![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Batranul Haralmbie a trait ultimii ani ai vietii sale cu nostalgia patriei sale pierdute.Se gandea mereu la frumosul sau sat de langa Prusa, iar ochii sai lacrimau.Cu aceasta durere a plecat din aceasta viata.Il lua adeseori in brate pe nepotelul sau, Haralambie, si-i vorbea despre satul sau.Ii descria cum era biserica, scoala unde a invatat primele litere, piata satului unde se juca.Apoi, cu multe amanunte ii descria casa in care se nascuse, se casatorise si-si dobandise copiii.Micul Haralambie a crescut si apoi a studiat in Atena.Insa totdeauna isi aducea aminte de bunicul sau.Intr-o zi instiintandu-se ca o agentie de turism a organizat o excursie in partile Prusei,a considerat de datoria sa sa viziteze acel loc, in amintirea bunicului sau.O nespusa emotie a incercat Haralambie cand a ajuns in satul bunicului sau.Mai intai a vazut biserica, numai ca acum era ageamie.S-a apropiat de cafeneaua bunicului sau, dar era inchisa.Si piata era cu desavarsire lasata in parasire.A ajuns in fata casei.Cu o mana tremuranda a deschis poarta de la curte.Pe trepte statea un batranel.De indata ce l-a vazut pe tanar l-a intrebat in turceste:
- Fiule, ce vrei ? Cu putinele cuvinte turcesti, pe care Haralambie le invatase de la bunicul sau, a incercat sa-i dea sa inteleaga ca venise din Grecia ca sa cunoasca satul bunicului sau.De indata ce batranul a auzit aceste cuvinte a sarit in sus, si-a intins mainile si l-a strans pe Haralambie la pieptul sau. - Bine ai venit !, i-a raspuns batranul in greceste.Stiam ca vei veni si de aceea te asteptam.Haralambie il privea buimac.Apoi batranul l-a luat de mana pe tanar si l-a condus intr-o camera mica in interiorul casei.L-a pus sa se aseze pe singurul scaun ce era acolo, dupa care i-a spus: - Eu m-am nascut intr-un satulet din Macedonia.Parintii mei au fost mahomedani si se ocupau cu agricultura.Eram cel mai mic copil al familiei.Cand ceilalti lipseau toata ziua fiind la camp, eu stateam la casa prietenului meu Nicolae.De multe ori chiar dormeam acolo.Parintii lui ma iubeau si nu ma deosebeau de copiii lor.Erau oameni buni si crestini credinciosi.Se aduna la rugaciune toata familia, mai ales noaptea, ingenuncheau si se rugau inaintea icoanei Maicii Diomnului, la care ardea permanent o candela, iar alaturi era o cadelnita, care imprastia o buna mireasma in toata casa.Toate acestea ma faceau sa simt teama.De multe ori ingenuncheam si eu impreuna cu ei si vorbeam cu Maica Domnului, ca si cum as vorbi cu mama mea.Sufletul se umplea atunci de pace. Intr-o zi, familia lui Nicolae a mers la o bisericuta din afara satului care avea hramul.M-au luat si pe mine cu ei.Am urmarit Dumnezeiasca Liturghie si cand i-am vazut pe credinciosi ca merg spre Sfantul Altar sa se impartaseasca, am mers si eu, dar tatal prietenului meu m-a oprit, spunandu-mi in soapta: - Tu nu, copilul meu !, nu te poti impartasi, pentru ca nu esti botezat.L-am privit cu repros si i-am spus : - Atunci, sa ma botez si eu. Mai tarziu kir Dimitrie, tatal lui Nicolae, mi-a explicat ca apartinem de religii diferite si ca parintii mei nu ar fi ingaduit sa ma botez.As putea-o face insa atunci cand avea sa devin major.Treceau anii si eu continuam sa am aceeasi dorinta.Asteptam cu multa nerabdare acea zi dorita si continuam sa ma rog Maicii Domnului.Din nefericire nu am apucat sa-mi infaptuiesc marea mea dorinta, caci, inainte de majorat, s-a facut schimbul de populatii.Parintii mei m-au luat si m-au dus in acest sat.Era noapte si nu am putut sa-mi iau ramas bun de la prietenul meu si de acea iubita familie.Si asta m-a costat mult.De vreo doua ori am voit sa fug de acasa si de aceea parintii mei au fost nevoiti sa ma incuie in aceasta camera, unde am ramas pana acum. Intr-o noapte, cuprins de deznadejde, am ingenunchiat, asa cum facea familia lui Nicolae si cu lacrimi in ochi am rugat-o pe Maica Domnului sa ma ajute sa ma intorc inapoi.Deodata am simtit o nespusa mireasma, care mi-a umplut camera.Am considerat aceasta ca un raspuns al Maicii Domnului la rugaciunea mea.Aceasta mireasma o simt pana astazi, atunci cand ma rog noaptea. Mai tarziu am inceput sa aud niste lovituri usoare sub patul in care dormeam.Vreme de un an intreg nu am putut intelege ce se intampla, dar nici nu indrazneam s-o spun cuiva.Intr-o zi, cand toata familia mea a plecat la o nunta in satul vecin, am avut ocazia sa caut cu multa atentie la locul acela.Am vazut ca o scandura nu se imbina bine si am ridicat-o cu un obiect ascutit.Sub scandura am vazut o cutie metalica."Cu siguranta aici era ascunsa o comoara", m-am gandit.M-au cuprins fiorii cand am deschis-o.Inlauntru era o icoana a Maicii Domnului, o candela si o cadelnita.M-am gandit ca oamenii care au plecat din aceasta casa au ascuns nepretuita lor comoara ca sa nu cada in maini profanatoare.La fel m-am gandit sa fac si eu.Sa pastrez icoana pana cand se afla cineva din acea familie, caruia sa i-o pot da.Si aceasta era cererea mea, atunci cand ma rugam in fiecare noapte Maicii Domnului. Au trecut multi ani de atunci.Parintii mei au plecat din aceasta viata.Fratii mei s-au casatorit si si-au facut fiecare casa sa.Eu am ramas singur aici.Pazeam icoana Maicii Domnului.Nu am vrut sa ma casatoresc, pentru ca nu voiam sa intre femeie in casa mea.Rudele si consatenii ma considerau dezechilibrat mintal si nu se apropiau de mine.Asta imi convenea, pentru ca nu ma deranjau.Aveam totdeauna pe Maica Domnului care ma ocrotea. In ultima vreme puterile au inceput sa ma paraseasca."Maica Domnului, nu ma lasa sa mor mai inainte de a da in maini sigure icoana ta", ma rugam continuu.Iar ieri seara am primit raspunsul ei.Mireasma se oprise.O adiere racoroasa mi-a cuprins sufletul.Am scos icoana din cutie si mi s-a parut ca Maica Domnului mi-a zambit."Va trimite pe cineva astazi s-o ia", m-am gandit, si de dimineata stau pe trepte si astept.Acum pot inchide ochii linistit. Emotionat, Haralambie a luat in maini Sfanta Icoana.S-a plecat apoi si a sarutat mana batranului, ca si cum ar fi sarutat mana bunicului sau.I-a multumit din toata inima si si-au luat ramas bun cu ochii inlacrimati.Inainte de a pleca, batranul i-a dat lui Haralambie un saculet, spunandu-i: - Ia-l, fiule !Este pamant din gradina bunicului tau.Pune-i-l pe mormant, ca sa i se odihneasca sufletul in pace.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2
|
||||
|
||||
![]()
O bătrână își târa picioarele desculțe prin zăpadă. Era singură și părăsită. Toți cei care treceau pe trotuar își întorceau privirile, ca să nu-și amintească că durerile și necazurile nu se opresc nici atunci când sărbătorim Nașterea Domnului.
Doi soți tineri vorbeau și râdeau, având mâinile pline de cumpărături și daruri, și nu au luat aminte la bătrână. O mamă cu doi copii se grăbeau să meargă la casa bunicii lor și nici ei nu au băgat-o în seamă. Și un preot a trecut, dar avându-și mintea la cele cerești, nu a observat-o. Dacă ar fi observat-o toți aceștia, ar fi văzut că bătrâna nu avea încălțăminte în picioare. Mergea desculță pe gheață și prin zăpadă, iar cu amândouă mâinile își strângea la gât paltonul fără nasturi. Pe cap avea un fular colorat. S-a oprit în stație și aștepta autobuzul. Un domn care ținea în mână o geantă de om serios aștepta și el în stație, însă păstra distanța. În stație mai aștepta și o tânără, care uitându-se de mai multe ori la picioarele bătrânei, nu a spus nimic. A venit autobuzul și bătrâna a urcat încet și cu greutate. S-a așezat pe scaunul lateral, imediat în spatele șoferului. Domnul și tânăra au mers în grabă spre scaunele din partea din spate a autobuzului. Bărbatul care stătea alături de bătrână, s-a răsucit pe scaun și se juca cu degetele. „Alzheimer”, s-a gândit el. Șoferul a văzut picioarele goale ale bătrânei și a spus: - Acest cartier se afundă din ce în ce mai mult în sărăcie. Mai bine ar fi dacă m-ar schimba pe cealaltă linie a bulevardului. Un băiețel a arătat-o pe bătrână: - Uite, mamă, această bătrână este desculță. Mama s-a tulburat și l-a lovit peste mână. - Nu arăta cu degetul pe oameni, Andrei! Nu este politicos să arăți cu degetul! - Aceasta cred ca are copii mari, a spus o doamnă care era îmbrăcată cu o haină de blană. Copiii ei trebuie să se rușineze că o lasă așa. Și s-a simțit superioară pentru că o îngrijise pe mama ei. O învățătoare din mijlocul autobuzului și-a adunat mai bine lucrurile pe care le avea la picioarele ei. - Nu plătim destule impozite ca să poată fi rezolvate atâtea situații ca acestea? i-a spus unei prietene ce stătea alături. - Sunt de vină cei de-a dreapta, a răspuns prietena ei. Iau de la săraci și dau la cei bogați. - Ba nu, ceilalți sunt de vină, a intrat în discuție un domn cu părul alb. Cu programele Prevederilor Sociale îi fac pe cetățeni leneși și săraci. - Oamenii trebuie să învețe să pună bani deoparte, a spus un altul care semăna a fi cult. Dacă această bătrână ar fi pus bani deoparte, atunci când era tânără, nu ar fi suferit astăzi. Și toți aceștia erau satisfăcuți de agerimea minții lor, care a formulat o astfel de analiză profundă. Numai un negustor s-a simțit jignit de bombănitul de la distanță al concetățenilor săi. De aceea a scos portofelul și a scos o bancnotă de douăzeci, pe care, după ce străbătut lungimea autobuzului, i-a pus în mâna tremurândă a bătrânei, spunându-i: - Ia, bătrâno, și cumpără-ți încălțăminte! Bătrâna i-a mulțumit, iar acela s-a întors la locul său mulțumit că a făcut acea milostenie. O femeie bine îmbrăcată a luat aminte la toate acestea și a început să se roage in sinea sa: „Doamne, nu am bani, însă mă adresez Ție, căci Tu ai rezolvare pentru toate. Așa cum altădată ai făcut să plouă cu mană din cer, poți și acum să-i dai acestei bătrâne tot ce are nevoie pentru praznicul Nașterii Tale”. La următoarea stație, în autobuz s-a urcat un tânăr. Era îmbrăcat cu o canadiană groasă, avea un fular cafeniu și o căciulă de lână ce-i acoperea și urechile. Un cablu lega urechea lui de aparat cu muzică. Tânărul își mișca tot trupul în timp ce asculta muzica. A mers și s-a așezat vizavi de bătrână. Când a văzut picioarele ei goale, a încetat să-și mai miște trupul. A înghețat. Ochii lui se plimbau de la picioarele bunicii la ale lui. Purta niște ghete scumpe, nou-nouțe. De multă vreme adunase bani pentru a le cumpăra și a face impresie anturajului său. Atunci tânărul s-a plecat și a început să-și dezlege ghetele. Și-a scos frumoasele încălțăminte, apoi și ciorapii, a îngenuncheat înaintea bătrânei și i-a spus: - Bunică, văd că nu ai încălțăminte. Eu am și altele. Ușor și cu atenție a ridicat picioarele înghețate ale bătrânei, i-a pus ciorapii, apoi și ghetele. Bătrâna i-a mulțumit, fiind foarte emoționată. În acel moment autobuzul s-a oprit iarăși în stație. Tânărul a coborât și mergea desculț prin zăpadă. Călătorii s-au adunat la ferestre și l-au văzut cum se îndrepta desculț spre casa sa. - Cine este?, a întrebat unul. - Trebuie să fie un Sfânt, a spus cineva. - Cred că este un Înger, a spus altul. - Uitați-vă, are aureolă în jurul capului! a strigat altul. - Este Hristos, a spus doamna evlavioasă. Dar copilașul, care arătase bătrânica cu degetul, a spus: - Nu, mamă! Eu l-am văzut foarte bine. |
#3
|
|||
|
|||
![]()
......:)
Era "doar" un om. O persoană...) |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Uite Ioan_Cezar, despre asta tot vorbesc eu. Asta este cu adevarat ceea ce ne cere Iisus.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Într-adevăr. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să devenim astfel de oameni, bineplăcuți Lui!
Iar aceasta, Sophia, îngăduie să îți reamintesc: nu stă în puterea noastră, ci este numai prin darul Lui. Stă, însă, în puterea noastră să ne străduim la bunăvoința pentru despătimire. Iar când vom ajunge, prin bunăvoința noastră statornică ȘI prin har, la curăția deplină a inimii noastre - atunci nu vom mai trăi durerea nevoinței de a birui stricăciunea din noi, ci vom trăi firescul bucuriei fără de asemănare, peste durere sau silire de sine. Durerea o trăim doar acum, cât suntem pătimași, atașați de ale noastre, cele atât de omenești-lumești... Ne doare să lăsăm pre idolii noștri dragi... Asemenea, tot din pricina lumescului din noi, trăim și exaltarea - emoționalitatea fără cumințenie, fără "cutremur". (Pacea darului este însă lină, cuminte, veselă și blândă...Ea pe toate le iartă, pe toate le ia asupră-și, le poartă... Ea plânge pentru cei iubiți, nu pentru sine. Ea este Putere și Viață.) Să ne silim deocamdată, cu nădejde. Spre dreapta învățătură și spre dreapta înfăptuire totodată. Doamne ajută! |
#6
|
||||
|
||||
![]()
In urma cu cativa ani s-a apropiat de mine un tanar student.Cu multa sovaiala, dar si cu tensiune launtrica a unui cautator de pretentii, mi-a declarat ca este ateu, care insa si-ar dori sa creada, dar nu putea.De ani de zile se straduia si cauta, dar fara nici un rezultat.A discutat cu profesori si oameni eruditi, dar nu i-a fost satisfacuta setea lui dupa ceva serios.A auzit despre mine si a hotarat sa-si imparta cu mine nevoia lui existentiala.Mi-a cerut o dovada stiintifica a existentei lui Dumnezeu.
- Stii integrale sau ecuatii diferentiale? l-am intrebat. - Din nefericire,nu.Sunt un adept al filosofiei. - Pacat ! Deoarece stiam o astfel de dovada, i-am spus eu in gluma. S-a simtit incurcat si a tacut. - Asculta, ii spun.Iarta-ma ca te-am necajit putin, dar Dumnezeu nu este nici ecuatie, nici dovada matematica.Daca ar fi fost asa ceva, atunci toti cei eruditi ar fi crezut in El.Sa stii ca altfel Se cunoaste Dumnezeu.Ai mers vreodata la Sfantul Munte ? Ai intalnit vreodata vreun pustnic ? - Nu, parinte.Dar ma gandesc sa merg...am auzit atat de multe.Daca imi spuneti, pot sa merg maine.Cunoasteti acolo vreun om erudit, pe care as putea sa-l intalnesc ? - Ce preferi? Un erudit care sa te ameteasca sau un Sfant care te poata trezi ? - Prefer un erudit, caci de Sfinti ma tem. - Credinta este o chestiune a inimii.Ia incearca cu un Sfant.Cum te numesti ? - Gavriil, imi raspunse el. L-am trimis la un pustnic (este vorba de insusi Cuviosul Paisie Aghioritul).I-am descris cum sa ajunga acolo si i-am dat indicatiile necesare.Am facut si un plan. - Vei merge si vei intreba acelasi lucru."Sunt ateu, ii vei spune, si vreau sa cred.Vreau o dovada a existentei lui Dumnezeu". - Ma tem...mi-e rusine. - De ce te rusinezi si te temi de un Sfant si nu te rusinezi si nu te temi de mine ? l-am intrebat.Mergi pur si simplu si ceri acelasi lucru. Peste cateva zile a mers si l-a gasit pe pustnic discutand cu un tanar in curtea sa.De partea cealalta asteptau alti patru, asezati pe niste buturugi.Printre ei si-a gasit si Gavriil un loc.Nu au trecut mai mult de zece minute si convorbirea cu acel Staret a luat sfarsit. - Ce faceti, mai copii ? a intrebat Staretul.Ati luat un lukum ? Ati baut apa ? - Multumim, Gheronda, au raspuns aceia cu o politete lumeasca. - Hai, vino aici ! i-a spus adresandu-se lui Gavriil.Voi aduce eu apa, ia tu cutia cu lukumi si vino mai aproape sa-ti spun o taina: Este bine sa fie cineva ateu, dar sa aiba nume de inger si sa fie ateu ?! Aceasta este prima data cand aud asa ceva... Putin a lipsit ca prietenul meu sa faca o comotie cerebrala din pricina socului pe care l-a avut.De unde stia numele lui ?Cine ii descoperise problema lui? Si in sfarsit, ce voia sa spuna Staretul ? "La intrebarea aceasta am simtit imediat o rasuflare, ca o adiere...Iar inima mi s-a umplut de credinta.Lumea mea launtrica incepea sa invieze.Nedumeririle se dezlegau fara vreun efort intelectual, fara vreo discutie, fara vreun raspuns limpede.S-au surpat in launtrul meu toate intrebarile : daca...de ce?, nu cumva ? si a ramas doar cum? si ce? de atunci in colo. Tot ce mi-a dat cugetarea eruditilor mi-a daruit aluzia politicoasa a unui Sfant, care facuse doar patru clase.Sfintii au mult discernamant.Iti fac operatia fara anestezie si totusi nu te doare.Iti fac transplant fara sa te taie.Te urca pe culmi inaccesibile, fara criteriile logicii lumesti.Iti sadesc credinta in inima, fara sa-ti oboseasca mintea. (Mitropolitul Nicolae de Mesogheia si Lavreotikis)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Istorisire adevărată
Elena trăia în Karpenisi și se căsătorise cu un bărbat foarte dur. Acesta o lovea pentru cel mai mic lucru, așa cum copiii lovesc mingea pe teren. Chinurile vieții au silit-o să slujească în Mănăstirea Maicii Domnului Prusiotissa, în fiecare Post al Adormirii Maicii Domnului. „Într-un timp, povestește ea însăși, lucram ca și femeie de servici la un ginecolog, care era foarte bun platnic, dar și foarte dur, precum soțul meu. Într-o zi am luat coșul de gunoi ca să merg să-l golesc și deodată am auzit un scâncet. Ajungând la locul unde trebuia să golesc coșul, am deschis capacul și am văzut un prunc plin de sânge. „Maica Domnului, ce să fac?”. Să mă întorc la medic nu se poate, căci el l-a aruncat. Dacă însă îl iau acasă, soțul meu mă va junghia ca pe un miel de Paști”. L-am luat totuși, l-am sărutat, l-am șters de sânge și l-am strâns la piept, căci era o iarnă foarte geroasă. Când am ajuns acasă, nu era nimeni. „Dumnezeu este cu mine” am spus în sinea mea. Și după ce l-am spălat, l-am înfășurat într-o cămașă de-a mea mai veche. Apoi l-am însemnat cu semnul Crucii, rugându-mă astfel: „Maica Domnului, Prusiotissa, te rog, ajută-l ca să nu plângă!”. Și minunea s-a săvârșit. Pruncul timp de doi ani nu a plâns!!! Îl hrăneam în ascuns și-l culcam sub patul nostru. Când venea soțul meu, inima îmi bătea cu putere. Timpul a trecut și copilul a început să meargă de-a bușilea. Astfel, într-o zi la amiază, în timp ce mâncam, pruncul a ieșit la iveală și a venit sub masa unde mâncam. De îndată ce l-a văzut bărbatul meu, ochii i-au lucit ca cei ai unui leu. „Ce este acesta?” m-a întrebat. Atunci mi-am făcut cruce și i-am spus taina. El s-a emoționat când a auzit și l-a primit ca pe copilul său. Acest copil acum s-a căsătorit și lucrează în Karpenisi. El este singurul care îmi aduce un pahar de apă, pe când copiii mei nu-mi aduc nimic”. Sursa: marturieathonita.ro/doi-ani-nu-a-plans
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#8
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
Rugaciunea care-i plansa In a lacrimei parau, Te sfinteste si te-nalta Ca sa-l vezi pe Dumnezeu! |
|