Dumnezeu doar un produs cultural?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de AlbertX

Este o mare primejdie a vedea viata duhovnicească dinlăuntrul tâlcuirilor date de sistemele psihologice antropocentrice de astăzi."

La această concluzie am ajuns şi eu.
Din fericire majoritatea şcolilor psihologice de azi (mă refer la psihologia academică, de ţinută, iar nu la impostori şi diletanţi) operează o distincţie clară între obiectul de studiu al psihologiei şi obiectul Teologiei, între metode de cunoaştere şi procedee practice, aplicative. Cu atât mai mult se feresc să reducă viaţa duhovnicească la chestiuni de psihologie obişnuită.

Există însă o problemă serioasă: majoritatea oamenilor nu au cunoştinţe sistematice şi experienţă nici în psihologie, nici în cele duhovniceşti. Tocmai de aceea întâlnim frecvent false dispute: unii amatori tinzînd să reducă viaţa duhovnicească la psihologie ordinară, ceilalţi năzuind să elimine viaţa omului sufletesc (de parcă ar fi posibil!) şi să o înlocuiască, hocus-pocus, cu o părută viaţă duhovnicească. Greu de spus care din cele două tabere fac un lucru mai dăunător, mai periculos.

Din fericire avem deja o bogată literatură care porneşte, cu acurateţe, de la stabilirea distincţiilor ferme între cele două domenii, apoi încearcă să surprindă corelaţii fine. Spor la studiu celor interesaţi!
Doamne ajută!

[florin.oltean75]

"O idee clară despre Ortodoxie
As vrea întâi să subliniez că există o pozitie clară a Sfintilor Părinti ai Bisericii în privinta faptului că Ortodoxia se deosebeste de toate sistemele antropocentrice.

Este o observatie corecta, insa evident un truism – orice sistem non-antropocentric ( cum ar fi fi sistemele deo-centrice – inclusiv Ortodoxia) este diferit de orice sistem antropocentric. Prin insasi miezul definitiei acestor termeni.


Dar afirmatia asa cum este formulata promite un exclusivism special – insa sub forma unui truism.

Multe religii pot folosi aceleasi exprimări, aceiasi termeni, dar întelegerea lor este diferită.

Intradevar, este o opinie oficilizata in structura clericala, prin care se contureaza o identitate proprie invataturii Ortodoxe – nu prin asociere, ci prin disociere. Se poate spune impusa celor care doresc sa apartina clerului.

Bineinteles ca intelesul acelorasi cuvinte si expresii pot sa varieze de la context la context. Este o chestiune naturala - ceea ce se numeste in semiotica – “pragmatism” lingvistic.

De pildă, filozofii stoici vorbeau si ei de nepătimire, dar o întelegeau altfel decât Ortodoxia. Acelasi lucru este valabil pentru minte, extaz etc.

A spune ca o “intelegeau altfel” presupune ca o si “traiau altfel”. A spune ce traiesc ceilalti inlauntrul lor presupune cunoasterea celor dinlauntru ale omului – ceea ce este doar domeniul Lui Dumnezeu.

O formulare mai adecvata in raport cu ceea ce cunoastem cu adevarat si ceea ce nu cunoastem ar fi sunat astfel: “Ortodoxia este circumspecta cu privire la…”

Multi orientali care apartin altor religii, de exemplu budismului, vorbesc despre minte, simtul lăuntric etc, însă dau termenilor cu totul alt continut. Din această pricină, cel care a avut de-a face în trecut cu asemenea teorii - fie că este vorba de psihologie, filozofie sau chiar budism - are mari dificultăti în a reusi să dobândească o conceptie clară despre învătătura ortodoxă si poate rămâne nedumerit si încurcat.

Am întâlnit oameni care se află într-o înspăimântătoare confuzie asupra acestor lucruri: citesc teologie trezvitoare si nu găsesc nici o deosebire fată de învătătura budistă, socotind că budistii si Părintii trezvitori spun aceleasi lucruri.

A face o diferentiere intre definitia Ortodoxa a mintii si definitia budista a mintii, presupune sa avem o definitie Ortodoxa a mintii.

Altfel, afirmatiile “termenii au alt continut” , “nu exista conceptia clara despre invatatura”, “se afla intr-o inspaimantatoare confuzie”, sunt doar acuzatii fara acoperire.

Personal, nu am identificat in lucrarile patristice “o defintie clara” a mintii.

Ca să nu mai spun că această cunoastere omenească, ce pune accentul pe ratiune, cuprinde o oarecare părere de sine pe care Părintii o numesc "bogătie a gândirii" (plouto tis dianoias);

Parerea de sine nu este specifica doar celor ce pun accentul pe ratiune.

Sub greutatea parerii de sine este incovoiata toata faptura – fie ca filosofeaza, fie ca nu filosofeaza, fie ca crede, fie ca nu crede.

Doar Sfintii nu mai au parere de sine.

Sa nu uitam ca facem cunostinta cu Dumnezeu prin ratiune. Ii contemplam calitatile tot prin ratiune.

ca urmare, omul se umple de multumire de sine si întemeiere în sine. si oriunde se află multumire de sine si întemeiere în sine, harul lui Hristos nu mai poate lucra.

Exista cazuri, exista sisteme de gandire care produc aceasta ratacire. Insa aceasta observatie nu poate fi generalizata.

Nu este cazul budismului mahayana, care incepe si se termina cu invatatura refugiului: in Dumnezeu (Adi Buddha), Invatatura Lui Dumnezeu (Dharma) si Sfinti (Sangha).


Adica budistul nu cauta scapare in sine, nu cauta multumire in sine, nu cauta intemeiere pe sine.

Stie ca este neputincios, ca o frunza batuta de vant. De aceea cauta sprijin in Cel Atotputernic.

Sfântul Thalassie spune că sărăcia mintală este desăvârsita nepătimire, starea în care mintea despătimită este slobozită din temnita simturilor si a celor care tin de simturi.

Când cineva posedă o astfel de cunoastere filozofică sau psihologică si se apropie de Biserică, păstrând toate înlăuntrul său, în clipele de mare adâncire lăuntrică poate să ia această cunoastere drept contemplare mistică.

Aceasta cunoastere nu este putin lucru. Este o contemplare mai profunda a naturii mintii si simturilor.

Daca in raport cu Ortodoxia este sau nu “contemplare mistica” se impune o referinta, un dictionar Ortodox cu definitii clare, care sa risipeasca ambiguitatile, obscuritatile de limbaj.

Apoi omul crede că starea sa este descoperirea lui Dumnezeu si astfel prihăneste neprihănita si curata învătătură a lui Hristos.

Aceasta eroare poate fi savarsita de cei ce nu inteleg abordarea cognitiva apofatica. Acestia sunt tentati sa-L identifice pe Dumnezeu cu o anumita stare de absorbtie launtrica.


Se opresc din calatoria fara de sfarsit inlauntrul Lui Dumnezeu.
Se ratacesc pentru ca nicio stare nu este Dumnezeu.


Budismul mahayana explica in amanunt acest tip de eroare.

A doua cale de tămăduire este trecerea omului printr-o adâncă pocăintă. Pocăinta adâncă înseamnă pătrunderea harului necreat al lui Dumnezeu în inima omului; el arde patimile si-l face pe om purtător al dumnezeiestii Descoperiri. Din această pricină, când citim scrierile patristice trebuie să ne desprindem de cunostintele si ideile trecutului, spre a dobândi o întelegere clară a Ortodoxiei. Accentuez aceste lucruri, ca să nu faceti paralele cu cunoasterea psihologică ce precumpăneste astăzi. Este o mare primejdie a vedea viata duhovnicească dinlăuntrul tâlcuirilor date de sistemele psihologice antropocentrice de astăzi."

Pocainta nu este specifica filozofilor atei. O mare pierdere pentru ei. Insa este specifica tuturor marilor religii, inclusiv budismul.

[AlbertX]

Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana

Paralele intre CRESTINISM si BUDHISM

Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea.

Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. In scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.

Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept.
Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă.

Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric.

După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.

Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului.

Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).

In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.

Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare.

Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran.

In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhismului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.

Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acelasi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului.

Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are.

Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire.

Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica.

Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez.

Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.

Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.

Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).

Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus -singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.

De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.

[florin.oltean75]

Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana

Paralele intre CRESTINISM si BUDHISM

Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea.

Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. In scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.

Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept.
Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă.

Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric.

După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.

Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului.

Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).

In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.

Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare.

Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran.

In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhismului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.

Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acelasi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului.

Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are.

Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire.

Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica.

Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez.

Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.

Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).

Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus -singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.

De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.

Pana acum nu am mai citit asemenea neadevaruri despre budism.

O asemenea strambatate in judecata.

Ma rog, la nivelul anilor '40 cine stie ce texte circulau despre budism.

Asa ca se pot acorda circumstante atenuante autorului.

Insa proliferarea lor, folosirea ca referinte de incredere, in zilele noastre, dupa dezvaluirea scripturilor originale - este fie comoditate in a cunoaste cu adevarat aceasta religie, fie rea intentie.

[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de florin.oltean75

Pana acum nu am mai citit asemenea neadevaruri despre budism.

O asemenea strambatate in judecata.

Ma rog, la nivelul anilor '40 cine stie ce texte circulau despre budism.

Asa ca se pot acorda circumstante atenuante autorului.

Insa proliferarea lor, folosirea ca referinte de incredere, in zilele noastre, dupa dezvaluirea scripturilor originale - este fie comoditate in a cunoaste cu adevarat aceasta religie, fie rea intentie.

Parintele Ilarion Felea a fost un teolog foarte bine documentat şi te asigur că ştia foarte bine ce spune.
Ceea ce propovăduieşti tu, este budismul adaptat pentru occidentali - un kitsch. Acela este budismul original si il intalnesti doar în ţările şi regiunile cu o veche tradiţie budistă. acolo unde acesta s-a conservat cel mai bine, cum ar fi Sri Lanka sau Tibet. Deci, dacă nu vă place adevărata faţă a budismului, atunci nu vă mai lăudaţi cu marea lui vechime "milenară".

Aici se discută un cu totul alt subiect, aşadar, nu tansforma şi acest topic într-unul despre budism! Ai destul loc pe aria "Alte Religii"!

[AlbertX]

În prealabil postat de florin.oltean75

Pana acum nu am mai citit asemenea neadevaruri despre budism. O asemenea strambatate in judecata.
Ma rog, la nivelul anilor '40 cine stie ce texte circulau despre budism.
Asa ca se pot acorda circumstante atenuante autorului.

florin.oltean75, este evident ca credinta in budism ti-a fost greu incercata de catre Preotul Ilarion V. Felea. Ar fi fost frumos din partea ta, ca inainte sa te apuci sa scrii acel comentariu nepotrivit, sa vezi si tu cine a fost cel care a indraznit sa scrie de rau despre budism.

Am extras din http://adevarul.ro/locale/arad/ilari...15c/index.html

Preotul Ilarion V. Felea - martirul si mărturisitorul lui Hristos ( +18 septembrie 1961, Aiud)

Ilarion V. Felea, preotul care a fost condamnat la 20 de ani de temnită grea pentru că s-a împotrivit comunismului

Părintele Ilarion Felea se numără printre cei care au suferit în perioada comunistă ca să-si apere credinta si religia. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât si de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră cea mai bună operă a Ortodoxiei românesti de până acum.

La 20 decembrie 1932, si-a luat licenta la Facultatea de Teologie din Bucuresti, cu subiectul "Mântuirea după conceptia ortodoxă, catolică, protestantă si sectantă", iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză "Pocăinta, studiu de documentare teologică si psihologică", publicată în "Seria Teologică".

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică si apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a predat până în 1948, detinând un anumit timp si functia de Rector. A predat cu competentă si aleasă dăruire, studentilor din anul III si IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica si mistica si Omiletica practică.

_________

florin.oltean75, daca ai realizat ce prostii ai afirmat e bine, daca nu, asta e,... ca de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.

În prealabil postat de AlbertX

Ilarion V. Felea, preotul care a fost condamnat la 20 de ani de temnită grea pentru că s-a împotrivit comunismului

florin.oltean75, daca ai realizat ce prostii ai afirmat e bine, daca nu, asta e,... ca de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.

Faptul ca a facut lucruri admirabile in viata lui nu inseamna ca tot ce a spus despre budism este corect. Toata lumea greseste.

[AlbertX]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Faptul ca a facut lucruri admirabile in viata lui nu inseamna ca tot ce a spus despre budism este corect. Toata lumea greseste.

abaaaabbbb63, de cate ori iti mai vine sa spui cate o prostie, ia o pauza, trage un pic de aer curat in piept, oxigeneaza-ti creierul, bea un ceai, mananca o ciocolata, si da-ti cu ceva despre mana. Daca aveai ghinionul sa stai langa mine si sa afirmi asa ceva , iti garantez ca ai fi regretat imediat cele afirmate ... Prostia sau slaba judecata nu scuza lipsa de bun simt, intelegi ?
Daca dupa mintea ta bolnava de ateu ai impresia ca vei mai face multi purici pe acest forum, te asigur ca te inseli ...

[florin.oltean75]

florin.oltean75, este evident ca credinta in budism ti-a fost greu incercata de catre Preotul Ilarion V. Felea. Ar fi fost frumos din partea ta, ca inainte sa te apuci sa scrii acel comentariu nepotrivit, sa vezi si tu cine a fost cel care a indraznit sa scrie de rau despre budism.

Am extras din http://adevarul.ro/locale/arad/ilari...15c/index.html

Preotul Ilarion V. Felea - martirul si mărturisitorul lui Hristos ( +18 septembrie 1961, Aiud)

Ilarion V. Felea, preotul care a fost condamnat la 20 de ani de temnită grea pentru că s-a împotrivit comunismului

Părintele Ilarion Felea se numără printre cei care au suferit în perioada comunistă ca să-si apere credinta si religia. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât si de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră cea mai bună operă a Ortodoxiei românesti de până acum.

La 20 decembrie 1932, si-a luat licenta la Facultatea de Teologie din Bucuresti, cu subiectul "Mântuirea după conceptia ortodoxă, catolică, protestantă si sectantă", iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză "Pocăinta, studiu de documentare teologică si psihologică", publicată în "Seria Teologică".

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică si apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a predat până în 1948, detinând un anumit timp si functia de Rector. A predat cu competentă si aleasă dăruire, studentilor din anul III si IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica si mistica si Omiletica practică.

Tot respectul pentru Preotul Ilarion V. Felea in primul rand ca om.

Insa, afirmatii de genul "budismul este pesimist", "budismul cauta sa nimiceasca existenta..."ma fac sa ma indoiesc de faptul ca a cunoscut budismul.

Poate doar a dorit sa combata aceasta religie, sa o puna, evident, intr-o lumina nefavorabila.

Cine ar alege "nimicirea existentei" sau "pesimismul"?
Si cine ar alege "Viata"?

Fiecare este liber sa creada ce doreste. Sa aleaga cum percepe alte credinte. Evident si impotriva budismului.

Mi-am expus un punct de vedere, referitor la adevarul din spatele unor afirmatii.

Nu am desconsiderat o persoana.

[Wryetui]

În prealabil postat de florin.oltean75

[/b]Tot respectul pentru Preotul Ilarion V. Felea in primul rand ca om.

Insa, afirmatii de genul "budismul este pesimist", "budismul cauta sa nimiceasca existenta..."ma fac sa ma indoiesc de faptul ca a cunoscut budismul.

Poate doar a dorit sa combata aceasta religie, sa o puna, evident, intr-o lumina nefavorabila.

Cine ar alege "nimicirea existentei" sau "pesimismul"?
Si cine ar alege "Viata"?

Fiecare este liber sa creada ce doreste. Sa aleaga cum percepe alte credinte. Evident si impotriva budismului.

Mi-am expus un punct de vedere, referitor la adevarul din spatele unor afirmatii.

Nu am desconsiderat o persoana.

In ignoranta mea, cate stiu eu despre Budism este ca este FOARTE diferit de cel pe care il avem aici. La fel cum Martorii lui Iehova difera de Biserica Ortodoxa intr-un mod de proportii galactice, asa si Budismul occidental difera de Budismul adevarat, neschimbat din Sri Lanka, Nepal, Tibet, etc... Budismul, din cate stiu, considera inexistenta binelui si al raului, toate sunt lucruri facute de mintea omeneasca si atat dragostea cat si supararea sunt suferinte si trebuie sa ne detasam de ele pentru a atinge adevarata desavarsire.