TRIODUL - Perioada pocaintei!

[Ioan_Cezar]

Plânsul de luni seara:

"Acesta este plânsul, aceasta este tânguirea, pentru că mă ferec eu singur cu voile mele, ca şi cu nişte obezi.
Căci putînd să zdrobesc legăturile într-o clipită de ochi şi să mă fac slobod de toate cursele, nu vreau s-o fac.
Mă las biruit de trândăvie şi de obişnuinţa patimilor. Cu voia mă supun lor.
Acest lucru, de ruşine plin, este mai anevoie de plâns, pentru că merg cu voia mea la vrăjmaşul meu şi el îmi leagă sufletul şi mă omoară în patimi, bucurîndu-se.
Şi putînd să sfarm legăturile, iată că nu doresc! Este oare o ruşine mai cumplită decât aceasta a mea? O, nu!"

*
"Gura mea netrebnică strigă către Tine, Stăpâne, şi inima mea necurată şi sufletul meu întru păcate întinat.
Auzi-mă, pentru bunătatea Ta şi rugăciunea mea nu o lepăda. Căci nu lepezi rugăciunea celor ce se pocăiesc întru adevăr.
Dar pocăinţa mea, Doamne, nu este curată! Un ceas mă pocăiesc şi două Te întristez!
Întăreşte sufletul meu pe piatra pocăinţei. Luminează, cu darul Tău întunericul din mine.
Pleacă-Te, Bunule Dumnezeu, către plânsul inimii mele, dar nu pentru dreptăţile mele, căci nu au nici o bunătate, ci pentru multa şi negrăita Ta bunătate şi pentru îndurările Tale!"

*
"Aşa, Stăpâne, Fiule al lui Dumnezeu, auzi-mă şi primeşte rugăciunea păcătosului robului Tău! În dar mântuieşte-mă pe mine cu darul Tău!
Că milostiv şi iubitor de oameni eşti, Dumnezeule, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

[Ioan_Cezar]

"Nu este omul cel dinlăuntru, precum este cel văzut.
Căci măcar că vorbesc despre sfinţenie, cugetarea urâtelor patimi este în mine ziua şi noaptea.
Şi măcar că ridic în slăvi curăţenia prin graiurile mele, totuşi în inima mea mă gândesc la necurăţenie.
Vai mie, ce fel de judecată îmi este gătită! Pentru că numai chip de sfinţenie am, iar nu şi putere.

*

Îl cert pe cel bolnav, în timp ce eu sunt mai bolnav ca dânsul.
Doctor al patimilor vreau să mă fac eu, ticălosul, şi iată că eu însumi mă dau lor robit.
Luminează-mi Doamne, ochii inimii, ca să-mi cunosc mulţimea patimilor.

*

Plângeţi-mă, lucrători înfrânaţi, pe mine, care sunt îndărătnic şi îndrăcit cu păcatele şi iubitor de dezmierdări!
Plângeţi-mă, cei miluiţi, pe mine, care L-am amărât pe Cel care m-a miluit!
Plângeţi-mă, cei ce aţi iubit cele bune şi aţi urât cele rele, pe mine, care am iubit cele rele şi-am urât cele bune.
Plângeţi-mă cei cu viaţa îmbunătăţită, pe mine, cel care numai cu chipul sunt îmbunătăţit, dar cu faptele sunt pătimaş şi nebăgător de seamă.

Plângeţi-mă, cei care aveţi blândeţe, pe mine, cel care sunt străin de blândeţe.
Plângeţi-mă, cei smeriţi şi curaţi cu inima, pe mine, cel îngâmfat şi mândru şi necuviincios.

*

Rugaţi-vă, Sfinţi ai lui Dumnezeu, pentru sufletul meu înviforat!
Întru ceea ce puteţi, Sfinţi ai lui Dumnezeu, ajutaţi-mi!"

[Ioan_Cezar]

Deopotrivă şi întocmai cu îngerii, Te sârguieşti să mă faci, iar eu, întru răutate, pe mine mă micşorez!

*

Nimic fiind, mă socotesc în sine-mi că sunt ceva. Minţind, de-a pururea împotriva celor mincinoşi strig.
Întinez biserica trupului meu cu gânduri şi cu fapte curveşti, iar eu împotriva curvarilor propovăduiesc.
Judec pe cei ce greşesc, fiind eu însumi plin de greşeli.
Judec pe dosăditori şi furi, însumi fiind fur şi dosăditor.

*

Către cei credincioşi numai înţelept mă socotesc pe mine, iar pe cei fără de minte şi neînvăţaţi ca pe nişte dobitoace îi defaim.
Când sunt vrednic de ocară, mă mândresc.
Când gândesc să fiu cinstit, mă dispreţuiesc.
Dacă mi se cere să fiu drept mă răzvrătesc, iar când mi se spun cele adevărate, urăsc.
Mustrat fiind de fratele meu, mă mânii, iar voind să mă împotrivesc ispitei, obosesc.
Nu voiesc a cinsti pe cel vrednic şi, nevrednic fiind, cinste cer.
Nu voiesc a mă osteni. Dacă nu-mi slujeşte cineva, mă mânii pe el.
Când îl văd pe fratele meu în nevoi, nu-l cunosc, iar când e sănătos şi în cinste, îl vizitez.
Pe cei mai mari ca mine îi defaim, iar pe cei mai mici îi trec cu vederea.

*

Petrecînd în păcate, vreau să fiu socotit un drept.
Şi ce răspuns pot să dau pentru toate acestea? Că diavolul este cel care m-a sfătuit! Dar nici lui Adam nu i-a folosit un astfel de răspuns!
Sau poate vreau să mă îndreptăţesc cu ispita lui Cain?
Dar nici el n-a scăpat de a Domnului dreaptă hotărâre.

[Ioan_Cezar]

Unii, prin amărăciunea pricinuită de el, dobândesc veselia veşnică.
Alţii, prin plăcerea lor, amărăciunea vieţii veşnice o află.
Unii, prin lepădarea de sine, pe diavol îl biruiesc.
Iar pe alţii, care se înfăşoară întru sine, cu înlesnire el îi biruieşte.
Celor ce-L iubesc pe Domnul din tot sufletul lor, războiul cu diavolul li se pare uşor. Dar celor ce iubesc lumea, războiul le este nesuferit şi greu.

*

Înţelege, o suflete ticăloase al meu, că bucuria veacului acestuia şi desfătarea şi odihna lui sunt pline de scârbe şi amărăciune,
iar necazurile şi răstignirile luptei pricinuiesc bucurie negrăită şi viaţă veşnică. Întoarce-te, o suflete!
Nevoieşte-te întru linişte
ca ceasul morţii şi al despărţirii să nu te prindă nepregătit.
Înţelege, o suflete al meu, care-ţi este chemarea! Cum îţi este priceperea, cum mergi, pentru cine şi până când?
Toţi la sfârşitul lucrurilor celor pământeşti au ajuns, deci sfârşitul va sosi şi la a ta neîngrijire.

[Ioan_Cezar]

Îndulceşte-mi mintea, că de multe ori cad întru fărădelegile mele cele dintâi, zăcînd ca în noroi în gândurile cele întinate.
Şi darul Tău, vrînd să se coboare în mintea mea, află mirosul urât şi respingător al gândurilor mele cele întinate. Îndată se îndepărtează de mine, neaflînd o inimă pregătită în care să poată îndrepta şi să slujească.
Spală-mi, Doamne, inima cu apa Ta prealuminoasă, ca să-mi vin în simţire! O, bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu!

[Ioan_Cezar]

Trimite-mi spre ajutor puterea Ta, Doamne, întoarce-mă şi miluieşte-mi inima, care s-a făcut peşteră şi locaş dracilor.
Nu sunt vrednic să-ţi cer iertare, Doamne, că de multe ori am făgăduit să mă pocăiesc Ţie şi mincinos al făgăduinţei m-am făcut. De multe ori m-ai ridicat şi eu iarăşi am căzut.
Pentru aceasta atrag osânda asupra mea şi mărturisesc că sunt vrednic de toată munca şi pedeapsa.
Căci de câte ori mi-ai luminat mintea cea întunecată şi ai adunat din rătăcire gândurile mele, şi eu m-am dus iarăşi cu sufletul spre cel rău!
Totul mă înspăimântă şi mă cutremur când mă gândesc cum m-a biruit patima.
Cum voi povesti darurile ce mi s-au dat mie de la Darul Tău, Doamne, pe care eu, ticălosul, le-am lepădat şi le lepăd din pricina lenevirii mele!
Căci Tu, Stăpâne, cu nenumărate daruri m-ai umplut pe mine, iar eu, ticălosul, Ţi-am răsplătit cu cele potrivnice.

[Ioan_Cezar]

Ca înaintea înfricoşatului Tău divan de judecată, Doamne, sunt eu, osânditul!
Şi fiind mustrat de priveliştea cea îngrozitoare a faptelor mele şi văzînd dreapta hotărâre rostită de gura Ta care mă aşteaptă, strig eu cu lacrimi: Drept eşti, Judecătorule, şi dreaptă este judecata Ta! Căci întocmai ce mi se cuvine primesc eu de la Tine!
O, luminilor, prea sfinţi îngeri, picaţi lacrimi asupra mea!
Căci mila lui Dumnezeu am nesocotit-o statornic şi nu m-am umilit pe mine precum a vrut El. Deci, cu adevărat, după dreptate, sunt pedepsit. Când Domnul mila Sa mi-a pus-o înainte, eu, necugetînd, n-am luat-o în seamă. Deci cu dreptate se întoarce acum de la mine. Şi cu urgie îmi vor grăi atunci îngerii: "S-a dus vremea de pocăinţă. Acum este răsplătirea!"
Mângâierea a slăbit. Pocăinţa şi lacrimile sunt nelucrătoare. Muncile se înmulţesc. Suspinele mele nu se aud. Acum este tânguirea nesfârşită. Acum du-te, ia-ţi răsplata pentru lucrurile tale cele amare şi cumplite, arzîndu-te ca o materie a firii celei amare şi a viermelui celui neadormit! Ca un fiu al întunericului desfătează-te! Ai iubit întunericul cel veşnic, îndulceşte-te de feţele cele negre, pentru că ai urât lumina cea de-a pururea nemuritoare! Acolo va fi plânsul cel neîncetat şi scrâşnirea cea dureroasă. Vai mie, suflete ticălos al meu, că eşti gol cu totul de fapte bune! Cum vei vedea pe Judecătorul cel nemitarnic?

*
O, cum am putut uita dragostea Ta!
Păcătuit-am, Doamne, şi pururea păcătuiesc!
Ci dă-mi dezlegare de răutăţile mele, ca un Dumnezeu milostiv şi îndurat!
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Maica lui Dumnezeu, uşa cea cerească şi chivot sfânt, mântuire întemeiată te am pe tine. Mântuieşte-mă, Stăpână, în dar!

*
Cu rugăciunile Mucenicilor şi ale Proorocilor, ale Apostolilor, ale Cuvioşilor şi ale Ierarhilor, primeşte şi glasul nostru, Părinte ceresc.
Slavă Ţie, Doamne, căruia Ţi se cuvine slava şi stăpânirea, împreună cu Preasfântul, bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.