Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

Simulatorul cel mai sofisticat


Pentru a deveni Fiu sau Fiica a Lui Dumnezeu, lumea aceasta este cea mai potrivita din toate celelalte.

Este terenul de antrenament care contine toata gama de scenarii necesare atingerii desavarsirii.

"Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este."

Noi spunem Cerului - "acasa". Vrem sa ajungem "acasa" caci acolo gasim caldura confortului, scapam de orice suferinta

Insa, pamantul natal este acolo unde ne nastem.

Daca ne nastem spiritual in aceasta lume ("a doua oara") Pamantul, aceasta lume pe care o vedem acum, devine - "Acasa", din perspectiva cea mai profunda.

Aceasta Lume devine Cerul nostru curat.

"Precum in Cer asa si pe Pamant".

[florin.oltean75]

Inchinare

Daca omul ar stii cum sa se inchine la Dumnezeu,
nu ar mai fi nevoie de nicio alta nevointa pentru a fi mantuit.

Pentru ca inchinaciunea, in miezul ei,
nu este altceva decat strigatul dragostei.

[florin.oltean75]

Masa critica

"Caci celui ce are i se va da,
iar de la cel ce nu are, si ce i se pare ca are i se va lua"

O intrebare fireasca care rezulta din aceasta invatatura: care este minimul necesar de acumulat pentru a primi la un moment dat si mai mult?

Introspectiv, am atins oare acest minim necesar?

Daca analizam cu atentie, procesul spiritual pare sa fie similar cu acele procese fizice care se amorseaza numai atunci cand agentii implicati ating o anumita valoare critica.

Este un proces de crestere progresiva, dar la un anumit moment al evolutiei se intampla ceva spectaculos.

Daca valoarea critica nu este atinsa, procesul se stinge - acumularile anterioare se pierd.

Daca valoarea critica este atinsa, atunci procesul se amorseaza cu eliberarea din abundenta a energiilor.

"Si Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci Insusi Duhul Se roaga pentru noi cu suspine negraite. "

[florin.oltean75]

Cum sa ne rugam


Sa ne rugam cu cea mai subtire minte.

Mintea are multe niveluri de subtirime.

Mintea absorbita in simturi se afla la cel mai grosier nivel. Ca la suprafata unui ocean involburat. Ca intr-un tinut batut de vanturi aprige.

O minte ca aceasta nu poate tine staruitor gandul la Dumnezeu cu niciun chip.

Pacatele, si ele sunt stratificate pe diferite niveluri. Au radacini la adancimi diferite ale mintii.

Daca virtutea este cultivata doar la suprafata mintii, taiem frunzele pacatelor dar radacinile raman neatinse.

Cand insa dragostea este cultivata cu cea mai subtire minte, toate pacatele se usuca - iar dulceata aducerii aminte de Dumnezeu ramane pururi cu rugatorul.

[florin.oltean75]

Fiul

Dragostea nu are forma. Este adanca, abisala, fara hotar.

Fiul este intruparea infinitatii dragostei.

Ca sa devenim fii si fiice, infinitatea dragostei trebuie sa se intrupeze din nou si din nou, pentru fiecare in parte.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Wryetui

Inteleg, multumesc de raspunsuri... Mai am o intrebare, voi, atunci cand va rugati, la ce va ganditi? Ce imagine sau ce mai exact aveti in minte focalizat atunci cand va rugati?

"Imaginea" interna poate fi de mai multe feluri:


1)doar un inteles fara o forma vizualizata asociata

Ex: intelesul "tata" fara vizualizarea unui trup uman generic sau specific unei anumite fiinte umane

2)o forma vizuala interna asociata cu un anumit inteles

Acesta este procesul de baza prin care ne dezvoltam cognitia atunci cand citim - de exemplu - sau in actul creatiei cand asamblam forme sau atunci cand rationam.

Cititul este o defilare de forme vizuale (sonore, tactile, gustative, olfactive) interne asociate cu intelesuri contextuale. De exemplu, contemplarea intelesurilor biblice ar fi imposibila fara forme vizuale interne.

Aceste forme interne generate de cuvantul scris sunt fundamentul unor noi trairi / emotii. Intelesurile nu sunt rupte de impresiile simturilor, ci sunt derivate ale acestora.

De exemplu, icoanele sunt imagini generice.

O icoana a Lui Hristos nu este imaginea exacta a Lui Hristos.

Este o forma-simbol care impresioneaza mintea.

Aceasta imagine continua sa lucreze (inertial) trairea resimtita, in mintea noastra (intr-un strat mai adanc), chiar daca ne dezlipim ochii de la aceasta.

=========

Ca imaginatia nu este intru-totul o inselare poate fi stabilit pe baza bunului simt. Caci fara ea am fi ne-operationali, mintea noastra ar fi blank.

Chestiunea este, in ce fel ne raportam la imaginatie. Daca o consideram mai mult decat imaginatie, atunci incep cu adevarat problemele grave. Ii exageram existentialitatea.

Exagerarea este intodeauna boala.

Iar exagerarea lipsei de imaginatie nu face exceptie.

--------

O forma mai calificata a rugaciunii este mixarea duhului respiratiei cu duhul rugaciunii, in prima varianta specificata mai sus - inteles/emotie fara forma vizuala concreta asociata.


----------

Cea mai calificata forma de focalizare a mintii care se gandeste la Dumnezeu este cea apofatica.

Apofatismul nu este doar inteles disociat de forma vizuala.

Prezenta Lui Dumnezeu nu este simtita prin atributele Sale existentiale, ci, miraculos, minunat prin absenta Sa in orice manifestare fie pozitiva, fie negativa.

Este o Prezenta generata de o Absenta.

Nu este o Prezenta generata de o prezenta suport.

[florin.oltean75]

Viata-ca-vis

Atata timp cat mintea este agitata, totul ii apare ca fiind foarte real. Lucrurile ii apar ca fiind foarte concrete - unele atragatoare, altele respingatoare.

Insa cand mintea se linisteste, miezul dur al realitatii incepe sa se dizolve - formele lumii aparand doar ca un curcubeu, avand consistenta unui simplu vis.

In fapt, toate lucrurile sunt lipsite cu desavarsire de o tarie launtrica, pentru ca toate se schimba. Toate devin altceva decat apar la un moment dat. Toate se preschimba.

------

Oare cine este vinovat de victimele din cosmarul pe care l-am avut ieri noapte? Nimeni, doar propria noastra minte conflictuala!

Oare cine este responsabil de toate nedreptatile si suferintele din visul de peste zi? Nimeni, doar propria noastra minte contaminata!

Pentru ca toate sa fie indreptate, pentru ca totul sa devina luminos este suficient sa umplem visul cu dragoste in toate directiile, sa imbratisam cu caldura toate fiintele din vis.

[florin.oltean75]

Iertarea pacatelor

Iertarea pacatelor presupune in mod necesar recunoasterea greselilor.

Insa nu este suficient. Greselile, odata recunoscute, trebuie evitate.

Profund, inima se curata numai atunci cand mintea devine curata.

Alta cale nu este.

Mintea devine curata numai atunci cand se dezlipeste de toata aratarea lumeasca.

Mintea devine limpede ca un cer senin, numai atunci cand isi scoate carligele cu care este legata de formele lumii si se lasa libera in imponderabilitatea Lui Dumnezeu.

Alta cale nu este.

[florin.oltean75]

Tot ce ştim este că persoana este un mister. Or despre mister trebuie să se tacă într-adevăr numai atunci când nu se poate vorbi despre mister ca mister! Faptul că un mister este recunoscut nu-i anulează acestuia caracterul de mister; dimpotrivă, „ţine de esenţa misterului să fie recunoscut.”

Despre ceea ce este "persoana" este bine sa se vorbeasca.

Pentru ca Adevarul se afla in miezul Persoanei.

Aprofundarea conceptului - "persoana" - este o necesitate pentru cel ce cauta Adevarul.

"Persoana" este ubiquitara, nu doar in referintele religioase (Dumnezeu si om), dar evident, in viata de zi cu zi suntem inundati de experimentarea "persoanei" atat cea proprie cat si a altora.

In scrierile patristice, nu avem parte de un studiu analitic, precis al persoanei.

Rationamentele in aceasta privinta sunt eliptice, directionate preponderent catre sustinerea unor principii dogmatice (despre natura Lui Dumnezeu si a omului), fara sa patrunda "esenta-persoanei”.

Fara o abordare rationala a nucleului persoanei, aceasta ramane in obscuritate, intr-o zona tabu, abstracta. Energia ei atomica ramane neexploatata.

=========

"Persoana" presupune in mod necesar constientizarea unui "eu".

"Persoana" reprezinta ansamblul manifestarilor "eu-lui".

Caci fara un “eu-nucleu”, persoana nu mai poate fi recunoscuta ca atare.

Persoana are sens doar printr-un eu constientizat - un eu constient de eu.

Deci miezul “persoanei” este eul.

Persoana este un mister, pentru ca eul este un mister.

Omul are un “eu”, Dumnezeu are un “eu”.


Atunci ce este eul? - o intrebare necesara pentru elucidarea misterului.

Nu, cine_ este eul? Pentru ca “cine” eludeaza miezul problemei - deviaza investigatia de la esenta - “ce” - catre o configuratie particulara a eului - “cine”.
.

Deci, Ce este eul? este intrebarea corecta.

Daca aflam ce este “Eu” atunci prin extrapolare aflam toate esentele, si pentru “Tu”, “El/Ea”, “Noi”, “Voi”, “Ei”. Pentru ca “Eul” se afla in toate acestea.
-------------------------------

Intrebarea “ce?” – orienteaza investigatia catre natura, substanta, consistenta “eului”.

Pentru aceasta, in primul rand, “eul” ar trebui localizat precis.

Prin excluziune, eul unei persoane nu ne apare ca fiind intr-un spatiu din exteriorul corpului.

Acesta apare mai degraba ca un fenomen “lipit” sau in interiorul corpului, incapsulat in agregatele trupului.

Insa atunci cand este cautat cu atentie, fenomenul “eu” nu poate fi indicat cu precizie la scara corpului sau chiar la dimensiuni mai mici, celulare / atomice.

Pentru ca la nivel celular/ molecular/atomic nu poate fi identificat cu nicio entitate, eul nu poate fi identificat nici cu o anumita parte macro a corpului, deci nici cu totalitatea acestuia.

Daca nicio celula din corp nu poate fi identificata cu eul, atunci nici ansamblul lor nu poate fi eul.

Atunci unde este eul?

Desi ne apare cu atata intesitate, la o investigatie mai atenta, concretetea acestuia este de negasit.

Oricat am sonda de profund, nu putem atinge eul.

Este un fenomen intangibil.

Ce fenomene similare au aceste proprietati?

De exemplu, albastrul cerului. Albastrul ne apare ca fiind foarte concret, existent, dar la o investigatie atenta a naturii acestuia, pur si simplu dispare din fata observatorului.

Deci - albastrul desi ne apare ca fiind puternic existent, de fapt, nu detine o natura esentiala proprie.

Iar din aceasta observatie stiintifica decurg o multitudine de consecinte. In primul rand, modul in care ne raportam la realitatea albastrului.

Cand eul crede despre sine ca este “ceva”, atunci incep sa apara si problemele.

Aceasta se numeste “parere-de-sine”. Parerea ca este ceva mai mult decat este in realitate - germenele mandriei care deschide Cutia Pandorei.



Eul, ca si albastrul cerului, este tot un fenomen care apare prin producerea altor fenomene relationate. Ca si albastrul cerului, desi exista, nu detine o realitate ultima.

Metaforic spus este abisal, nemarginit.

[florin.oltean75]

Lumea, propria noastra oglinda

De ce exista nedreptati, frici, uraciuni, impuritati in aceasta lume?

Pentru ca ele deja exista in noi insine.

Daca omul, inlauntrul lui ar fi imaculat, atunci ar fi imposibil pentru el sa experimenteze chiar si cele mai mici imperfectiuni.

Lumea nu este altceva decat propria noastra oglinda.

In general, noi simtim ca nedreptatile din afara sunt independente de noi insine, ca noi nu suntem implicati sub nicio forma in evenimentele impure exterioare noua, ca nu avem nicio responsabilitate in desfasurarea lor.

In adevar, lucrurile nu stau astfel, pentru ca in adanc, eul nu are hotar. Nu se termina undeva ca sa inceapa altceva.

Condamnand in afara, condamnam inlauntru.

Urand in afara, ne uram inlauntru.

Cand realizam ca tot ce este in afara, de fapt este inlauntru, deabea atunci incepem sa ne raportam corect la realitate, incepem sa lucram cu mare ravna la indreptarea tuturor celor rele.

Fara ura, fara resentimente, fara sa ne uitam la aratarea omului (fie culoare, credinta, status, avere...) pentru ca tot ce se vede trebuie prefacut "ca in cer".

Caci toate cele ale pamantului trebuie preschimbate in sfintenie cereasca.