Citat:
În prealabil postat de catalin2
Om adevarat inseamna ca a devenit un Om ca toti oamenii, de aceea se spune asa. Adcia a devenit o Persoana umana, la fel ca toate persoanele. In plus avea si firea divina, adica Dumnezeu adevarat. Dar tot invatatura spune ca cele doua firi sunt neamestecate, deci era (si este) si Dumnezeu si Om. Nu a fost Om desavarsit la inceput, abia dupa aceea, dupa ce a invins pacatul. E esential acest lucru, pentru ca trebuia sa fie Om ca toti oamenii, ca sa invinga pacatul si sa vindece firea omeneasca.
Acum cred ca ai inteles.
|
-nu stiu daca e asa
uite ce zice Sfantul Ioan Damaschin:
"Căci însuși Cuvântul s-a făcut trup, a fost conceput din Fecioară,
s-a născut Dumnezeu împreună cu natura pe care a luat-o si care a fost îndumnezeită de El în același timp în care a fost adusă la existență, în așa fel incât cele trei:
luarea naturii noastre, existența și îndumnezeirea ei de Cuvânt s-au intâmplat simultan. Și în chipul acesta Sfânta Fecioară se înțelege si se numește Născătoare de Dumnezeu si nu numai din pricina firii Cuvântului, ci și din pricina îndumnezeirii firii omenești. "
-deci a fost om desavarsit de la inceput, pt ca a indumnezeit natura (trupul..) inca de la nastere
-nu a fost o persoana ca toate persoanele ci a fost om desavarsit si Dumnezeu desavarsit