti-sa aratat. Dute ma in lume, nu vezi ca pierzi vremea degeaba aici".
Zis si facut, cu atata tact a fost rostita aceasta fraza de satana incat i-a strapuns cugetul, s-a lasat coplesit, si-a luat bocceluta si sa plece in lume.
Ingerul care stia lucrarea lui, smerenia lui, simplitatea lui, naivitatea lui si darul lui Dumnezeu care il acoperea, i-a iesit inainte sub forma de calugar si l-a intrebat:
-Parinte, da unde pleci?
-Pai am ajuns la concluzia ca 70 de ani de pustie nu mi-au folosit la nimic si nu am primit macar un dar de la Dumnezeu. Ma duc in cetate.
-Intoarcete inapoi ca in trei zile s-ar putea sa mori.
La auzul acestor vorbe s-a cutremurat si s-a intors inapoi in pustie dupa sfatul tanarului care ai aparuse inainte, calugarul respectiv.
Si in momentul in care a ajuns la chilie a maturat chilia, a luat Psaltirea si a inceput sa citeasca.
Cand i-sa facut foame, s-a dus in spatele chiliei sa isi ia curmalele care ise cuveneau lui din pomul care era acolo si l-a hranit 70 de ani. Nu-i pomul, a fost primul cutremur, prima scuturatura sufleteasca.
S-a mai rugat putin, ia parut rau de cele petrecute si si-a dat seama ca a fost o oarecare inselare.
Si s-a dus sa bea apa, cand s-a dus nici izvorul nu era. Si in clipa aceea intorcandu-se in chilie a zis: "Doamne da daca m-ai hranit 70 de ani acuma pentru trei zile pana la sfarsitul vietii mele ma lasi sa pier de foame si de sete".
Si atunci se aude glasul ingerului pazitor care ai spune: "Ticalosule, dar 70 de ani nu te-ai gandit cum sta acest pom in arsita pustiei si rodeste si acest izvor cum curge in loc fara de apa? Care era cea mai mare minune? Sa te gandesti la pasariile cerului care nici nu culeg nici nu seamana si Domnul le hraneste. Iar tihna si linistea ta nu ti-a stricat-o nimic".
Deoarece el nu a avut ispite nici viziuni, nici aratari, nici semne nici minuni. Dar nici ispite nu a avut. Dumnezeu a cautat la masura lui si i-a dat lucrare pe masura lui.


Unii oameni isi pun intrebarea: "De ce Dumnezeu ingaduie ca unii oameni sa fie saraci, altii bogati, unii sa moara in accidente, unii sa se nasca cu deficiente, iar altii sa moara de tineri".
Raspunsul se afla in istorisiriile de mai jos.

1) Un pustnic il ruga fierbinte pe Dumnezeu ca sa-i descopere judecatile dumnezeiesti si a luat ca nevointa post aspru. Dar Dumnezeu nu-i descoperea ceea ce dorea el sa afle. Calugarul nu inceta sa se roage si, in sfarsit, Dumnezeu s-a milostivit de el. Intr-o zi, pustnicul a pornit la drum dorind sa ajunga la un calugar batran care locuia departe. Atunci i-a aparut in cale un inger in chip de calugar, care s-a oferit sa-i fie insotitor. Pustnicul s-a bucurat mult si astfel amandoi au purces la drum.

A doua zi, calatorii s-au oprit pentru un popas in casa unui crestin. El i-a primit cu multa bucurie si cu mare cinste, le-a spalat picioarele, le-a dat ceva sa manance si le-a pregatit patul pentru odihna. Dimineata, cand oaspetii sa pregateau sa purceada din nou la drum, stapanul casei i-a rugat sa-i binecuvanteze copilul. Insa ingerul, atingandu-l pe copil, i-a luat sufletul. De durere, tatal nu a putut rosti nici un cuvant, iar pustnicul, ingrozit, a iesit din casa. Dupa el a iesit si ingerul calugar.

Peste putin timp, pustnicul a intrebat:

„Cine esti? Diavol sau inger? De ce ai luat sufletul copilului?”

insotitorul i-a raspuns:

„Daca acest copil ar fi ramas in viata, ar fi devenit un om foarte rau. Dar tatal lui este un barbat drept si placut lui Dumnezeu, pentru ca face mult bine celor din jurul lui. De aceea am luat sufletul copilului, ca acesta sa se mantuiasca impreuna cu tatal sau. Iata ce-ti spun, batrane! Intoarce-te in chilia ta si nu-ti mai framanta mintea, caci caile Domnului sunt necunoscute, de aceea sa nu ceri ca sa le afli. Nu-ti va folosi la nimic”.

Ingerul s-a facut nevazut. Mirat, calugarul s-a cait de cererile sale nechibzuite si a povestit cele intamplate si altor frati, ca sa le fie spre invatatura. Nadajduim ca toate cele spuse de pustnic vor fi ajuns pana la urechile tatalui copilului mort si-i vor fi mangaiat inima indurerata.

2) In mod indirect, se confirma si povestirea mamei decembristului Kondratii Raleev. Dumnezeu i-a descoperit in vis viitorul fìului ei. Povestirea a fost publicata in „Istoriceskii Vestnik” din ianuarie 1894.

Mama lui Raleev a povestit cunoscutilor ei urmatoarele: cand a implinit varsta de trei ani, baiatul ei s-a imbolnavit grav. Probabil ca avea anghina difterica. Medicii ca*re erau chemati la patul bolnavului dadeau neputinciosi din cap si spuneau: „Pana dimineata copilul va muri”. Sufocandu-se, copilul se zvarcolea in pat, strangand manutele subtiri si palide si nu-si mai recunostea mama.

„Bucuria mea, fericirea mea, comoara mea, oare chiar ma vei parasi?… Nu, nu se poate!…Nu voi putea suporta aceasta!” soptea mama, scaldand cu lacrimi manutele copilului. “Oare nu exista nici o sansa?”

„In disperare mare, a continuat ea, am ingenuncheat in fata icoanei Mantuitorului si a icoanei Maicii Domnului, luminate de candele si m-am rugat fierbinte pentru insanatosirea micutului meu. M-am rugat cum nu m-am mai rugat niciodata dupa aceea. Sufletul meu l-am pus in cuvinte si ma adresam lui Dumnezeu...

Nu stiu cat a durat acest extaz, dar tin minte doar ca toata fiinta mea s-a umplut de o bucurie neinteleasa, lu*minata de un sentiment de liniste… De parca cineva ma legana, imbiindu-ma la somn. Pleoapele mi s-au facut grele. M-am ridicat cu greu in picioare, m-am asezat langa patutul bolnavului si sprijinindu-ma de el am adormit imediat. Nici acum nu pot pricepe daca a fost un vis sau daca am auzit cu adevarat… Oh! Cat de clar am auzit o voce necunoscuta, dar placuta, dulce, care mi-a spus:

- Revino-ti! Nu-L ruga pe Dumnezeu pentru insanatosirea fìului tau… El, Care este atotstiutor, stie de ce copilul trebuie sa moara acum… Din bunatatea si mila Sa, El vrea sa va fereasca de suferintele viitoare …Ce ar fi daca ti le voi arata?… Oare chiar si atunci vei cere insanatosirea lui?…

- Da…, da…, voi cere…, voi da tot, voi accepta toate suferintele numai ca el, bucuria vietii mele, sa ramana in viata!…, spuneam adresandu-ma acelei voci si incercand in van sa deslusesc cui ii putea apartine.

- Atunci urmeaza-ma!

Si eu m-am supus acelei voci minunate, urmand-o, fara sa stiu in ce directie s-o iau. In fata mea vedeam doar un sir lung de camere. Prima era la fel cu cea unde se afla acum copilul meu, care era la un pas de moarte. Dar, in acel moment, el nu murea. Nu i se mai auzea respiratia grea ca inainte de agonie. Nu! El dormea linistit, obrajii ii erau usor imbujorati si zambea in somn. Micutul meu era complet sanatos. Am vrut sa ma apropii de patul lui, dar vocea ma chema sa intru in alta camera.

Acolo era un baietel voinic si vioi. Invata. Pe biroul lui erau insirate carti si caiete.

Dupa aceea l-am vazut adolescent si mai tarziu om matur. Era militar.

Dar iata si ultima camera. In ea se aflau multe persoane necunoscute mie. Toate vorbeau cu inflacarare, iar fiul meu, agitat, incerca sa le explice ceva. Din nou am auzit acea voce, insa de data aceasta in inflexiunile ei intrezaream note amenintatoare, dure:

- Priveste! Poate te razgandesti, nebuno! Cand vei vedea ce se ascunde dupa perdeaua care desparte aceasta camera de celelalte, va fi prea tarziu! Mai bine supune-te si nu mai cere nimic pentru copil, care este un inger si nu cunoaste inca rautatea.

Dar eu am strigat : «Nu, nu, vreau ca el sa traiasca!» si m-am grabit sa ajung la acea perdea. Ea s-a dat incet la o parte si am vazut… o spanzuratoare”.

In acel moment, mama a strigat si s-a trezit. Ea s-a aplecat deasupra copilului. O, minune! Acesta dormea linistit si fara griji. Suieratul din gat s-a preschimbat in respiratie li*nistita, iar obrajorii i s-au imbujorat. Peste putin timp copilul s-a trezit si a intins manutele spre mama. Ea nu putea pricepe: ce a fost asta? Vis sau realitatea mult dorita? S-a intamplat exact asa cum i s-a aratat in prima camera!

Nevenindu-i inca sa creada, mama a chemat-o si pe dadaca si impreuna s-au incredintat de vindecarea minunata a copilului care fusese la un pas de moarte. Mama ii cersise viata!

„Timpul trecea, a continuat doamna Raleeva, iar visul meu se implinea cu exactitate, chiar si in cele mai mici detalii: tineretea lui si, in sfarsit, adunarile clandestine… Cand fiul imi prezenta pe unul din prietenii lui, eu recunosteam in el pe una din persoanele din ultima camera.

Mai departe nu pot sa mai continui. Vreau sa ma intelegeti… moartea lui… spanzuratoarea… o, Doamne!…”

Vocea doamnei Raleeva tremura, lacrimile o inabuseau.

„Jur…, jur pe amintirea fiului meu ca nu este o aiureala a imaginatiei mele, ci adevarul pur!”, a spus ea dupa o clipa de tacere.

Cu adevarat, o mama care isi plange fiul mort nu va indrazni, mai ales in cele mai grele momente, sa spuna vreun neadevar! Iar cei care o cunosteau pe doamna Raleeva o stiau ca pe o femeie cinstita si corecta.
SURSA: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...-lui-dumnezeu/