Pastorala Sfantului Sinod - Hristos a devenit o persoana omeneasca ???

[Capy]

În prealabil postat de catalin2

Cei doi spun e erezie opusa arianismului. Arianismul spunea ca Hristos a fost doar o Persoana umana, negand divinitatea Fiului. Cei doi spun ca Hristos a fost doar o Persoana divina, negand umanitatea Sa. Adica Fiul lui Dumnezeu, Persoana divina, dupa Intrupare ramane tot Persoana divina, fara sa fie si Om.

Noi minciuni inventate şi aceeaşi eroare care confundă firea cu perosana.
Habar n-ai pe ce planetă trăieşti. Emiţi nişte minciuni mai mari decât Himalaya. Erezia arianismului n-a susţinut niciodată ceea ce spui tu, cu persoana umană. Arie spunea cu totul altceva.
Nu am neagat Întruparea. Nimeni nu a negat umanitatea lui Hristos. Nimeni nu a negat că Hristos este şi Om deplin, Om desăvârşit, Om adevărat. Hristos este deopotrivă Dumnezeu Adevărat, Desăvârşit şi Om Adevărat, Desăvârşit însă, nu este persoană omenească.

În prealabil postat de delia31

Reiese asadar din ceea ce sustii ca atunci cand a murit omul Iisus Hristos, n-a murit nicio Persoana omeneasca, nu? Si atunci cine a murit? Persoana Lui divina nemuritoare? Evident, nu.
Atunci intrebarea e, nu CINE a murit, ci CE a murit? Care e subiectul mortii Lui? UN CINE? sau un CE? Daca nu un CINE, inseamna ca un CE/CEVA.
In consecinta, conform evangheliei dupa Capy, moartea Lui a fost impersonala, nu? Daca intelege cineva ce inseamna asta, il rog sa-mi zica si mie.

Ţi-am zis a nu ştiu câta oara să nu mai confunzi firea cu persoana. Om desăvârşit, Om adevărat, Om deplin indică firea omenească pe care Şi-aasumat-o Hristos - trup însufleţit de suflet raţional şi mintal.
Nu indică ceea ce este distinct, adică vreo persoană omenească, ci indică ceea ce este comun tututor oamenilor, adică firea omenească.Aşadar, nu indică că Hristos a devenit persoană omenească.

Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica:

CAPITOLUL XXVII

Dumnezeirea Cuvantului ramane nedespartita de suflet si de corp si in moartea Domnului, si ramane o singura ipostasa

Domnul nostru Iisus Hristos a fost fara de pacat, "caci pacat n-a facut cel care ridica pacatul lumii si nici nu s-a gasit viclenie in gura Lui"( I Petru, II. 22; Isaia LIII, 9; Ioan I, 29.). Nu era supus mortii, de vreme ce prin pacat a intrat moartea in lume (Romani V, 12.). Asadar, Domnul moare, primind in locul nostru moartea, se aduce pe sine insusi in locul nostru jertfa Tatalui, caci noi am pacatuit fata de Tatal, si El trebuia ca sa-l primeasca pe El, in locul nostru, pret de rascumparare ca astfel sa ne libereze pe noi de condamnare. Sangele Domnului n-a fost adus ca jertfa tiranului. Sa nu fie! Asadar, moartea se apropie si inghitind momeala corpului este strabatuta de undita Dumnezeirii; si gustand din corpul infailibil si facator de viata este distrusa si da indarat pe toti aceia pe care altadata i-a inghitit. Caci dupa cum intunericul dispare cand vine lumina, tot astfel si stricaciunea este alungata la apropierea vietii; atunci toti capata viata, iar cel care a introdus stricaciunea in viata, distrugere.

Aşadar, chiar daca a murit ca om, si chiar daca Sfantul Lui suflet s-a despartit de corpul Lui prea curat, totusi Dumnezeirea nu s-a despartit de cele doua, adica de suflet si de corp, si astfel nici unica ipostasa nu s-a despartit in doua ipostase. Caci corpul si sufletul au avut de la inceput, in acelasi timp, existenta in ipostasa Cuvantului, si cu toate ca in timpul mortii a fost despartit sufletul de trup, totusi fiecare a ramas, avand existenta in unica ipostasa a Cuvantului. Astfel, unica ipostasa a Cuvantului a fost si ipostasa Cuvantului si a sufletului si a trupului. Niciodata, nici sufletul, nici corpul n-au avut o ipostasa proprie, alta decat ipostasa Cuvantului. Ipostasa Cuvantului a fost totdeauna una si niciodata doua. Prin urmare, ipostasa lui Hristos este una totdeauna. Chiar daca spatial sufletul s-a despartit de corp, ipostatic, insa, era unit prin Cuvant.