Istorii cu talc

[cristiboss56]

Povestea Gheron Iosif despre un calugar imbunatatit pe nume Teofilact, pe care l-a cunoscut in Muntele Athos, ca tinea cu strasnicie la respectarea programului de viata si a ordinii. Se pare ca ar fi spus unui frate ce dorea sa se nevoiasca alaturi de el: "Asculta, fiule, daca vei ramane cu mine, vreau ca in viata ta sa ai o randuiala si un program, pentru ca fara acestea nu te faci calugar. Priveste in jur lucrurile noastre, asa cum ti le spun: acolo este urciorul nostru, alaturi ceasca, acolo sunt lighenele, dincolo posmagii si celelalte, precum le vezi. Vreau sa le gasesc totdeauna acolo. Daca din intamplare faci vreo greseala, prima data iti voi aduce aminte de locul exact al lucrului, dar nu voi suferi a doua oara. Daca continui pentru a treia oara neoranduiala, te voi ruga sa-ti iei lucrurile tale si sa pleci, ca macar pe mine sa nu ma tulburi, daca tu nu vrei sa te folosesti".

[cristiboss56]

Zicea avva Avraam despre unul din cei de la Sketis ca era copist si nu manca paine, la care a venit un frate rugandu-l sa-i copieze o carte. Dar batranul avand mintea la cele ceresti, scrise sarind randuri intregi si nedespartind cuvintele. Iar fratele, luand cartea si dorind sa desparta cuvintele, gasi unele sarite. Si ii spuse batranului:
- Avvo, sunt randuri lipsa.
- Hai, fa-le intai pe cele scrise, si vino apoi sa le scriu si pe celelalte.

[cristiboss56]

Sunt randuri lipsa

Zicea avva Avraam despre unul din cei de la Sketis ca era copist si nu manca paine, la care a venit un frate rugandu-l sa-i copieze o carte. Dar batranul avand mintea la cele ceresti, scrise sarind randuri intregi si nedespartind cuvintele. Iar fratele, luand cartea si dorind sa desparta cuvintele, gasi unele sarite. Si ii spuse batranului:
- Avvo, sunt randuri lipsa.
- Hai, fa-le intai pe cele scrise, si vino apoi sa le scriu si pe celelalte.

[cristiboss56]

"Unul dintre parinti a povestit cum un mare staret, vazator cu duhul, intr-o zi s-a asezat sa manance impreuna cu mai multi frati. Si in vreme ce mancau, staretul ii cerceta cu ochii sai duhovnicesti si-i vedea pe unii cum mancau miere, pe altii, paine, iar pe altii, necuratii. Nedumerit fiind, s-a rugat lui Dumnezeu: "Doamne, lamureste-mi aceasta taina. Cum, in timp ce la masa se aflau pentru toti aceleasi mancaruri, in clipa in care le duceau la gura se aratau a fi atat de diferite?" Atunci a auzit o voce din cer care i-a spus: "Cei ce par ca mananca miere sunt aceia care stau la masa cu frica lui Dumnezeu si cu bucurie duhovniceasca, care se roaga neincetat si a caror rugaciune asemenea tamaii se inalta la Dumnezeu. Cei care (par ca) mananca paine sunt aceia care ii multumesc lui Dumnezeu pentru cate le-a dat El sa manance. Si, in sfarsit, cei care (par ca) mananca necuratii sunt cei care sunt nemultumiti si spun: «Asta-i bun, asta-i stricat.»" Nu trebuie sa cugetam astfel, ci, dimpotriva, trebuie sa-L slavim pe Dumnezeu si sa-I cantam, implinind cuvantul Apostolului: "De aceea, ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti (1 Cor. 10, 31)."

[cristiboss56]

Dumnezeu vede pretutindeni faptele oamenilor
Ziceau despre avva Ghelasie, ca adesea fiind bantuit de gandul sa mearga in pustie, a zis ucenicului sau intr-una din zile: frate, fii bun, si ingaduie orice as face, si nu vorbi cu mine saptamana asta. Si luand un toiag de palmier, a inceput sa se preumble prin curtea sa; si a obosit, intinzandu-se putin, si ridicandu-se iar se preumbla. Facandu-se seara, ii spuse gandului: cel care se preumbla prin pustie nu manca paine, ci verdeturi; tu din pricina neputintei tale manca laptuci. Si facand asa, ii spuse iar gandului: cel din pustie nu doarme sub acoperis, ci sub cer. Fa si tu asa. Si intinzandu-se, se culca in curte. Dupa trei zile de preumblare in manastire, spre amurg mancand cateva frunze, noptile dormind afara, s-a vlaguit; si certand gandul care il bantuia, il mustra asa: daca nu poti sa faci faptele pustiei, sezi in chilia ta cu smerenie, plangandu-ti pacatele, si nu rataci; caci ochiul lui Dumnezeu vede pretutindeni faptele oamenilor, si niciunul nu-i e ascuns, si-i stie pe cei care fac binele.

[alina_ghita]

Intr-o zi un om pleca sa-si caute in lume prieteni, si merse un an de zile fara sa gasesca ceea ce cauta, pana cand intr-o a trecut un pod si a intrat intr-o casa.In acea casa a deschis usa pe care scria:,,cel ce ma atinge , nu mai este singur, cel ce ma priveste este fericit, cel ce ma masoara, se satura,,, curios omul nostru intra si minune a gasit o lada plina cu bani, nemultumit omul a deschis o alta use acolo a gasit un bilet pe care scria:,,inima si sufletul sunt apa transformat in sange, nedumerit omul nostru cauta mai departe, dar in acea camera a vazut ca mai sunt si alte chipuri omesti ce semana cu ale lui, la fel de nedumerite.Atunci a intrebat,, stie cineva raspunsul'' , si apoi a vazut si auzit de foarte multe ori aceleasi intrebari.Si dintr-odata omul se lumina la fata gasise prietenii pe care ii cauta de o viata, gasise si raspunsul la intrebare.Si pleca multumit ca a gasit ceea ce cauta, iesi fericit din acea casa si pleca spre casa sa.Pe frontispiciu acelei case scria:,, casa cu 1000 de oglinzi''.

[cristiboss56]

Există o poveste veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde Îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine Împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu ? - a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care Îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.
Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.